Poezii preferate...

[Mihailc]

Mulţumesc pentru aprecieri, nu ştiu în ce măsură le mai merit. Am găsit poemul într-un dosar foarte vechi despre care uitasem cu desăvârşire şi face parte din "urmele" lirice ale altor vremuri, din secolul şi mileniul trecut. Textul este datat: 11 noiembrie 1991. Îmi vine să zâmbesc acum, la decenii distanţă, când citesc cât de patetic şi "terminat" mă imaginam pe-atunci! Nu cred că am deschis atunci uşa aceea fiindcă ştiu ce ani au urmat şi câte păcate am mai adunat.

[stoicadorina]

http://confluente.ro/Dorina_stoica_1395604521.html

[antiecumenism]

Doamne, apără poporul român.

Ai grijă de el şi

apără-l!

El este al tău

cu blândeţea lui de miel

şi cu răbdarea lui de taur

cu omenia lui

de floare de zăpadă

ce se vede pe geam, Doamne,

pe fereastră şi pe libertate!

Doamne!

poporul meu nu se spală de mine!

Eu nu mă spăl

de poporul meu!

Dacă-mi vine alt miros

decât mirosul lui,

mă spăl pe mâini

numai de propriile mele mâini

şi mă las legat

de boarea de zăpadă

a poporului meu.

Mărul se poate spăla

numai de măr,

de pomul mărului nu! De pom nu!

Apără, Doamne, poporul român

şi nu te spăla de el!

Pe maica mea

care m-a născut pe mine

am dăruit-o poporului român.

Dăruieşte-ţi, Doamne,

pe maica Ta, care te-a născut pe Tine,

poporului român!

(Nichita Stănescu, Eu nu mă spăl de poporul meu)

„Limba română este patria mea”

„A vorbi despre limba în care gîndești, a gîndi – gîndire nu se poate face decît numai într-o limbă – în cazul nostru a vorbi despre limba română este ca o duminică. Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decît exprimată în limba română. … Ce patrie minunată este această limbă! Ce nuanță aparte, îmi dau seama că ea o are! Această observație, această relevație am avut-o abia atunci cînd am învățat o altă limbă.”

„Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atît de proprie, atît de familiară, atît de intimă îmi este limba în care m-am născut, încît nu o pot considera altfel decît iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente, odată este patrie de pămînt și de piatră și încă odată este numele patriei de pămînt și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viața se trăiește.” (Nichita Stănescu)

Cel mai frumos catren, de-as fi in stare sa-l scriu vreodata, ar avea patru versuri: Eminescu, Grigorescu, Enescu, Brâncuși” – Din dragoste pentru Nichita (inregistrare TV cu Nichita Stanescu)

“Poezia este inca singura avutie pe care omul o are inca nejefuita (…) Un conținut minunat, tainic si revelat atrage după sine o formă minunată si revelată. (…) Am fost un foarte mare iubitor de icoane romanesti pe sticla …”

Nichita Stanescu - interviu

https://www.youtube.com/watch?v=_otbOyH55gc

Nichita Stănescu

Ce bine că esti
E o întâmplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica decât mine, decât oasele mele,
pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.
Să stam de vorba, să vorbim, să spunem cuvinte
lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece în delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi
timpla de stele, până când
lumea mea prelunga si în nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplarii ca sunt.

A, da, pe 31 martie era ziua de naștere a lui Nichita...

[Mihailc]

Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi.
La loc de păşune, acolo m'a sălăşluit,
la apa odihnei m'a hrănit,
sufletul mi l-a întors la sineşi.
El m'a călăuzit pe cărările dreptăţii
de dragul numelui Său.
Că chiar de voi umbla prin mijlocul umbrei morţii,
nu mă voi teme de rele, că Tu cu mine eşti;
toiagul Tău şi varga Ta, acestea m'au mângâiat.
Masă ai pregătit înainte-mi, de faţă cu cei ce mă necăjesc;
uns-ai cu untdelemn capul meu,
iar paharul Tău mă'mbată de parc'ar fi prea tare.
Şi mila Ta mă va urma în toate zilele vieţii mele
şi voi locui în casa Domnului întru lungime de zile. (Psalmul 22, versiunea Anania)

***

Domnul este păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
El mă paşte în păşuni verzi şi mă duce la ape de odihnă;
îmi înviorează sufletul şi mă povăţuieşte pe cărări drepte, din pricina Numelui Său.
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine.
Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.
Tu îmi întinzi masa în faţa potrivnicilor mei; îmi ungi capul cu untdelemn, şi paharul meu este plin de dă peste el.
Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele, şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele. (Psalm 23 versiunea Cornilescu)

[tabitha]

MAMA
de Vasile Militaru
...
A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi “domn cu multă carte”!
A bătut sfios la ușă, grabnic i-am ieșit în prag;
Ni s-a umezit privirea de iubire și de drag;
Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă,
Si-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă.
Inăuntrul casei mele, -câtă brumă-am adunat,
Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat:
Nu-ndrăzneste nici să intre, cu opincile-n picioare,
Si cu multă grijă calcă doar pe-alături de covoare.
Eu o-ndemn să nu ia seamă si să calce drept, în lege,
Ca doar e la fii-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege,
Si de-abia o fac să sadă pe-un divan cu scoarță nouă…
-”Mi-era dor de tine, maică…Ti-am adus vreo zece ouă,
Nițel unt, iar colea-n traistă niște nuci, vreo două sute…”
Și, cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute:
-”Poate mor, că sunt bătrână si-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai vad o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfârsite… mâine poate-și curmă firul
Si-ntre patru blăni de scânduri să mă cheme cimitirul…
Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar și deșteaptă,
Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-așteaptă…
Tu, odorul mamii, în urmă să te-aduni cu frații-acasă
Si să-mparți agoniseala de pe urma lui rămasă:
Lui Codin să-i dai pământul de la moară și cu via;
Vaca și-un pogon de luncă, maică, să le ia Maria;
Lui Mitruș să-i dai zăvoiul de răchiți dintre pâraie;
Carul, boii și cu plugul să le dai lui Nicolae,
Iară tu, ca mai cu stare decât frații ziși pe nume,
Să iei casa-n care ție ți-a fost dat să vii pe lume…
Când și când, în miezul verii sau de Paști, să vadă satul
Cum îmi vine ca-n toții anii, la căsuța mea băiatul
Și-având tihnă și odihnă, la venire sau plecare,
S-aprinzi și la groapa maichii câte-un pai de lumânare!…
A tăcut apoi bătrâna si-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele.

Pe aer testamentul cu buzele mi-l scriu,
cat inca nu-s in coma,cat inca mi-este bine,
doresc sa se imparta intre copii si tine,
intreaga amintire de cand eram om viu.

Averii mele brute mai grabnic dati-i foc,
vedeti ca-i infectata de-un fel de gust al ciumii,
dupa sfarsitul nostru vine sfarsitul lumii,
noi,patimit,poetul de moarte si noroc.

Mai scriu aici ca banii gasiti prin buzunare
sa-i ingropati cu mine ca semn ca ii detest
si ca un ultim,tragic,orgolios protest
al celui care suntem in locul de uitare

sa m-asezati in groapa cu spatele spre est,
cu tot pamantu-n fata,cu lumea in spinare.

Adrian Paunescu

[Yasmina]

În prealabil postat de mirela.t

MAMA
de Vasile Militaru
...
A venit aseară mama, din sătucu-i de departe,
Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi “domn cu multă carte”!
A bătut sfios la ușă, grabnic i-am ieșit în prag;
Ni s-a umezit privirea de iubire și de drag;
Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a strâns la piept, duioasă,
Si-ntrebând-o câte toate, am intrat apoi în casă.
Inăuntrul casei mele, -câtă brumă-am adunat,
Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat:
Nu-ndrăzneste nici să intre, cu opincile-n picioare,
Si cu multă grijă calcă doar pe-alături de covoare.
Eu o-ndemn să nu ia seamă si să calce drept, în lege,
Ca doar e la fii-su-n casă, nu e-n casa vreunui rege,
Si de-abia o fac să sadă pe-un divan cu scoarță nouă…
-”Mi-era dor de tine, maică…Ti-am adus vreo zece ouă,
Nițel unt, iar colea-n traistă niște nuci, vreo două sute…”
Și, cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute:
-”Poate mor, că sunt bătrână si-a prins dorul să mă-ndrume
Să mai vad o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfârsite… mâine poate-și curmă firul
Si-ntre patru blăni de scânduri să mă cheme cimitirul…
Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez, chiar și deșteaptă,
Cum, pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-așteaptă…
Tu, odorul mamii, în urmă să te-aduni cu frații-acasă
Si să-mparți agoniseala de pe urma lui rămasă:
Lui Codin să-i dai pământul de la moară și cu via;
Vaca și-un pogon de luncă, maică, să le ia Maria;
Lui Mitruș să-i dai zăvoiul de răchiți dintre pâraie;
Carul, boii și cu plugul să le dai lui Nicolae,
Iară tu, ca mai cu stare decât frații ziși pe nume,
Să iei casa-n care ție ți-a fost dat să vii pe lume…
Când și când, în miezul verii sau de Paști, să vadă satul
Cum îmi vine ca-n toții anii, la căsuța mea băiatul
Și-având tihnă și odihnă, la venire sau plecare,
S-aprinzi și la groapa maichii câte-un pai de lumânare!…
A tăcut apoi bătrâna si-a plâns mult, cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele.

Destul de lacrimogena :)
Nu cred ca ne ajunge doar o singura viata sa stam printre cei dragi.

[Yasmina]

Pacatul-Tudor Arghezi


Pacatul

Pomul pe care Domnul îl oprise
Facea de toate, si caise,
Smochine, chitre, pere moi si prune,
Cari de cari mai grase si mai bune,
Castan cu fel de fel de craci,
Cu flori, miresme si murmure. Caci
În Paradis se îmbinau deodata
Tot bunatati din lumea toata.

Sa nu te-ndemne gândul: „Ia si papa!”.
Sa nu îti lase gura apa
Si sa mai tii porunca minte
A sfântului si bunului Parinte?
Înger sa fii, si tot si-ar fi dat brânci
Inima – vai – sa rupi si sa manânci,
Necum sa fii baiat si fata,
La pomul care da si ciocolata.

Ei se uitau la poame, iar pe
Copac se-ncolacise ispititorul sarpe
Si ochii lui de mâta, aurii,
Îi împingeau sa guste pe copii,
Care dadeau copacului târcoale,
Macar din portocale;
Ca se cojesc, mai mare dragul,
Nejerpelite cu briceagul.

Ce-or fi mâncat, ce nu vor fi mâncat,
Destul ca au cazut în greu pacat.
Ba de abia atunci, mi se pare,
Li s-a deschis mai bine pofta de mâncare
Si-au învatat la Raiul din padure
De-abia sa sara legea si sa fure.

Nehotărâre

Imi voi ucide timpul si visurile, deci.
Cirpi voi pe ntuneric mantaua vietii mele.
Drept multumire sti voi ca cerurile reci
Vor strecura prin gauri lumina unei stele.

Sa las s o umple cerul cu vastul lui tezaur?
Invesmantat domneste, sa trec cu giulgiul rupt;
Pe coate cu luceferi, spoit pe piept cu aur
Si tatuat cu fulger, sa nu nving? sa nu lupt?

Sa bat noroiul vremii, cu ochii nchisi. Hlamida
Sa mi scoata n drum nerozii, rinjiti, din circiumi beti.
Ca fluturii, ce rabda sa i poarte n praf omida,
Sa rabd si eu in mine, povara, doua vieti?

Un om, trudit si acela, imi va deschide miine
Mormintul pomenirii cu mina i preacurata,
Ca sa ma fringa n soare, schimbat prin moarte n piine,
Si fratilor din urma, soptind sa ma imparta.

Dar ziua care trece si ma raneste n treacat,
Imi umileste cirja si mi incovoaie crinii,
Si inima urmeaza s atirne ca un lacat
Cu cheile pierdute, la portile luminii.

De ce nu pot sa nu stiu, de ce nu pot sa n aud
In ce sta rostul zilei si pretul de a ti o trece?
Deschide mi te, suflet, prin sapte ochi de flaut,
Si cintecul si viata si moartea sa le nece.