![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
| Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Bine, initial nu era neaparat vb de post cat de patima lacomiei, gastrimarghiei. Am mai gasit odata un topic de demult, unde marturiseau cativa useri propriile experiente. Adev e ca la noi masa imbelsugata e o traditie, mai ales la sarbatori si alte ocazii de bucurie, dar si la pomeni; in toata literatura gasim marturii in acest sens (mai mult in Sadoveanu, mai putin in Zaharia Stancu)
|
|
#2
|
|||
|
|||
|
Mi se pare că nevoia, sau înclinația pentru mese (mai) îmbelșugate vine și din frica de foame, de lipsuri, explicată poate printr-o serie de experiențe mai neplăcute... Și totuși avem șansa să ne găsim bucuria și în alte surse decât în mâncare... Apoi, ne-ar fi de folos să medităm la parabola despre grijile vieții: nu ar trebui să ne îngrijorăm și, în consecință, să muncim peste măsură pentru mâncare... Calitatea vieții nu stă îndeosebi în mâncare, mai ales că dacă e multă, ba chiar și prea "aleasă", fie ea și rafinată, ne face mai mult rău (la sănătate mă refer)... Dar când prin calitatea vieții nu înțelegem pacea și liniștea, ci ... "a avea", "a ne asigura viitorul" prin "a strânge"...la ce ne putem aștepta bun?
A nu se înțelege că eu sunt ferită de plăcerea gustului sau de a înfuleca ceva când mi-e foarte foame... |
|
|