Postul Mare

[tabitha]

Mulțumesc, Ovidiu.
Dar tot n-am reușit să mă lămuresc ce se cântă/ citește zilele astea din Canon în versiunea românească.
Așa că a trebuit să rămân la cea englezească. În fine, mai rămâne să ajung și acolo unde zicea Mihai...

[DragosP]

Post cu folos dragilor!

La fel şi ţie. :)

[Mihailc]

"Această “atmosferă” de post, această “stare a minţii” este determinată în mare parte de slujbe, de diferitele schimbări ce intervin în viaţa liturgică în această perioadă. Luându-le separat, aceste schimbări pot apărea ca fiind “rânduieli” de neînţeles, reguli formale la care trebuie să consimţim formal; dar, întelese ca un întreg, ele descoperă şi comunică duhul Postului, ne fac să vedem, să simţim şi să exprimăm acea tristeţe strălucitoare care reprezintă adevăratul mesaj şi dar al Postului.

Intrând într-o biserică în timpul slujbei de post, înţelegem imediat ce înseamnă această expresie oarecum contradictorie. O anumită tristeţe tainică pătrunde slujbele: veşmintele sunt întunecate, slujbele mai lungi decât de obicei şi mai “monotone”. Apoi începem să realizăm că această lungime şi “monotonie” a slujbelor sunt necesare dacă dorim să descoperim tainica şi, la început, nevăzuta lucrare a slujbei în noi. Încetul cu încetul începem să simţim că această tristete este, într-adevăr, “luminoasă”, că o transformare tainică este gata să se petreacă în noi. Este ca şi cum am ajunge într-un loc în care zgomotele şi agitatia vieţii, a străzii, a tot ceea ce de obicei ne umple zilele şi chiar nopţile, nu au acces – un loc în care toate acestea nu mai au nici o putere. Tot ceea ce ni se părea atât de important încât ne umplea mintea, acea stare de nelinişte care a devenit, practic, a doua natură, dispare undeva iar noi ne simţim liberi, uşori, fericiţi. Nu este vorba despre acea fericire superficială care vine şi pleacă de douăzeci de ori într-o zi şi este atât de fragilă şi trecătoare; este o fericire care vine din aceea că sufletul a atins o “altă lume”, a luminii, păcii şi încrederii.Realizăm că este imposibil să trecem din starea normală a vieţii noastre plăsmuită în întregime din agitaţie, fugă şi griji, în această nouă stare fără a ne “linişti” mai întâi. Din această cauză, cei ce percep slujbele Bisericii ca pe nişte obligaţii, cei care întotdeauna pun întrebări despre minimul necesar (De câte ori trebuie să mergem la biserică? De câte ori trebuie să ne rugăm?) niciodată nu pot înţelege adevărata natură a cultului care ne poartă în altă lume.

Odată ce devenim “uşori şi liniştiti lăuntric” monotonia şi tristeţea acestor slujbe dobândesc o nouă semnificaţie, sunt transfigurate. Ceea ca la început apare ca monotonie, acum se dezvăluie ca pace, ceea ce simţeam ca fiind tristeţe este dezvăluit ca primele mişcări ale sufletului spre descoperirea adâncimii sale pierdute. Iată ceea ce proclama în fiecare dimineaţă primul stih de la “Aliluia“:

“De noapte mânecă duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ“.

“Strălucire tristă“: tristeţea înstrăinării mele de Dumnezeu, a pustiului devenit viaţa mea; strălucirea prezenţei şi iertării lui Dumnezeu, bucuria redobânditei dorinţe după Dumnezeu, pacea căminului regăsit.

Acesta este duhul slujbelor de post din zilele de peste săptămână, slujbele de sâmbătă şi duminică rămânând aproape neschimbate. De aceea oricine vrea să înţeleagă sensul autentic al Postului Mare trebuie să facă efortul de a participa şi la slujbele din timpul săptămânii. "(Alexander Schmemann - Postul Mare)

În prealabil postat de mirela.t

Mulțumesc, Ovidiu.
Dar tot n-am reușit să mă lămuresc ce se cântă/ citește zilele astea din Canon în versiunea românească.
Așa că a trebuit să rămân la cea englezească. În fine, mai rămâne să ajung și acolo unde zicea Mihai...

Mirela, la biserica ortodoxa la care mergi slujbele nu se tin in româneste?

[tabitha]

La una se tin in romaneste, si la alta in engleza. Dar in timpul saptamanii n-am cum sa ajung la slujbe, daca de asta intrebi.

În prealabil postat de mirela.t

La una se tin in romaneste, si la alta in engleza. Dar in timpul saptamanii n-am cum sa ajung la slujbe, daca de asta intrebi.

Nu, intrebam doar daca slujbele se tin in româna. Multumesc de raspuns.

[Mihailc]

Până acum am vorbit despre învăţătura Bisericii referitoare la Postul Mare aşa cum ne-a fost transmisă, mai întâi de toate, prin slujbele Postului. Acum trebuie să ne punem urmatoarele întrebări: Cum putem aplica această învăţătura în viaţa noastră? Care ar putea fi nu numai impactul simbolic, dar şi cel real al Postului în viaţa noastră? Această existenţă (e necesar să amintim) este foarte diferită de a acelora care au trăit în vremea când aceste slujbe, imnuri, canoane şi rânduieli au fost compuse şi statornicite. Se trăia atunci în comunităţi relativ mici, îndeosebi rurale, într-o lume din punct de vedere structural ortodoxă; ritmul intim al vieţii acestora era modelat de Biserică. Totuşi, acum trăim într-o uriaşă societate urbană şi tehnologică care este pluralistă din punct de vedere al credinţelor sale religioase, secularizată în viziunea sa asupra lumii şi în care noi, ortodocşii, constituim o minoritate nesemnificativă. Postul nu mai este “vizibil”: aşa cum era, să spunem, în Rusia sau Grecia. Întrebarea noastră este astfel una actuală: cum putem ţine Postul? – dincolo de a introduce una sau două schimbări “simbolice” în viaţa noastră zilnică.

Este limpede, de exemplu, că pentru marea majoritate a credincioşilor nici nu poate fi vorba de frecventarea zilnică a slujbelor Postului. Ei continuă să meargă la biserică Duminica. Dupa cum ştim deja, în Duminicile Postului Mare Sfânta Liturghie, cel puţin sub aspectele sale exterioare, nu reflectă Postul. Astfel, cu greu putem “simţi” felul slujbelor Postului, principalul mijloc prin care duhul Postului ne este transmis. Şi de când Postul nu mai este reflectat sub nici o formă în cultura căreia îi aparţinem, nu ne mai întrebăm astăzi de ce înţelegerea noastră despre Post este predominant una negativă – ca despre o perioadă în care anumite lucruri precum carnea şi grăsimile, dansul şi distracţiile sunt interzise. Întrebarea “populară”: <<La ce renunţi pentru Post?>> este un rezumat potrivit pentru acea uzuală abordare negativistă. <În termeni “pozitivi”, Postul este văzut ca vremea în care trebuie să împlinim “obligaţia” anuală a Spovedaniei şi Împărtăşaniei (“şi aceasta nu mai târziu de Duminica Stâlpărilor…”, după cum am citit într-un buletin parohial). Fiind îndeplinită această obligaţie, restul Postului pare să-şi piardă toate semnificaţiile sale pozitive.

Astfel, este evident că aici s-a dezvoltat o discrepanţă destul de adâncă între duhul sau “teoria” Postului, pe de o parte, pe care am încercat să o conturăm bazându-ne pe slujbele Postului iar, pe de altă parte, înţelegerea sa comună şi populară, care este foarte adesea împărtăşită şi susţinută nu numai de laicat ci şi de către clerul însuşi. Căci întotdeauna este mai uşor să reduci ceva duhovnicesc la ceva formal decât să cauţi duhovnicescul în spatele formalului. Putem spune fără exagerare că, deşi Postul este încă “ţinut”, a pierdut mult din impactul său asupra existenţei noastre, a încetat să mai fie baia pocăinţei şi a înnoirii, aşa cum este socotit în învăţătura liturgică şi duhovnicească a Bisericii. Dar atunci, putem noi oare să-l redescoperim, să-l transformăm din nou într-o putere duhovnicească în realitatea zilnică a existenţei noastre? Răspunsul la această întrebare depinde în principal, şi aş spune aproape exclusiv, de faptul dacă dorim sau nu dorim să luam în serios Postul.(Alexander Schmemann - Postul Mare)

[cristiboss56]

http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...e-b1-p2231.htm

[Mihailc]

"Oricât de noi sau diferite sunt condiţiile în care trăim astăzi, oricât de reale sunt dificultăţile şi obstacolele ridicate de lumea noastră modernă, nici unul din acestea nu reprezintă un obstacol absolut, nici unul din acestea nu fac Postul “imposibil”. Originile pierderii treptate a influenţei Postului asupra vieţii noastre sunt adânc înrădăcinate în noi. Reducerea conştientă sau inconştientă a religiei la un nominalism şi simbolism superficial este modul de a ocoli sau “desluşi” seriozitatea necesităţii religiei în viaţa noastră. Această reducere, trebuie să adăugăm, este într-un fel specifică Ortodoxiei. Creştinii apuseni, catolici sau protestanţi, când se confruntă cu ceea ce ei consideră drept “imposibil”, mai degrabă schimbă religia însăşi, o “adaptează” unor noi condiţii şi astfel o fac “practicabilă”. Foarte recent, de exemplu, am văzut cum Biserica Romano-Catolică, mai întâi reduce postul la un minum minimorum şi apoi practic îl elimină cu totul. Denunţăm cu indignare îndreptăţită o astfel de “adaptare”, ca pe o trădare a tradiţiei creştine şi ca pe o minimalizare a credinţei creştine. Şi într-adevăr, este spre îndreptăţirea şi slava Ortodoxiei faptul că ea nu se “adaptează” şi nu se compromite cu standardele scăzute care nu fac creştinismul “uşor”.

Este spre slava ortodoxiei şi, cu siguranţă, nu spre slava noastră, a ortodocşilor. Nu de azi, sau de ieri, ci cu mult timp în urmă am găsit o cale de a reconcilia exigenţele de desăvârşire ale Bisericii cu slăbiciunile umane, şi aceasta nu numai fără “a ne pierde reputaţia” ci cu pricini în plus pentru automulţumire şi conştiinţa curată. Metoda constă în implinirea simbolică a acestor exigenţe, iar individualismul simbolic penetrează astăzi întreaga noastră viaţă religioasă. Astfel, de exemplu, nici măcar nu ne gândim la revizuirea cultului nostru şi a rânduielilor monastice – Doamne fereşte! – vom continua să numim pur şi simplu “Privegherea de toată noaptea” o slujbă de 1 oră şi vom explica cu mândrie ca este aceeaşi slujbă ca aceea pe care călugării din Lavra Sfântului Sava o săvârşeau în secolul 19. Referindu-ne la Post, în locul întrebărilor fundamentale – “Ce este postirea?” sau “Ce este postul?” – ne mulţumim cu simbolismul Postului."(Alexander Schmemann - Postul Mare)