![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Acatistul Sfintei Mucenițe Fotini - continuare
Condac 7 Mâniindu-se cumplit împăratul, a poruncit slujitorilor săi ca punându-ți mâinile pe nicovală, să fii bătută cu lanțuri grele de fier, obosind aceia, de trei ori s-au schimbat între ei, iar tu, fericită, nicidecum nu slăbeai. Auzind acestea, Nero a ordonat să-ți fie tăiate mâinile și neizbutind, călăii au paralizat căzând jos ca morți, iar noi minunându-ne cântăm: Aliluia! Icos 7 Socotind împăratul că va birui prin momeala podoabelor scumpe și a palatelor aurite, neînduplecarea ta muceniță de a te închina idolilor necurați, cu lingușiri a poruncit să fii pusă sub un baldachin aurit, împrejmuită de tronuri de aur și masă îmbelșugată, în compania fiicei sale Domnina, însă nu idolilor ai dorit a aduce cinstire Sfântă Fotini, ci Soarelui Dreptății, ce te-a împodobit cu cunună de nematerialnic foc, pe care l-ai împărtășit și Domninei, iar noi, lăudându-te îți grăim: Bucură-te, că îmbrățișând-o pe Domnina, ca pe o roabă a lui Hristos ai sărutat-o; Bucură-te, că văzându-i aplecarea spre cele sfinte, i-ai vorbit îndelung despre credința creștină; Bucură-te, că aceea crezând a primit botezul; Bucură-te, că logodindu-o cu Iisus, Antuza ai numit-o; Bucură-te, că și roabele sale, o sută la număr, primindu-ți învățătura, au fost botezate; Bucură-te, că Antuza degrab a împărțit la săraci bijuteriile de mare preț și podoabele aurite date de tatăl său; Bucură-te, stâlp luminos, căci cugetul tău numai la cele dumnezeiești era ațintit; Bucură-te, că toată slava lumii acesteia cu măgulirile ei, ai disprețuit; Bucură-te, că îndulcindu-te de iubirea Mântuitorului tău, nimic altceva n-ai mai socotit vrednic de cinstire; Bucură-te, că fără de Hristos, nici viață nu ai dorit; Bucură-te, că sfaturile amăgitorului, neputincioase le-ai arătat; Bucură-te, că și nouă ne ești scut și povață în toată clipa cea grea; Bucură-te, Sfântă Muceniță Fotini, luminătoarea multor popoare! Condac 8 Aflând împăratul cele întâmplate, cu mare turbare s-a pornit, prea cinstită, a te chinui și poruncind a fi aprins un cuptor și timp de șapte zile făcându-se foc mare, să fii băgată înăuntru și închisă. Socotindu-te arsă, după trei zile au deschis cuptorul și văzându-te neatinsă de foc, soldații au încremenit de groază, iar locuitorii Romei văzând prea slăvita minune, împreună cu tine L-au slăvit pe Dumnezeu și I-au cântat: Aliluia! Icos 8 Văzându-și încă un plan zădărnicit, Nero a scornit cu mintea sa întunecată, că prin otrăvire să șteargă pomenirea ta, sfântă muceniță și o dată cu aceasta și pomenirea lui Hristos. Bând otrăvurile gătite de marele vrăjitor Lambadio, cu puterea Celui propovăduit de tine, nevătămată te-ai arătat, de care lucru spăimântându-se vrăjitorul, a crezut în Dumnezeul creștinilor, iar noi cu uimire și cu evlavie îți rostim: Bucură-te, răbdătoare pentru Hristos și unealtă a slăvirii Lui; Bucură-te, că vrăjitorul ți-a pus înainte otrăvuri ce pe toți i-au răpus mai înainte; Bucură-te, că pentru dulcele Iisus, băutură amară ai gustat; Bucură-te, că pentru dulceața Mirelui tău, licoarea cea de moarte nectar ți s-a părut; Bucură-te, că prin chemarea numelui lui Hristos, puterea otrăvii a dispărut; Bucură-te, că văzându-și meșteșugul biruit, Lambadio s-a botezat și a ars toate cărțile vrăjitorești; Bucură-te, că acesta s-a făcut mai întâi, mucenic al lui Hristos, cu numele Teoclit; Bucură-te, că prin tine, Sfintei Treimi laudă s-a adus; Bucură-te, că fii ai luminii, pătimind, ai făcut să răsară; Bucură-te, că pătimirea trupului tău, vie propovăduire s-a arătat; Bucură-te, că pe cât chinul sporea, pe atât credința se întărea; Bucură-te, că pe slujitorii satanei, robi iubiți lui Dumnezeu, i-ai făcut; Bucură-te, Sfântă Muceniță Fotini, luminătoarea multor popoare! Condac 9 Fiindu-ți tăiate venele și sângele curgând șiroaie din mult pătimitorul tău trup, râdeai și batjocoreai, muceniță mărită, pe împăratul și pe zeii lui ca pe niște neputincioși, iar pe Dumnezeu Îl lăudai cu glas mare și-I cântai: Aliluia! Icos 9 Multe feluri de chinuri gătindu-ți Nero cel împietrit de ură și răutate, pe toate le-ai primit, muceniță prea iubită, cu inimă veselă și cu glas mulțumitor, închinându-le Mirelui tău ca pe niște mărgăritare strălucite. Însuflețește-ne și pe noi, fericită să ridicăm cu bucurie de acum înainte, crucea nevoințelor rânduite nouă de Domnul, cu ochii ațintiți la Cel ce a răbdat pe nedrept pentru noi, Care ne îndeamnă a-ți cânta: Bucură-te, că sălbaticii chinuitori au turnat plumb topit și pucioasă în sfânta ta gură; Bucură-te, că cenușă amestecată cu oțet ți-au băgat în nări și ochi; Bucură-te, că spânzurându-te pe lemn, au jupuit cu nemilostivire piele din trupul tău cel curat; Bucură-te, că ai fost arsă cu făclii aprinse; Bucură-te, că și carnea cinstitului tău trup a fost sfârtecată cu cruzime; Bucură-te, că în temniță întunecoasă plină de șerpi veninoși ai fost aruncată; Bucură-te, că intrând tu în temniță, fiarele cele veninoase au murit și bună mireasmă s-a răspândit în tot locul; Bucură-te, că întunericul temniței s-a luminat de cerească slavă; Bucură-te, că în lumina negrăită, Hristos a apărut zicându-ți: “ Pace ție!”; Bucură-te, că făgăduindu-ți a fi cu tine, El te-a îmbărbătat a stărui în pătimire; Bucură-te, că îndată ca niște solzi au căzut rănile de pe trupul tău; Bucură-te, că stând închisă vreme de trei ani, mulțimi de oameni alergau să te vadă și se botezau; Bucură-te, Sfântă Muceniță Fotini, luminătoarea multor popoare! |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Acatistul Sfintei Mucenițe Fotini - continuare
Condac 10 Mustrându-te cu furie că n-ai încetat nici în închisoare a întări credința creștină, prigonitorul a poruncit să fii răstignită pe cruce cu capul în jos și strujită trei zile, apoi lăsată atârnată alte patru zile. Acestea făcându-se, ostașii ce veneau către tine au orbit, iar un înger al Domnului pogorându-se din cer te-a dezlegat de pe cruce și vindecându-te de toate rănile, ți-a așternut pe buze cântarea îngerească: Aliluia! Icos 10 Precum Domnul S-a rugat pentru cei ce-L batjocoreau, așa și tu, prea lăudată, făcându-ți-se milă de orbirea slugilor împăratului, cerând îndurarea Stăpânului asupra lor, și-au recăpătat vederea și crezând în Hristos au primit botezul. Înștiințându-se tiranul a poruncit ca iarăși să-ți fie jupuită pielea și să fii azvârlită într-o fântână seacă, iar noi minunându-ne de statornicia ta în chinuri, te mărim și-ți zicem; Bucură-te, următoarea lui Hristos până la ultima suflare; Bucură-te, că jupuirea trupului tău, îmbrăcăminte de nestricăciune ți s-a făcut; Bucură-te, că mare binecuvântare socoteai a suferi pentru Domnul; Bucură-te, că răbdând, fierbinți rugăciuni înălțai; Bucură-te, că din fântână, te-au băgat iarăși în închisoare; Bucură-te, că arătându-ți-se Domnul, te-a pecetluit cu semnul Sfintei Cruci; Bucură-te, că în chip minunat te-ai făcut din nou sănătoasă; Bucură-te, că sufletul ți l-ai dat în mâinile Celui pe care L-ai iubit cu ardoare; Bucură-te, că cete de îngeri cântau înălțarea lui intru slavă; Bucură-te, că pentru pătimirile ce ai suferit, cu dar de sfințenie a fost învăluit trupul tău; Bucură-te, că noian de minuni și tămăduiri izvorăști până astăzi dintr-însul; Bucură-te, că mângâiere și lumină te-a dăruit Dumnezeu neamului nostru; Bucură-te, Sfântă Muceniță Fotini, luminătoarea multor popoare! Condac 11 Nu trece cu vederea, muceniță Fotini, pe cei ce cu umilință și evlavie înalță către tine aceste puține cuvinte de laudă. Deschide-ne nouă ușile îndurării, că prin sfintele tale mijociri să ne învrednicim și noi, smeriții, veșnicei mântuiri și neîntreruptei cântări: Aliluia! Icos 11 Făclie strălucitoare lumii fiind, prea cinstită, ai revărsat harul cel dumnezeiesc prin osârdia propovăduirii Evangheliei și prin mărturisirea acesteia în chinurile cele înfricoșătoare, căci văzând poporul răbdarea ta din munci și minunile ce se făceau, se boteza și binecuvânta pe Dumnezeu care cu o astfel de tărie îmbracă pe ai Săi, zicând împreună cu noi: Bucură-te, solie de pace și neprihănire; Bucură-te, rază a slavei neînserate; Bucură-te, odihnă sufletelor învolburate; Bucură-te, cercetarea celor apăsați de ispite și păcate; Bucură-te, lumină dulce, alungătoarea duhurilor necurate; Bucură-te, cântare de slavă a celor izbăviți de la moarte; Bucură-te, sprijinul nostru în primejdii nenumărate; Bucură-te, mireasmă ce ne îmbii a jindui virtuțile înălțătoare; Bucură-te, porumbel ceresc ce ne îndemni spre gânduri curate; Bucură-te, turn de nădejde al celor descurajați și mâhniți; Bucură-te, mijlocitoare fierbinte pentru sufletele noastre întinate; Bucură-te și venind ne ajută când vom da seamă, la Judecată; Bucură-te, Sfântă Muceniță Fotini, luminătoarea multor popoare! Condac 12 Dezleagă, muceniță prea iubită, din mrejele vrăjmașului urâtor al binelui și urzitor de urâciune, pe cei cuprinși de erezii și credințe pierzătoare. Așterne pacea și bunăvoirea între oameni, ca uniți în dragoste frățească, izbăvindu-ne prin tine, să cântăm veșnic: Aliluia! Icos 12 Cântând cu bucurie laude proslăvirii tale, îți fericim râvna cea mare pentru răspândirea Evangheliei și cinstindu-te întocmai cu apostolii, ne închinăm ție ca uneia ce te-ai învrednicit apei celei vii, cu care rourează-ne și pe noi, cei ce grăim către tine: Bucură-te, veselia și minunarea cereștilor cete; Bucură-te și a noastră bucurie și nădejde; Bucură-te, ceea ce ne învelești cu acoperământul ocrotirii tale; Bucură-te, adiere plăcută ce ne revarsă har dumnezeiesc; Bucură-te, dăruitoare și înțelepciune și luminare; Bucură-te, că auzi îndată a noastră strigare; Bucură-te, că în frământări și dureri ne aduci ușurare; Bucură-te, vas ce reverși mirul milostivirii; Bucură-te, punte ce ne scapi de înghițirea valurilor amăgitoare; Bucură-te, folositoarea cea tare a creștinilor evlavioși; Bucură-te, rugătoare nebiruită pentru fii tăi; Bucură-te, limanul și îndrăznirea cea de la moartea noastră; Bucură-te, Sfântă Muceniță Fotini, luminătoarea multor popoare! Condac 13 ( de trei ori) O, mare muceniță Fotini, care după toate pătimirile pământești te odihnești în slava și desfătarea sfinților, cercetează cu har de sus pe robii tăi. Dăruiește-ne credință nezdruncinată, dragoste și răbdare și curățând tina de pe ochii sufletului nostru, arată-ne moștenitori ai veșnicelor bunătăți și neîncetatei cântări îngerești: Aliluia! Rugăciune O, mult pătimitoare porumbiță a lui Hristos, Fotini primește smerita noastră rugăciune de acum și nu trece cu vederea năzuința ce avem către al tău ajutor! Nu ne îndepărta de la izvorul darurilor tale pentru urâțenia noastră sufletească și pentru călcările de fiecare zi ale Evangheliei vestite de tine în îndelungate suferințe. Tu, muceniță, prea mărită care rănindu-te de dragostea lui Hristos ai îndurat cu mare osârdie munci nesuferite, rănește și sufletele noastre cu străpungerea pocăinței și ne învață a primi cu bucurie toate scârbele și necazurile cele ce pentru mulțimea răutăților noastre, ne împresoară. Aprinde în noi iubirea cea către semenii noștri și ne învrednicește să săvârșim cu pace viața aceasta, în faptele bunătății, cântând laudă ție și slavă Sfintei Treimi: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin! |
![]() |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Acatist de multumire | Rodica50 | Intrebari utilizatori | 0 | 27.11.2010 19:11:44 |
| Acatist | thefaith | Maslul | 27 | 07.02.2010 19:01:55 |
| Acatist | pvasile22 | Resurse ortodoxe on-line | 10 | 13.12.2008 13:23:28 |
| acatist | terry | Generalitati | 2 | 17.11.2007 18:33:47 |
| Acatist | m11h43la | Umanitare | 1 | 22.09.2007 20:31:16 |
|
|