![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Perioada Postului Mare este socotită în tradiția ortodoxă vremea prielnică pocăinței, fiind sprijinită de rânduieli liturgice specifice și asociată cu cea mai riguroasă prescripție de postire. Cele șapte săptămâni de asceză oferă cadrul propice unei profunde trăiri duhovnicești, unică în cursul anului bisericesc.
Pe lângă slujbele rânduite a se oficia numai în această perioadă și la care este îndatorat să participe cu regularitate, cum ar fi: Pavecernița Mare, Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Deniile etc., creștinul practicant, dornic de o creștere lăuntrică izbăvitoare, este îndrumat să-și împlinească și o pravilă a lui, de rugăciune particulară. Aceasta ține mai ales de o practică bisericească, fără a se încadra însă în scheme prestabilite și statuate normativ. Ceea ce trebuie să aibă în vedere un creștin practicant este grija de a nu scăpa ocazia unuia dintre cele mai propice răstimpuri pentru pocăință, Postul Mare, care-l poate face apt pentru primirea praznicului Învierii Domnului, la capătul unui exercițiu de voință de aproape 50 de zile. În cele ce urmează, vom face câteva recomandări practice pentru pravila de rugăciune a creștinului în Postul Mare, cu precizarea că ele nu trebuie aplicate global, ci fiecare trebuie să și le însușească după puterea și disponibilitatea sa lăuntrică, sub îndrumarea duhovnicului. Rânduieli pentru mângâierea sufletului la vreme de post Așadar, se recomandă creștinului să țină, după putere, rânduiala și rigurozitatea postirii, iar dacă starea sănătății îl împiedică, singurul în măsură să dezlege asprimea postului e duhovnicul. Îi mai este recomandat să se spovedească măcar o dată în cursul postului, citindu-și canonul de rugăciune înainte și după Spovedanie, și să împlinească epitimia sau canonul rânduit. Să se împărtășească, dacă primește dezlegare, citindu-și îndătinatul canon, înainte și după împărtășire. Nici sfintele slujbe nu trebuie uitate, fiindu-i necesare omului credincios rugăciunea și participarea cât mai deasă la cele rânduite de Biserică. Să înmulțească metaniile, ca gest trupesc al umilinței și al stârpirii patimilor, precum și faptele de milostenie. Să nu uite nici de citirea rugăciunilor și a cărților de zidire sufletească (Sfânta Scriptură, Viețile Sfinților, Psaltirea, Acatiste, Paraclise etc.). Să aibă în permanență sub control gândurile, vorbele și faptele sale, cenzurând pe cele vinovate, în scopul unei bune așezări lăuntrice. Pe lângă obișnuitele rugă*ciuni de seară și de dimineață, practica scrisă și nescrisă a Bisericii recomandă în această perioadă și câteva rânduieli de rugăciune de pocăință, de mai multe ori pe zi: Rugăciunea lui Manase - pe care o găsim în Ceaslov, Cântările lui Moise - găsite la sfârșitul Psaltirii, Canonul de pocăință al Domnului nostru Iisus Hristos - din Ceas*lov, Canonul Sfântului Andrei Criteanul - din Triod, Psaltirea și diferite rugăciuni de pocăință din cărțile de rugăciune. Atenție însă: toate aceste recomandări rămân aleatorii. Fiecare își asumă, după puterea și imboldul lăuntric, rânduiala pe care și-o dorește. La toate acestea, ne întrebăm așadar, care creștin adevărat nu va dori un spor duhovnicesc în drumul spre Primăvara Învierii? Curaj, oameni buni! Pravila poate fi împlinită, iar rodul împlinirii ei devine binecuvântare pentru noi. (sursa: ziarullumina) |
|
#2
|
||||
|
||||
|
__________________
Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine, Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai slavita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai nascut, pe tine, cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Citat:
Poți să vezi ce s-a întâmplat și eventual să mai postezi o dată? |
|
#4
|
||||
|
||||
|
Stie cineva cum se citeste acasa Canonul Sfantului Andrei Criteanul?
|
|
#5
|
|||
|
|||
|
Iată câteva răspunsuri: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...d.php?p=511477
Cantările I și II, Mănăstirea Mihai Vodă (București): http://video.crestinortodox.ro/2YsS2...e_I_si_II.html Last edited by ovidiu b.; 03.03.2014 at 18:29:19. |
|
#6
|
||||
|
||||
|
Citat:
Citat:
Am găsit între timp Canonul în Limba engleză - și acolo zice ce se citește în fiecare zi săptămâna asta : luni, marți, miercuri, joi. Și de asemenea zice că înainte de fiecare Tropar se face semnul crucii si 3 închinăciuni. Doamne ajută! |
|
#7
|
|||
|
|||
|
Uite un link: http://www.crestinortodox.ro/liturgi...nul-87918.html
Cum si cand se canta / citeste Canonul cel Mare ? Acest canon al Sfantului Andrei Criteanul se canta pe glasul al 6-lea, care este mai trist. Irmosul se canta de doua ori, la inceputul si la sfarsitul cantarii. Rugaciunea "Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!" este insotita de metanie mica si de semnul sfintei cruci. Canonul Sfantului Andrei Criteanul se citeste pe fragmente in prima saptamana a Postului Sfintelor Pasti, in zilele de luni, marti, miercuri si joi, in cadrul Slujbei Pavecernitei; iar in intregime se citeste la Denia de joi din saptamana a 5-a a Postului Sfintelor Pasti, la Utrenie. |
|
#8
|
|||
|
|||
|
Cu luare-aminte, fără împrăștiere și convinsă că viața ta are legătură cu conținutul Marelui Canon.
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) |
|
#9
|
||||
|
||||
|
„Să ne încingem mijloacele noastre cu omorârea plăcerilor. Să ne împodobim picioarele noastre cu încălțăminte opritoare de la toată calea rea, și să ne sprijinim pe toiagul credinței; să nu râvnim la vrășmașii Crucii Stăpânului, făcându-ne pântecele dumnezeu. Ci să urmăm Celui ce prin post ne-a arătat biruință asupra diavolului, Mântuitorul sufletelor noastre”
(Triod, stihira, glasul al IV-lea, de la stihoavna Vecerniei de joi seara din prima săptămână a Sfântului și Marelui Post)
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#10
|
|||
|
|||
|
“Pentru mulți, dacã nu pentru majoritatea creștinilor ortodocși, Postul Paștelui constã dintr-un numãr limitat de reguli și prescripții exterioare, predominant negative: abținerea de la anumite mâncãruri, de la dans și alte distracții. Aceastã înțelegere exprimã gradul nostru de înstrãinare fațã de adevãratul duh al Bisericii, care ne este aproape imposibil de înțeles, și anume cã Postul înseamnã și “altceva”- ceva fãrã de care toate aceste rânduieli își pierd în mare parte semnificația. Acest “altceva” poate fi cel mai bine descris ca o “atmosferã”, “un climat” în care fiecare din noi intrã, ca fiind mai întâi o stare a minții, a sufletului, care timp de șapte sãptãmâni pãtrunde întreaga noastrã existențã. Scopul postului nu este acela de a ne sili sã acceptãm câteva obligații formale, ci acela de a ne “înmuia” inima, astfel încât aceasta sã se deschidã cãtre realitãțile duhovnicești, sã cunoascã tainica “sete și foame” dupã comuniunea haricã cu Dumnezeu.
Aceastã “atmosferã” de post, aceastã “stare a minții” este determinatã în mare parte de slujbe, de diferitele schimbãri ce intervin în viața liturgicã în aceastã perioadã. Luându-le separat, aceste schimbãri pot apãrea ca fiind “rânduieli” de neînteles, reguli formale la care trebuie sã consimțim formal; dar, întelese ca un întreg, ele descoperã și comunicã duhul Postului, ne fac sã vedem, sã simțim si sã exprimãm acea tristețe strãlucitoare care reprezintã adevãratul mesaj și dar al Postului." (Alexander Schmemann - Postul Mare)
__________________
Prostul este dușmanul a ceea ce nu cunoaște (Ibn Arabi) |
|
|