![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
| Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
|
|||
|
|||
|
Ovidiu, eu am crezut la inceput ca e vorba doar de discutie in contradictoriu. Acum sunt uimit, desi ti-am raspuns iar, tu ma intrebi aceleasi lucruri, ca si cum nu ai fi inteles nimic din ce ti-am scris. Macar MihailC mai are o logica in ceea ce afirma.
Pentru ca cei ce comenteza pe langa (de exemplu Theodor) o sa creada ca ai dreptate, repet ca afirmatia "Cu alte cuvinte nu este o întâlnire dintre Fiul și Tatăl în ceruri, ci o întâlnire între cele două firi ale Mântuitorului: Fiul Omului -firea omenească, iar Cel Vechi de zile - firea dumnezeiască." este afirmatia lectorului acela, preluata exclusiv din surse eterodoxe. Chiar domnia sa da si cartea unde se afirma asta, subliniind ca toti sfintii sustin altceva (fara sa il mentioneze pe sfantul Ipolit, la-m putea considera ca fiind singurul sfant care spune ca e Iisus, fara sa sustina intalnirea celor doua firi, crezand ca Fiul Omului este un om oarecare). Nu intalnim aceasta afirmatie in ortodoxie. Cum nu am rapuns la aceasta intrebare, inca de cateva ori: Apoi eviți să răspunzi acestui argument: ”Până ce a venit Cel vechi de zile și a făcut dreptate sfinților Celui Preaînalt, până ce s-a împlinit vremea și împărăția a ajuns sub stăpânirea sfinților.” (Daniel 7, 22) Cu întrebarea: Dacă Cel vechi de zile este Dumnezeu Tatăl, cine este Cel Preaînalt?" Nu am scris inca de la primele mesaje ca "Cel Vechi de zile" e numit si Iisus? Deci, sa iti explic babeste, si Dumnezeu Tatal si Dumnezeu Fiul sunt numiti asa. Ca sa fii si mai surprins, chiar si sarpele din facerea este numit cel vechi de zile, de exemplu sfantul Ignatie Briancianinov scrie: Sfantul Ignatie Briancianinov – Cursele sarpelui cel vechi de zile ( diavolul cel neadormit ): http://deveghepatriei.wordpress.com/...aceste-ispite/ Noi discutam strict de scena din Daniel. Pentru ca doar Dumnezeu Tatal e reprezentat cu par alb si barba alba, nu exista nicio icoana care sa reprezinte pe Iisus asa, Iisus este reprezentat intotdeauna cu chipul luat la intrupare. |
|
#2
|
|||
|
|||
|
Citat:
Hai să vedem unde ai răspuns celor două articole despre Sfântul Andrei Rubliov și Sfânta Treime în iconografie. Last edited by ovidiu b.; 17.02.2014 at 17:52:45. |
|
#3
|
|||
|
|||
|
Citat:
Tot aici sunt citate ale multor sfinti, care arata ca toti sfintii au inteles exact ce spun si eu din acel pasaj. Despre Sfantul Ipolit: "In “The Ancient of Days: Patristic and Modern views of Daniel 7:9-14, by Wilfred Sophrony Royer, St. Vladimir’s Theological Quarterly 45:2 (2001), p 139 we read: “One of the earliest patristic commentators on the Book of Daniel, Hippolytus (ca. 170 – 236) writes that the Ancient of Days “is for Daniel, nothing more than the Lord, God and Master of all, the Father of Christ himself.” This citation differs from the reading found in the Ante-Nicene Fathers Series, which reads: "And came to the Ancient of days." By the Ancient of days he means none other than the Lord and God and Ruler of all, and even of Christ Himself, who maketh the days old, and yet becometh not old Himself by times and days. "His dominion is an everlasting dominion." The Father, having put all things in subjection to His own Son, both things in heaven and things on earth, showed Him forth by all as the first-begotten of God, in order that, along with the Father, He might be approved the Son of God before angels, and be manifested as the Lord also of angels." (From: St. Hippolytus, Fragments of Commentaries, ANF vol. 5, p. 189) There is a footnote in the article, which explains this discrepancy: “Hippolytus, Fragmenta in Danielem (PG 10:684); critical edition in G.N> Bonwetsch, Hippolytus Werke, vol. I: Die Kommentaire zu Daniel and zum Hohenliede (Leipzig: J.C. Hinrichs’sche Buchhandlung, 1897), 212. The text found in J.P. Migne’s Patrologia Graeca is based on a pre-critical edition that mistakenly omitted the important word pater (“Father”) from Hippolytus’ statement.” J.P.Migne a fost un preot catolic care a publicat scrierile sfintilor, dar cu mai multe erori de traducere. Se pare ca in cartea in care se incerca validarea conceptiei ca Cel Vechi de zile este Iisus autorul s-a facut ca nu stie acest lucru si a dat citatul gresit. Lectorul in schimb stia aceste lucruri, de aceea a scris ca toti sfintii au spus ca in acele pasaje e vorba de Dumnezeu Tatal si Fiul. Sper ca s-a inteles. |
|
#4
|
||||
|
||||
|
Citat:
Eu te cred. |
|
#5
|
|||
|
|||
|
Citat:
Hai să reformulăm, poate într-un final vei pricepe: Și cine este Cel Preaînalt??? Dacă Cel vechi de zile este Dumnezeu Tatăl? Citat:
Citat:
"Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut." (Ioan, 1, 18) Last edited by ovidiu b.; 17.02.2014 at 18:57:22. |
|
#6
|
|||
|
|||
|
Citat:
Pai asta si spun de la primul mesaj. Daniel nu a vazut pe Tatal, ci cum S-a aratat El, ca un barbat cu parul alb. Iar pe Iisus ca Fiul Omului. |
|
#7
|
|||
|
|||
|
Citat:
E vorba de aceste versete: Am privit în vedenia de noapte, și iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului și El a înaintat până la Cel vechi de zile, și a fost dus în fața Lui. (Daniel 7, 13) Până ce a venit Cel vechi de zile și a făcut dreptate sfinților Celui Preaînalt, până ce s-a împlinit vremea și împărăția a ajuns sub stăpânirea sfinților. (Daniel 7, 22) În primul verset nu este vorba o întâlnire dintre Fiul și Tatăl în ceruri, ci o întâlnire între cele două firi ale Mântuitorului: Fiul Omului -firea omenească, iar Cel Vechi de zile - firea dumnezeiască. Al doilea verset nu mai e nevoie să-l explic că ai înțeles. Citat:
Pe cine să cred pe tine sau ce spune Evanghelia? |
|
#8
|
|||
|
|||
|
Citat:
Last edited by ovidiu b.; 18.02.2014 at 22:49:08. |
|
#9
|
|||
|
|||
|
Citat:
Repet a zecea oara, nimeni nu L-a vazut pe Tatal in divinitatea Sa, pentru ca El este Duh. In schimb S-a aratat lui Avraam, Daniel, etc., sub diverse forme. La fel, numeni nu a vazut pe Dumnezeu Fiul in divinitatea Sa, au vazut doar intruparea Sa, pe Iisus. Nimeni nu picteaza o persoana a Sfintei Treimi in divinitatea Sa, ci felul cum S-au aratat oamenilor. |
|
#10
|
|||
|
|||
|
Citat:
"O altă ipoteză asupra interpretării textului la nivel strict istoric se concentrează pe datul propriu al teologiei Israelului, fără influențe externe. Fiul Omului ar putea fi o întruchipare a regelui israelit ideal, a macabeilor (cartea Daniel a fost scrisă în preajma revoltei macabeilor împotriva stăpânirii străine din 164 î.Hr.), poate chiar a Israelului adevărat care rezistă în fața succesiunii regatelor lumii reprezentate de cele patru fiare. Dar suntem pe tărâmul ipotezelor și e bine să ne oprim aici. Repet, ne aflăm la nivelul istoric al textului; observăm însă că nu am aflat mare lucru. Părinții Bisericii, cu unele mici excepții, nu cunoșteau ebraică sau arameică pentru a avea acces la original, iar pentru cartea Daniel au folosit traducerea literară a lui Theodotion (sec. II d.Hr.), pe care au preferat-o Septuagintei. În cazul de față, Theodotion consună cu textul arameic. Evident deci că la nivelul de interpretare duhovnicesc, Părinții Bisericii au văzut în Fiul Omului pe Mântuitorul Hristos, iar în Cel vechi de zile pe Dumnezeu Tatăl. Într-adevăr, Fiul primește toată judecata (Matei 28:18). În Evangheliile sinoptice, El este numit „Fiul Omului“, dar și domn (kyrios) ca și Iahve. Această distingere este subliniată de Sf. Iustin Martirul și Filosoful. Pentru Sf. Iustin este unul dintre numeroasele pasaje vechi-testamentare care certifică prezența unei „alte“ persoane divine pe lângă Dumnezeul suprem (Dialogul cu iudeul Trifon, 31). Sugerarea alterității trimitea la prefigurarea lui Hristos încă din Vechiul Testament. La fel, Sf. Ioan Gură de Aur scrie că episodul certifică egalitatea de cinstire a Fiului cu Tatăl; Fiul avea stăpânirea și înainte, dar acum o primește de Tatăl (Comentariu la Daniel 7, 7). Observăm că și Părinții înțeleg că este vorba de două persoane distincte. Două personaje sau două momente? "Septuaginta însă surprinde printr-o perspectivă extraordinară. Iată cum traduce: „Am privit în vedenia de noapte și iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului și ca Cel vechi de zile a stat și cei de față au stat în fața Lui“. Atenție! Ceea ce este cel mai frapant, Septuaginta lasă deschisă posibilitatea de a înțelege nu două personaje, ci două momente, realizând o paralelă între cele două ipostaze, pe care le introduce cu conjuncția ca (în greacă hos). Aceeași persoană merge pe norii cerului ca Fiul al Omului, dar ca Cel vechi de zile stă alături de alaiul ceresc. Apoi, Septuaginta nu are în partea finală a versetului indicația că unul se prezintă în fața celuilalt, ci că alții („cei de față“) au stat în fața aceluia. Dar este vorba de unul și același. La cartea Daniel, ediția critică a Septuagintei a lui Ralfs reține în paralel ambele variante, adică atât Theodotion, cât și Septuaginta propriu-zisă. Alte ediții critice au încercat să corecteze Septuaginta după Theodotion. Din păcate, aceeași întâietate acordată lui Theodotion se observă și în traducerile românești. Biblia din 1914, Biblia sinodală urmează aici lui Theodotion, și implicit textului masoretic, nu Septuagintei. Traducerea de la Polirom care le pune în paralel pe amândouă traduce totuși la Septuaginta unilateral, neamintind nici măcar în notă această posibilitate reală ca Septuaginta să identifice personajele. Dintre traducerile englezești ale Septuagintei, Brenton nu o reflectă, însă Pietersma/Wright (A New English Translation of the Septuagint, Oxford, 2007) o traduce în spiritul indicat mai sus: „he came as far as the ancient of days“. Într-adevăr, studii despre textul grecesc al lui Daniel și particularitățile Septuagintei au arătat că, deși nu este exclusă o corupere a textului, aceasta ar fi cea mai bună traducere. Gramatical vorbind, fie hos este înțeles temporal (ceea ce ar sprijini citirea masoretică și pe Theodotion), fie, mai logic, îndeplinește aceeași funcție ca și înaintea termenului „Fiul Omului“, arătând de fapt două manifestări ale aceleiași persoane (cf. F. F. Bruce, „The Oldest Greek Version of Daniel“, în: H. A. Brongers (ed.), Instruction and Interpretation, OTS 20, Brill, Leiden, 1997, p. 25). Într-un excelent articol recent, Benjamin E. Reynolds, deși nu identifică cele două persoane, arată totuși - și acest aspect este important pentru noi - că în textul din Daniel Fiul Omului seamănă în patru aspecte importante cu Cel vechi de zile: paralelismul „ca… și ca“, sosirea pe norii cerului, adorarea care i se cuvine (v. 14), poziționarea alaiului ceresc față de el (v. 10/v.13) („The One Like a Son of Man According to the Old Greek of Daniel 7,13-14“, în: Biblica 89 (2008), nr. 1, pp. 70-80). Întâlnirea celor două firi în Persoana Mântuitorului Ceea ce mi se pare însă cel mai interesant, Noul Testament a reținut exact această interpretare spectaculoasă (R. Timothy McClay, The Use of the Septuagint in New Testament Research, W.B. Eerdmans, Grand Rapids, Michigan/ Cambridge, 2003, pp. 157-158). În Apocalipsă 1 Hristos numit Fiul omului este reprezentat ca bătrân, asemenea Celui vechi de zile. Descrierea lui în Apocalipsă 1:14 („capul Lui și părul Lui erau albe ca lâna albă și ca zăpada“) coincide cu descrierea Celui vechi de zile din Daniel 7:9 („S-a așezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său, curat ca lâna“). Cu alte cuvinte nu este o întâlnire dintre Fiul și Tatăl în ceruri, ci o întâlnire între cele două firi ale Mântuitorului: Fiul Omului -firea omenească, iar Cel Vechi de zile - firea dumnezeiască. Pe lângă interpretările patristice menționate mai sus, care presupun două personaje, regăsim și în Tradiția Bisericii identificarea Celui Vechi de zile cu Fiul, nu doar cu Tatăl. De exemplu, s-a spus: „Cel Vechi de zile S-a făcut copil“ (Pseudo-Atanasie, Cuvânt la Nașterea lui Hristos, în: PG 28 961). De altfel identificarea cu Fiul este cea care în final s-a impus. Impunerea s-a făcut însă mai târziu, în sec. XVII, când au existat dispute legate de reprezentarea iconografică a Persoanelor Sfintei Treimi. Sinodul de la Moscova dintre 1666-1667, care s-a bucurat și de prezența altor biserici ortodoxe pe lângă cea rusă, a tranșat o problemă care trena de un secol în legătură cu modalitatea de reprezentare iconografică. În Rusia existau icoane numite ale paternității, în care Dumnezeu Tatăl reprezentat ca un bătrân Îl ținea în brațe pe Fiul, reprezentat tânăr, care la rândul Lui Îl ținea pe Duhul reprezentat ca un porumbel. Sinodul hotărăște definitiv ca reprezentarea ca bătrân, Cel vechi de zile, nu mai trebuie raportată la Tatăl, ci doar la Hristos (cf. Steven Bigham, The Image of God the Father in Orthodox Theology and Iconography and Other Studies, Oakwood Publications, 1995, p. 58)." |
|
|