Sfintii Zilei

[cristiboss56]

Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie ( 4 )


A doua zi, văzând vecinii copacul cel înalt şi cu multă frunză care acoperea cu umbra sa casa văduvei, ziceau între dânşii: "Ce este această minune?". Unii ziceau: "Fiindcă a intrat acolo Haralambie, pentru aceea a odrăslit stâlpul şi a crescut copac mare". Şi, intrând, găsiră pe sfânt şezând şi învăţând pe văduvă, grăind astfel către dânsa: "Fericită eşti tu, femeie, că ai crezut în Hristos; fericită eşti că se iartă păcatele tale, pentru că Dumnezeu primeşte pe cei ce se pocăiesc". Deci ziseră lui oamenii care veniseră: "Pentru ce nu ne spui nouă de eşti Tu Hristos cu adevărat?" Răspuns-a Sfântul Haralambie: "Iertaţi-mă, fiilor, sunt slugă a voastră, dar slujitor al lui Hristos şi în numele Lui se fac acestea".



Atunci femeia, luând îndrăzneală, a strigat cu glas mare: "Bucură-te, Haralambie, care totdeauna luminezi lumea cu lumina cea nestinsă. Bucură-te Haralambie, cel mare cu darul; bucură-te Haralambie, sfeşnicule cel prealuminos, pentru că mulţi prin învăţătura ta s-au apropiat de Hristos!" Acestea grăindu-le femeia, toţi au căzut la picioarele Sfântului Haralambie, mărturisind pe Hristos, iar cu inimile crezând Într-însul, au primit mântuitorul Botez.



În altă zi, a poruncit împăratul ca să aducă pe mucenic la judecată şi, alergând înainte, cei ce crezuseră în Hristos au spus împăratului minunea ce se făcuse, cum a odrăslit stâlpul cel uscat şi s-a făcut copac mare.



Mirându-se împăratul de aceea, Crisp, eparhul, i-a spus: "Stăpâne împărate, de nu vei porunci ca degrab să ucidă cu sabia pe vrăjitorul acela, toţi se vor amăgi de minunile făcute de dânsul şi, lăsând pe zeii noştri şi pe noi, vor merge în urma lui". Atunci, împăratul a hotărât asupra sfântului judecată de sabie, despre care auzind Sfântul Haralambie, a cântat cu bucurie psalmul lui David: "Milă şi judecată voi cânta Ţie, Doamne; cînta-voi şi voi înţelege în cale fără prihană, când vei veni către mine"; apoi a mai zis şi un alt psalm până în sfârşit.



Ajungând cu veselie la locul în care avea să-şi sfârşească nevoinţa, a zis: "Mulţumesc, Ţie, Doamne Dumnezeule, că eşti milostiv şi îndurat. Tu ai ucis pe vrăjmaşi, ai sfărâmat iadul şi durerile morţii le-ai dezlegat. Pomeneşte-mă, Doamne Dumnezeul meu, întru împărăţia Ta". Astfel rugându-se el, s-au deschis cerurile şi S-a pogorât la dânsul Domnul cu mulţimea sfinţilor îngeri, pe un scaun de smarald cu foarte mare podoabă, şi a şezut pe dânsul Domnul, zicând către mucenic: "Vino, Haralambie, prietenul Meu, cel ce ai răbdat multe pentru numele Meu. Cere de la Mine ce voieşti şi îţi voi da ţie".



Sfântul Haralambie a spus: "Mare este taina aceasta, Doamne, că m-ai învrednicit a vedea înfricoşata Ta slavă. Doamne, de-Ţi place Ţie, mă rog să dai slavă numelui Tău, ca oriunde se vor pune moaştele mele şi se va cinsti pomenirea mea, să nu fie foamete în locul acela sau aer stricăcios, care să piardă rodurile. Ci să fie mai ales în locurile acelea pace şi sănătate trupească, mântuire sufletească şi îndestulare de grâu şi vin, cum şi înmulţire de dobitoace, pentru trebuinţa oamenilor. Doamne, Tu ştii că oamenii sunt trup şi sânge, iartă-le lor păcatele şi le dă îmbelşugare din rodurile pământului, ca, cu îndestulare, pentru osteneala lor, să se sature şi să se îndulcească, preamărindu-Te pe Tine, Dumnezeul lor, Dătătorul tuturor bunătăţilor; iar roua ce se pogoară de la Tine, să le fie tămăduire. O! Doamne Dumnezeul meu, varsă peste tot darul tău şi îi izbăveşte de boala ciumei".



Astfel rugându-se sfântul, Domnul i-a zis: "Fie după cererea ta, viteazul meu ostaş". Deci s-a dus Domnul cu îngerii Săi la cer şi i-a urmat sufletul Sfântului Mucenic Haralambie. Atunci ostaşii, ducându-se la împărat, i-au spus despre slava mucenicului şi cum i s-a arătat Domnul şi că a murit fără tăiere de sabie şi au văzut sufletul lui suindu-se la ceruri. Atunci a căzut împăratul în mare mirare şi frică, iar fericită Galinia, fiica lui, a cerut de la dânsul trupul mucenicului şi, luându-l, l-a învelit în pânze curate şi subţiri şi l-a uns cu aromate şi mir de mare preţ şi l-a pus în raclă de aur, slăvind pe Dumnezeu. Împăratul s-a temut să judece şi să facă rău fiicei sale, pentru că vedea pe Dumnezeu care era cu dânsa. Deci a lăsat-o să vieţuiască în dreapta credinţă creştinească, după voia ei.



Acestea toate s-au făcut în acel timp când era Sever în Antiohia, iar întru noi împărăţind Domnul nostru Iisus Hristos. Acesta este nebiruitul Mare Mucenic Haralambie, arhiereul lui Dumnezeu, care mijloceşte pentru toată lumea, care a pătimit în ziua a zecea a lunii februarie şi totdeauna stă de-a dreapta scaunului lui Dumnezeu, rugându-se pentru noi Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava şi împărăţia, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

SURSA :

(Articol publicat pe site-ul doxologia.ro)

[adam000]

Multumesc Cristi pt pomenirea si descrierea vietii Sf Haralambie!

Anul trecut ma aflam in Constanta, in aproximativ aceeasi perioada a anului (poate un pic mai tarziu), in trecere, cautand o alta biserica, cand cineva din grupul de pelerini ne-a atras atentia asupra unei mici biserici de cartier, linga o benzinarie, ca ar avea moastele sf Haralambie.

Nu pot sa descriu cu ce bucurie ne-a intimpinat sfantul la racla sa ! Atata bucurie am trait la racla sa, de parca efectiv m-ar fi luat in brate sfantul si m-ar fi pupat cu toata dragostea si bucuria!

Asta a fost prima mea intalnire cu Sfantul Haralambie si de atunci am icoana lui acasa si il port in suflet cu mare drag.

De atunci, de fiecare data cand am trecut prin Constanta, indiferent de oboseala sau de distractie, principala mea dorinta sincera a fost sa trec prin acea biserica mica si colorata si sa ma inchin la moastele sfantului Haralambie, ca sa-i multumesc cu toata dragostea si evlavia, la randul meu.

Anul asta am fost la vecernie (vecernia praznicului), la biserica Otetari din Bucuresti, unde se afla moastele sale. Si am primit alta binecuvantare si mic dar de la sfantul: desi ma durea in gat si stateam cu medicamentele in buzunar (nu vorbisem toata ziua pt ca orice tentativa de a vorbi producea durere, parintele de acolo ne-a indemnat pe toti sa cantam la vecenie, sa paticipam la rugaciune. M-am gandit: "fie ce-o fi, am sa cant pentru sfantul rugaciunile/raspunsurile/cantarile vecerniei, ca multumire, si am sa ma tratez eu dupa aia, daca s-o agrava".
Cand am plecat de acolo si am sarutat din nou sfintele moaste, l-am rugat pe sfantul Haralambie sa ma ajute cu gatul daca poate.

Iar astazi, uimitor, nu mai aveam nimic. Nici o duere. Nici o problema.
Nici acum nu mai am nici urma de durere de gat.

Sa va ajute Sf Haralambie si sa va intimpine cu dragoste, pe toti cei care ii cereti ajutorul in rugaciune!


Iar tu, Cristi, nu uita de asemenea, sa ne aduci aminte din vreme de Sf Meletie! Ca sa ne invete sfantul ce inseamna sa auzim cu adevarat si astfel sa putem asculta! si sa iti rasplateasca toti acesti sfinti sarguinta si buna intentie!

[glykys]

O bucatica din moastele Sfantului Haralambie se afla si la biserica Sf. Dumitru-Posta din centrul vechi al Bucurestiului :).
Ma bucur si eu mult pentru aceste minuni.

[cristiboss56]

Biserica Ortodoxă prăznuieşte pe 12 februarie, pe Sfântul Ierarh Meletie. El a trăit în secolul al IV-lea şi a fost un mare apărător şi mărturisitor al dreptei credinţe. Sfântul a fost ales ocrotitor al comunităţii surzilor din Bucureşti. Persoanele cu deficienţă de auz din Capitală se întâlnesc la Biserica „Sfântul Elefterie - Vechi”.
Mai multe informaţi a oferit, pentru Radio TRINITAS, părintele Victor Preoteasa, preotul comunităţii ortodoxe a surzilor din Bucureşti: „A fost ales Episcop al Antiohiei într-o vreme foarte tulbure pentru Biserică, când erezia ariană era deosebit de puternică şi cu o susţinere politică din partea împăraţilor bizantini. La puţin timp după ce a fost ales, cu ocazia instalării sale ca Arhiepiscop al Antiohiei, a fost nevoit să ţină o predică în legătură cu învăţătura de credinţă pe care o mărturisea. Cu această ocazie a mărturisit credinţa de la Niceea, iar un arhidiacon care îi şedea alături şi care era de credinţă ariană i-a astupat gura cu mâna. Sfântul a înălţat atunci o mână către popor şi a arătat prin degete Sfânta Treime: iniţial cele trei degete arătând cele Trei Persoane ale Sfintei Treimi şi apoi un singur deget arătând deofiinţimea acestor Trei Persoane. Arhidiaconul a vrut din nou să-i interzică Sfântului Meletie exprimarea aceasta ortodoxă şi i-a prins mâna, însă i-a eliberat gura. El este ales ca ocrotitor al comunităţii surzilor din Bucureşti, deoarece şi această comunitate are ca şi mod de comunicare limbajul mimico-gestual, iar mărturisirea Sfântului Meletie prin gesturi ne arată că există şi pe această cale posibilitatea de a-l propovădui pe Dumnezeu, nu numai prin vorbă sau prin scris, ci şi prin semne”.

[cristiboss56]

Indreptator credintei si chip blandetilor, invatator infranarii te-a aratat pe tine, turmei tale, adevarul lucrurilor. Pentru aceasta ai castigat cu smerenia cele inalte, cu saracia cele bogate. Parinte Ierarhe Meletie, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

[tabitha]

Icoana Maicii Domnului din Iviron, sărbătorită pe 12 Februarie.

[tabitha]

Sfântul Ierarh Sigfrid este cel care a adus lumina Evangheliei lui Hristos în Suedia de astăzi, tocmai de aceea este supranumit şi Luminătorul Suediei. El l-a botezat în anul 1008 la Husaby, în estul provinciei Gothland, pe Regele Olof Skötkonung, Regina Estrida, copiii şi curtea lor.



sursa : http://www.doxologia.ro/vietile-sfin...i-15-februarie

Sfântul Sigfrid a fost monah în ţinuturile anglo-saxone apoi a devenit episcop la York. În anul 994 când Regele Olav I Trygvasson al Norvegiei s-a convertit la creştinism, Regele Ethelred al Angliei şi consilierii săi au hotărât să-l trimită pe Sigfrid, împreuna cu încă doi episcopi misionari şi câţiva preoţi pentru a-l ajuta pe Regele Olav I la încreştinarea poporului norvegian.

Ajungând în Norvegia, Sfântul Sigfrid dorea să-l viziteze pe vrăjitorul Raud care trăia pe insula Godo, în Fiordul Slaten, însă a fost împiedicat de vremea rea, cauzată de vrăjitoriile acestui păgân. După cum ni se povesteşte în saga lui Olav Tryggvason, Sfântul Sigfrid s-a îmbrăcat în toate veşmintele liturgice şi s-a îndreptat spre prora corăbiei regale. A cerut să se aprindă lumânări şi să se aducă tămâie, după aceea a pus o cruce pe pupa corabiei, a citit pericopa evanghelică cu mai multe rugăciuni, a stropit cu agheasmă toată corabia, apoi a cerut să fie îndepărtate pânzele şi să fie urmat. Intrând în fiord, vântul nu le-a mai opus rezistenţă, apa liniştită se ondula pe lângă chilă, în schimb, pe fiecare parte a corabiei, valurile se ridicau atât de sus încât loveau stâncile uriaşe.

Mai târziu, Regele Olof al Suediei a cerut regelui Angliei misionari pentru luminarea poporului suedez. Sfântul Sigfrid a venit din Norvegia şi s-a stabilit în Växjö şi a început evanghelizarea zonei înconjurătoare. În urma unei viziuni a ridicat o biserică în Växjö, misiunea în Suedia începând să aducă roade. Doisprezece bătrâni înţelepţi din zonă au fost desemnaţi să reprezinte cele douăsprezece triburi principale pentru a evalua veridicitatea învăţăturilor lui Sigfrid. După ce i-au ascultat învăţătura şi au văzut minunile săvârşite de Dumnezeu prin el, au cerut să fie botezaţi. Convertirea acestor lideri a dus la creştinarea unui mare număr de oameni din Varend.

Regele Olof a trimis pe unul din consilierii săi de încredere să afle cum decurge activitatea misionară a ierarhului saxon. La întoarcere, consilierul, i-a relatat regelui, printre altele, că în timpul Sfintei Liturghii, după ce episcopul a ridicat pâinea şi vinul iar oamenii au îngenunchiat, pâinea de pe disc s-a transformat într-un tânăr pe care episcopul L-a sărutat iar acesta a dispărut apoi şi a rămas pâine. Auzind acestea, regele l-a invitat pe misionar la el în Husaby, în partea de răsărit a insulei Gothland. Episcopul Sigfrid nu s-a grăbit în această călătorie, ci s-a oprit mai întâi la Utvanstorp ca să înveţe şi să-i boteze şi acolo pe vikingi. Ajungând la Husaby a fost primit cu mare cinste, iar după puţin timp, regele împreună cu familia şi curtea sa au fost botezaţi în fântână la Husaby. Mai târziu, Sigfrid a rânduit alţi doi episcopi pentru partea de răsărit şi de apus a peninsulei.

Curând, credinţa creştină în Suedia a fost întărită de martiraje. Printre aceşti martiri se numără şi cei trei nepoţi ai Sfântului Sigfrid, Preotul Unaman, Diaconul Sunaman şi Ipodiaconul Vinaman. Fiind Sfântul Sigfrid chemat de rege, doisprezece bărbaţi au dat navală în casa nepoţilor săi şi i-au omorât, tăindu-le capetele pe care le-au aruncat într-un râu care curgea pe lângă biserică, iar corpurile le-au ascuns într-un loc îndepărtat. La puţin timp după faptă, Sigfrid s-a întors acasă şi s-a rugat cu stăruinţă lui Dumnezeu să-i descopere unde erau îngropaţi mucenicii. La un moment dat, a văzut trei lumini, asemănătoare unor stele, strălucind deasupra lacului, apoi spre malul de răsărit. Înotând spre acel mal, a găsit trei capete într-o oală astupată cu o piatră grea.

În timpul apostolatului Sfântului Sigfrid, în anul 1028, un englez pe numele Ulfrid a sosit în Uppsala şi a convertit pe mulţi la creştinism. Ni se spune că acesta a sfărâmat în bucăţi cu un topor o statuie a zeului Thor, foarte venerat de localnici, iar pentru aceasta vikingii păgâni l-au ucis, primind cununa de martir.

Conform unui vechi calendar runic, pe 15 februarie 1045, Sfântul Sigfrid a trecut la cele veşnice în Växjö , unde construise o biserică de lemn pe locul actualei catedrale de piatră construită în secolul al XII-lea. Lucrarea lui a fost continuată de ucenicii săi, Episcopii David şi Eskil. Primul dintre ei a fost un mare ascet, în timpul rugăciunii era învăluit de flăcări de foc. Eskil a fost înrudit cu Sigfrid devenind episcop la Strangnas, unde după ce o furtună violentă a distrus un templu păgân viking, împreună cu jertfele sale, Eskil a fost ucis cu pietre în jurul anului 1080.

„Fântâna Sfântului Sigfrid”, la care Sfântul Sigfrid l-a botezat în anul 1008 pe Regele Olof Skötkonung, se păstrează până astăzi, fiind loc de primenire duhovnicească pentru numeroşii pelerini de odinioară. La 300 de metri de „Fântâna Sfântului Sigfrid” se află străvechea biserică din piatră, construită pe locul celei din lemn, din secolul XI. În faţa bisericii se păstrează mormântul Regelui suedez Olof şi al Reginei Estrida, părinţii Sfintei Ana de Novgorod, care, alături de fraţii ei, la botezul săvârşit de Sfântul Sigfrid, a primit numele de Irina (Ingegerda).