Despre somn si cosmaruri...

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de cristiboss56

Cum ar arata Bisericile noastre de am avea cam peste tot un Cleopa , un Arsenie Boca , un Arsenie Papacioc , un Galeriu ,si multi altii asemenea lor ?
Cati ar veni pe drumul pocaintei si n-ar recurge la psihologi , caci iata dragul meu ca au venit timpurile cand multi pleaca si parasesc Biserica noastra si din cauza "duhovnicilor" facuti la apelul de seara , care spovedesc pe banda rulanta si impartasesc cam tot in acelasi mod , care nu stiu sa scoata o vorba , sa dea un sfat , deci nu stiu sa carmuiasca , si duc spre naufragiu . Vai de cei ce vor sminti si vor dezbina Biserica noastra !
Vai de cei care se folosesc de Taina Preotiei doar pentru a practica o meserie , unde castigul e pe masura si mult mai mult de atat !
Da , de calitatile unui duhovnic tine pocainta fiecaruia dintre noi , caci fara carmaci iscusit si numai dupa mintea noastra , pocainta e ceva doar declarativ , o moda , un moft !

Nu cred ca putem pune problema sub aceasta forma. Pentru fiecare timp, Dumnezeu oranduieste destul de putini preoti de mare har. Nu pentru ca nu ne-ar fi de folos, ci fiindca si-asa e prea mult fata de ce meritam. Cine simte nevoia de mai mult si se roaga cu credinta, va avea si preot bun si duhovnic pe masura. Am observat ca acum, multi "migreaza" pe la alte biserici, unde au prins drag de anumiti preoti si unde simt ca sunt mai aproape de Dumnezeu. E si asta o lege a concurentei, ca si la profesori: nu te preocupi, elevii tai nu vor da rezultate! Cu preotia e mai greu fiindca si ispitele sunt mai mari... Sa le oranduiasca Dumnezeu luminarea mintilor la timp, fiindca altfel, sa nu fim in locul lor cand vor trebui sa plateasca pentru "neghina" semanata in "pamantul cel bun"...
Dar... unde nu e destula credinta, nici folos nu este, chiar daca ne-am impiedica de preoti-duhovnici ca Arsenie Papacioc sau ceilalti, la tot pasul. Multi dau buzna pe la manastiri, cautand "cuvinte de folos", dar pleaca de acolo tot nefolositi, fiindca sufletele lor sunt inca imbcsite de patimi. Poate mai tarziu, peste ani, daca se straduiesc mult si-si inteleg motivul pentru care "macina in gol": "Credinta, nadejdea, dragostea, rabdarea, milostenia, smerenia, iertarea... iertarea... iertarea!..." Pentru ca degeaba ne pretindem crestini, iubitori de aproape, daca ne calcam in picioare la Sfinte moaste, sau la luat Sf Aghiazma mare, sau la o icoana facatoare de minuni... Si nici nu pot sa spun neaparat ca omul e vinovat de rautatea si indaradnicia lui, cat vrajmasul care-i tulbura mintile. Probabil ca tot il are cu ceva la mana... daca reuseste sa-l insele si mai ales sa persiste in inselare peste ani si ani!...
Cineva poate sa se faca preot din alte motive decat cele duhovnicesti, dar exista doua variante prin care nu-si poate realiza acest scop: odata preotit, va primi harul si nu se poate sa nu-i trimita Dumnezeu... "telegrame". Iar in al doilea rand... logica in sine a lucrurilor: daca inainte gandeam egoist, lecturand constiincios sub ocrotirea unor buni slujitori ai lui Dumnezeu, intelegem singuri, caror riscuri ne supunem in momentul in care, desi realizam greseala pe care eram pe cale s-o facem, ne incapatanam sa ramanem in ea! Asta e greu de crezut... Mai degraba celelalte patimi (mandria, desfraul, invidia), pot pune in pericol un preot, nu gandul la procopsire personala!

În prealabil postat de ovidiu b.

Ce ai făcut tu în acest sens, de a avea preoţi de elită?
Tot poporul este răspunzător de slujitorii pe care îi are. Avem povăţuitorii pe care îi merităm.

E foarte trist ca uneori avem astfel de reactii, noi intre noi. Acest mod de a dialoga, ce seamana mai mult a disputa si reglare de conturi, nu e folositor din nici un punct de vedere. Ne-am obisnuit sa vedem mai intai omul, care a apucat deja sa ne faca o impresie, si deja ne-am pregatit tonul... Dar "sus" trebuie sa avem doar inimile, nu si fruntea... Cand cineva ne interpeleaza pe un ton artagos si autoritar (de unde autoritar, fiindca nimic nu ne da acest drept, chiar daca l-am avea scris cu majuscule!!!)... Eu nu stiu nici ce a facut X sau Y, sau Z, in aceasta privinta... Stiu ca intotdeauna exista un ACUM, AICI, care conteaza enorm pentru acel MAINIE, de care are nevoie si X si Y si Z. Daca eu vreau ca acesti frati necunoscuti si cu mult mai putin rataciti decat mine, sa se mantuiasca, poate s-o indura Dumnezeu si m-o mantui si pe mine, luandu-ma in aceiasi gramada! Iar ca sa-i ajut sa se mantuiasca, trebuie sa dau dovada de multa blandete, ca omu' nu e un val de sarma ghimpata, ci e tare gingas si sensibil, ca uneori si cu o floare de-l atingi, te priveste cu indignare!... Sa fim deci, mereu, cum ne-am dori sa fie ceilalti cu noi: corecti si delicati la vorbe!...

Regalare de conturi... Fii serios...

[zaharia_2009]

Iertati-ma fratilor ca ma bag si eu in discutia despre preoti. Va citesc pe toti si mie mi se pare ca fiecare dintre voi aveti in felul vostru dreptate.
Cu siguranta ca fiecare dintre voi a observat sau s-a convins de anumite relitati ale vietii duhovnicesti si aici marturiseste cu sinceritate ce crede el .
Eu am sa va spun insa o mica poveste:
mi-a ingaduit Dumnezeu sa cunosc un om, un crestin practicant, care la un moment dat in viata lui a facut o criza vazind bine ca el nu face nimic, nimic, pt propria mintuire, desi cum spuneam, era un practicant : adica nici nu era un rugator strasnic, nici un postitor deosebit, nici un milostivnic sincer, nici un iertator curat. Nu facea nimic cu adevarat, asa cum spunea el !
S-a speriat si de atunci a inceput sa strige la Dumnezeu pt. orice lucru, pt. orice gind, pt. orice nevoie, neputinta, greseala, etc, cerind ajutor, iertare si ingaduinta. Striga in fiecare ceas, in fiecare moment, pt. orice situatie, pt. orice, orice.
In felul acesta, pe nebanuite, peste ani de zile, a ajuns un rugator continuu si un om cu mintea permanent la Dumnezeu.
Nu a vorbit niciodata despre aceasta nevointa nimanui, despre acest mod de a trai deoarece in esenta nu isi dadea seama ce face . El stia ca asemeni oricarui crestin il roaga pe Dumnezeu cite ceva ori de cite ori are nevoie.
Intr-o zi a participat la o discutie cu alti crestini care se vaitau fiecare ca ba nu au ceva, ba nu au putut face ceva, ba ca nu a ajuns la ceva sau undeva, ba... te miri cite si mai cite lucruri lumesti pe care le invoca fiecare.
El ascultind, s-a gindit ca nu poate numi un lucru pe care sa il fi cerut lui Dumnezeu si sa nu il si fi dat . Nu era un bogat, si nici un frumos, ori cine stie ce vreun destept. Era om simplu asemeni multor oameni din tara asta, dar asa in simplitatea lui nu s-a intimplat sa ii lipseasca ceva. Acum trebuie sa intelegeti si ca era un ortodox practicant dar si ca ducea o viata modesta si ca nu se rugase niciodata lui Dumnezeu sa ii dea o vila (locuia la bloc in apartamentu sau) ori cine stie ce limuzina pricopsita, ori schiuri sau snowmobil ori vreun iaht. Nu.
Dar judecind si cautind in minte explele lui comparativ cu ce asculta si-a dat seama ca rugindu-se pt orice din suflet, Dumnezeu nu l-a parasit .
Se ruga asemeni unui copil mic de mama sa: mama, mi-e foame, mi-e sete, vreau sa ma imbrac, vreau sa dorm, spala-ma pe miini, ajuta-ma sa fac lectiile, lasa-ma afara la joaca, s.a.m.d. Cu inima deschisa, simplu, din suflet, cu sinceritate si staruitor .
Atunci, la acea discutie, Dumnezeu i-a deschis mintea si sufletul spre ceea ce inseamna a te ruga si mai ales a te ruga neincetat, sincer si cu tot sufletul.
De la acest moment al cunoasterii toata viata si-a petrecut-o cu si mai multa rivna in rugaciunea continua.

Acum, gindindu-ma la acest exemplu pe care l-am cunoscut personal si cu care am fost apropiat si am discutat si sfatuit indelung ca si la discutia voastra despre preotii buni, ma gindesc ca acea veche recomandare, invatatura, despre a ne ruga pt duhovnicii nostrii nu este chiar atit de perimata sau neadevarata, ci numa' nu-i patrundem noi taina. Si chiar o cred cu tot sufletu : orice nevoie am avea noi ca oameni sau ca neam, daca ne rugam "cum trebuie" lui Dumnezeu, nu cred ca ne va lasa fara ajutor vreodata.
Si fara duhovnici buni, cu atit mai mult !

Asa cred eu !

[Mosh-Neagu]

Toata viata invatam "sa intelegem". E de-ajuns sa privim in jurul nostru, fiindca mereu vom avea ceva folositor de vazut.
Multumim, frate Zaharia, pentru povestioara pe care ne-ai transmis-o... Multe se aseamana cu viata fiecaruia dintre noi, iar altele par a fi ca intr-o oglinda... Pana la un punct, numai... Fiindca, in ce ma priveste, n-am ajuns nici la primele trepte ale induhovnicirii acelui frate crestin!... Dar... sa nadajduim cu totii, ca, desi nevrednici, s-o milostivi si de noi, Dumnezeu, intr-o zi!...

[adam000]

În prealabil postat de cristiboss56

Asta , cu iertare sa fie , este o mica "vrajala " preluata din gura in gura de pe alte siteuri

Nu este "vrajeala", Cristi, si in nici un caz nu este mica! Este o realitate f subtila, dar uriasa, ce s-a vazut in cursul istoriei crestinismului intr-o maniera cu mult mai dura - teritorii care altadata erau crestine, a ingaduit Dumnezeu sa nu mai fie crestine acolo unde oamenii nu au mai trait crediinta faptic la nivelul la care au fost chemati de Dumnezeu.

Insa in priviinta slujitorilor lui Dumnezeu, eu zic ca cine doreste cu adevarat sa il gaseasca pe Dumnezeu, va gasi oameni cu viata sfanta, va gasi chiar in zilele noastre cu adevarat sfinti in viata. Numai sa vrea sa ii gaseasca si Dumnezeu ii scoate omului in cale.