Povesti adevarate , de prin lume adunate !

[tabitha]

Un medic a intrat spital în grabă după ce a fost chemat la o intervenție chirurgicală de urgență. El a răspuns la apel urgent, si-a schimbat hainele și s-a dus direct spre blocul operator. L-a găsit pe tatăl băiatul în fata blocului operator.
Văzându-l, acesta a strigat:
"De ce ti-a luat atata timp să ajungi ? Nu știi că viața fiului meu este în pericol ? Nu ai nici un simt al raspunderii ? "

Medicul a zâmbit și a spus:
"Îmi pare rău, nu am fost în spital și am venit cât de repede am putut, după primirea apelului. Și acum, as vrea să te calmezi, astfel încât să-mi pot face treaba mea ......"

" Sa ma calmez ? Ce se întâmplă dacă fiul tău a fost în această cameră acum ? Sa ma calmez ? În cazul în care propriul tau fiu ar fi acolo pe moarte, te-ai calma ?

Medicul a zâmbit din nou și a răspuns: "Eu va spun ce a spus Iov, în Cartea Sfântă " : Din praf am venit si la praf ne vom întoarce, binecuvântat fie numele lui Dumnezeu ". Medicii nu pot prelungi viața. Du-te si roaga-te pentru fiul tău si pentru noi, vom face tot posibilul sa-i salvam viata ! "

"Este atat de simplu sa spui lucrurile astea atunci cand atunci când nu ti se intampla tie ..." murmură tatăl.

Operatia a durat câteva ore, după care medicul a ieșit fericit,
"Slavă Domnului!, Fiul tău este salvat!" Și fără a mai aștepta răspunsul a pornit in graba spre iesirea din spital. "Dacă aveți orice întrebări, adresați-vă asistentei !"

"De ce e atat de arogant? El nu a putut aștepta câteva minute, astfel incat sa-l întreb mai multe despre starea fiului meu ", a comentat tatăl atunci când a aparut asistenta medicala dupa ce medicul a plecat.

Asistenta a răspuns, cu lacrimi siroind din ochi în jos fata ei: "Fiul său a murit ieri într-un accident rutier, el a fost la înmormântare atunci când l-am chemat pentru intervenția chirurgicală a fiului tău. Și acum, că a salvat viața fiului tău, el a plecat pentru a termina înmormântarea fiului său. "

Morala: Nu judeca pe nimeni pentru că nu-i cunosti viata si nu stii prin ceea ce trece.

[tabitha]

Aceasta poveste te va încălzi mai mult decât o cafea într-o zi rece de iarnă!

Am intrat într-o cafenea mică impreuna cu un prieten de-al meu și am asteptat sa dam comanda. În timp ce ne apropiam de masa noastră, doi oameni vin și se duc la tejghea:
Cinci cafele, te rog. Doua pentru noi și trei " in asteptare ".
Ei si-au platit comanda, si-au luat cele doua cafele si au iesit. Eu il intreb pe prietenul meu:
Ce sunt alea cafele " in asteptare " ?
Aștepta și vei vedea, mi-a raspuns.
Au intrat mai multe persoane ulterior. Doua fete au cerut cate o cafea, au platit si au plecat. Urmatoarea comanda a fost de șapte cafele și a fost făcut de trei avocati - trei pentru ei și patru "in asteptare". Eu încă mai întreb care e treaba cu aceste cafele "in asteptare". Dintr-o data un om îmbrăcat în haine ponosite care arată ca un cerșetor vine prin ușa și intreaba :
Aveti o cafea " in asteptare " ?

Atunci am inteles. Oamenii plăteasc în avans pentru o cafea pentru cineva care nu își poate permite o băutură caldă. Tradiția cu cafele " in asteptare " a început în Napoli, dar s-a răspândit peste tot în lume și, în unele locuri poți comanda nu doar o cafea suspendata, ci, de asemenea, un sandwich sau o masă întreagă.

Este un mod interesant de a face un bine unor oameni necajiti, fara sa incurajezi un comportament antisocial.

[cristiboss56]

Vă voi relata una dintre nenumăratele minuni pe care le înfăptuiește Sfântul Spiridon.
După ce am fost într-o excursie în insula Corfu, la întoarcere, șoferul, fiind foarte obosit, a adormit la volan și mașina, având viteză mare pentru că a condus foarte grăbit, a izbit un stâlp de înaltă tensiune în Bulgaria. Eu dormeam, și impactul a fost atât de puternic, încât am simțit o izbitură mare și un suflu care mă împingea necontrolat. Nu am reușit să mă apuc de nimic. Am strigat: „Doamne!”
Imediat am simțit două mâini puternice, scăldate în lumină, care mă susțin și care îmi creează o stare de bine și liniște. M-am trezit în iarbă, afară din autocar. Am auzit țipete din autocarul care era acum la o oarecare distanță de mine. Am văzut că-mi curge sânge și am simțit că am urechea tăiată. Am putut să mă ridic, pentru că nu aveam nimic, am mers și i-am liniștit pe cei cu care călătoream. Am fost dusă la spital ca să mi se curețe rănile. Am mai avut două tăieturi profunde pe fesă. Am refuzat să fiu cusută la ureche și la fesă. Mă simțeam deja bine.
Între timp, cei care au făcut măsurătorile au constatat că am zburat din autocar zece metri. Nu am suferit nimic grav, ceea ce este o adevărată minune, datorită mâinilor puternice ale Sfântului Spiridon, care m-a sprijinit și m-a scăpat de moarte sau de fracturi grave ale coloanei sau ale altor oase. După ce am ajuns acasă din insula Corfu, am constatat că, deși necusută, urechea se lipise și începea să se vindece. Nu am avut nevoie de nici o intervenție medicală.
Cinstit să fie Sfântul Spiridon! Slavă lui Dumnezeu întru sfinții Lui!


(Sfântul Atanasie din Paros – Judecata cerului, Noile minuni ale Sfântului Spiridon, Editura Areopag, București, 2012, pp. 8-9)

[cristiboss56]

Deși nu m-am născut în Corfu, Sfântul Spiridon a fost dintotdeauna sfântul meu favorit și, după ce m-am căsătorit cu soțul meu, care se trăgea din aceste locuri, ne-am întors să trăim aici. Când s-a născut primul meu băiat, am urmat obiceiul grecesc de a-i pune numele după tatăl soțului meu. În al doilea copil, însă, mi-am pus nădejdile de a-mi împlini cea mai mare dorință – să am un băiat pe care să-l închin Sfântului Spiridon!
Dar n-am izbutit să rămân însărcinată în cei șase ani care au urmat și atunci când, în cele din urmă, am izbutit, am pierdut copilul după două luni de sarcină... Zăceam deznădăjduită pe patul de spital, plângând până adormeam și spunându-i necontenit Sfântului Spiridon: „De ce, de ce mi-a luat Dumnezeu copilul? Știai că urma să fie al tău!” În acea noapte, zăcând în spital, am avut un vis. Sfântul mi s-a arătat și m-a binecuvântat. Am știut că-mi spune că totul va fi bine și, plină de recunoștință, i-am sărutat mâna. Am părăsit spitalul și douăzeci de zile mai târziu, am rămas însărcinată cu fiul meu Spiridon, care are acum patru ani. La trei luni după nașterea lui Spiridon am rămas iar însărcinată, de data aceasta cu o fetiță, Olga, căreia i-am dat numele după soacra mea, care mi-a spus: „Să nu-ți faci griji în privința sarcinii! Cel dintâi fiu a fost datoria ta, cel de-al doilea făgăduința pe care ai făcut-o sfântului, iar acest copil este darul tău de la Dumnezeu.


(Sfântul Atanasie din Paros – Judecata cerului, Noile minuni ale Sfântului Spiridon, Editura Areopag, București, 2012, pp. 22-23)

[cristiboss56]

Sfântul Spiridon m-a ajutat și pe mine de câte ori m-am rugat lui (la catedrala "Sf. Spiridon-Nou", la bisericuța cunoscută ca "Sf. Spiridon-Vechi" unde se află și o icoană făcătoare de minuni a Sfântului, dar și părticele din sfintele sale moaște. Prin 2007/8, nu-mi mai amintesc exact data, dar era cam pe la sfârșitul iernii și începutul primăverii, în timp ce mergeam pe stradă, prin zona Piața Unirii 1, București, mă apucaseră "ca din senin", brusc, niște stări oribile inexplicabile de neliniște/agitație, tulburare, deznădejde și gânduri suicidale, să cobor în stație și să mă arunc pe linia de metrou. Nu mai puteam gândi normal, parcă nu mai eram eu în acele momente. Apoi la un moment dat am zărit biserica "Sf. Spiridon-Nou", printre blocuri și parca cineva nevăzut mi-a îndreptat pașii spre ea, să intru și să mă rog puțin. De cum am ajuns acolo și mi-am pus fruntea pe racla Sfântului Spiridon (pe acea particică unde sunt moaștele), am simțit o forță malefică, așa ca un fel de "gheară" invizibilă care-mi strângea cu putere creierul ca într-un fel de chingi și nu vroia să mă elibereze. Atunci am strigat cu disperare în gândul meu la Sfântul: "Sfinte Spiridoane, te rog ajută-mă, nu mă lasa, fă ceva, scapă-mă!" și imediat m-am simțit eliberată de acel duh necurat care fusese trimis prin vrăji ca să mă chinuie și să mă împingă la mare păcat. Sfântul Spiridon mă ajutase încă o data, scăpându-mă de acel duh necurat și dându-mi în loc stări de pace, calm, liniște, împăcare, fericire, bucurie, seninatate, încredere, speranță (într-un viitor mai bun), cum nu mai avusesem de multă vreme, iar în plus, mi-a dispărut pe loc și toată oboseala (de parca mi-ar fi luat-o cu mâna) ce se acumulase în urma unor nopți nedormite și bântuite de insomnii chinuitoare. Mă simțeam atunci de parcă tocmai aș fi renăscut sufletește, fapt pentru care îi sunt recunoscătoare Sfântului Spiridon, dar și pentru tot ajutorul primit și în alte imprejurări. Nu voi putea vreodată să mulțumesc îndeajuns acestui Sfânt, cât mai ales lui Dumnezeu, Maicii Domnului și multor altor Sfinți și Sfinte (Nectarie, Nicolae, Vasile Cel Mare, Cuv. Parascheva, Mina, Pantelimon, Cuv. Dimitrie, Efrem Cel Nou, Ecaterina, Gheorghe, Ioan Rusul, Antonie Cel Mare, Calinic si Gheorghe de la Cernica s.a.), cărora m-am rugat și care m-au ajutat (neîntârziat, de multe ori). Apoi când m-am îndreptat spre stația de metrou din zonă, dar fără acele gânduri suicidale de mai devreme (de care mă scăpase Sfântul Spiridon), în timp ce coboram scările, doi brancardieri transportau un cadavru într-un sac și am simțit un impuls de a-i întreba ce se intamplase, iar ei mi-au raspuns în treacat, din mers, că un aurolac se aruncase ori fusese împins de un altul pe linia de metrou și murise, iar ei îl duceau de acolo. Am simțit milă și părere de rău pentru sărmanul aurolac, dar în același timp mulțumeam în gând lui Dumnezeu, Maicii Domnului și Sfântului Spiridon că pe mine mă salvaseră de la un asemenea gest necugetat și de neiertat.


Mărturie trimisă redacției Doxologia de Teodora-Ecaterina

Frumos obicei! Mulţumesc pentru postare, Mirela...

În prealabil postat de mirela.t

Aceasta poveste te va încălzi mai mult decât o cafea într-o zi rece de iarnă!

Am intrat într-o cafenea mică impreuna cu un prieten de-al meu și am asteptat sa dam comanda. În timp ce ne apropiam de masa noastră, doi oameni vin și se duc la tejghea:
Cinci cafele, te rog. Doua pentru noi și trei " in asteptare ".
Ei si-au platit comanda, si-au luat cele doua cafele si au iesit. Eu il intreb pe prietenul meu:
Ce sunt alea cafele " in asteptare " ?
Aștepta și vei vedea, mi-a raspuns.
Au intrat mai multe persoane ulterior. Doua fete au cerut cate o cafea, au platit si au plecat. Urmatoarea comanda a fost de șapte cafele și a fost făcut de trei avocati - trei pentru ei și patru "in asteptare". Eu încă mai întreb care e treaba cu aceste cafele "in asteptare". Dintr-o data un om îmbrăcat în haine ponosite care arată ca un cerșetor vine prin ușa și intreaba :
Aveti o cafea " in asteptare " ?

Atunci am inteles. Oamenii plăteasc în avans pentru o cafea pentru cineva care nu își poate permite o băutură caldă. Tradiția cu cafele " in asteptare " a început în Napoli, dar s-a răspândit peste tot în lume și, în unele locuri poți comanda nu doar o cafea suspendata, ci, de asemenea, un sandwich sau o masă întreagă.

Este un mod interesant de a face un bine unor oameni necajiti, fara sa incurajezi un comportament antisocial.

[Yasmina]

În prealabil postat de mirela.t

Un medic a intrat spital în grabă după ce a fost chemat la o intervenție chirurgicală de urgență. El a răspuns la apel urgent, si-a schimbat hainele și s-a dus direct spre blocul operator. L-a găsit pe tatăl băiatul în fata blocului operator.
Văzându-l, acesta a strigat:
"De ce ti-a luat atata timp să ajungi ? Nu știi că viața fiului meu este în pericol ? Nu ai nici un simt al raspunderii ? "

Medicul a zâmbit și a spus:
"Îmi pare rău, nu am fost în spital și am venit cât de repede am putut, după primirea apelului. Și acum, as vrea să te calmezi, astfel încât să-mi pot face treaba mea ......"

" Sa ma calmez ? Ce se întâmplă dacă fiul tău a fost în această cameră acum ? Sa ma calmez ? În cazul în care propriul tau fiu ar fi acolo pe moarte, te-ai calma ?

Medicul a zâmbit din nou și a răspuns: "Eu va spun ce a spus Iov, în Cartea Sfântă " : Din praf am venit si la praf ne vom întoarce, binecuvântat fie numele lui Dumnezeu ". Medicii nu pot prelungi viața. Du-te si roaga-te pentru fiul tău si pentru noi, vom face tot posibilul sa-i salvam viata ! "

"Este atat de simplu sa spui lucrurile astea atunci cand atunci când nu ti se intampla tie ..." murmură tatăl.

Operatia a durat câteva ore, după care medicul a ieșit fericit,
"Slavă Domnului!, Fiul tău este salvat!" Și fără a mai aștepta răspunsul a pornit in graba spre iesirea din spital. "Dacă aveți orice întrebări, adresați-vă asistentei !"

"De ce e atat de arogant? El nu a putut aștepta câteva minute, astfel incat sa-l întreb mai multe despre starea fiului meu ", a comentat tatăl atunci când a aparut asistenta medicala dupa ce medicul a plecat.

Asistenta a răspuns, cu lacrimi siroind din ochi în jos fata ei: "Fiul său a murit ieri într-un accident rutier, el a fost la înmormântare atunci când l-am chemat pentru intervenția chirurgicală a fiului tău. Și acum, că a salvat viața fiului tău, el a plecat pentru a termina înmormântarea fiului său. "

Morala: Nu judeca pe nimeni pentru că nu-i cunosti viata si nu stii prin ceea ce trece.

Recunosc aroganta,infatuarea si lipsa de rabdare a oricarui American in relatie cu serviciile,in general.
Oricum imi place talcul povestii :)

[tabitha]

În prealabil postat de Annyta

Frumos obicei! Mulţumesc pentru postare, Mirela...

Cu placere ! :)

În prealabil postat de Yasmina

Recunosc aroganta,infatuarea si lipsa de rabdare a oricarui American in relatie cu serviciile,in general.
Oricum imi place talcul povestii :)

Americanii pe care-i cunosc eu nu sunt deloc impacientati.
Mai degraba recunosc aici niste trasaturi balcanice. :) ma bucur ca ti-a placut!

[cristiboss56]

Imediat după moartea părinţilor ei cuvioasa a luat în primire averea lor uriaşă. Tuturor celor aflaţi în slujba părinţilor ei, bărbaţi şi femei le-a dăruit libertatea, dăruindu-le din belşug şi cele trebuitoare traiului. Toate moşiile, câmpurile neşfârşite, casele luxoase, animalele, toate lucrurile pe care le deţinea le-a vândut foarte ieftin celor care le voiau, arătându-se pe sine negustor de prima mânâ al împărăţiei cereşti, în locul tuturor celor trecătoare aflând "mărgăritarul de mult preţ".
Şi acum întâmpinăm o problemă - cum să vorbeşti într-un mod pe înţeles demn de cuminţenia ei şi de lucrul cel greu pe care a început să îl întreprindă!
Din moment ce şi-a luat rămas bun de la hainele de preţ şi de la celelalte lucruri părmânteşti, ea însăşi stând departe de acestea înainte de ultimele evenimente din viaţa ei, s-a îmbrăcat cu un "trivonio" (o haină de purtat pe deasupra, aşa cum obişnuiau să poarte spartanii. De la aceştia s-au inspirit filozofii şi mai pe urmă monahii) simplu de stofă ieftină, pentru a se înfăţisa decent şi în acelaşi timp pentru a-şi acoperi în mod potrivit înfăţişarea-i tinerească preafrumoasă, care putea să fie aducătoare de primejdii.
Cu o astfel de înfăţişare mergea prin diferite locuri din oraş, făcând numai bine în jurul ei, fiind întâiul salvator al celor fără niciun ajutor. Îi vizita pe bolnavi, le proteja pe văduve, îi îmbrăca pe cei goi, îi hrănea pe cei flămânzi şi în general pe cei aflaţi în orice fel de nevoi. Venea ca o pasăre zburătoare din cer, fiind ajutor imediat şi apărătoare dumnezeiască întru salvarea tuturor.
Însă, înainte de toate, grija ei se îndrepta spre preafrumoşii mucenici ai lui Hristos, spre cei care după chinuri fără sfârşit şi de nesuportat pe care le-au încercat, ajungeau în închisori unde continuau să sufere de foame şi de sete, fiind maltrataţi ani de-a rândul. Anisia se legase de aceştia cu legătura dragostei, cerând să participe la patimile acestora şi la nevoinţele lor pentru Hristos. Pentru aceasta îşi cumpărase cu bani libertatea de a putea comunica cu ei în închisori. Intra în închisori şi zelul cu care se mişca acolo, ceea ce făcea şi ce spunea acolo arătau mărinimia de nedescris a sufletului ei!
Jos, la picioarele sfinţite ale lor, le acoperea, le ştergea cu buretele, le săruta rănile; ochii, mâinile şi toate membrele sale erau ca şi unse de lichidul sfinţit ce curgea din rănile acestora. Îi fericea pentru că s-au învrednicit să sufere de dragul lui Hristos, pentru zelul de care dădeau dovadă şi pentru rezistenţa lor psihică. Surprinsă de felul supraomenesc al răbdării lor, le aducea cuvinte de îmbărbatare pentru nevoinţa lor în continuare. După aceea îi ruga stăruitor cu multe cuvinte amestecate cu lacrimile dorinţei dumnezeieşti care îi curgeau continuu pe obraji din cauza dorului ce o copleşea, să o ia şi pe ea părtaşă nevoinţelor lor şi în moarte".
După acestea spăla cu evlavie mâinile şi picioarele lor, uşurându-le din marile chinuri şi aducându-le toate cele de trebuinţă. După aceea pleca de acolo, adică paşii o purtau în afara închisorii, plecându-se legilor celor fizice. Sufletului însă îi plăcea să rămână cu cei închişi, fiind legat de dorul de neclintit către Dumnezeu.
Astfel de rezultate are dragostea cea după Dumnezeu când stăpâneşte un suflet curajos! Nu numai că îl duce cu uşurinţă dincolo de cele pământeşti, dar şi pe el însuşi îl duce în afară de sine, adică în afară de trup, după cum spune şi vocea cea dumnezeiască "dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie."
(Viaţa şi minunile Sfintei Irina Hrisovalantou, care a primit mere din rai. Viaţa Sfintei Cuvioase Muceniţe Anisia din Tesalonic, Editura Egumeniţa,pp. 81-84)

[cristiboss56]

sursa: www.johnsanidopoulos.com


După ce praznicul Nașterii Domnului s-a încheiat, Sfântul Vasile cel Mare și-a luat toiagul și a început să meargă prin cetăți ca să vadă cine s-a pregătit cu inimă curată și pentru sărbătoarea sa. A traversat tot felul de regiuni și sate mari de la acea vreme, însă, oriunde ar fi bătut, nimeni nu avea să îi deschidă, crezându-l cu toții un cerșetor. Simțea câtă durere au îndurat inimile săracilor din cauza nepăsării pe care i-au arătat-o și lui și de aceea, pleca amărât de la fiecare, deși el nu dorise nimic de la ei. Într-o zi, pe când ieșea dintr-un sat fără milă precum acesta, a trecut pe lângă cimitir, unde a văzut mormintele aflate în paragină, pietrele de mormânt sfărâmate și răsturnate, iar mormintele proaspăt acoperite, scurmate de către animale. Fiind sfânt, a auzit pe morți vorbind și spunând: Când eram pe pământ, am lucrat, am trecut prin munci grele și am lăsat ca în urma noastră să vină copiii și nepoții noștri să ne aprindă o lumânare sau să tămâieze la mormântul nostru pentru noi; dar n-am văzut niciuna dintre acestea petrecându-se, niciun preot nu a venit să ne facă o slujbă de pomenire, nici colivă, nici nimic, de parcă n-am fi lăsat pe nimeni în urmă. Astfel, Sfântul Vasile cel Mare s-a tulburat din nou și pe când se îndepărta de cimitir, singur, prin zăpada rece a iernii, a spus în sinea sa: oamenii acestui sat nu-i ajută nici pe cei vii nici pe cei morți.
În ajun de Anul Nou a ajuns într-un anume cătun, unul dintre cele mai sărace din întreaga Grecie. Vântul rece vuia printre stâncile de piatră și printre tufișuri și nici un suflet viu nu putea fi găsit prin bezna nopții. Apoi, a văzut undeva în fața sa o mică colină sub care era ascunsă o stână. Sfântul Vasile a intrat în țarc și bătând cu toiagul său în ușa colibei a zis: Aveți milă de săracul de mine pentru sufletele adormiților voștri căci și Hristos a viețuit ca un sărac pe acest pământ. Trezindu-se câinii au început să latre la el.
Dar cum se apropiau mai mult de el și-l puteau mirosi, s-au îmblânzit, au început să dea din coadă, și s-au așternut la picioarele sale, scoțând sunete de bucurie. După care, un cioban, un tânăr de aproape 25 de ani, cu barbă neagră cârlionțată a deschis ușa și a ieșit la dânsul. Era Ioan Barbakos, un om solid dar sfios, adică un cioban. Și înainte de a se uita mai bine la cine i-a bătut la ușă îi spune: Intră, vino în casă. Bună ziua și La mulți ani!
În cabană, o lampă era pusă pe un leagăn prins între două bârne. Lângă vatră era patul lor în care dormea atunci soția lui Ioan. Imediat ce Sfântul Vasile a intrat înăuntru, Ioan, văzând că este preot, i-a luat mâna și i-a sărutat-o spunând: Binecuvântați părinte!, ca și cum îl cunoștea de dinainte și i-ar fi fost preotul său. Iar Sfântul i-a spus: Binecuvântarea și pacea Domnului să fie peste tine, peste casa și peste turma ta. Soția s-a ridicat și ea, i-a sărutat mâna și a binecuvântat-o și pe ea. Sfântul Vasile arăta mai mult a cerșetor decât a călugăr, având o scofie veche, cu o rasă purtată și peticită și cu încălțările pline de găuri, iar pe o parte, purta o traistă care arăta ca fiind goală. Ioan a pus lemne pe foc și de-ndată coliba a început să strălucească precum un palat. Căpriorii păreau să fie poleiți cu aur, în timp ce tifoanele cu brânză atârnate la uscat arătau ca niște candele, iar butoaiele de lemn, presele și toate lucrurile folosite de Ioan ca să facă brânză erau de culoare argintului, părând a fi bătute cu diamante, și împreună cu acestea toate celelalte lucruri pe care le mai avea fericitul Ioan prin coliba sa. Focul din vatră trosnea și cânta precum păsările raiului, împânzind o mireasmă de sfințenie. Cei doi l-au poftit pe Sfântul Vasile să se așeze lângă foc iar femeia i-a adus câteva perne ca să se odihnească. Atunci Sfântul și-a dat jos traista împreună cu haina pe care o avea pe deasupra, rămânând în straiele de pe dedesubt.
Împreună cu ajutorul său, Ioan a mers să mulgă oile și să dea deoparte mieii care tocmai au fost fătați și după aceea a separat și oile care erau gata să fete iar la restul le-a dat drumul să pască. Turma sa era mică și Ioan era sărac însă el era fericit. Tot timpul era cuprins de bucurie mare, ziua și noaptea, pentru că era un om bun și avea o soție bună. Oricine trecea pe la casa lor era primit precum un frate și de aceea a găsit și Sfântul Vasile adăpost în casa lor și s-a așezat în ea ca și cum ar fi fost a sa, binecuvântându-o cu toate ale sale. În noaptea aceasta era așteptat în toate satele și cetățile lumii de căpetenii, ierarhi și alții dar nu a mers la niciunul dintre aceștia, ci a mers ca să șadă în casa fericitului Ioan.
Așadar Ioan, după ce s-a îngrijit de oi a venit înapoi și i-a spus Sfântului: Părinte, sunt cuprins de o bucurie mare și aș vrea ca să-mi citești cele scrise despre Sfântul Vasile cel Mare (i.e. cântările din canonul Sfântului). Sunt om neștiutor de carte, însă iubesc scrierile religiei noastre (i.e. cântările și slujbele bisericești). De fapt, chiar am o carte mică de la un stareț din Sfântul Munte și de câte ori trece pe la mine cineva care știe să scrie și să citească îi dau să-mi citească din ea, pentru că noi nu avem biserică pe aici.
La răsărit se ivea soarele. Sfântul Vasile s-a ridicat și s-a întors către răsărit făcându-și semnul Sfintei Cruci. S-a închinat până la pământ, a scos o carte din traista sa și a zis: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Ioan s-a așezat în spatele său și apoi s-a alăturat și femeia cu mâinile puse cruciș la piept după ce hrănise copilul. Apoi Sfântul a cântat Dumnezeu este Domnul … și troparul praznicului Pogorându-Se Mântuitorul la neamul omenesc a primit înfășare cu scutece…, sărind troparul său care spune În tot pământul s-a răspândit vestire ta… . Vocea sa era smerită și dulce, iar Ioan împreună cu soția sa au fost cuprinși de un adânc duh de pocăință chiar dacă nu înțelegeau fiecare cuvânt ce era citit. Sfântul Vasile a continuat, cântând toată slujba Utreniei împreună cu Canonul Praznicului: Veniți popoare să cântăm cântarea lui Hristos Dumnezeu …, sărind din nou peste canonul său care spune: Vasile, glasul ar trebui să vină în ajutorul celor ce vor să înceapă laudele tale … . Apoi, a rostit cu glas mare toată slujba Sfintei Liturghii, a făcut binecuvântarea de final și a binecuvântat toată casa. Așezându-se la masă, după ce au terminat de mâncat, soția a adus Vasilopeta (prjitură sau pâine dulce făcută de Anul Nou în cinstea Sfântul Vasile cel Mare) și a așezat-o pe masă. Atunci, Sfântul a luat un cuțit și cu el a trasat semnul Sfintei Cruci pe Vasilopetă, zicând: În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin! Prima bucată a tăiat-o zicând: în numele Domnului, a doua:în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, și apoi pentru Ioan, stăpânul acestei case. Atunci Ioan a spus: Părinte, ai uitat să tai pentru Sfântul Vasile cel Mare! și Sfântul i-a răspuns: Adevărat! și îndată a spus: pentru slujitorul tău, Vasile și a continuat cu pentru Ioan stăpânul acestei case, pentru stăpâna acestei case, pentru copil, pentru ajutorul de la stână, pentru animale și pentru cei săraci. Dar îndată, Ioan a spus: Părinte, de ce nu ai tăiat o bucată și pentru sfinția ta? Sfântul i-a răspuns: Dar am făcut, o fericitule! Însă Ioan, acest om binecuvântat de Dumnezeu nu a înțeles răspunsul Sfântului.
După aceea, Sfântul Vasile s-a ridicat și a spus rugăciunea: Doamne Dumnezeul meu, știu că nu sunt vrednic să intri sub acoperământul casei sufletului meu… iar Ioan i-a spus: Mă întreb, poate poți să-mi spui părinte, pentru că știi atât de multe, în ce palate a poposit Sfântul Vasile cel Mare în această noapte? Iar căpeteniile și ierarhii, ce păcate au aceștia? Noi cei săraci suntem păcătoși pentru că sărăcia noastră ne-a adus la păcat. Sfântul Vasile a spus din nou aceeași rugăciune, dar cu lacrimi de această dată, schimbându-o puțin: Doamne Dumnezeul meu, am privit și am văzut că robul tău Ioan este smerit și vrednic ca Tu să intri în casa sa. E prunc și el dar pruncilor le-a descoperit Tainele Tale. Și din nou fericitul Ioan, nu a înțeles nimic…