Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

sursa: http://www.johnsanidopoulos.com









Unul din cele douăzeci de turnuri ale Kremlinului este Turnul Sfântul Nicolae și este folosit ca una din intrările cetății, construit în anul 1492. Din secolul al XVI-lea, turnul a fost împodobit cu icoana Sfântului Nicolae. În 1934, icoana a dispărut. Toată lumea a crezut că a fost distrusă la ordinele lui Stalin. Lucrările de restaurare ale turnului, săvârșite în 2010, au spulberat acest zvon.
Icoana a fost descoperită.

Kremlinul este un complex fortificat ce se află în Moscova și care a servit ca reședință a marilor cneji moscoviți, a țarilor și a împăraților, iar acum este reședința oficială pentru președintele Federației Ruse (Rusia).
Datele istorice ne spun că, Kremlinul este atestat încă din anul 1090, fiind distrus și reconstruit de câteva ori. În timpul domniei Țarului Ivan al III-lea, Kremlinul a fost reconstruit, iar între 1485-1495 a fost înconjurat de ziduri ce erau străjuite de turnuri.
Toate turnurile Kremlinului au avut icoane deasupra porților de intrare.
Unul din cele douăzeci de turnuri ale Kremlinului este Turnul Sfântul Nicolae (Turnul Nikolskaia) și este folosit ca una din intrările cetății, construit în anul 1492. Din secolul al XVI-lea, turnul a fost împodobit cu icoana Sfântului Nicolae. Timp de aproximativ 500 de ani, pe sub privirile sfântului au trecut paradele ce aveau loc cu prilejul încoronării țarilor și împăraților.
În anul 1812, Napoleon a dat foc Kremlinului și, deși Turnul Sfântul Nicolae a fost distrus în partea superioară, icoana Sfântului Nicolae a supravețuit în mod miraculos.
În anul 1916, turnul a fost reparat cu unele adăugiri.
În timpul Revoluției din Octombrie, Turnul (Poarta) Sfântului Nicolae a fost atacat cu exploziv, mitraliere și grenade. O icoană a unui înger a fost distrusă. Cu toate acestea, icoana Sfântului Nicolae, deși găurită de gloanțe a supravețuit pentru a doua oară. Bolșevicii au acoperit icoana cu o pânză roșie, pentru a nu mai fi cinstită de credincioși. Pânza s-a rupt singură în fața tuturor și moscoviții au putut privi din nou sfânta icoană.
La 9 mai 1918 (de sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Nicolae la Bari), Patriarhul Tihon a cerut permisiunea pentru a merge în procesiune prin Piața Roșie. Procesiunea s-a oprit sub icoana sfântului Nicolae pentru a se ruga, dar Armata Roșie a împrăștiat mulțimea cu focuri de armă.
În 1934, icoana a dispărut. Toată lumea a crezut că a fost distrusă la ordinele lui Stalin. Lucrările de restaurare ale turnului, săvârșite în 2010, au spulberat acest zvon. Icoana a fost descoperită.
Muncitorii așezaseră în fața icoanei o plasă de sârmă, după care au aplicat stratul de tencuială. Distanța dintre tencuială și icoană era de 10 centimetrii, fapt pentru care icoana a putut să „respire”.
Icoana a fost restaurată și resfințită pe 15/28 august 2010 de către Patriarhul Kiril.

[cristiboss56]

Chiar eu, când eram în lume, credeam că aceasta e fericirea pe pământ: să fiu sănătos, frumos, bogat şi iubit de ceilalţi. Şi mă mândream în deşert de acestea. Dar când L-am cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, atunci m-am deprins să privesc toată fericirea lumii ca un fum purtat de vânt. Însă harul Duhului Sfânt bucură şi veseleşte sufletul, iar el într-o adâncă pace vede pe Domnul şi uită pământul.


(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, p. 128)

[cristiboss56]

Cât de mult ne iubeşte Domnul noi nu putem pricepe. Vedem crucea, ştim că a fost răstignit pentru noi şi că a murit în chinuri şi, cu toate acestea, prin sine însuşi sufletul nu poate înţelege această iubire; ea nu este cunoscută decât prin Duhul Sfânt.
Harul Duhului Sfânt e atât de dulce şi mila Domnului e atât de mare, că e cu neputinţă să fie descrise, dar sufletul e atras nesăturat spre El, căci este aprins de iubirea Domnului şi este cu totul înghiţit de Dumnezeu şi are în El mare odihnă, şi atunci uită cu desăvârşire lumea. Dar Domnul Cel Milostiv nu dă întotdeauna sufletului aşa; uneori îi dă iubire pentru întreaga lume şi atunci sufletul plânge pentru întreaga lume şi îl roagă pe Stăpânul Cel Bun şi Milostiv să reverse harul Său peste fiecare suflet şi să-l miluiască cu milostivirea Sa.
(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 133)

[cristiboss56]

sursa: www.johnsanidopoulos.com(preluat si de doxologia )



În trecut, în Germania, toți membrii familiei, se adunau în jurul bradului, citeau povestioare despre venirea lui Iisus pe pământ și cântau imnuri și cântări legate de sărbătoarea Nașterii.

În rândul tuturor creştinilor, adevărata sărbătoarea a Naşterii Pruncului Sfânt, este în mare parte considerată a fi una a copiilor, pentru care împodobirea și decorarea bradului cu diferite jucării și dulciuri a devenit un obicei, și se obișnuiește ca în ajun acesta să strălucească de lumânările prinse de ramurile sale. S-a stabilit de ceva timp că acest obicei a trecut la noi din Germania unde exista deja din vremuri străvechi. După cele spuse de Pr. J. Dobolsky, ramurile bradului pot servi drept exemplu constructiv pentru însăși natura noastră, ca o ramură uscată și lipsită de viață, care poate fi încălzită și făcută să aducă roade duhovnicești (Gal. 5, 22-23), numai prin Iisus Hristos Care este lumina și bucuria.
După părea altora, bradul servește ca simbol pentru Pomul Vieții, dăruit nouă din nou prin Nașterea Mântuitorului Hristos; iar decorarea sa cu lumânări aprinse este un simbol pentru lumina duhovnicească, ce luminează pe oameni cu venirea lui Hristos, pe când agățarea de fructe (dulciuri astăzi, n.t.), este un simbol al nețărmuritei împărății a harului și a roadelor mântuitoare, dăruite prin Nașterea Mântuitorului.
Conform celor afirmate peste o sută de ani, în revista Țerkovnâi Vestnik (Vestitorul bisericesc) din anul 1893, este normal ca în vremurile de demult, bradul să fi fost transformat într-un anumit accesoriu pentru festivalurile păgâne, dar mai apoi duhul păgân dispărând din tradiții să lase locul unor alte semnificații și simțăminte. În trecut, în Germania, toți membrii familiei, se adunau în jurul bradului, citeau povestioare despre nașterea lui Iisus și cântau imnuri și cântări legate de sărbătoarea Nașterii. Mai apoi s-a considerat a fi nevoie să se împartă cadouri copiilor, servitorilor și săracilor. Ușile fiecărei case erau deschise cu bucurie pentru fiecare om flămând și nevoiaș, iar rangurile și gradele erau uitate în toată această vreme. Toate acestea se potrivesc cu siguranță cel mai bine pentru sărbătoarea Nașterii lui Hristos și în general nu este nimic rău să împodobim bradul pentru copii, dacă această activitate este pusă de către părinți într-o lumină care să le conducă imaginația de la ideea contemplării unui brad împodobit la Izvorul tuturor binecuvântărilor, la Pruncul Hristos, și să le nască în inimi sentimentul măreției și al recunoștinței pentru minunatele binefaceri dăruite omului prin El. Este și mai bine dacă darurile așezate în jurul bradului îi încurajează să aibă un comportament mai bun și nasc în ei simțământul dragostei pentru cei nevoiași și nevoile lor, făcându-i să-i ajute și să împartă cu ei cadourile primite. Din păcate, unii părinți sunt departe de toate acestea. Și mai trist decât atât, sărbătoarea copiilor, cea a bradului împodobit, devine adesea un dezmăț pentru adulți.
(Serghei Bulgakov)

[cristiboss56]

Nu te întrista şi nu te tulbura pentru că ţi-a devenit viaţa mai grea! Nu se poate ca tânărul să călătorească pe marea învolburată a patimilor fără emoţii şi frică la gândul pieirii care-l ameninţă în fiecare ceas. Însă toate acestea sunt trecătoare: furtuna se va potoli, soarele va străluci şi vom ajunge pe insuliţa cea liniştită şi veşnic verde. Trebuie numai să răbdăm!
Nu trebuie să te descurajezi. Căci fără ispite nu poţi trăi: Cine este omul ca să trăiască şi să nu vadă moartea (Psalm 88: 47), adică ispitele? Ispita îi este dragă celui care lucrează răbdarea, iar răbdarea este o artă. Dacă nu ar exista ispitele, am rămâne proşti, bădărani. Să ne învinuim pe noi în nenorocirile noastre, nu pe ceilalţi.
Libertatea fiinţelor raţionale întotdeauna a fost ispitită, şi este ispitită şi acum, şi va fi ispitită până când se va întări în bine. Pentru că fără ispite binele nu există cu adevărat. Fiecare creştin este ispitit prin ceva: unul prin sărăcie, altul prin boală, altul prin diferite gânduri rele, altul printr-o nenorocire sau înjosire, iar altul prin diferite neînţelegeri. Şi astfel se încearcă tăria credinţei, nădejdea şi dragostea de Dumnezeu.
(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, pp. 70-71)

[cristiboss56]

Sentimentul „nu pot să trăiesc fără acest om” sau „nu pot fi fericit(ă) fără acest om” este un semn al dependenței. Dragostea este libertate. Oamenii pot să fie împreună sau nu, se pot chiar despărții pentru totdeauna, dar cel care iubește se simte bine în urma faptului că cel iubit pur și simplu există.
Omul dependent se așteaptă ca „dragostea” lui să-l facă fericit. În realitate, nimeni în afară de tine însuți nu te poate face fericit sau nefericit. De fapt, omul dependent nu-și găsește fericirea în relația de cuplu. În cea mai mare parte a timpului îl chinuie neliniștea, temerile, îndoielile, gelozia, ciuda față de omul „iubit”. După cum îl arată numele, el depinde de fiecare privire a celui „iubit”, de fiecare cuvânt, de tonul lui. La scurtă vreme după începutul relației, acesta începe să-i aducă celui dependent mai ales suferințe. Cea mai mare parte a timpului este deprimat, sănătatea i se deteriorează, are mai puțin spor la muncă.
Cel mai neplăcut moment din viața celui dependent e pregustarea întâlnirii, pregustare care seamănă cu euforia alcoolicului care savurează apropierea momentului când va pune gura pe băutură - însă această euforie se închide aproape întotdeauna printr-o dezamăgire. Doza de „iubire” pretinsă de dependent crește în mod constant, iar „donatorul” nu este capabil să o mărească la nesfârșit. El începe să limiteze „doza”, iar în cele din urmă scapă cu fuga de această pseudodragoste...
(Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată : taina dragostei înainte și după căsătorie, Traducere de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2012, pp. 10-11)

[cristiboss56]

Dacă nu vă este somn, nu dormiți. Nu vă lăsați apăsați de gânduri privitoare la somn și la grabnica lui venire. Deseori omul suferă nu din pricina insomniei, ci a temerilor legate de aceasta. Necesitățile individuale de odihnă și somn diferă de la un om la altul. Important este să ne cunoaștem pe noi înșine și să hotărâm singuri de cât timp avem nevoie pentru somn. Unul are neapărată nevoie să doarmă noaptea opt ore, altuia îi sunt îndeajuns șase. Dacă, de pildă, îl vom pune pe fiecare din aceștia în situația celuilalt, primul va suferi de lipsa somnului, altul se va chinui din pricina somnului prelungit. În ziua de astăzi trebuie să fim foarte precauți când privim diversele emisiuni TV. Conținutul programelor TV abundă în tot felul de netrebnicii: scene de violență, groază, etc. Ce somn sănătos să mai ai după ce vezi așa ceva? La fel și în privința muzicii. Nu puteți dormi? Nu vă necăjiți. Liniștiți-vă, rugați-vă, respirați aer proaspăt, beți o înghițitură de apă sfințită. Dacă problemele cu somnul nu sunt legate de o boală serioasă, în ziua următoare somnul va fi negreșit mai adânc și mai prelungit.
(Dr. Dimitri Avdeev, Nervozitatea- cauze, manifestări, remedii duhovnicești, Editura Sophia, București 2008, p.120-122)