Dumnezeu, Patrie, Famile

[TINERI PENTRU ROMANIA]

PRIMUL SOLDAT CĂZUT PESTE PRUT
de Pan M. Vizirescu

Până mâine mi se vor închide pleoapele,
Vor amuţi zările şi cărările,
Nu vor mai vui codrii şi apele,
Doar luna-mi va ţine lumânările...

Nu voi mai auzi căţeaua duşmană
Cum latră şi scuipă rafale;
Ci eu, cu botezul izbânzii în rană,
Sorbi-voi tăceri triumfale!

Camarazii mei vor merge 'nainte, 'nainte,
Pe fronturi şi-ntinse câmpii,
Sbucni-vor în clocot ca lava fierbinte
Cu aspre şi crunte mânii.

Vor merge în marşuri de viscol şi tunet
Să-nfrunte puhoaie barbare,
Şi-n freamătul luptei, pe aripi de suflet,
Vor duce ale ţării hotare.

Camarazii mei vor trece năvalnic
Peste linii de foc şi oraşe,
Vor ridica stâncă, pieptul lor falnic,
Prăbuşind trufii ucigaşe.

Vor răpune cetăţi cu ziduri blindate,
Vor merge pe creste de glorii,
Vor călca peste gloate 'narmate
Şi se vor cununa cu victorii.

Ai mei, de-acas', vor întreba depărtările,
Aşteptând un semn de la mine...
Ori poate acum, zguduindu-i oftările,
Au îngenunchiat să se-nchine.

Poate rana asta le va fi dat de veste
Că-mi sângerează fruntea şi trupul...
Prea târziu!... Eu sunt de-acum în poveste
Cu ţara şi neamul: am trecut Prutul!

august-septembrie 1942