Cuvant pentru suflet !

[cristiboss56]

Îmi scrii că eşti pierdut. Prietenii te-au părăsit. Unii îşi întorc capul când te văd, alţii râd de tine. Numai credinţa în Dumnezeu te ţine să nu înnebuneşti ori să îţi faci ceva rău. Aşa îmi scrii. E pierdută averea, nu eşti pierdut tu. E pierdut comerciantul: asta nu înseamnă deocamdată că e pierdut omul. Bogăţia nu s-a născut cu tine; s-a lipit de tine pe calea vieţii; la sfârşitul vieţii ea trebuie să se dezlipească de oricine. Ea s-a dezlipit de tine, însă, mai înainte de sfârşitul vieţii tale, şi acest lucru te amărăşte - dar el tocmai că multora le-a slujit spre cea mai mare fericire: fiindcă dezlipindu-se de bogăţia putredă a pământului, au avut mai multă vreme să îşi îmbogăţească sufletul cu Dumnezeu. Iar pentru cei ce leapădă povara bogăţiei tocmai în ceasul când leapădă şi povara trupului, poate să fie prea târziu pentru tot şi să fie totul pierdut.
Ai muncit cinstit, îmi scrii. Păi, cinstei i s-a făgăduit răsplată veşnică, nu vremelnică. Din munca cinstită omul se poate îmbogăţi, poate şi sărăci; dar precum bogăţia nu-l face pe cel cinstit mai om, nici sărăcia nu-l face mai puţin om. Cine gândeşte altfel nu trăieşte în era creştină, ci în cea veche, păgână, în care valoarea omului se măsura pe cântar cu greutăţi de aur. De asta S-a şi dat Hristos să fie răstignit pe Golgota: ca să desfiinţeze dintre oameni acest etalon barbar şi să-l înlocuiască prin altul, duhovnicesc şi moral.
După etalonul lui Hristos, ceea ce face valoarea trainică în om nu afluează din bogăţie, nici nu refluează din sărăcie, ci din dragostea mai puternică sau mai slabă faţă de legea lui Dumnezeu depind fluxul şi refluxul acestei valori trainice, care nu se pogoară în mormânt împreună cu trupul.
Iar cât priveşte faptul că prietenii te-au părăsit în restrişte, iar acum fie că îşi întorc capul când te văd, fie că te batjocoresc pe faţă, el este într-adevăr dureros, dar e o nouă mărturie a unei experienţe omeneşti străvechi. Când L-au răstignit pe Domnul Hristos pe cruce, unde erau cei ce voiau mai înainte să-L facă împărat? Şi cei care strigau: „Osana!“? Nici unul, nicăieri. Sub cruce stăteau numai nepăsătorii şi batjocoritorii. Caporalii romani căscau a plictiseală, iar câinii evreieşti lătrau cu bucurie răutăcioasă. Şi sub crucea ta stă fie căscatul nepăsător, fie lătratul răutăcios. Fii bucuros că picătura amărăciunii tale seamănă cu marea amărăciunii Domnului răstignit.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi vol. 1, Editura Sophia, Bucureşti, 2008, pp. 16-17)

[cristiboss56]

Părinte Cleopa, cum îşi începe ziua un creştin?



Când vă treziţi din somn, dimineaţa, să faceţi întâi şi întâi sfânta rugăciune, adică fă trei închinăciuni şi zi de trei ori „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!“. Dă cu apă pe faţă să fugă somnul şi treci în faţa Sfintelor Icoane. Apoi fă de trei ori Sfânta Cruce dreaptă, unind cele trei degete, care închipuiesc Sfânta Treime - Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt -, iar celelalte două degete închipuiesc dumnezeirea şi omenirea lui Hristos, adică cele două firi. Şi pune întâi mâna la frunte: „În numele Tatălui“; la pântece: „al Fiului“; la umărul drept: „al Duhului Sfânt“ şi pe umărul stâng, zicând: „Amin“.
Aceasta este crucea dogmatică, după rânduiala canonică a Bisericii şi după canonul 92 al Sfântului Vasile cel Mare. Să nu faceţi crucea strâmbă sau din fugă, că râde dracul de se prăpădeşte; îl băgaţi în spital de atâta râs. Cine te-a învăţat să-ţi baţi joc de Sfânta Cruce? Cine îţi leagă ţie mâna să nu duci mâna dogmatic? Crucea lui Hristos a avut 13,5 metri înălţime şi 3,80 metri lăţime.
Drept să faci crucea. Dacă nu, nu eşti ortodox, că îţi baţi joc de Sfânta Cruce şi râde dracul de tine când baţi cobza aşa.
Fă crucea dreaptă şi când treci pe lângă o biserică; să nu-ţi fie ruşine să faci Sfânta Cruce dreaptă! Acolo este de faţă Trupul şi Sângele Domnului, permanent pe sfânta masă. Acolo Hristos este viu în sfântul altar. În toate bisericile ortodoxe, preacuratele Taine stau pe sfânta masă. Dacă nu te închini la biserică, nu te închini la Hristos!
Să vă văd în rai pe toţi! Doamne fereşte, unul să nu rămână la munci, toţi să vă bucuraţi în grădinile raiului! Toţi. Dacă aş avea un sac mare, să vă pun într-un sac şi să vă pot da drumul în grădinile raiului! Ştiţi voi cât este de frumos acolo? Auzi ce zice Sfântul Apostol Pavel: ŤCeea ce ochiul nu a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-a suitť! Aceasta a pregătit Dumnezeu celor ce se tem de El şi-L iubesc pe El.



arhim. Ioanichie BĂLAN, Ne vorbeşte părintele Cleopa

[cristiboss56]

Sunt foarte multi oameni care lucreaza de dimineata si pana seara la lumina soarelui, fara sa priveasca la soare, fara sa cugete macar o data la soare.
Sunt foarte multi oameni care isi petrec veacul lor in lumina, puterea si cu ajutorul lui Dumnezeu, fara sa priveasca la Dumnezeu, fara sa cugete macar o data la Dumnezeu.
Si soarele tace, fara sa se manie si continua sa lumineze neincetat. Si Dumnezeu tace, fara sa se manie si continua sa ajute pe om neincetat.
Insa cand se face intuneric, cand cade bruma, cand incepe gerul, atunci oamenii isi aduc aminte de soare, isi intorc privirea spre soare, lauda soarele, suspina dupa soare.
Tot asa, cand incep suferintele, mizeriile, oamenii isi aduc aminte de Dumnezeu, lauda pe Dumnezeu, suspina dupa Dumnezeu.



Episcopul Nicolae Velimirovici (5, pag. 47-48)

[cristiboss56]

sursa: http://www.johnsanidopoulos.com









Unul din cele douăzeci de turnuri ale Kremlinului este Turnul Sfântul Nicolae și este folosit ca una din intrările cetății, construit în anul 1492. Din secolul al XVI-lea, turnul a fost împodobit cu icoana Sfântului Nicolae. În 1934, icoana a dispărut. Toată lumea a crezut că a fost distrusă la ordinele lui Stalin. Lucrările de restaurare ale turnului, săvârșite în 2010, au spulberat acest zvon.
Icoana a fost descoperită.

Kremlinul este un complex fortificat ce se află în Moscova și care a servit ca reședință a marilor cneji moscoviți, a țarilor și a împăraților, iar acum este reședința oficială pentru președintele Federației Ruse (Rusia).
Datele istorice ne spun că, Kremlinul este atestat încă din anul 1090, fiind distrus și reconstruit de câteva ori. În timpul domniei Țarului Ivan al III-lea, Kremlinul a fost reconstruit, iar între 1485-1495 a fost înconjurat de ziduri ce erau străjuite de turnuri.
Toate turnurile Kremlinului au avut icoane deasupra porților de intrare.
Unul din cele douăzeci de turnuri ale Kremlinului este Turnul Sfântul Nicolae (Turnul Nikolskaia) și este folosit ca una din intrările cetății, construit în anul 1492. Din secolul al XVI-lea, turnul a fost împodobit cu icoana Sfântului Nicolae. Timp de aproximativ 500 de ani, pe sub privirile sfântului au trecut paradele ce aveau loc cu prilejul încoronării țarilor și împăraților.
În anul 1812, Napoleon a dat foc Kremlinului și, deși Turnul Sfântul Nicolae a fost distrus în partea superioară, icoana Sfântului Nicolae a supravețuit în mod miraculos.
În anul 1916, turnul a fost reparat cu unele adăugiri.
În timpul Revoluției din Octombrie, Turnul (Poarta) Sfântului Nicolae a fost atacat cu exploziv, mitraliere și grenade. O icoană a unui înger a fost distrusă. Cu toate acestea, icoana Sfântului Nicolae, deși găurită de gloanțe a supravețuit pentru a doua oară. Bolșevicii au acoperit icoana cu o pânză roșie, pentru a nu mai fi cinstită de credincioși. Pânza s-a rupt singură în fața tuturor și moscoviții au putut privi din nou sfânta icoană.
La 9 mai 1918 (de sărbătoarea Aducerii moaștelor Sfântului Nicolae la Bari), Patriarhul Tihon a cerut permisiunea pentru a merge în procesiune prin Piața Roșie. Procesiunea s-a oprit sub icoana sfântului Nicolae pentru a se ruga, dar Armata Roșie a împrăștiat mulțimea cu focuri de armă.
În 1934, icoana a dispărut. Toată lumea a crezut că a fost distrusă la ordinele lui Stalin. Lucrările de restaurare ale turnului, săvârșite în 2010, au spulberat acest zvon. Icoana a fost descoperită.
Muncitorii așezaseră în fața icoanei o plasă de sârmă, după care au aplicat stratul de tencuială. Distanța dintre tencuială și icoană era de 10 centimetrii, fapt pentru care icoana a putut să „respire”.
Icoana a fost restaurată și resfințită pe 15/28 august 2010 de către Patriarhul Kiril.

[cristiboss56]

Chiar eu, când eram în lume, credeam că aceasta e fericirea pe pământ: să fiu sănătos, frumos, bogat şi iubit de ceilalţi. Şi mă mândream în deşert de acestea. Dar când L-am cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, atunci m-am deprins să privesc toată fericirea lumii ca un fum purtat de vânt. Însă harul Duhului Sfânt bucură şi veseleşte sufletul, iar el într-o adâncă pace vede pe Domnul şi uită pământul.


(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, p. 128)

[cristiboss56]

Cât de mult ne iubeşte Domnul noi nu putem pricepe. Vedem crucea, ştim că a fost răstignit pentru noi şi că a murit în chinuri şi, cu toate acestea, prin sine însuşi sufletul nu poate înţelege această iubire; ea nu este cunoscută decât prin Duhul Sfânt.
Harul Duhului Sfânt e atât de dulce şi mila Domnului e atât de mare, că e cu neputinţă să fie descrise, dar sufletul e atras nesăturat spre El, căci este aprins de iubirea Domnului şi este cu totul înghiţit de Dumnezeu şi are în El mare odihnă, şi atunci uită cu desăvârşire lumea. Dar Domnul Cel Milostiv nu dă întotdeauna sufletului aşa; uneori îi dă iubire pentru întreaga lume şi atunci sufletul plânge pentru întreaga lume şi îl roagă pe Stăpânul Cel Bun şi Milostiv să reverse harul Său peste fiecare suflet şi să-l miluiască cu milostivirea Sa.
(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 133)

[cristiboss56]

sursa: www.johnsanidopoulos.com(preluat si de doxologia )



În trecut, în Germania, toți membrii familiei, se adunau în jurul bradului, citeau povestioare despre venirea lui Iisus pe pământ și cântau imnuri și cântări legate de sărbătoarea Nașterii.

În rândul tuturor creştinilor, adevărata sărbătoarea a Naşterii Pruncului Sfânt, este în mare parte considerată a fi una a copiilor, pentru care împodobirea și decorarea bradului cu diferite jucării și dulciuri a devenit un obicei, și se obișnuiește ca în ajun acesta să strălucească de lumânările prinse de ramurile sale. S-a stabilit de ceva timp că acest obicei a trecut la noi din Germania unde exista deja din vremuri străvechi. După cele spuse de Pr. J. Dobolsky, ramurile bradului pot servi drept exemplu constructiv pentru însăși natura noastră, ca o ramură uscată și lipsită de viață, care poate fi încălzită și făcută să aducă roade duhovnicești (Gal. 5, 22-23), numai prin Iisus Hristos Care este lumina și bucuria.
După părea altora, bradul servește ca simbol pentru Pomul Vieții, dăruit nouă din nou prin Nașterea Mântuitorului Hristos; iar decorarea sa cu lumânări aprinse este un simbol pentru lumina duhovnicească, ce luminează pe oameni cu venirea lui Hristos, pe când agățarea de fructe (dulciuri astăzi, n.t.), este un simbol al nețărmuritei împărății a harului și a roadelor mântuitoare, dăruite prin Nașterea Mântuitorului.
Conform celor afirmate peste o sută de ani, în revista Țerkovnâi Vestnik (Vestitorul bisericesc) din anul 1893, este normal ca în vremurile de demult, bradul să fi fost transformat într-un anumit accesoriu pentru festivalurile păgâne, dar mai apoi duhul păgân dispărând din tradiții să lase locul unor alte semnificații și simțăminte. În trecut, în Germania, toți membrii familiei, se adunau în jurul bradului, citeau povestioare despre nașterea lui Iisus și cântau imnuri și cântări legate de sărbătoarea Nașterii. Mai apoi s-a considerat a fi nevoie să se împartă cadouri copiilor, servitorilor și săracilor. Ușile fiecărei case erau deschise cu bucurie pentru fiecare om flămând și nevoiaș, iar rangurile și gradele erau uitate în toată această vreme. Toate acestea se potrivesc cu siguranță cel mai bine pentru sărbătoarea Nașterii lui Hristos și în general nu este nimic rău să împodobim bradul pentru copii, dacă această activitate este pusă de către părinți într-o lumină care să le conducă imaginația de la ideea contemplării unui brad împodobit la Izvorul tuturor binecuvântărilor, la Pruncul Hristos, și să le nască în inimi sentimentul măreției și al recunoștinței pentru minunatele binefaceri dăruite omului prin El. Este și mai bine dacă darurile așezate în jurul bradului îi încurajează să aibă un comportament mai bun și nasc în ei simțământul dragostei pentru cei nevoiași și nevoile lor, făcându-i să-i ajute și să împartă cu ei cadourile primite. Din păcate, unii părinți sunt departe de toate acestea. Și mai trist decât atât, sărbătoarea copiilor, cea a bradului împodobit, devine adesea un dezmăț pentru adulți.
(Serghei Bulgakov)