comunicarea in familie

[Carine]

În prealabil postat de AlinB

Pentru ca acolo unde trebuia sa fie mama a ramas un gol pe care n-ai reusit sa-l umpli.
Pentru ca ai tai ti-au subminat sistematic increderea in tine si ai ramas cu o nesiguranta vizavi de ceea ce faci.

Poate cand ai sa fii tu insuti mama, cand ai sa ai confirmare profesionala ca stii ce vrei si poti, ai sa te vindeci.

Sigur, mai exista si alte solutii, sa o lasi in pace pur si simplu si sa-ti vezi de viata ta.
S-ar putea sa nu-ti reuseasca din prima, dar poti sa incerci.

Nu o mai cauta o vreme, vezi ce se intampla.

Cu tatal care e treaba? A divortat?

Cum ai ghicit ce simt? Si eu m-am gandit ca daca devin mama o sa vad altfel lucrurile, si sper ca asta se va intampla curand :) Dar oare cum o sa ma comport cu copiii mei, daca o sa-i fac sa sufere?

In privinta tatalui, a murit acum 2 ani jumate.

[AlinB]

În prealabil postat de Carine

Cum ai ghicit ce simt? Si eu m-am gandit ca daca devin mama o sa vad altfel lucrurile, si sper ca asta se va intampla curand :)

Cunosc genul asta de situatie f. bine.
Pai sa lucrezi intens la asta, nu amana :)
Apropo, cati ani ai?

Dar oare cum o sa ma comport cu copiii mei, daca o sa-i fac sa sufere?

Daca iti dai seama unde gresesc ai tai, macar n-ai sa faci aceleasi greseli.
Bine, exista riscul sa aluneci la alta extrema, dar eu cred ca ai sa te descurci.

In privinta tatalui, a murit acum 2 ani jumate.

Cu el cum te intelegeai?

[Carine]

În prealabil postat de AlinB

Cunosc genul asta de situatie f. bine.
Pai sa lucrezi intens la asta, nu amana :)
Apropo, cati ani ai?

Daca iti dai seama unde gresesc ai tai, macar n-ai sa faci aceleasi greseli.
Bine, exista riscul sa aluneci la alta extrema, dar eu cred ca ai sa te descurci.

Cu el cum te intelegeai?

1) Am 24 de ani, proaspat casatorita. Las impresia de a avea mai putin, nu? De cate ori vorbesc despre probleme de familie vorbesc si ma comport ca un copil...

2) cu tatal meu am avut o relatie mai sanatoasa, am amintiri foarte frumoase cu el din copilarie, a avut grija de mine ca de o printesa cand eram mica. Dar au fost si probleme pentru ca dupa cum am mai spus la noi acasa nu se putea comunica pur si simplu, se ajungea foarte repede la tipete, subiectele sensibile erau inabordabile, nu se putea discuta pe un ton normal. De aici tot felul de certuri, intre toti membrii familiei (inclusif eu, dar am incercat sa ma sustrag indepartandu-ma). Fratele meu ma acuza ca am pus coada pe spinare si am fugit, dar ce sa fac, sa raman in sistemul asta? Izbucneste mereu cate un scandal pentru ceva. Si ma baga inapoi in "dans" de cate ori vin, sa-mi povesteasca ce a mai facut fratele meu, si ca ar trebui sa vorbesc cu el, sa-i zic eu sa se schimbe si se supara daca nu intervin. Chiar culpabilizez ca mie imi e bine si ei sufera (desi isi provoaca suferinta asta din tot felul de prostii).

3) intr-adevar lipsa de ocupatie ma innebuneste, inainte sa ma mut aveam un serviciu, lucram chiar excesiv, si dintr-o data m-am trezit fara nimic de facut, si nici nu am inca drept de lucru aici (dar va veni si asta). Sigur asta ma face sa vad lucrurile si mai in negru, si sa ma gandesc iar la trecut, desi de la un timp credeam facusem pace.

Este biserica ortodoxa romaneasca aici, asa cum era si in celelalte locuri unde am locuit, asta este o binecuvantare!

[Hartford]

În prealabil postat de Carine

1) Am 24 de ani, proaspat casatorita. Las impresia de a avea mai putin, nu? De cate ori vorbesc despre probleme de familie vorbesc si ma comport ca un copil...

2) cu tatal meu am avut o relatie mai sanatoasa, am amintiri foarte frumoase cu el din copilarie, a avut grija de mine ca de o printesa cand eram mica. Dar au fost si probleme pentru ca dupa cum am mai spus la noi acasa nu se putea comunica pur si simplu, se ajungea foarte repede la tipete, subiectele sensibile erau inabordabile, nu se putea discuta pe un ton normal. De aici tot felul de certuri, intre toti membrii familiei (inclusif eu, dar am incercat sa ma sustrag indepartandu-ma). Fratele meu ma acuza ca am pus coada pe spinare si am fugit, dar ce sa fac, sa raman in sistemul asta? Izbucneste mereu cate un scandal pentru ceva. Si ma baga inapoi in "dans" de cate ori vin, sa-mi povesteasca ce a mai facut fratele meu, si ca ar trebui sa vorbesc cu el, sa-i zic eu sa se schimbe si se supara daca nu intervin. Chiar culpabilizez ca mie imi e bine si ei sufera (desi isi provoaca suferinta asta din tot felul de prostii).

3) intr-adevar lipsa de ocupatie ma innebuneste, inainte sa ma mut aveam un serviciu, lucram chiar excesiv, si dintr-o data m-am trezit fara nimic de facut, si nici nu am inca drept de lucru aici (dar va veni si asta). Sigur asta ma face sa vad lucrurile si mai in negru, si sa ma gandesc iar la trecut, desi de la un timp credeam facusem pace.

Este biserica ortodoxa romaneasca aici, asa cum era si in celelalte locuri unde am locuit, asta este o binecuvantare!

Stiu exact prin ce treci nu e usoara acomodarea in alta tara,eu zic sa-ti vezi de tine si de casnicia ta si mai ales daca o sa ai un bebe. Nu te departa de comnunitate si mergi la slujba o sa te ajute mult stiu ce spun. Daca vrei imi poti scrie pe private.

[adam000]

În prealabil postat de AlinB

aceasta relatie care la modul cel mai concret, tine, in definitiv, de trecut. Dar lasand urme adanci, este si cea care iese cel mai mult in evidenta.

Nu Aline, relatia cu parintii Carinei, dupa cum vezi, prin urmele adanci lasate (care dainuie si in prezent), care ii influenteaza viata si in prezent, nu tine de trecut, ci de prezent.

De multe ori relatiile cu parintii nostrii nu tin de trecut nici dupa ce acestia mor. Pt ca o parte din ei (din parintii nostrii) ramane in noi prin toate ideile, crediintele si comportamentele, modurile de interactiune sau reactii (semi)automate pe care le-am invatat de la ei, pe care le-am adoptat inconstient sau imitat inconstient, etc (care ne-au format) - si care persista in noi ca un fel de parinte intern noua. Chiar daca parintii fizic nu mai exista, tot acest bagaj pe care l-am primit de la ei (constient sau pe care nu il constientizam noi in noi), inca persista in noi (pina facem bine sa ne cunoastem pe noi si sa ne / ni-l modelam intr-o maniera constienta - ca sa nu fie ca o parte din noi care actioneaza dupa tiparele lor, fara sa avem noi control asupra ei, poate uneori intrand in contradictie chiar, cu alte parti din noi) si produce efecte in prezent pina ce omul se decide sa ia masuri.

În prealabil postat de AlinB

Daca iti dai seama unde gresesc ai tai, macar n-ai sa faci aceleasi greseli.

Da, in zonele unde exista constientizare, nu vor fi repetate greselile. Insa in zonele unde nu sint constientizate comportamentele similare, imitate de la modelul parintilor, ca raportare / mod de gandire, ce se intimpla cu acelea? Oare nu se pot transmite copiilor care si ei imita la randul lor?

În prealabil postat de Carine

sa-mi povesteasca ce a mai facut fratele meu, si ca ar trebui sa vorbesc cu el, sa-i zic eu sa se schimbe si se supara daca nu intervin.

Iata, fara sa vrei (poate fara sa constientizezi?) imiti (pt ca asa facem de fapt toti, imitam intr-o maniera partial constienta, partial inconstienta, modelul parintilor), imiti modul mamei tale: ea doreste ca fratele tau (nu ea) sa se schimbe, iar tu doresti ca mama ta sa se schimbe (in modul ei de a interactiona cu tine). De fapt, aveti aceeasi raportare (de a dori ca celalalt sa se schimbe?).
Oare aceste modele pe care fara sa vrei si fara sa constientizezi le-ai dobandit de la ei, oare iti vor fi un bagaj pe care sa il transmiti fara sa vrei copilului tau - in caz ca nu le constientizezi si nu decizi constient cum doresti sa fi tu diferita de mama ta?

In aceasta priviinta, crediinta ar putea sa te ajute mult ca sa te schimbi in bine - prin stradania de a imita modelul lui Hristos, care in timp va sterge imitarea modelului parintilor.

Deci, daca tot ai timp liber, poti sa te apuci sa citesti Biblia si sa vezi ce doreste Dumnezeu de la oameni - ce porunci a dat oamenilor si sa cauti sa implinesti. Caci este Viata.
Sa mergi si la biserica ortodoxa, sa iti cauti un duhovnic cu care sa poti discuta si sa il intrebi orice nelamuriri. Sa incerci sa te schimbi pe tine in bine

[AlinB]

În prealabil postat de adam000

Nu Aline, relatia cu parintii Carinei, dupa cum vezi, prin urmele adanci lasate (care dainuie si in prezent), care ii influenteaza viata si in prezent, nu tine de trecut, ci de prezent.

Hai sa fim seriosi.
Nu e ca si cand ai sta sub acelasi acoperis, ca n-ai unde si bani sa pleci.
Sau in acelasi bloc/cartier/oras si te viziteaza de 3 ori pe zi.
Sau are telefon cu 'shpemii de minute gratuite si te suna de 10 ori pe zi.

Pui problema deoparte, iti vezi de viata ta.
N-ai o viata? Atunci asta e problema. Dar nu grava. Ti-o faci. Cati nu au timp, bani sau nici timp si nici bani...

Sechele?
E altceva. Insa primul pas in directia buna este sa rupi legatura cu cei care ti-au provocat traumatismele, daca poti ai abilitatea si diplomatia necesara, nu inseamna sa rupi fizic sau sa incetezi orice comunicare ci sa pastrezi relatia in afara sferei cu probleme. Daca acele persoane vor sa o impinga in zona aia "aa, ma grabesc, mai vorbim, salutare".

Nu poti si nu vrei sa smulgi cuiul din rana? Atunci taci si suferi pana gasesti determinarea necesara pentru a face ce e bine.

[adam000]

În prealabil postat de AlinB

Hai sa fim seriosi.
Nu e ca si cand ai sta ...
in acelasi bloc/cartier/oras si te viziteaza de 3 ori pe zi.
Sau are telefon cu 'shpemii de minute gratuite si te suna de 10 ori pe zi.

Paradoxal, dar aceste situatii ar fi poate mai usor pt ea de gestionat/suportat, intrucat ar detine controlul situatiilor (ar sta in puterea ei sa nu raspunda la usa, sau la telefon, punandu-l pe silentios, etc). Dimpotriva, in situatia ei nu ea detine contolul (ca nu o poate forta pe mama ei sa vorbeasca atunci cand aceea adopta politica tacerii), astfel incat senzatia aparenta de pierdere de putere / neputiinta este mai mare, de unde poate si frustrarea ei mai mare.

În prealabil postat de AlinB

Pui problema deoparte, iti vezi de viata ta.
N-ai o viata? Atunci asta e problema. Dar nu grava. Ti-o faci.

Pina nu rezolvi problema real (pina nu inveti sa o gestionezi astfel incat sa ai pace cu tine insuti), orice stradanie de a pune o problema deoparte, este doar o amanare. E ca si cand ai pune-o pe un raft, sau ai inchista-o organismul ca pe o punga de puroi, unde mizeria problemei ramane intacta (ca doar e nerezolvata), si risca sa izbucneasca sau sa reapara mirosul, de fiecare data cand o situatie similara da peste ea si o trezeste la viata (trezeste trecutul, poate re-editat intr-o formula usor diferita a unei situatii noi). Problemele se aduna pe rafturile psihicului, precum un bagaj din ce in ce mai greu pe care il cari dupa tine peste tot, pungile de puroi se inmultesc cu fiecare problema nerezolvata, pina cand va fi foarte greu (in incercarea de a-ti vedea de viata ta mai departe) de navigat printre pungile de puroi sau cu bagajele cu probleme in spate din ce in ce mai grele.
Solutia e sa le iei pe fiecare in parte si sa le rezolvi real (sa spargi pungile alea de puroi intr-o maniera controlata, ca sa nu iasa toata mizeria brusc si coplesitor; si sa scurgi mizeria aia de acolo pina nu mai ramane) - nimeni nu iti va face curat in locul tau - tot singur va trebui sa faci si asta.

În prealabil postat de AlinB

Sechele?
E altceva. Insa primul pas in directia buna este sa rupi legatura cu cei care ti-au provocat traumatismele

Asa este, acesta este primul pas - sa opresti agresiunea continua. Insa asta e doar primul pas.

[Carine]

În prealabil postat de adam000

Iata, fara sa vrei (poate fara sa constientizezi?) imiti (pt ca asa facem de fapt toti, imitam intr-o maniera partial constienta, partial inconstienta, modelul parintilor), imiti modul mamei tale: ea doreste ca fratele tau (nu ea) sa se schimbe, iar tu doresti ca mama ta sa se schimbe (in modul ei de a interactiona cu tine). De fapt, aveti aceeasi raportare (de a dori ca celalalt sa se schimbe?).

chiar asa este... si eu reproduc acelasi model, chiar asa este... uite de-asta uneori e bine sa vorbesti cu oamenii ca observa lucruri pe care noi nu le putem observa la noi insine ca suntem prea subiectivi.

[adam000]

În prealabil postat de Carine

chiar asa este... si eu reproduc acelasi model, chiar asa este... uite de-asta uneori e bine sa vorbesti cu oamenii ca observa lucruri pe care noi nu le putem observa la noi insine ca suntem prea subiectivi.

Iar urmatorul pas, pe linia imaginatiei, ar fi sa te intrebi - oare daca copilul tau ar imita acest model de reactie de la tine si, din cine stie ce motiv care i s-ar parea lui la un moment dat, i-ar veni si lui sa incerce/sa se straduie sa te schimbe pe tine (care probabil te-ai straduit pt el in cel mai bun mod in care te-a dus pe tine capul), oare tie cum ti-ar pica? Si mai ales, oare cum ai reactiona fata de copilul tau?
Ai adopta si tu politica tacerii (ca mama ta fata de tine) fata de o astfel de incercare a lui?
sau ai incerca si tu la randul tau sa il schimbi pe el (ca sa nu mai faca asta), ajungand la un fel de razboi (cum s-a intimplat intre mama ta si fratele tau)?
Oare cum ai scrie tu istoria de viata si de reactie a ta si a copilului tau, ca sa nu repeti (intr-o alta forma), situatiile cu ai tai?

[Carine]

Va multumesc pentru toata stradania dvs. de a ma ajuta. Sunt multe lucruri pe care ar trebui sa le fac pentru vindecare. Imi doresc doar ca Domnul sa ma ajute acolo unde eu sunt neputincioasa si sa vindece ranile familiei noastre.

Pe aceeasi linie cu raspunsurile pe care mi le-ati dat am gasit pe site-ul http://www.sfintiiarhangheli.ro/ acest text care explica cele ce s-au intamplat in familia noastra :

„Fiecare om se trage dintr-o familie, iar mai multe familii apropiate ca grad de rudenie formează un neam. Fiecare neam are un arbore genealogic. Acest arbore genealogic diferă de la neam la neam. După cum un arbore este sănătos şi dă naştere altor ramuri sănătoase, dezvoltându-se foarte frumos, tot astfel se întâmplă şi într-un neam care este credincios, cu frica lui Dumnezeu şi naşte alte ramuri sănătoase şi credincioase, dezvoltând foarte frumos, în mod normal, acel arbore genealogic.

Observăm la unii arbori cum începe să le apară câte o ramură uscată, după aceea altele şi altele, încet, încet, iar la un moment dat, observăm că o mare parte din acel arbore s-a uscat. Apoi, la scurt timp, el se usucă definitiv, deoarece nu l-a îngrijit nimeni.

Asemenea analogie putem să o raportăm la diferite neamuri de oameni care sunt necredincioşi.

Păcatul se transmite de la tată la fiu; ori, acel păcat netratat macină şi roade în toţi membrii familiei. O bună parte din acei oameni nu-şi dau seama de acel lucru şi se trezesc după ani şi ani, după generaţii peste generaţii că „li s-a cam pierdut neamul”, cum se spune în popor, adică păcatul moştenit în familie şi netratat cu Tainele Bisericii a făcut ravagii.

După cum medicina recunoaşte transmiterea caracterelor (genelor) de la tată la copil, tot astfel religia recunoaşte transmiterea păcatelor de la părinţi la copii. Dumnezeu spune, încă din Vechiul Testament, că pedepseşte pe copii pentru păcătele părinţilor până la al patrulea neam (Ieşire, cap. 20, 5).

De aceea, cei ce sunt căsătoriţi şi au copii, trebuie neapărat să se spovedească, să se cureţe de acele păcate pentru a nu se transmite copiilor lor. Să aibă conştiinţa împăcată că fiii lor nu suferă pentru păcatele părinteşti. Observăm cum foarte mulţi copii se nasc bolnavi. În cele mai multe cazuri copiii se nasc bolnavi datorită păcatelor părinţilor, care nu le-au spovedit şi n-au primit dezlegare de ele.

Un om păcătos care nu se spovedeşte, nu ţine rânduielile bisericeşti: post, rugăciune şi îl prinde sfârşiţul vieţii în acea stare păcătoasă, este o ramură uscată la arborele genealogic al neamului său. Fiecare membru al unei familii care nu se mărturiseşte este o ramură uscată din arborele genealogic al neamului său. Cel mai important remediu pentru vindecarea arborelui este în special Sfânta Spovedanie, deoarece aici sunt: curăţirea, tratamentul şi vindecarea.”

Arhim. Vichentie Punguţa