Remember

[sophia]

94 de ani de la nasterea parintelui Constatin Galeriu.

Azi ar fi implinit 94 ani.
Dumnezeu sa-l odihneasca printre sfinti.
A fost un om deosebit, un sfant.

[cristiboss56]

În prealabil postat de sophia

94 de ani de la nasterea parintelui Constatin Galeriu.


Dumnezeu sa-l odihneasca printre sfinti.
A fost un om deosebit, un sfant.

Amin, amin , amin !

[tabitha]

Acum 50 de ani , in ziua de 22 noiembrie :

- a fost asasinat presedintele USA - John F.Kennedy

- a murit scriitorul anglican C.S. Lewis

- a murit scriitorul englez Aldous Huxley

[Florinvs]

Un articol interesant- "Ing. Ioan Neamtu- O viata inchinata podgoriei Husi"



În episodul de astăzi din seria noastră dedicată marilor oenologi români care ne-au părăsit, dl. inginer Viorel Ralea ni-l prezintă pe „celebrul Neamțu de la I.A.S. Huși”, ca să folosesc expresia lui Radu Anton Roman. Un personaj cvasi-legendar ce nu poate, firește, să lipsească din galeria marilor personalități ale viei și vinului românesc.

Cu toate lucrurile îngrămădite într-un geamantan, tânărul inginer Ioan Neamțu (avea doar 26 de ani) părăsea Iașiul, în toamna anului 1959, îndreptându-se spre Huși. Când a ajuns pe dealul Dobrina, de unde i se deschidea o superbă panoramă a „orașului dintre vii”, șoferul i-a înmânat un plic (nu se putea un loc mai pe măsură și nici moment mai potrivit) în care se găsea decizia prin care era numit inginer șef la Gospodăria Agricolă de Stat. Dacă n-ar fi fost tocmai în preajma culesului – avea să se confeseze, ulterior, inginerul Neamțu – ar fi făcut, imediat, cale întoarsă. Uneori însă cineva potrivește în așa fel lucrurile, încât ceea ce, la un moment dat, pare o improvizație, chiar o ușoară aventură, ajunge să însemne, cu timpul, un destin, viața însăși.

Există, fără îndoială, astfel de locuri și de clipe, care îți hotărăsc soarta fără a prinde de veste. Câți, poate, nu se întreabă, ca și mine: a ales tânărul inginer Ioan Neamțu, până la urmă, Hușiul, sau așezarea, cu duhul ei tainic, l-a ținut anume la sine, nevrând nici în ruptul capului să-1 mai slobozească? Nu vom ști, desigur, niciodată… Știm bine, în schimb, că nu peste multă vreme avea să încolțească o adevărată legendă, încât, încet-încet, cele două nume s-au îngemănat: când spuneai Huși, îți venea imediat în gând numele directorului Ioan Neamțu și invers.

Sunt puțini cei ce ajung la o asemenea ispravă, care înseamnă, deopotrivă, vocație și fidelitate, credință și – chiar dacă nu se vede imediat ori nici nu se bănuiește – un adevărat sacrificiu de sine, în numele unui ideal. Nu trebuie să ne ferim de vorbe mari, atunci când ele își merită, în chipul cel mai convingător, locul. Se confirmă, și de această dată, zicerea bătrână: omul potrivit la locul potrivit. Așa se face că, rostind Huși și Ioan Neamțu, gândul nu te poate duce decât la fericita plantă a lui Bachus, la struguri, la vin.

În toamna lui 1959, când venea la Huși cu gândul de a se întoarce cât mai repede la Bucium – Iași, unde lucrase doi ani, după ce absolvise, în 1957, Institutul Agronomic Iași, tânărul inginer Neamțu se năștea, metaforic vorbind, a doua oară. Nu putea să se producă această reintrare în destin, cum se zice, decât toamna, la fel cum tot în acest anotimp, la 25 septembrie 1933, vedea lumina zile, pentru prima oară, în Blîndeștii Botoșaniului. Atât pentru generațiile mai tinere, cât și pentru a fi aduse în prim-plan câteva dintre reperele unei vieți închinate cu râvnă și sinceritate viei și vinului, este interesant de știut ce putea găsi la G.A.S. Huși încă, pe atunci, proaspătul absolvent al prestigioasei Facultăți de Horticultură din vechea capitală a Moldovei. Unitatea hușeană – din start aureolată, neîndoielnic, de consistenta faimă a podgoriei în care Ștefan cel Mare își stabilise „al doilea al meu paharnic” – pornea la drum cu vreo 126 de hectare de vie ca, la apogeul carierei celui ce devenea director, la nici treizeci de ani, să atingă o suprafață de aproape 2.000 de hectare. Nu vom intra în alte detalii – bunăoară, e poate suficient de amintit înălțarea noului combinat de vinificație, cu o capacitate de 18.000.000 litri – spre- a nu se ivi, ferească Dumnezeu, nu știm ce nostalgii. Adevărul este că apariția acestor „trupe”, atât de disciplinat rânduite în impresionantul amfiteatru hușean, au însemnat nu numai înavuțirea remarcabilă a patrimoniului viticol, ci și o spectaculoasă remodelare a peisajului, a locului, a orașului, în general. Nu vom comite greșeala de a pune toate aceste isprăvi în seama exclusivă a regretatului dr. ing. Ioan Neamțu. Nici n-ar fi fost posibil așa ceva. Nu pot fi omise în nici un chip și niciodată meritele acestui „om-orchestră”, plin de inițiativă, dar și de autoritate, bătăios, dar și atins, nu de puține ori, de delicata aripă a melancoliei, o personalitate puternică, parcă înnăscut să fie lider. O stea norocoasă ori mai știrbă străluminează, de fapt, calea tuturor celor care îndrăznesc să parieze, în felul lor, cu destinul. Acești oameni merită să fie însoțiți, de fiecare dată, de gândul nostru cel teafăr și curat. Și dacă viața directorului dr. ing. Ioan Neamțu s-a împletit, aproape zi și noapte, cu vița de vie, două soiuri din marea împărăție a lui Dionysos îi vor rămâne cu totul îndatorate. Este vorba de Busuioaca de Bohotin și de Zghihara de Huși, vițe de vie autohtone, care și-au rezemat cu încredere soarta de specialistul pe care î1 invocăm în aceste rânduri și de orașul care le-a devenit un nou loc de naștere. Poate mai bine zis, renaștere.

Ca orice om care a vegheat, cu frumoasă trudă, existența „acestor ființe lichide” – nu mai insistăm aici asupra șampaniei ori a distilatelor – dr. ing. Ioan Neamțu, în preajma căruia mi-am format cariera de oenolog, a fost ispitit și de vraja cuvintelor, dovedind, nu de puține ori, un adevărat har. A scris multe lucrări, mai ales de specialitate, în care intuiția și rigoarea au avut, aproape fără excepție, câștig de cauză Pe unele le-a semnat singur, pe altele le-a realizat în colaborare. Cele editate în ultimii ani sunt, fără îndoială, și cele mai elaborate, aburul talentului în arta scrisului închegând excelente pagini de carte. Ne gândim la titlurile „Sub zodia lui Bachus” (în colaborare) (1991), „Treimea cea de o ființă” (1991), „Pioasă închinare” (1995), „Rădăcini adânci” (1996), „Pion contra nebun” (1999), „Veacul sânzienelor” (2001).

Nu putem mântui aceste rânduri fără a aminti un detaliu care are o putere aparte. Dr. ing. Ioan Neamțu a fost un om cu frica lui Dumnezeu, cum se spune. Drept mulțumire pentru trecerea pe pământ, ca un evlavios rob al Celui de Sus, dânsul a ctitorit o impresionantă biserică în Hușiul care s-a dovedit, alături de vița de vie, sensul existenței sale. Nu este puțin pentru o viață care, la fel pentru noi toți, nu se întâlnește în fiecare zi cu fericirea…

Read more: http://costachel.ro/dr-ing-ioan-neam...#ixzz2lgQF6CNR

[cristiboss56]

La 28 noiembrie 1918, tot într-o zi de joi, bucovinenii sărbătoreau reîntregirea pământului strămoşesc. Bucovina se unea cu ţara după ce se aflase aproape un secol şi jumătate sub stăpânirea Imperiului Habsburgic și apoi a celui Austro-Ungar. Era triumful unei întregi naţiuni, dar şi meritul unor politicieni cu viziune, care au ştiut să valorifice prilejul oferit de istorie. O reuşită de care românii nu s-au putut bucura decât 22 de ani, pentru că în 1940 partea de nord a ţinutului a fost ocupat de sovietici, după cum ne informează canalul de știri Digi24. Azi, Bucovina de nord e parte a Ucrainei.
Buchenland, în limba germană. În româneşte, Ţara Fagilor, Bucovina de nord. În anul 1774, Imperiul Otoman a cedat Austriei ţinutul lui Ştefan cel Mare, pământ care făcea parte din Principatul Moldovei. În 1918, după 144 de ani sub stăpânirea Imperiului Habsburgic, bucovinenii pot să-și decidă singuri soarta. Prilejul era unic în istorie.

„Primul Război Mondial a arătat tăria contradicţiilor, a scos la iveală toate aceste elemente divergente care, pe fondul pierderii războiului de către alianță din care Austro-Ungaria face parte, au dus în cele din urmă la dezmembrarea statului dualist şi la apariţia statelor naţionale”, a explicat Alin Ciupală - istoric, pentru Digi24.

Încă de când a izbucnit Primul Război Mondial, marea dorinţă a bucovinenilor era să revină în patria mamă. „Atât și-au dorit bucovinenii unirea, pentru că s-au dus sute, au trecut clandestin granița ca să participe la război, în cadrul armatei române”, a subliniat Dumitru Covalciuc, scriitor, Cernăuți, pentru Digi24.
Dar vechiul pământ românesc era dorit deopotrivă de austrieci, de ucraineni şi de ruşi. Imperiul Habsburgic pregătea anexarea Bucovinei la Galiţia, iar ucrainenii intenţionau să-şi înfiinţeze propriul stat. În ziua de 27 octombrie 1918, Adunarea Naţională a românilor a decis la Cernăuţi unirea Bucovinei cu România. Reacția ucranienilor a fost să ocupe nordul ținutului.

„Românii din Bucovina, spre deosebire de ucraineni, nu aveau forţă militară. Faţă de Transilvania, noi n-am avut aici o gardă civilă”, a spus Mihai Ceaușu, pentru Digi24.

Aşa că au cerut sprijinul armatei române, a cărei intervenţie a fost salvatoare. „A forţat retragerea ucrainenilor, fără să ajungă odată la o ciocnire militară. A permis Consiliului Național Român și comitetului care era condus de către Iancu Flondor să preia puterea politică”, a precizat Mihai Ceaușu - istoric, pentru Digi24.

În ziua de 28 noiembrie 1918, în Palatul mitropolitan din Cernăuţi, Congresul General al Bucovinei a votat în unanimitate unirea cu vechiul Regat.

Moţiunea de unire a Bucovinei cu România (15/28 noiembrie 1918)

„Congresul general al Bucovinei, întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în Sala Sinodală din Cernăuţi, considerând că, de la fondarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat;

considerând că în cuprinsul hotarelor aceste ţări se găseşte vechiul Scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceava, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei;

considerând că fii ai acestei ţări umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori, au apărat de-a lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcătorilor din afară şi a cotropirii păgâne;

considerând că în 1774, prin vicleşug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei Habsburgilor;

considerând că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-i înstrăineze firea şi să învrăjbească celelalte neamuri cu care el voieşte să trăiască ca frate;

considerând că, în scurgere de 144 de ani, Bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpiile de bătălie în Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor, şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, izgonirea lor din viaţa publică, din şcoală şi chiar din biserică;

considerând că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile izvoarelor de câştig ale acestei ţări şi despoiată în mare parte de vechea sa moştenire;

considerând că, cu toate acestea, Bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă, va sosi şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit veşnic credinţă că marele vis al neamului se va înfăptui când se vor uni toate ţările române dintre Nistru şi Tisa într-un stat naţional unitar;

constată că ceasul acesta mare a sunat!



Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor ei aliaţi, s-au întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru neamurile, şi când în urma loviturilor zdrobitoare Monarhia austro-ungară s-a zguduit în temeliile ei şi s-a prăbuşit, şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâi gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre.
Drept aceea noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranităţii naţionale, hotărâm:

Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României”.



sursa: Bogdan Murgescu – Istoria României în texte din historica.ro.

[cristiboss56]

Au trecut 15 ani de la dispariția unuia dintre cei mai mari duhovnici ai ortodoxiei române. Luni, la Catedrala Patriarhală, Ilie Cleopa a fost pomenit printr-o slujbă oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ordoxe Române.
Din soborul slujitor au făcut parte și: Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înaltpreasfințitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfințitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, preoți și diaconi.
La slujba de pomenire au fost prezenți membrii Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, preoţi, profesori, monahi, monahii, studenţi şi credincioşi.
Momentul comemorativ organizat de Patriarhia Română și dedicat personalităţii părintelui Arimandrit Cleopa Ilie a continuat, de la orele 11.00, în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei, cu vernisarea expoziției fotografice și bibliofile în memoria marelui duhovnic de la mănăstirea Sihăstria.
Cine a fost părintele Ilie Cleopa
Povestea vieții sfântului Ilie Cleopa o aflăm de pe site-ul mănăstirii Sihăstria, unde își doarme somnul de veci marele duhovnic. El a fost al cincilea copil din cei zece pe care i-a avut familia Ilie. Casa lor arăta ca o biserică, cum avea el să povestească mai târziu.
S-a născut la 10 aprilie 1912 într-o comună din județul Botoșani. La botez, a primit numele de Constantin. În primele luni din viață, pruncul era mai tot timpul bolnav. Neștiind ce să-i mai facă, mama lui l-a dus la un duhovnic, care a sfătuit-o să dăruiască copilul Maicii Domnului. Atunci, femeia s-a închinat cu lacrimi și a spus plângând: „Maica Domnului, îți dăruiesc ție copilul acesta al meu, că este bolnav și plânge mereu. Fă ce știi tu cu el!”
Ca o minune, copilul s-a făcut bine. Mai târziu, el și-a urmat alți doi frați mai mari la viața călugărească. Pentru a fi primit la Sihăstria, părintele Cleopa Ilie a trebuit să aștepte trei zile la poarta mănăstirii, așa cum cere canonul.
După venirea regimului comunist, părintele Cleopa s-a retras în pădure, pentru a scăpa de persecuții. Vreme îndelungată a stat într-un bordei de pământ. Mâncare primea de la un pădurar credincios, care îi aducea o dată pe lună un sac de cartofi și ceva pâine uscată.
Părintele Cleopa Ilie s-a întors definitiv la mănăstire în anul 1964. Aici a scris mai multe cărți, care sunt de vânzare acum în mai toate locurile sfinte din Moldova.
În anul 1998, după ce s-a închinat pentru ultima oară la mormintele fraților săi, părintele Cleopa și-a lăsat sufletul în mâinile lui Hristos.
A lăsat în urma lui multe învățăminte și acum trăiește în amintirea celor pe care i-a povățuit și celor cărora le-a alinat durerea trupească sau sufletească.

[cristiboss56]

Articol din Candela Moldovei, nr. 11-12/nov.-dec. 1998 al Părintelui Timotei Aioanei:


„Adeseori avva Cleopa ne spunea, în ultima vreme, că se apropie ceasul despărţirii de trup şi dorea să ne întâlnim cu toţii în Rai. Şi Părintele Paisie Olaru, venerabilul duhovnic (t octombrie 1990) folosea mereu aceeaşi sintagmă: „...un colţişor de Rai le rânduieşte lor".


In ciuda vârstei înaintate a Părintelui Cleopa, în ciuda faptului că el însuşi mărturisea că este „un putregai", noi toţi ne bucuram să-1 ştim rugător în chilia de pe dealul Sihăstriei. Dar iată că Dumnezeu a hotărât altfel. L-a chemat la Sine, în zorii zilei de 2 decembrie, după ce cu 69 de ani înainte, tot într-o zi de decembrie, păşise pe poarta mănăstirii. Cu câteva ceasuri înainte de plecarea dintre noi, deşi era doar ora 20.00, părintele citise rugăciunile dimineţii şi Acatistul Mântuitorului, parcă ştiind că dimineaţa următoare o va petrece în împărăţia lui Dumnezeu.


2 Decembrie 1998, ora 2:15, dis-de-dimineaţă - Părintele Cleopa începe călătoria în veşnicie. Pentru noi aceasta este o dată de care va trebui să ne aducem aminte cu pioşenie.


în primele ceasuri de după miezul nopţii trupul părintelui este pregătit după rânduiala cuvenită şi este dus în biserica mănăstirii unde va ti privegheat permanent de preoţi şi monahi şi de nenumăraţi credincioşi veniţi din toate colţurile ţării.

în Catedrala mitropolitană din Iaşi, miercuri, 2 decembrie, I.P.S. Mitropolit Daniel a săvârşit Sf. Liturghie, făcând la vremea cuvenită pomenirea Părintelui nostru Cleopa - Arhimandritul. în aceeaşi zi mai multe posturi de radio, ca şi Postul naţional de Televiziune, anunţau vestea tristă care a făcut degrabă înconjurul ţării. De asemenea, aproape toate ziarele au scris în zilele acelea despre marele Părinte al Bisericii româneşti. Radio „Trinitas" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a difuzat în aceeaşi zi multe comunicate şi o emisiune specială, de o oră şi jumătate, închinată marelui avvă adormit în Domnul. La Mănăstirea Sihăstria mulţi monahi au citit în permanenţă la Psaltire, iar un număr însemnat de clerici monahi şi de mir au săvârşit Irisaghioane până în ziua înmormântării. Vestea a trecut şi dincolo de hotarele ţării, unde Părintele Cleopa avea ucenici sau cunoscuţi. în ajunul înmormântării, pe reţeaua Internet existau 38 de mesaje din străinătate legate de acest trist eveniment.Vineri, 4 decembrie, la Sihăstria au venit ierarhi, clerici, monahi, monahii, un număr mare de credincioşi. Seara, P.S. Episcop vicar Gherasim Putneanul a săvârşit slujba Privegherii în paraclisul „Sf. Ioachim şi Ana", ctitorit în vremea stăreţiei Arhim. Cleopa Ilie. În aceeaşi zi, aproape de miezul nopţii, I.P.S. Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei a săvârşit un Trisaghion şi s-a recules în faţa sicriului cu trupul neînsufleţit al Părintelui său duhovnicesc.

Sâmbătă, 5 decembrie, la ora 8,30 s-a săvârşit Sf. Liturghie de către un sobor de ierarhi compus din I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, I.P.S. Bartolomeu, Arhiepiscopul Clujului, P.S. Casian, Episcopul Dunării de Jos, P.S. Visarion Răşinăreanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, delegat al I.P.S. Mitropolit Antonie al Ardealului, şi P.S. Gherasim Putneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. La Sf. Liturghie a asistat şi P.S. Ioan, Episcopul Oradei.După terminarea Sf. Liturghii, în curtea Mănăstirii Sihăstria a fost oficiată slujba Prohodului, avându-1 în frunte pe I.P.S. Mitropolit Daniel, alături de I.P.S. Arhiepiscop Bartolomeu al Clujului, P.S. Ioachim al Huşilor, P.S. Casian al Dunării de Jos, P.S. Ioan al Oradei, P.S. Calinic Botoşăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, P.S. Visarion Răşinăreanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, P.S. Gherasim Putneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un impresionant sobor de stareţi, preoţi şi diaconi, cei mai mulţi veniţi de departe. în afară de soborul de slujitori, în curtea mănăstirii s-au aflat foarte mulţi preoţi, ieromonahi, monahi şi monahii, al căror număr nu s-a putut stabili exact. Curtea mănăstirii, cerdacurile, drumul spre cimitir şi locurile dimprejur erau pline de credincioşi. Ca un semn al milostivirii lui Dumnezeu, în ziua aceea a strălucit soarele şi au curs streşinile deşi cu o zi mai înainte se înregistraseră temperaturi de -18°C.

Drumul spre Mănăstirea Sihăstria a fost ocupat pe o distanţă de 2 km de autobuze şi autoturisme, care i-au adus pe cei veniţi la înmormântare.La ora 11.00 s-au dat citire mesajelor transmise de către P.F. Patriarh Teoctist al României (de către I.P.S. Mitropolit Daniel) şi de I.P.S. Mitropolitul Antonie al Transilvaniei (citit de Episcop vicar Visarion Răşinăreanul). Slujba derulat în citiri din canonul înmormântării călugărilor şi în armonioase cântări de îngropăciune. Corul monahal „Psaltirion", de la Centrul eparhial Iaşi, şi soborul de slujitori au dat răspunsurile. La vremea cuvenită au rostit cântări: I.P.S. Bartolomeu al Clujului, P.S. Casian al Dunării de Jos, s-a citit un mesaj din partea Secretariatului de Stat pentru Culte, de către un reprezentant al D-lui Secretar de Stat, prof. dr. Gheorghe Anghelescu, P. Cuv. Arhim. Victorin Oanele, Stareţul Mănăstirii Sihăstria, şi Î.P.S. Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei.

După terminarea slujbei s-a făcut înconjurul Bisericii Centrale şi s-a mers în procesiune până la cimitirul mănăstirii. în sunetul clopotelor, al pioaselor cântări, al buciumelor (trâmbiţelor) venite din Bucovina, Părintele Cleopa a fost purtat pe umeri de către clerici până la locul pregătit pentru îngropăciune. Mulţi oameni aveau lacrimi ochi. Toţi doreau să se atingă pentru ultima oară de mâna care împărţise atâtea binecuvântări, oamenii se urcaseră pe cerdace, pe ferestrele clopotniţei, prin copaci. Sute de aparate de fotografiat şi câteva zeci de camere video luau ultimele imagini. Aproape de cimitir a venit şi părintele profesor Constantin Galeriu să-şi ia rămas bun de la marele duhovnic.


Printre brazii cimitirului razele de soare îşi făceau loc să lumineze mormântul proaspăt săpat. Cântarea „Hristos a înviat" a răsunat din pieptul a mai multor mii de oameni. Buciumele sunau şi ele cu jale. Toţi cei de faţă trăiau durerea despărţirii vremelnice de un om cuvios, de un mare învăţător, de un duhovnic, de un „dătător de speranţă".

Aşa s-a încheiat, la 5 decembrie 1998, orele 14.00, înmormântarea celui mai mare duhovnic român al secolului XX. El merge în împărăţia lui Dumnezeu să primească răsplată pentru multa-i şi îndelungata osteneală. Pe pământ se încheie un capitol vast al isihasmului şi al monahismului de la sfârşitul mileniului II, un capitol de aur din istoria Mănăstirii Sihăstria şi a Bisericii noastre.Îl aşezăm pe Părintele Cleopa alături de Sf. Paisie de la Neamţ, de Vasile de la Poiana Mărului, de stareţul Gheorghe de la Cernica, de Sf. Ioan de la Neamţ, de evlaviosul şi smeritul Paisie Olaru de la Sihăstria şi de alţii mulţi, ale căror nume au urcat deja spre calendar.


Părintele nostru Cleopa s-a mutat într-o altă lume. O lume pe care o dorea nespus. Ne vom aduce mereu aminte de Sfinţia Sa, de duhul său misionar, de râvna şi neadormita sa priveghere, de iubirea şi de cuvântul de suflet, de rugăciunea făcută pentru noi toţi şi de speranţa pe care ne-a dat-o mereu.

Aduceţi-vă aminte şi de noi, acolo, în împărăţia lui Dumnezeu, Prea Cuvioase Părinte Cleopa!


(Articol publicat în Candela Moldovei, Buletinul oficial al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, extras din nr. 11-12/nov.-dec. 1998)