Cum ar trebui

[AlinB]

În prealabil postat de AGabriela

Da domnule, sunt deprimata. Si nu de ieri de azi, ci de ani. Sigur singura nu as fi putut rezista pana acum, dar totodata ma intreb daca fericirea exista, iar fericirea in niciun caz nu o atribui doar sfintilor, ci si oamenilor de rand care mai au puterea sa creada in Dumnezeu. Eu sunt la pamant. Si sa va spun si de ce. Pentru ca am vazut ca Dumnezeu lucreaza prin oameni, insa in momentul de fata nu exista un om caruia sa ii pese si de mine, catusi de putin.

Parca ziceai pe alt topic ca esti recunoscatoare pentru ce face mama ta pentru tine dar nu poti sa-i spui asta.
Si aici parca spuneai ceva la inceput, ca sunt niste oameni carora ai putea sa le multumesti, dar pentru tine nu e suficient.

Si unde scrie ca Dumnezeu lucreaza DOAR prin altii?

Unde scrie ca tu nu poti sa te ridici din starea in care esti si iti trebuie neaparat un om care sa fie asa si pe dincolo conform unei liste personale de dorinte poate nu tocmai inspirate?

Si da...caut un sot. Ce este gresit in asta?

Nu e nimic gresit in a cauta asta, dar e total gresit sa-ti legi fericirea de asta.

Spune-ti-mi cum sa ies din starea aceasta, un lucru care sa functioneze cu adevarat, si poate, poate "se va prinde"

Ti-am scris deja aici.
Dupa cum mi-ai multumit, credeam ca ai inteles.

Sa il iubesc pe Dumnezeu inseamna si sa ma simt implinita.

Conform definitie tale adhoc, centrata pe propria satisfactie si nu pe invatatura crestina.

Avem destui care sunt credinciosi doar pentru ca sa primeasca cutare sau cutare de la DUmnezeu sau sa-i fereasca de cutare si cutare, etc.
Asta nu are nici o legatura cu credinta crestina, e pur utilitarism religios.

Unii oameni se simt impliniti doar iubindu-l si simtindu-se iubiti de Dumnezeu si au ales calea monahismului.

Nu, asta este calea crestinului, cel care isi pune fericirea sa in primul rand in ascultarea indemnului evanghelic: "Cautati Imparatia lui Dumnezeu si dreaptatea sa si toate celelalte vi se vor da voua pe deasupra".

Eu sunt departe de a alege aceasta cale, am ales calea casniciei, aceasta imi spune si inima si ratiunea, si ma pot simti implinita prin a sti si a mi se demonstra ca exista macar un barbat pe lumea aceasta caruia sa ii pese si sa vrea sa fie langa mine sufleteste.

Asa cum monahismul nu e pentru oricine, nici casatoria crestina nu este pentru oricine.

Trebuie sa ai o anumita structura sufleteasca mai ales ca intr-o casatorie poti ajunge nu de putine ori sa duci nu doar povara ta ci si a celuilalt.
Ori tu, aproape ca nu iti poti purta nici macar propria povara, atunci?

Poate sunt slaba dar de ce sa spun ca lucrurile stau altfel cand asta mi-e realitatea?

"realitatea" de care vorbesti e o constructie subiectiva.
Are cineva de pe forum o zicala la semnatura "suntem prizonierii propriei minti".
Putem varia nitel in sensul ca suntem prizonierii propriei "realitati" sau a modului gresit in care ne definim fericirea sau a modului gresit in care ajungem sa ne raportam la unicul lucru care ne poate salva: credinta in Hristos si jerfa Sa si ce loc ar trebui sa aiba in viata noastra.

[AGabriela]

AlinB: "Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l, pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită."

DECI LUATI SEAMA LA DVS CEL CREDINCIOS CARE NU STITI DECAT SA MUSTRATI SI SA JUDECATI SA NU CADETI ....AVETI MARE GRIJA CA VENI-VA UN MOMENT IN CARE VA VA FI PUSA LA INCERCARE ATAT DE MULTA CREDINTA SI NU MARE SA VA FIE MIRAREA CAND NU VETI FI INTELES DE CEILALTI (SI MOMENTUL ACELA NU VA VENI PENTRU CA VI-L DORESC EU).

P.S.: Daca puteti observa domnule AlinB ca in acest topic v-am respectat si v-am scris doar la pers a doua pl., sau poate va este ochiul prea pln de credinta ca sa mai vedeti acest lucru si sa incercati sa faceti la fel

[AlinB]

În prealabil postat de AGabriela

AlinB: "Fraţilor, chiar de va cădea un om în vreo greşeală, voi cei duhovniceşti îndreptaţi-l, pe unul ca acesta cu duhul blândeţii, luând seama la tine însuţi, ca să nu cazi şi tu în ispită."

DECI LUATI SEAMA LA DVS CEL CREDINCIOS CARE NU STITI DECAT SA MUSTRATI SI SA JUDECATI SA NU CADETI ....AVETI MARE GRIJA CA VENI-VA UN MOMENT IN CARE VA VA FI PUSA LA INCERCARE ATAT DE MULTA CREDINTA SI NU MARE SA VA FIE MIRAREA CAND NU VETI FI INTELES DE CEILALTI (SI MOMENTUL ACELA NU VA VENI PENTRU CA VI-L DORESC EU).

Deci daca cineva iti spune verde in fata care e problema, atunci te superi ca n-ar fi "duhul blandetii".

Ai vrea sa reformulez ca sa vezi ce inseamna de fapt opusul la "duhul blandetii"?

Si ispita care ar fi in cazul asta, pentru mine? Sa cred ca totul in viata, inclusiv viata spirituala si bunavointa lui Dumnezeu insasi depinde de absenta/prezenta dragostei unei femei?
Prin chestii de genul asta am trecut, deci pot sa-ti spun cu toata compasiunea si inteelegerea ca nu faci bine ce faci.
Atat timp cat ai sa privesti lucrurile astfel, nu o sa ai parte nici de liniste, nici de fericire si nici de relatia multdorita.

Chiar daca ai sa ai o relatie, e putin probabil ca barbatul sa poata duce toata aceasta greutate pe care tu insuti nu vrei sa o duci.

Esecul in directia asta poate insemna ca e timpul sa-ti dai seama unde gresesti, sa tai o dependenta care este patologica si iti submineaza viata spirituala.

Crestineste vorbind, persoana potrivita in casatorie nu este persoana care te satisface deplin intelectual/financiar/afectiv/emotional, mama/tatal care nu l-ai avut si ti-au lasat un gol in viata, ci persoana in viata careia poti face o schimbare in bine, persoana care te poate provoca sa te schimbi in bine chiar daca te invata ca n-ai suficienta simt pedagogic, rabdare, credinta, dragoste, etc. si chiar te invata uneori la modul dureros.

Iti place varianta asta a casatoriei? Sunt sigur ca nu mai mult decat calugaria.

P.S.: Daca puteti observa domnule AlinB ca in acest topic v-am respectat si v-am scris doar la pers a doua pl., sau poate va este ochiul prea pln de credinta ca sa mai vedeti acest lucru si sa incercati sa faceti la fel

Imi pare rau dar nu vad in contextul asta cum adresare la persoana a doua singular ar fi o lipsa de respect asa cum nu vad cum e compatibil respectul care pretinzi ca il ai cu atitudinea din spatele vorbelor de mai sus.

Te-ai gandit ca s-ar putea sa ai niste trasaturi de caracter care sa puna barbatii pe fuga, dupa ce incep sa te cunoasca mai bine, indiferent ce iti place tie sa crezi (pozitiv, evident) despre tine ca femeie?

Chiar daca natura nu te ajuta prea mult acum, fata de 10 ani in urma, sa zicem, dar chiar si atunci, un caracter frumos, bland, impaciuitor, ascultator, amabil, fara prefacatorie si falsa politete te-ar putea sau fi putut ajuta mai mult sa intri in atentia unui barbat cumsecade.

[Florinvs]

"Si ispita care ar fi in cazul asta, pentru mine? Sa cred ca totul in viata, inclusiv viata spirituala si bunavointa lui Dumnezeu insasi depinde de absenta/prezenta dragostei unei femei?"

-Cei care au ales calea monahismului evident ca nu mai simt nevoia sa fie iubiti de o femeie;

-Insa cei care au ales calea lumeasca , - ca si barbati- evident ca nu pot aveea o viata fericita fara a iubi si a fi iubiti de o femeie! Doar si in Biblie scrie ca "omul nu trebuie sa fie singur"! Pur si simplu nu merge fara........
Am cunoscut oameni de exceptie, foarte seriosi la locul de munca, care-si faceau si inca isi mai fac meseria cu o pasiune si o cinste exemplara, foarte sociabili cu prietenii, foarte saritori in a-i ajuta pe altii- ma refer la ceferisti in general si mecanici de locomotiva in special- dar care cand stiau ca dupa 24 de ore de munca veneau acasa la femeia iubita, uitau de toate greutatile avute la locul de munca, de toata oboseala si incordare acumulata (si nu era deloc usor, la raspunderea imensa pe care o aveau/o au)......