Articolele de pe site - pe cine reprezinta si ce scop au?

[sophia]

"Ba se intelege foarte clar :)
Nu te trebuie sa te slujesti de faptele tale bune ca de un repros sau de un praf in ochi aruncat tot in favoarea ta.
Nu trebuie sa cauti binele tau facand altora un bine.Cum am mai spus,mila este o virtute si un dar al inimii foarte pretios,oricine ar avea mila in suflet/inima cauta la durerea si la starea rea a celui pe care doreste sa-l ajute.Acel om omite din calcul ca a facut bine lui cutarica,deoarece duhul lui urmareste sa-si vada pritenul,fratele,ruda readus la starea de bine,de a-I fi bine.
Eu nu stiu daca intelegi diferenta dintre cele 2 situatii.
Una este o milostenie rece,din datorie fata de religie,fata de ce este"drept","normal"de facut pt semeni.Ba o mai si contabilizezi,integrand-o la"faptele bune pe care le-am facut=sper ca Dumnezeu isi va aduce aminte de asta!"
A doua este arzatoare,este dincolo de tine,de orice calcul,principala misiune este de a salva sau a milosti in vreun fel acea fiinta napastuitata,neajutorata."

Am inteles la ce te referi aici. Cred insa ca nu ai citit mesajul meu de mai sus.
Acolo explicam ca eu inteleg cele doua situatii, dar la prima nici nu m-am gandit, nu mi-a trecut prin cap, pentru ca eu cred ca se intampla rar si nici atunci nu chiar asa.

Asa este, nu trebuie sa te gandesti la lauri sau rasplata cand faci fapte bune. Dar nici nu inteleg cum poti sa te gandesti la astea in momentul cand ajuti pe cineva. Poate mai tarziu.

A face o fapta buna pentru cineva implica insa mai multe lucruri: sa poti fizic (trupeste, ca timp etc.), sa ai posibilitatea (materiala), sa doresti moral. O faci de buna voie.
Atunci te simti si tu automat bine. Nu se poate sa faci bine cuiva si tu sa nu te simti bine, sa nu ai bucurie!
Exista cazuri (si am vazut-o pe pielea mea) cand insa iti face si rau la un moment dat sa te implici pentru altii si trebuie sa spui "stop".
Totul trebuie cu masura.

Si totusi la ceva te astepti cand o faci: macar sa nu ti se raspunda cu raul. Ca se intampla si asta: sa faci bine si sa fii ca multumire distrus (indiferent in ce forma).

Iata ca nu este chiar posibil sa pausalizam. Suntem oameni si exista situatii si situatii.

In general este asa cum spui tu si probabil cel din articol (repet, eu nu am inteles asa, dar tu da).
Dar de obicei daca faci fapta buna, o faci neobligat, nefortat, nu regreti si o faci din inima. Si nici nu ai timp sa te gandesti (de cele mai multe ori) la toate minunile astea scrise de tine si in articol. Uneori ai chiar recunoastere, chiar daca nu o astepti.

Daca ne-am pune toti si mereu problema in felul acesta complicat si ciudat, n-am mai face nimic bun niciodata.

Restul comentariilor tale nu le-am inteles si mi se par ciudate, la fel ca si articolul. Era suficient sa scrie ceva scurt, concis si la subiect. Cam ca mesajul tau ultim.

Repet mi se pare ca se scrie mult si ambiguu in articole si nu numai (si in unelew carti) si pe langa subiect. Adminul mai scrie articole care imi plac macar prin claritate si concizie/stil, chiar daca unoeri nu sunt de acord cu ideile lui.

[aubergine]

În prealabil postat de sophia

"Ba se intelege foarte clar :)

Una este o milostenie rece,din datorie fata de religie,fata de ce este"drept","normal"de facut pt semeni.Ba o mai si contabilizezi,integrand-o la"faptele bune pe care le-am facut=sper ca Dumnezeu isi va aduce aminte de asta!"
A doua este arzatoare,este dincolo de tine,de orice calcul,principala misiune este de a salva sau a milosti in vreun fel acea fiinta napastuitata,neajutorata."
i.

Milostenia nu se face neaparat din datorie fata de religie, si nu se contabilizeaza neaparat. Poate unii fac asta, dar de dorit ar fi sa faci asta din iubire fata de semeni in care il vezi pe Hristos. Si datoria e buna pana la un anumit punct unde ar trebui sa se transforme in iubire sau cel putin sa faci fapte bune si din iubire si din datorie.

[Yasmina]

În prealabil postat de aubergine

Milostenia nu se face neaparat din datorie fata de religie, si nu se contabilizeaza neaparat. Poate unii fac asta, dar de dorit ar fi sa faci asta din iubire fata de semeni in care il vezi pe Hristos. Si datoria e buna pana la un anumit punct unde ar trebui sa se transforme in iubire sau cel putin sa faci fapte bune si din iubire si din datorie.

Pasajul imi apartine.
Tocmai faceam diferenta intre o milostenie de datorie sau de frica impotriva judecatii versus o milostenie adevarata,venita ca de la suflet la suflet. Inevitabil ,a doua varianta este cea pe care trebuie sa ne axam.
Nu sunt neclaritati in acest sens.

[sophia]

http://www.crestinortodox.ro/editori...or-142410.html

Alta ciudatenie.

Adica ma rog, ideea nu ar fi rea. Ar trebui sa fim mai individuali, sa nu mergem asa cu masele.

Dar nu se explica, in asa un articol lung, cum sa faci asta.

Iata problemele:

1. "Nu suntem facuti pentru aceasta lume..." (nu stiu exact unde scrie asta). Dar atunci de ce suntem trimisi aici?

2. Trebuie sa traim aici pe pamant 6 (deocamdata) miliarde de oameni, plus animale si plante. Cum trebuie sa ne descurcam atunci, daca trebuie sa fim individuali?

3. Tocmai ca trebuie sa ne adaptam, sa stim sa traim intr-un mediu social, fara a face rau in jur. Iisus tocmai asta ne-a invatat: cum sa traim cu aproapele nostru. Cum sa ne purtam cu el.
Si tocmai indaptarea si indvidualismul ne distruge.

4. Cum putem sa ne opunem la niste opinii si reguli de masa, legi etc.? Da, exista greve, revolte, iesit in strada, razboaie. Si totusi nu se rezolva mult.

5. Credinta, ca de fapt la asta se refera mai degraba articolul, ar trebui traita mai individual. Si asta presupune sa avem anumite libertati: sa avem timpul de mers la biserica si rugat (adica sa nu avem serviciu), sa avem loc de retragere in singuratate si meditatie. Unde, cum? Sa nu avem famile.
A iesi din lume asta, inseamna a renunta la tot ceea ce ofera ea. Dar pana si monahii, sau eremitii se mai duc la medic, sau la magazin, mai citesc o carte, mai imbraca ceva, se mai spala.

6. Sa presupunem ca am putea sa ne traim fiecare credinta si viata asa cum trebuie? Cine ne verifica? Cine spune cum e bine si corect, cand fiecare intelege si interpreteaza altfel scripturile si Legea cea noua?

7. Se spune acolo si de uniformizare si inregimentare (in comunism). Dar si in religie se intampla cam la fel. Cu exceptia eremitilor. In rest toti, inclusiv monahii in manastiri traim in comunitati, inregimentati, dupa reguli si principii.

Concret, cum ar trebui sa ne opunem lumii? In ce alta lume paralele sau perpendiculara sa traim?

[windorin]

În prealabil postat de sophia

url]http://www.crestinortodox.ro/editoriale/inadaptarea-virtutea-crestinilor-142410.html[/url] Alta ciudatenie. Adica ma rog, ideea nu ar fi rea. Ar trebui sa fim mai individuali, sa nu mergem asa cu masele. Dar nu se explica, in asa un articol lung, cum sa faci asta. Iata problemele:

1. "Nu suntem facuti pentru aceasta lume..." (nu stiu exact unde scrie asta). Dar atunci de ce suntem trimisi aici?

Suntem trimisi aici pentru caderea in pacat! Sfintii nu inceteaza sa ne spuna acest lucru!
Nu suntem facuti pentru o lume corupta, in care raul este prezent sub toate formele lui.
Lumea creata de Dumnezeu "buna foarte" nu mai exista decat sub forma ei afectata de pacat.
Abia la sfarsit, lumea se va preface in "cer nou si pamant nou". Aceea e lume in care ne e dat sa traim vesnic.

În prealabil postat de sophia

2. Trebuie sa traim aici pe pamant 6 (deocamdata) miliarde de oameni, plus animale si plante.
Cum trebuie sa ne descurcam atunci, daca trebuie sa fim individuali?

Suntem "individuali" fata de cei care traiesc departe de Dumnezeu.
In mijlocul lor, oricat am incerca, nu avem cum sa nu ramanem niste "inadaptati".

În prealabil postat de sophia

3. Tocmai ca trebuie sa ne adaptam, sa stim sa traim intr-un mediu social, fara a face rau in jur. Iisus tocmai asta ne-a invatat: cum sa traim cu aproapele nostru. Cum sa ne purtam cu el.
Si tocmai indaptarea si indvidualismul ne distruge.

De fapt, ne distruge tocmai adaptarea la ritmul si cerintele nefiresti ale lumii.

Individualismul meu devine comuniune cu individualismul altuia, care, ca si mine, vrea ca "pe noi insine si unii pe altii si toata viata noastra lui Hristos Dumnezeu sa o dam".

În prealabil postat de sophia

5. Credinta, ca de fapt la asta se refera mai degraba articolul, ar trebui traita mai individual. Si asta presupune sa avem anumite libertati: sa avem timpul de mers la biserica si rugat (adica sa nu avem serviciu), sa avem loc de retragere in singuratate si meditatie. Unde, cum? Sa nu avem famile. A iesi din lume asta, inseamna a renunta la tot ceea ce ofera ea. Dar pana si monahii, sau eremitii se mai duc la medic, sau la magazin, mai citesc o carte, mai imbraca ceva, se mai spala.

Sa nu avem serviciu? Interesanta conditie pentru manifestarea personala a credintei.
Duminica dimineata nu prea se lucreaza, decat cu prea mici exceptii.
Rugaciunea nu tine de singuratate. Sfintii din lume ne'o demonstreaza neincetat.

Sa nu avem familie? Sa renuntam la ce ofera lumea?
Ciudate conditii pentru o simpla viata inchinata lui Dumnezeu.

În prealabil postat de sophia

6. Sa presupunem ca am putea sa ne traim fiecare credinta si viata asa cum trebuie? Cine ne verifica? Cine spune cum e bine si corect, cand fiecare intelege si interpreteaza altfel scripturile si Legea cea noua?

Preotii. In cinstita Taina a Spovedaniei.

În prealabil postat de sophia

7. Se spune acolo si de uniformizare si inregimentare (in comunism). Dar si in religie se intampla cam la fel. Cu exceptia eremitilor. In rest toti, inclusiv monahii in manastiri traim in comunitati, inregimentati, dupa reguli si principii. Concret, cum ar trebui sa ne opunem lumii? In ce alta lume paralele sau perpendiculara sa traim?

Regulile si principiile crestine nu anuleaza particularitatile persoanei umane, ci mai mult le potenteaza.
Fiecare om ramane unic. Ba, mai mult isi da seama de unicitatea si valoarea persoanei sale.

P.S. Aceasta este lumea ideala in care sa'i putem arata lui Dumnezeu cat de mult Il iubim !