Pana cand?

[glykys]

Probabil ca mai constructiv pentru acest topic ar fi sa enumeram si noi, ceilalti, cazurile pe care le-am intalnit.

In primul rand, de cand eram eu micuta, bunica ma mai trimitea cu o mica suma la preotul care ma botezase - Dumnezeu sa il ierte - si care strangea bani in fiecare duminica. Si acesta aproape de fiecare data cand ma vedea, dupa papaturile de rigoare, ii refuza, trimitandu-ma sa ma duc sa imi cumpar o prajitura.

Cred ca am mai scris pe forum despre preotii de la biserica mea. Preotul paroh nici nu are masina, merge la biserica folosind mijloacele de transport in comun- chiar eu m-am intalnit cu el intr-un autobuz - si il ia lumea la inmormantari cu masinile lor. Preotul mai in varsta are o Dacie modesta, veche, si e foarte saritor, nu lasa pe nimeni sa plece de la el nerezolvat, chiar daca starea de sanatate nu i-ar permite sa faca atata efort. Odata a si lesinat in biserica, in toiul slujbei. Si-a pierdut cateva minute cunostinta, a venit salvarea in biserica, voiau sa il ia la spital, dar el a continuat slujba mai departe. Dupa slujba, oamenii care se speriasera foarte tare cand il vazusera prabusit in altar, erau acum buluc pe el, sa le faca rugaciuni, sa le citeasca si erau foarte suparati ca nu are timp de ei acum, acum. Ce conta ca avea nevoie sa se odihneasca putin?! Acum, acum, sa le faca pe toate. Celalalt preot are o masina modesta, cand eram eu mica, ii povestea bunicii cat ii e de greu sa strabata tot Bucurestiul cu mijloacele de trasport in comun, asa ca eu m-am bucurat foarte mult cand, in sfarsit, a izbutit sa isi cumpere si masina pe care o are. E foarte sufletist si citeste rugaciuni pe gratis tuturor care vin la el. M-am dus eu odata, sa imi citeasca rugaciunea pentru examen sau pentru calatorie, nu mai stiu ce, stiind din experienta ca rugaciunile lui se implinesc. Si erau in fata mea cateva persoane, eram mirata ca nu dadeau nimic la sfarsit. Cand mi-a venit randul si am vrut sa ii dau niste bani, mi-a spus ca nu este nevoie. Dupa mine a mai venit o persoana si aceea nu s-a lasat pana nu i-a dat niste bani - si era o suma ceva mai mare, care ar fi acoperit toate contributiile pe care ar fi trebuit sa le dea ceilalti. Am fost tare bucuroasa ca si-a primit plata, pana la urma. Parintele meu nu primea bani de spovedanie de la nimeni, ce-i drept, avea o masina mare si frumoasa, dar muncise in afara si avea si familie cu care sa o umple.

Cand vin preotii in casa de Craciun, de Boboteaza, vreau sa le dau bani si nu accepta! Si nici macar nu ma cunosc, eu mergand la alta biserica... Ma duc la Patriarhie si vreau sa dau un pomelnic, nimeresc la un preot din anturajul patriarhului, intreb cat costa, imi spune sa dau cat vreau. Si am multe exemple de acest fel, aproape peste tot unde m-am dus. La cateva manastiri sunt taxe fixe, daca am si pot da, dau cu bucurie, daca nu, asta e. Am auzit si eu multe povesti cu preoti hrapareti si ma intreb de unde le scot oamenii astia! Or fi, nu zic nu, dar eu tot cred ca tine si de relatia preot-enorias. Ca daca te duci la un preot ca la un prestator de servicii, e normal sa isi ceara plata. Daca te duci la el si il cinstesti ca pe un slujitor al Domnului, altfel stau lucrurile.