Apostolul Pavel

Ioane sunt foarte de acord,o sa inchei cu un citat dintr-o scriere a Mitropolitului Nicolae Mladin: ,,Pavel, apostol al lui Hristos...sunt cuvinte simple incrustate in cartea vesniciei si in filele istoriei care cuprind toata viata,toata truda,toata fapta plasmuitoare de veac nou a marelui misionar.Intradevar el a fost apostolul,trimisul lui Dumnezeu in lume ca sa vesteasca,sa impartaseasca tuturor comoara de viata si intelepciune daruita omenirii in Iisus Hristos.Si viata lui a fost o jertfa curata,o jertfa deplina pe altarul apostoliei.El l-a cunoscut pe Hristos si in EL a cunoscut dragostea lui Dumnezeu prin care omul devine fiu al lui Dumnezeu.Si-a risipit viata pentru ca pe cat mai multi sa-i aduca la Hristos.El a trait numai in Hristos si prin Hristos.EL a fost instrumentul prin care Hristos a lucrat in lume si a cucerit lumea.Cine priveste harta calatoriilor misionare ale lui Pavel ramane uimit cum a fost posibil,intr-un timp relativ scurt si in imprejurarile de atunci,sa cuprinda toata jumatatea rasariteana a Imperiului Roman in reteaua comunitatilor crestine nou infiintate.Pavel trebuie pus in galeria celor mai mari cuceritori ai lumii.S-a si zis ca ,,Marile calatorii misionare ale Apostolului de la Antiohia pana la Roma au fost o a doua expeditie a lui Alexandru sens invers",au fost raspunsul Orientului la cucerirea Eladei.Expeditia lui Alexandru a unificat Orientul cu Occidentul,a cucerit Orientul pentru cultura greceasca;Imperiul Roman a stabilit pretutindeni justitia si ordinea romana.Dar amandoua aceste cuceriri au fost numai piedestalul marilor cuceriri pauline,cu adevarat fauritoare de istorie.Cu toate acestea Pavel a fost un biruitor numai pentru ca el insusi a fost biruit de Hristos:a fost un cuceritor pentru ca el insusi a fost cucerit de Hristos si ca un bun ostas al lui Hristos s-a bucurat in lipsuri,in necazuri,in rani si in moarte pentru ca prin el sa se arate puterea lui Hristos.

Toata fiinta lui era o flacara vie,aprinsa in dragostea lui Hristos si din flacarile ei a izbucnit marele incendiu care a cuprins lumea.Comunitatile pauline au fost samburele din care a crescut lumea crestina.Cu gandurile lui gandesc si cu vorbele lui vorbesc milioane de oameni.El traieste,adesea necunoscut,in cultura si civilizatia moderna.Un imens izvor de energie spirituala care lucreaza necontenit in lume si o transforma.Dar o energie ce-si are izvorul primordial in Iisus Hristos,un focar care primeste lumina si putere din Hristos.In el traieste Hristos si in toti cei ce urmeaza pildei si cuvantului lui.Caci aceasta a fost ravna lui cea mai mare:ca Hristos sa fie in toti si toti sa fie ai lui Hristos.Pavel,apostol al lui Iisus Hristos,care a ostenit mai mult decat toti ceilalti apostoli,este cel mai mare misionar,cel mai mare cuceritor din istoria crestinismului.Nu un simplu visator sau sentimental,ci un om al actiunii neobosite,un om al faptei neprecupetite.O vointa perseverenta,neinduplecata, care nu da inapoi in fata nici unor impotriviri.O inteligenta ascutita,o gandire profunda,care scurteaza deopotriva tainele sufletului omenesc si tainele vietii divine.O minte rapita in abisul de lumina al Dumnezeirii spre a talmaci oamenilor ,,taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta" a mantuirii noastra in Iisus Hristos.

Un temperament aprins,drept,fara intortocheli,si o inima topita de iubire,care invaluie in undele ei pe fiecare credincios in parte si pe toti la un loc.In aceasta inima franta din iubirea divina a lui Iisus a fost forta care a subjugat inimile si le-a cucerit definitiv.El,ca un parinte care-si naste copii in dureri,ii hraneste in furtuna prigoanelor,ii calauzeste prin negura ispitelor si este in stare sa se aduca pe sine insusi jertfa pentru ei,numai sa-i vada crescand ,,pana la masura varstei lui Hristos".Cele mai impresionante pagini din epistolele lui-dupa cele in care izbucneste ca un vulcan dragostea lui fata de Hristos-sunt cele in care isi gasesc expresie adancurile de iubire ce izvorasc din inima lui pentru fiii lui duhovnicesti.Este o dragoste sincera,magnifica,o dragoste care copleseste,care imoaie si sufletele de piatra,le converteste,o dragoste care purifica,indoaie genunchii in cainta si inalta catre catre zarile izbavirii.Ea se bucura intru progresul fiilor ei,mustra cu lacrimi pe cei ce s-au abatut,nu spre a-i intrista ci spre a-i indrepta,indeamna,invata,se risipeste cu timp si fara timp,in lucrurile cele mai marunte,ca si in cele mai mari.Daca este departe arde de dorul de a-si vedea fiii si se roaga pentru ei ,,tuturor toate se face ca pe toti sa-i aduca la Hristos."

De aceea viata lui este cel mai magnific imn al iubirii de Hristos si al iubirii de aproapele,dintre toate intruparile umane ale istoriei.Imnul acesta l-a invesnicit nu numai pe filele de pergament ci l-a scris cu sufletul lui,cu ranile lui,cu sangele lui,in cartea veacurilor,ca sa straluceasca mereu ca un luceafar al zorilor peste vremelnicia vremilor si nestatornicia lucrurilor omenesti.Ca toate pier,toate se sting:iubirea singura ramane in veac si peste veac..."

[MariS_]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Ioane sunt foarte de acord,ma duc sa ma culc,sunt praf de oboseala,a fost o coincidenta ca am intrat chiar cand ai postat tu,altfel dormeam demult.Pt mine nu-i o problema daca topicul nu ii intereseaza pe oameni,eu le postez din pasiune si daca oamenii vor sa comenteze cu atat mai bine,ma bucur,daca nu asta este.Cum ii spuneam si lui Vlad,mai am un numar mic de postari de adus,pe aspecte pe care le consider interesante si apoi m-am oprit definitiv,incepe sa-mi dea tarcoale prea des sentimentul ridicolului :) Noapte buna !

Va salut prieteni, pana la urma tot tacerea e mai buna!
Din greseli trebuie sa invatam, ca sa nu le repetam.
Vin sarbatorile acusi, asa ca va doresc voua si celor dragi:
Bucurii!

Deseori cercetatorii si-au pus problema relatiei din mediul cultural in care a trait apostolul Pavel si scrierile sale,disputa pe aceasta tema fiind deseori aprinsa.Unii au afirmat ca apostolul a fost profund influentat de cultura timpului sau, iudaica sau elenistica, careia,cumva,i-ar fi ramas intr-o anumita masura tributar.Alti cercetatori au mers pe ideea unui geniu al Mediteranei care nu doar ca nu a ramas tributar unei culturi dar a transformat-o profund,influentand-o intr-un mod greu de imaginat altfel decat dintr-o perspectiva crestina.La secole distanta dupa martiriul sau,personalitatea acestui complex apostol continua sa trezeasca dorinta intelegerii sale in continuare.Bland sau arzand de zel,sfatuind sau luptand,iubit sau respins,inteles sau dur criticat apostolul Pavel continua sa fascineze.Puteti citi aici un articol general pe tema contextului istorico-general al epocii sale, scris de catre preot Constantin Barsan Nicolae.

,,Daca Dumnezeu este pentru noi,cine este impotriva noastra?"(Apostolul Pavel)

Dialog intre diacon George Aniculoaie si parintele Adrian Gabor,profesor de istorie a Bisericii la Facultatea de Teologie din Bucuresti.Sursa: ziarul Lumina.

,,-Părinte profesor de ce evreul Saul, viitorul Sfânt Apostol Pavel, era cetăţean roman?

-Prin naştere a primit cetăţenia romană, pe care o cumpărase tatăl său. Numele de Pavel (cel mic) este latinesc şi îl purta în faţa autorităţilor romane. S-a născut între 10 şi 15 d.Hr. în oraşul Tars, capitala provinciei Cilicia. Părinţii lui erau iudei, cu oarecare bunăstare, având un atelier de ţesut stofe din păr de capră, din care se făceau mai ales mantale şi corturi. Saul însuşi a învăţat această meserie. Tarsul (azi Tarasso, o mică localitate în Turcia), era oraşul principal al Ciliciei, unul dintre cele mai importante oraşe ale Imperiului, o autentică lumen Asiae, rivalizând din acest punct de vedere cu Atena şi cu Alexandria. Dintre toate curentele filosofice ale epocii, predominant era în Tars stoicismul, care devenise o orientare oficială a locuitorilor cetăţii. Stoicismul va determina instaurarea, la Tars, a unui climat de înaltă moralitate, de cultivare a virtuţilor civice, de adâncă seriozitate şi, până la un punct, de austeritate. Din mediul grec al Tarsului, în care a trăit până la 15 ani, şi în care a revenit, uneori pentru perioade mai lungi de timp, din unele cursuri pe care le-a audiat, în măsura în care-i reţineau interesul, Sfântul Apostol Pavel a putut să cunoască firea şi obiceiul grecilor, preferinţele şi năzuinţele filosofice şi religioase ale acestora, putând face comparaţii pertinente între aceştia şi iudei. El va cunoaşte aici starea de decădere morală şi religioasă a lumii păgâne, care va constitui, nu o dată, punctul de plecare al multor expuneri din cuvântările sale. Este lesne de înţeles că Mântuitorul l-a ales pe Saul pentru a-I purta numele „înaintea neamurilor şi a regilor“, ţinând seama tocmai de această experienţă privind cunoaşterea aspiraţiilor păgânilor, care, prin morala stoică ajunseseră până la cea mai înaltă limită a moralei naturale.

-Ce a studiat tânărul Saul?

-Mai profund, sufletul lui Saul a fost marcat de componenta iudaică a educaţiei şi instrucţiunii sale. Atât în familie, cât mai ales la şcoala sinagogală, tânărul Saul va primi ample cunoştinţe în privinţa studiului Vechiului Testament (cu comentarii în limba greacă a Septuagintei) şi a limbii aramaice. La Ierusalim avea o soră, mama lui Ioan Marcu, vărul lui Barnaba.De la vârsta de 12 ani va studia în celebra şcoală a lui Gamaliel, din Ierusalim, un renumit rabin al acelei epoci, bărbat înţelept, având o concepţie liberală în ce priveşte aplicarea Legii, nu atât în literă, cât „în duh“. Se străduia să insufle ucenicilor lui mai multă îngăduinţă în relaţiile lor cu cei de alt neam.Puţini erau în epocă care să se fi comparat cu Saul în privinţa cunoaşterii Legii, a istoriei neamului omenesc, a profeţilor.

-De ce Saul şi-a manifestat iubirea faţă de Iahve prin persecutarea creştinilor?

-Prin calitaţile sale sufleteşti, Saul era un om superior, rar, un geniu religios. Nu a cunoscut direct pe Iisus în timpul activităţii Sale pământeşti. Pe vremea activităţii publice a Mântuitorului, el terminase studiile la Gamaliel şi trăia în oraşul său natal, unde era probabil rabin. La Ierusalim îl adusese, mai mult ca sigur, Providenţa, fapt de care era convins şi marele său Gamaliel, Providenţă care activase predica Apostolilor. În istorie, el apare ca un persecutor, păzind hainele iudeilor la primul martiraj creştin. Este aproape sigur că, printre iudeii din sinagogă, care îl provocau pe Ştefan la discuţii contradictorii, se afla şi Saul. Acesta a arătat un fanatism şi o violenţă sângeroasă aparte, fiind sufletul acestei prime persecuţii. Cum el însuşi mărturiseşte, comportându-se astfel, considera că se află în slujba lui Dumnezeu. Dar, nu ar fi putut acţiona atât de crud dacă nu ar fi avut acordul şi îndemnul arhiereilor. Totodată, Saul îşi asigură, prin intransigenţa sa ucigaşă faţă de creştini, un loc de frunte în faţa Sinedriului şi aprecieri din partea conaţionalilor. El devine o stea în ascensiune a iudaismului. Saul perseverează în direcţia persecutării creştinilor, cerând scrisori de la arhiereu către sinagogile din Damasc, pentru a-i aduce la Ierusalim pe creştini. Este vârful unei cariere curmate de Providenţă.

-Pe ce fond vine convertirea marelui persecutor al creştinismului?

-Sinedriştii credeau că ucenicii au furat trupul lui Iisus din mormânt. Saul credea şi el că mâini misterioase L-au ridicat pe Nazarinean din mormânt, dar trebuia să recunoască, în mintea lui, că nu sunt cele ale ucenicilor. Credea, de asemenea, că cei ce L-au văzut pe Iisus viu sunt prada unor halucinaţii, dar era incapabil să-şi explice coincidenţa halucinaţiilor şi a existenţei mormântului gol. În aceste cicumstanţe, se produce cea dintâi intervenţie directă şi personală a Mântuitorului în destinul Bisericii, prin oprirea activităţii de persecutor a lui Saul. Damascul va dezlega enigma şi va risipi nebunia galileenilor.Cu scrisori de împuternicire de la marele preot către comunitatea iudaică din Damasc şi cu o gardă dată de Sinedriu, Saul se îndreaptă spre capitala Siriei, Damasc. Pe acest drum al călătoriei sale în a elucida misterul despre Iisus şi trupul Său, are loc convertirea sa la creştinism, prin apariţia, ziua în amiaza mare, într-o lumină strălucitoare, a lui Iisus Hristos (cf. Fapte 9, 1-20; 22, 6-21; 26, 1-19).

Părintele Gala Galaction redă într-un studiu - „De la mormântul gol al Golgotei la Porţile Damascului“, textul original al Faptelor Apostolilor. „Saule, Saule, de ce Mă urmăreşti?“ şi nu „De ce Mă prigoneşti“. „Eu sunt Cel pe Care tu Îl cauţi cu înverşunare“ şi nu „Eu sunt Iisus pe care-L prigoneşti“. Saul nu prigonea pe Iisus, ci răscolea sufletele şi pământul ca să găsească trupul Lui. Înţelesul urmăresc, alerg după este înţelesul revelator. Desigur, a-ceastă divină interpelare s-a păstrat cu grijă şi Luca a consemnat-o în memoriile sale, în greceşte. Cuvintele Domnului, adresate lui Saul, la porţile Damascului, şi-au pierdut sensul lor strict istoric, căci însuşi Pavel a dorit aceasta, şi au rămas generale şi solemne.

-Cât de vastă a fost misiunea Apostolului Popoarelor?

-Misiunea marelui Pavel de la Damasc începe. După o perioadă de ucenicie, va predica Evanghelia în întreg imperiul roman, fiind primul care va duce Cuvântul lui Dumnezeu şi la neamurile păgâne.

Renumitul filosof Petre Ţuţea spunea despre Sfântul Apostol Pavel: „Ăsta nu-i om, este toată Mediterana“. Pentru că, prin călătoriile sale misionare, a schimbat mentalitatea, viaţa, obiceiurile şi modul de rugăciune al celor care populau atunci viitoarea Europă, el este numit Apostolul Popoarelor. A întemeiat cu uşurinţă comunităţi în Asia Mică, dar, atunci când a trecut pe continentul european, s-a întâlnit cu repulsia grecilor. Însă, cu trecerea timpului, cultele păgâne au pierdut teren în defavoarea noii religii care câştigase foarte mulţi aderenţi şi pe continent. În misiune, el se adresa, de regulă, comunităţilor iudaice, prozeliţilor, apoi pătrundea în lumea greco-romană, preferând oraşele mai însemnate, unde interesul pentru ideile noi era mai mare. Era însoţit şi ajutat în misiune atât de colaboratori proveniţi dintre iudei, cât şi proveniţi dintre păgâni convertiţi, dintre care pe unii i-a aşezat episcopi.

-Cum a murit Sfantul Apostol Pavel?

-Împrejurările sfârşitului sunt neclare. Se pare că s-a întors la Roma, unde, după o detenţie mai lungă, a fost martirizat, foarte probabil în anul 67 d.Hr., în timpul lui Nero, la aceeaşi dată, după tradiţie, cu Sfântul Apostol Petru. A fost îngropat pe Via Ostia, la Roma, unde permanent pelerinii creştini vin de secole să se închine la mormântul lui. Monumentele, mormintele Sfinţilor Petru şi Pavel sunt aşezate, în timpul episcopului Romei Zephyrinus (199-217), pe drumul către Ostia."

[gpalama]

Eu as zice mai degraba Pelerin spre Iad decat Pelerin spre Rasarit....

[Lucian008]

În prealabil postat de gpalama

Eu as zice mai degraba Pelerin spre Iad decat Pelerin spre Rasarit....

Eu spun sa ne limitam la a contesta afirmatii si pareri, nu persoane.

Pentru gpalama cu toata simpatia

Prima parte

Cu totii am citit predica Apostolului Pavel in Areopag.Diaconul doctor Adrian Sorin Mihalache a numit-o, extrem de inspirat,intr-un articol cu acelasi titlu: ,,o intalnire istorica intre Ratiune si Credinta".In cele ce urmeaza veti putea lectura extrase din trei perspective,cu privire la acest moment, si, bineinteles, un link direct catre articolele complete,pentru cei interesati.Intai de toate cateva date introductive despre Areopag:

,,Areopagul din Atena este un deal plesuv cu inaltimea de 115 metri, situat nu departe de Acropole, spre nord-vest. Cunoastem ca acest deal a fost locul de intrunire al Consiliului Areopagului, ca prima curte suprema si for legislativ al Atenei. Este cunoscut crestinilor mai ales datorita predicii rostite de catre Sfantul Apostol Pavel in acest loc, cuvantare consemnata in Faptele Apostolilor. Potrivit mitologiei grecesti, Ares (zeul razboiului, iar in cea romana Marte ) a fost condamnat aici de catre zei pentru ca l-a ucis pe Alirrothios, fiul lui Poseidon. Aceasta legenda explica originea numelui, Areios Pagos sau Dealul lui Ares, cu toate ca inca din antichitate existau mai multe interpretari ale acestui nume. Potrivit unei alte interpretari numele ar proveni de la tempul situat la baza sa inchinat lui Erinyes sau Eumenidelor.O alta legenda spune ca dealul a fost locul acuzarii lui Oreste pentru ucidereea mamei sale vitrege, Clytemnestra, si iubitului ei, Aegisthus.Potrivit Traditiei, dupa intalnirea cu Pavel in Areopag, Dionisie Areopagitul s-a convertit la crestinism, calatorind cu Pavel si cunoscandu-i pe ceilalalti Apostoli ai lui Hristos."(articolul complet aici)

Diacon doctor Adrian Sorin Mihalache: ,,Conştient de faptul că are de-a face cu bărbaţi obişnuiţi cu subtilităţile raţiunii, Sfântul Pavel porneşte în predica sa din Areopag, locul consacrat al filosofilor atenieni, de la faptul că grecii aveau în cetatea lor statui închinate unui zeu necunoscut. „Bărbaţi atenieni, în toate vă văd că sunteţi foarte evlavioşi. Căci străbătând cetatea voastră şi privind locurile voastre de închinare, am aflat şi un altar pe care era scris: «Dumnezeului necunoscut». Deci pe Cel pe Care voi, necunoscându-L, Îl cinstiţi, pe Acesta Îl vestesc eu vouă“ (Fapte, 17, 22-23).(...)

Este remarcabilă mai întâi abordarea Sfântului Apostol Pavel, care se arată deopotrivă inspirată şi firească. Sfântul Pavel nu exercită presiune, nu încearcă să mărturisească împotriva auditoriului mai mult decât acesta poate primi, semn că înţelege şi dificultatea lor de a crede şi înălţimea străină de lumea aceasta a ceea ce el ar fi putut să mărturisească despre Adevăr. Sfântul Pavel înţelege condiţia existenţială a filosofilor din Areopag, situaţi, prin cultura şi preocupările lor, deopotrivă aproape de Dumnezeu şi departe de El. Ei sunt deopotrivă aproape de Dumnezeu, prin nevoile lor existenţiale, prezente în fiecare om conştient de propria-i finitudine, dar sunt şi departe de El, cu mintea împovărată de concepte şi acoperită cu stratul gros al modelelor raţionale, strânse şi dezvoltate în lunga tradiţie greacă. Sfântul Apostol Pavel înţelege, ca un misionar prin excelenţă, situarea filosofilor greci şi pentru faptul că el însuşi a experiat, în propria-i viaţă, situaţia aceasta de a fi aproape şi în acelaşi timp departe de Dumnezeu; aproape de adevărul înveşmântat în tiposurile Vechiului Legământ şi departe de Dumnezeul Întrupat, apărând cu ardoare tradiţia şi credinţa poporului ales, printr-o luptă îndreptată chiar împotriva celor ce mărturisesc venirea lui Mesia. De aceea, Sfântul Apostol Pavel - trecut el însuşi peste prăpastia dintre rătăcire şi Adevăr, nu prin puterile sale, ci prin arătarea lui Hristos pe drumul Damascului - nu va crede în forţa argumentelor raţionale, nici în puterea lor de a transmite fiorul credinţei vii, care să-i convertească pe greci.

Omeneşte judecând, e greu de înţeles cum, în Areopag, la prima întâlnire cu cea mai profundă, cea mai articulată dintre culturile vremii, Sfântul Pavel, cel mai instruit dintre Apostoli, trece sub tăcere puternica experienţă a convertirii lui. Stă în firea omenească, atunci când crede ceva cu toată fiinţa, să mărturisească într-un mod cât mai convingător, apelând la toate argumentele posibile. Tocmai de aceea, Sfântul Apostol Pavel procedează într-un fel neobişnuit. El nu scoate la bătaie dovezile tari privitoare la Adevărul Hristos, nu pomeneşte de faptul că L-a întâlnit faţă către faţă pe Cel ce a trecut prin moarte; nu strigă filosofilor în mod sfidător sau ameninţător că L-a văzut pe Cel Înviat, Cuvântul lui Dumnezeu, şi nici nu pomeneşte despre nenumăratele profeţii făcute de-a lungul unui mileniu şi jumătate despre El, în Vechiul Testament. Deşi despre toate acestea Sfântul Pavel avea cunoştinţă. De fapt, în Areopag, Sfântul Pavel nici măcar nu pomeneşte numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel veşnic, chiar dacă L-a văzut faţă către faţă! Aceasta ne arată că Sfântul Apostol Pavel nu scoate în luptă cele mai tari dintre argumentele credinţei, chiar dacă se află la cea mai provocatoare dintre întâlnirile culturale ale primelor secole creştine, la confruntarea dintre creştinismul luminat de credinţă şi cea mai elaborată dintre culturile filosofice ale vremii.

Cumva, ceea ce se anunţa a fi o mare dispută de argumente, o desfăşurare de erudiţie şi înţelepciune se sfârşeşte, dimpotrivă, destul de repede. Şi aceasta pentru că Sfântul Pavel nu intră în Areopag cu o strategie omenească, pregătit cu un discurs argumentat, gata să se confrunte cu elaboratele critici ale filosofilor greci. Sfântul Pavel nu caută să expună Adevărul ca doctrină bogat întemeiată şi anunţată în Vechiul Testament, aşa cum cunoştea preabine. Sfântul Pavel nu expune nici Adevărul experiat de el însuşi, în profunda experienţă a convertirii. Şi aceasta pentru că nu urmăreşte să convertească pe cei din Areopag cu orice preţ împotriva voinţei lor de a se deschide către Adevăr, printr-o luptă în care să utilizeze orice mijloace. El face mărturisirea Adevărului credinţei doar până la măsura disponibilităţii acelora de a-L primi."(articolul complet aici )