Sunt in inpas.........

[dee.eduard]

As dori sa inpartasesc ceva cu voi. Cand nu am ce face sau nu pot dormi incerc sa imi astern gandurile pe o coala alba. Si as dori sa inpartasesc cu voi ce am scris ultima data.



“Trăiesti” ?! ….. Dar dacă nu iubeşti şi în acelaşi timp sentimentul să fie reciproc, simţi că o parte din tine moare.

Dacă această trăire persistă mai mult timp, ajungi să nu mai crezi în nimeni şi în nimic nici măcar în propia pesoana. Devi agasat şi la rânduţi agasant, la tot ce roieşte in jurul tău. Esti morbid şi solitar şi cugeţi la o revelaţie care să-ţi tămăduiască sufletul copleşit de tristeţe dar nu o poţi gasi.

Îţi vine mai tot timpul să plângi dar ţi-e ruşine şi stai cu sufletul crispat până vine seara să iti fie sfesnic , găsindu-te la fel de solitar. Te duci la culcare cugetând că atunci când te vei trezi, vei simţi o mână caldă care să-ţi steargă lacrimile curse îndărăt peste noapte. Trezindu-te îti dai seama că de fapt lacrimile calde îţi netezesc obrazul rece şi tot singur esti luând-o de la capat cu o nouă zi care se anunţă la fel de trecătoare ca cele precedente, uitându-te la zile cum se scurg aidoma nisipului dintr-o clepsidră.

Esti ca într-o încăpere unde oglinzile îşi fac ecou şi cât vezi cu ochii vezi doar propia-ţi persoană.

Ziua este noaptea si cele mai frumoase clipe ţi se par cele din timpul somnului, unde încerci să-ţi controlezi Eul creâmdu-ţi o lume pe placul inimi în care să ai puterea să-ţi controlezi toate simturile.

Obsedat de aceasta idee, hoinăresti prin vise pe unde te înping cugetele de peste zi. Te laşi învăluit de curiozitate inocentă şi de naivitatea infantilă a viselor încercând să le trăieşti cu conştiinţa şi să pui suflet. Îţi creezi propia fabrică de vorbe cu sevă purificativă, de substantive cu iz te tămâie, de adjective bizare cioplite in mod grosolan din aur, amintind de vechile bijuterii gotice create în stil barbar, dar fermecător.

Dacă vrei sa fi bogat iţi faci propria fabrică de bani, dacă vrei să zbori îţi îndeplineşti şi această dorinţă. Este o lume unde eşti personajul principal si nimeni şi nimic nu te poate învinge. Devi un tip luxuriant dar pedant, ca ori ce tip ce se respectă şi îşi permite ori ce lux.

[cezar_ioan]

Bun text!
Frumoasă acuitate psihologică descriptivă.
Textul mi se pare bun mai ales pentru că zugrăveşte situaţia noastră atunci când nu Îl implicăm pe Dumnezeu, concret, în experienţele noastre de viaţă.
Aceeaşi situaţie ar fi, cred, scrisă altfel de acelaşi autor, dacă L-ar avea pe Domnul în prim planul vieţii sale.

Poate încerci?...:)

[AlinB]

Sper sa nu te superi pentru ce-ti spun, dar geul asta de sentimente se manifesta atunci cand omul isi cauta mai mult sprijinul afectiv intr-o persoana de sex opus decat in Dumnezeu, care este persoana si nu doar concept, doar ca dureaza ceva mai mult pana reusim sa descoperim lucrul asta la modul personal.

Sa stii ca este un lucru mare sa reusesti sa-ti canalizezi energia afectiva in directia buna, dar daca reusesti si rasplata este pe masura.

Dumnezeu nu te dezamageste niciodata, nu te inseala, nu-ti intoarce spatele, nu cade in vicii si ajunge sa te ignore, nu e superficial, etc.

Cred ca dpdv spiritual cei care nu-si gasesc satisfactia afectiva intr-un om, au un mai mare poential spre mantuire decat cei a caror inima este centrata pe o persoan apropiata, Dumnezeu fiind undeva pe la periferia spectrului afectiv.

Incearca sa abordezi viata spirituala mult mai serios, cum ti s-a recomandat, incearca sa mergi pe la niste manastiri, sa vorbesti cu oameni induhovniciti, intra in sanul ortodoxie, traieste-ti restul vietii din aceasta perspectiva (duhovniceasca) si n-ai sa mai fii dezamagit.

[marina31]

Alin B, va multumesc mult pentru mesaj

Miluiți prin necazuri

„Și ucenicii Săi L-au întrebat, zicând: „Învățătorule, cine a păcătuit, el sau părinții lui de s-a născut orb”. Iisus a răspuns: „Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca-ntru el să se arate lucrurile lui Dumnezeu”. (Ioan 9, 2-3)

Necazurile ni se trimit, oare, pentru păcatele noastre? În vechime așa se credea, dar Mântuitorul dă o altă explicație. Spune că un om era orb ca să se arate prin el puterea lui Dumnezeu. Lipsa vederii l-a adus pe acel om la Iisus și prin aceasta a fost miluit de două ori: i s-au deschis ochii trupești, dar și cei duhovnicești. Probabil că nu l-ar fi întâlnit niciodată pe Iisus dacă n-ar fi fost orb și dacă n-ar fi trebuit să se săvârșească asupra sa acea minune.

Deseori suntem miluiți, în cea mai mare și mai neașteptată măsură, prin suferințele noastre. Boala lui Lazăr avea să descopere, după cuvântul lui Iisus, „slava lui Dumnezeu, pentru ca prin ea să se slăvească fiul lui Dumnezeu” (Ioan 11, 4). Nu încape îndoială că orice boală poate da bolnavului sau celor din preajma sa, posibilitatea de a dobândi binecuvântare de sus. Adesea, Domnul îi fericește pe cei ce suferă din cauza încercărilor la care sunt supuși. Tot ceea ce considerăm că se întâmplă în defavoarea noastră ar trebui să ne deschidem ochii asupra unui adevăr adânc: că fiecare dezamăgire în viața este menită să ne aducă, îl locul fericirii pe care o așteptăm, ceva cu mult mai bun.

Sursa: http://www.catehetica.ro/sfatul-zile...-prin-necazuri