Predica de azi

[cristiboss56]

http://www.youtube.com/watch?v=iaMrXj79rCo

[cristiboss56]

Parintele Constantin Galeriu :

http://www.crestinortodox.ro/sarbato...ata-96863.html

[cristiboss56]

http://www.youtube.com/watch?v=SNXvdVSQmQw

[cristiboss56]

Despre mila lui Dumnezeu

“Și văzând-o Domnul, I S-a făcut milă de ea și i-a zis: Nu mai plânge!“ (Luca 7, 13)

“Și văzând-o Domnul, I S-a făcut milă de ea și i-a zis: Nu mai plânge!“ (Luca 7, 13) Iubiți credincioși, Nici femeia cea văduvă din cetatea Nain, nici altcineva din cei mulți care duceau la mormânt pe fiul ei, nu au rugat pe Mântuitorul să facă acea preaslăvită minune, de a învia pe fiul văduvei și a-l da mamei sale. Ci Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos, văzând-o plângând, I s-a făcut milă de ea, după cum spune dumnezeiasca Evanghelie de azi: “Și văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea“ (Luca 7, 13). Mila lui Dumnezeu este una din însușirile înțelepciunii lui Dumnezeu (Iacob 3, 17). Toate însușirile lui Dumnezeu, le are dumnezeirea din fire și nu le-a luat din altă parte (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea I-a, C. 14, p. 51). Ca și celelalte însușiri ale lui Dumnezeu, mila Lui nu are margini. De aceea și Duhul Sfânt ne încredințează, zicând: “Că mai mare decât cerul, este mila Ta“ (Psalm 107, 4; I Paralipomena 16, 34; II Paralipomena 5, 13; 20, 21). Știm cu toții, că cea mai mare milă și milostivire a lui Dumnezeu, s-a arătat prin trimiterea Fiului Său pe pământ, ca să mântuiască neamul omenesc, din robia cea amară și grea a diavolului (Luca 1, 77-78; Efeseni 2, 4-6; Tit 3, 5; I Petru 1, 3). De aceea lui Dumnezeu I se mai zice și “Tatăl îndurărilor și Dumnezeu a toată mângâierea“ (II Corinteni 1, 3). Toate neamurile sunt datoare să slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui (Romani 15, 9; Isaia 30, 18). Mila lui Dumnezeu este din neam în neam spre cei ce se tem de Dânsul (Psalm 102, 17). Iubiți credincioși, Când Mântuitorul, milostivindu-Se, a înviat pe fiul văduvei din Nain, prin această preaslăvită minune a adus negrăită bucurie și spaimă, atât mamei copilului înviat, cât și tuturor celor ce erau de față, încât toți au dat slavă lui Dumnezeu, zicând: “Prooroc mare S-a sculat întru noi că a cercetat Dumnezeu pe poporul Său“ (Luca 7, 16). Dar oare mila lui Dumnezeu numai într-un loc și într-o vreme se arată asupra neamului omenesc? Nu, nicidecum. Oceanul cel fără de fund și fără de margini al milei și milostivirii lui Dumnezeu a lucrat și lucrează în tot locul și în toate timpurile asupra tuturor zidirilor Sale, după cum spune și dumnezeiasca Scriptură: “Îndurările Lui sunt peste toate lucrurile Lui“ (Psalm 144, 9). Cine nu a văzut vreodată, vara când seceta mare și arșita amenință pe oameni și animalele lor, fiindcă, după mărturia Scripturii “cerul, de mare secetă, se face ca fierul și pământul ca arama“ (Levitic 26, 19) și încep toate viețuitoarele de pe pământ a simți lipsa de apă și de hrană, că îndată ce preoții adună poporul și fac rugăciuni de ploaie și Sfântul Maslu în biserici, pe câmp și prin grădini, îndată încep a se ivi nori pe cer, adunându-se și îngrămădindu-se. Apoi se aud tunete, se văd fulgere de la răsărit până la apus și încep a cădea stropi de apă și îndată vine ploaie mare și curată, care adapă țarinile, câmpiile și grădinile și aduc mare bucurie oamenilor, plantelor și tuturor viețuitoarelor pământului. Cine nu cunoaște atunci și nu vede în această binefacere a lui Dumnezeu îndurarea și dragostea Lui față de oameni? Cine din cei credincioși, care au frică de Dumnezeu, nu mulțumesc din inimă Preaînduratului și Atotputernicului Dumnezeu pentru mila și milostivirea Sa asupra zidirilor Sale? Ba uneori, și înainte de a se aduna credincioșii la rugăciune în biserică, numai uitându-se la cer și suspinând din adâncul inimii pentru lipsa de apă și de hrană, Dumnezeu, ca un știutor de inimi, privind la inimile lor, care se roagă în tăcere, îndată le trimite ploaie și vreme bună spre rodirea pământului, aducând mângâiere și bucurie tuturor, și celor buni, și celor răi. Și aceasta pentru că Domnul, după mărturia Sfintei Scripturi, “plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți și răsare soarele Său peste cei buni și peste cei răi“ (Matei 5, 45). Alteori, pentru păcatele oamenilor, îngăduie Dumnezeu să vină peste oameni boli grele, fără leac sau cu anevoie de vindecat prin doctori. Dar îndată ce se fac slujbe, rugăciuni și Sfântul Maslu la biserici și prin casele creștinilor, bolile se vindecă prin credință și oamenii se fac sănătoși ca mai înainte, și aduc mulțumire Preabunului Dumnezeu, care I-a cercetat, dar morții nu I-a dat. Uneori se ridică mari tulburări și războaie între popoarele lumii care aduc moartea a mii și milioane de oameni. Însă, dacă oamenii își aduc aminte de Dumnezeu și aleargă la El cu rugăciuni și zile de post din toată inima, atunci Preabunul și Atotputernicul Dumnezeu, potolește tulburările, stinge războaiele și aduce pace și înțelegere între oameni. Căci Domnul se milostivește spre noi și ascultă pe toți care se roagă pentru pacea lumii și unirea fiilor Bisericii Lui. El este Împăratul păcii (Isaia 9, 5) și fericește pe cei ce iubesc pacea, zicând: “Fericiți făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema“ (Matei 5, 9). Alteori se ridică furtuni mari, ploi peste măsură și grindină, aducând mari stricăciuni livezilor, grădinilor și recoltelor, cu mari inundații și alunecări de teren, sau sunt cutremure grele de pământ. Însă, dacă oamenii se căiesc de păcatele lor și aleargă cu lacrimi la post și rugăciune, ploile încetează și cutremurele se liniștesc cu mila și cu puterea cea negrăită a Preabunului Dumnezeu, Care le stăpânește pe toate. Cine nu cunoaște, atunci, mila și îndurarea Lui Dumnzeu asupra oamenilor și purtarea Lui de grijă pe care o are spre toate făpturile Sale? Alteori, pentru păcatele oamenilor, Dumnezeu îngăduie să apară pe pământ boli grele și fără leac și mulțime de lăcuste, gândaci, viermi, omizi și alte insecte care fac mari stricăciuni grădinilor, livezilor și tuturor semănăturilor. Însă dacă preoții și credincioșii se adună în biserici și fac rugăciuni, Sfântul Maslu, aghiasmă și alte slujbe rânduite, îndată suferințele omenești se ușurează și insectele stricătoare dispar prin mila și purtarea de grijă a Preabunului și mult Milostivului Dumnezeu față de neamul omenesc. Dar cine dintre oameni va putea să spună vreodată cât de mare și nemăsurată este îndurarea și mila lui Dumnezeu, care pururea și în tot locul se revarsă asupra tuturor făpturilor Sale? Așadar, frații mei, cugetând noi la mila și îndurarea lui Dumnezeu, să ne silim a fi milostivi față de frații noștri loviți de atâtea suferințe, care sunt tot oameni ca și noi. Prin aceasta împlinim porunca dată de Domnul, Care zice: “Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv“ (Luca 6, 36). Să ne aducem aminte că, făcând noi fapte de milostenie, facem bine sufletelor noastre, după mărturia care zice: “Omul cel milostiv face bine sufletului său; iar cel nemilostiv, pierde trupul său“ (Pilde 11, 17).

[cristiboss56]

Când vrem să facem milostenie, să fim cu inimă bună și cu bucurie, să dăm celor săraci și necăjiți, aducându-ne aminte că roada omului drept este "milostenia" (Pilde 19, 22) și “dacă cineva miluiește să miluiască cu voie bună“ (Romani 12, 8). Deasemenea, trebuie să știm că în toate se arată mila lui Dumnezeu, dar mai cu seamă în îndelunga Sa răbdare (Ieremia 9, 47; Psalm 77, 42; Isaia 30, 18). Iarăși mila lui Dumnezeu se arată în cruțarea celor răi, datorită celor drepți. Cine vrea să înțeleagă clar acest lucru, să citească în Sfânta Scriptură despre convorbirea fericitului patriarh Avraam cu Dumnezeu, despre pierderea Sodomei (Facere 18, 23-33). Iarăși vedem luminat din mărturia Sfintei Scripturi, că mila lui Dumnezeu se arată pururea către cei ce se lasă de cele rele și se căiesc de păcatele lor. Auzi ce zice Dumnezeu prin gura marelui prooroc Isaia: “Să-și lase cel necredincios căile sale și omul fărădelegii sfaturile sale și să se întoarcă la Dumnezeu, și va fi miluit“ (Isaia 55, 7). Și prin marele prooroc Ieremia, același lucru se arată: “Cel fărădelege, se va întoarce de la toate fărădelegile sale pe care le-a făcut și va păzi toate poruncile Mele și va face dreptate și milă, cu viața va trăi și nu va muri“ (Ieremia 18, 7). Dumnezeu amenință pe poporul Său, Israel, cu pierzare, pentru că nu face milă și zice prin proorocul Osea: “Ascultați cuvântul Domnului, fii ai lui Israel, că va să judece Domnul pe cei ce locuiesc pe pământ, fiindcă nu este credință, nici milă și nici cunoștința lui Dumnezeu pe pământ“ (Osea 4, 1-2). Tot așa și Mântuitorul nostru Iisus Hristos în pilda cu datornicul cu zece mii de talanți, ne arată pedeapsa celui ce nu a voit să facă milă cu fratele său, căruia îi zice: “Slugă vicleană, toată datoria aceea ți-am iertat-o fiindcă M-ai rugat, nu se cădea, oare, ca și tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum și Eu am avut milă de tine?“ (Matei 18, 23-34). Cu adevărat, frații mei, Dumnezeu este “bun și blând și mult milostiv tuturor celor ce Îl cheamă pe Dânsul“ (Psalm 85, 4), dar voiește ca și noi să facem milă cu cei ce ne greșesc nouă: “Iar de nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greșelile voastre“ (Matei 6, 15; Marcu 11, 25). Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a arătat că mai mult voiește de la noi milă, decât jertfă: “Mergând, învățați ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă; că nu am venit să chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință“ (Matei 9, 13; 12, 7; Pilde 3, 3). Iubiți credincioși, Până aici am arătat cu mărturii din dumnezeiasca Scriptură, despre mila și milostivirea lui Dumnezeu și în ce fel lucrează ea asupra noastră. Acum voi spune o istorie sfântă despre mila, milostivirea și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu pe care o are pururea El asupra celor răi, spre a-i întoarce la pocăință. Cine a citit în Sfânta Scriptură istoria împăratului Manase, a înțeles câte răutăți și fărădelegi a făcut el înaintea lui Dumnezeu. Cum a adus pe poporul lui Israel la închinare de idoli; cum a făcut jertfelnice idolilor, mai bine zis demonilor, în amândouă curțile templului Domnului, cum a trecut pe fiii săi prin foc și a făcut idol cioplit și l-a așezat în templul lui Dumnezeu și cum, împăratul Manase, a adus pe Iuda și pe toți locuitorii Ierusalimului la atâta rătăcire, încât ei au săvârșit mai mult rău decât alte popoare, pe care Dumnezeu le-a stârpit din fața fiilor lui Israel (I Paralipomena 33, 2-9). Dar mila, îndurarea și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu cea fără de margini, s-au arătat și asupra acestui împărat depărtat de la El și, cu judecățile Sale necuprinse de minte, a întors la pocăință și la dreapta credință pe Manase. Căci a trimis asupra sa cu război, pe căpeteniile armatei regelui Asiriei, care l-au prins cu arcanul și l-au dus legat cu cătușe de fier, în Babilon. Acolo, fiind în mare necaz și strâmtorare, și-a adus aminte de Dumnezeu și de adâncul răutăților și al fărădelegilor lui, pe care le-a făcut înaintea Domnului în Ierusalim. Acolo a început cu mare durere din adâncul inimii sale a se ruga și a cere milă și îndurare de la Preabunul Dumnezeu, făgăduind îndreptare din toată inima și, rugându-se, zicea: “Doamne Atotțiitorule, Dumnezeul părinților noștri, al lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov și al seminției lor celei drepte, Cel ce ai făcut cerul și pământul cu toată podoaba lor; Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale; Care ai încuiat adâncul și L-ai pecetluit pe el cu numele Tău cel înfricoșat și slăvit, înaintea Căruia toate se tem și se cutremură din pricina Atotputerniciei Tale, pentru că nimenea nu poate să stea înaintea strălucirei slavei Tale și nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoși! Însă nemăsurată și neajunsă este mila făgăduinței Tale...“ Iar fiindcă era legat în lanțuri de fier și nu putea să-și plece genunchii săi la rugăciune a zis: “Dar acum îmi plec genunchii inimii mele, rugând bunătatea Ta. Am păcătuit, Doamne, am păcătuit și fărădelegile mele eu le cunosc, însă cer, rugându-Te: Iartă-mă, Doamne, iartă-mă și nu mă pierde în fărădelegile mele și nici nu mă osândi la întuneric sub pământ, căci Tu ești, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ți peste mine bunătatea Ta, mântuiește-mă și pe mine nevrednicul după mare mila Ta și Te voi proslăvi în toate zilele vieții mele...“ După această rugăciune plină de umilință, Manase a fost ascultat de Dumnezeu și nu numai că a fost miluit și iertat de păcatele lui, cele mai multe ca nisipul mării, ci și din robie l-a scos Preamilostivul Dumnezeu și l-a întors în Ierusalim unde i s-a dat împărăția pierdută și până la sfârșitul său a împărățit peste Israel, neîncetând a se pocăi și a face tot felul de fapte bune spre slava lui Dumnezeu. Pilda cu împăratul Manase, fiul lui Iezechia, ne îndeamnă și pe noi la pocăință, căci nimenea nu trebuie a se deznădăjdui de mila și milostivirea lui Dumnezeu, măcar de ar fi cel mai păcătos om din lume. Numai să se mărturisească la duhovnic cu mare căință cu durere de inimă, cu hotărârea de a nu mai păcătui și a-și plini canonul dat. Așa să nădăjduiască în mila lui Dumnezeu, că va dobândi iertare de toate păcatele și mântuirea sufletului său. Poziția cea mai dreaptă și mai ortodoxă a noastră față de mila lui Dumnezeu este aceasta: să ne silim la lucrarea tuturor faptelor bune; să nădăjduim la mila lui Dumnezeu nu la faptele bune ale noastre, iar în vreme de căderi în păcate, să nu ne deznă-dăjduim de mila Lui care pururea ne ajută pe calea mântuirii. Să luăm aminte că dacă Dumnezeu face milă cu noi, suntem și noi datori să facem milă cu semenii noștri. Sunt atâția oameni săraci, să-i ajutăm după puterea noastră cu cele de trebuință vieții: un ban, o haină, o pâine dăruite, cu dragoste. Sunt atâția oameni bolnavi, să-i cercetăm, să-i mângâiem, să ne rugăm lui Dumnezeu pentru sănătatea și alinarea suferințelor lor. Sunt atâția creștini robiți de păcate, căzuți din dreapta credință, bolnavi la suflet. Să ne ostenim a-i călăuzi spre Hristos, a-i îndemna la biserică, la rugăciune, la un preot să-și mărturisească păcatele. Să le vorbim de bucuria mântuirii și de chinurile iadului; să-i convingem să se pocăiască și să urmeze cu dreaptă credință lui Hristos. Numai așa ne putem mântui, că zice Domnul: Fericiți cei milostivi că aceia se vor milui! (Matei 5, 7). Să ne învrednicească Bunul Dumnezeu de mila Lui cea mare, și să ne ajute a face milă ca să dobândim iertare și Cerească Împărăție care nu va mai avea sfârșit. Amin.

[cristiboss56]

EVANGHELIA DUMINICII A 24-A DUPĂ RUSALII

Această Evanghelie este plină de învăţătură pentru noi. Ca şi Iair din Evanghelie, şi noi avem o fiică iubită, una-născută: viaţa noastră sufletească, sufletul nostru. De multe ori se îmbolnăveşte şi această fiică a noastră, ba de multe ori chiar şi moare. Păcatul este acela care îmbolnăveşte sufletul şi provoacă moarte sufletească. De această boală şi moarte ne putem şi noi scăpa sufletul, aşa cum şi-a scăpat Iair fata: prin căutarea şi aflarea lui Iisus Mântuitorul. Pe Iair l-a plecat după Hristos credinţa lui cea tare în puterea şi ajutorul Mântuitorului.
Cu această credinţă să-L căutăm şi noi pe Iisus Mântuitorul. Asta înseamnă, iubite cititorule, să crezi şi să te încrezi într-un Iisus, Mântuitor al tău, Care a murit pentru tine, pentru păcatele tale, pentru iertarea ta şi învierea ta din păcate. Ca şi Iair, să alergi cu bolile tale sufleteşti la acest Mântuitor, să cazi înaintea Lui şi să-L rogi, zicând: „Doamne Iisuse, intră în casa mea, căci fiica mea cea scumpă, sufletul meu, s-a îmbolnăvit… este gata de moarte“.
O, ce lucruri minunate face şi azi Iisus în sufletul omului care crede şi se încrede în puterea Lui (în Jertfa Lui cea sfântă) şi cere şi primeşte această putere. Minunea din Evanghelie şi astăzi se întâmplă. Şi astăzi învie la o viaţă nouă acei care Îl caută pe Iisus şi se apropie de El cu credinţa şi cu lacrimile lui Iair. Ca şi fiica lui Iair din chipul de mai sus, aşa învie şi astăzi toţi acei păcătoşi care-L primesc pe Cel ce a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine viu va fi, chiar dacă va fi murit“ (Ioan 11, 25).
Cititorule! Ia seama că şi tu eşti un Iair care ai un bolnav: sufletul tău! De când tot plânge şi se vaită acest bolnav… şi tu stai liniştit şi nepăsător!? De când tot strigă după tine acest bolnav să-L chemi pe Doctorul vieţii, pe Iisus, şi tu n-asculţi rugarea sufletului tău!?
Cititorule! Ia seama că tu ai un mort în casa vieţii tale. Sufletul tău a murit în păcate. Şi tu nu te îngrozeşti? Şi tu nu plângi? Şi tu nu pleci să-L afli pe Iisus?

Uită-te bine, cititorule, uită-te bine la chipul alăturat, căci aşa stă Iisus şi astăzi, cu mâna ridicată, şi strigă fiecărui păcătos: „Scoală-te, fiule, din moartea păcatelor!“. Ascultă bine, ascultă cu luare-aminte, cititorule, căci pe tine te strigă Mântuitorul: „Scoală-te, fiule, din păcate!“. Auzi tu şi asculţi tu glasul Lui?
O, ce mare schimbare s-a făcut în casa lui Iair după ce a intrat Iisus în ea! Moartea din casa lui s-a schimbat în viaţă; plângerea, în bucurie. Aşa se schimbă, iubite cititorule, şi viaţa unui om, după ce L-a primit pe Iisus în casa sufletului său. Şi eu, cel care scriu aceste rânduri, am fost, iubite cititorule, un mort care a înviat după ce a intrat Iisus în casa sufletului său. Zile întregi ţi aş putea spune despre minunatele schimbări ce le-a făcut Iisus în viaţa mea şi în sufletul meu, dar oricât ţi aş spune şi cărţi întregi de aş scrie, n-aş putea să-ţi spun toată bucuria şi toată fericirea ce o aduce Iisus într-un suflet care L-a primit. Această bucurie „deplină“ (Ioan 16, 24) o poate simţi şi avea numai cel care s-a hotărât pentru Iisus şi cel care L-a primit pe Iisus în casa sufletului său. Fă şi tu aşa, iubite cititorule, şi vei vedea că adevărate sunt vorbele mele!
„Cine s-a atins de Mine?“
Evanghelia aceasta, pe lângă minunea învierii fiicei lui Iair, mai cuprinde şi tămăduirea unei femei bolnave care „s-a atins“ de Mântuitorul (citiţi în textul Evangheliei această minune). Să luăm aminte că femeia nu s-a tămăduit din atingerea hainei lui Hristos, ci prin atingerea sufletească a ei cu Hristos. Femeia s-a atins cu credinţă tare în puterea lui Hristos şi de aceea întreabă Iisus: „Cine s a atins de Mine, căci Eu am cunoscut puterea care a ieşit din Mine?“ Adică, voia să zică Domnul: „Cineva M-a căutat cu credinţă şi încredere în puterea Mea şi de aceea am lăsat să iasă din Mine putere tămăduitoare pentru acela“.
Creştinilor! Atingerea cea sufletească de Hristos face şi azi minuni. În sufletul omului care s-a atins şi se atinge sufleteşte de Hristos se pogoară şi astăzi puterea Lui cea dătătoare de viaţă şi tămăduire. Precum firul electric, după ce s-a pus în atingere şi în legătură cu centrala electrică, duce prin casele oamenilor lumină şi căldură, aşa şi viaţa unui om, după ce s-a pus în atingere şi legătură cu marele Izvor de viaţă şi lumină – cu Iisus Hristos – se umple de lumină, de tărie şi de dar sufletesc.
Cititorule! Te-ai atins tu cândva de Hristos, ca să simţi ce putere „iese“ atunci de la El şi intră în sufletul tău şi în toată viaţa ta?
(Părintele Iosif Trifa)

[cristiboss56]

Să ne rugăm cu evlavie la Sfântul Ioan Gură de Aur. El este "apostolul pocăinţei, care se roagă în faţa Preasfintei Treimi pentru noi toţi". Să imităm curajul lui, tăria lui, nevoinţa lui şi sfinţenia vieţii lui. Să ne aducem aminte că el a contribuit la încreştinarea ţării noastre şi mai ales a Dobrogei, unde trimitea misionari să încreştineze pe daci şi pe sciţi şi avea prietenie cu episcopul de Tomis, Teotim I, cu Sfântul Ioan Casian şi cu călugării sciţi.



Iubiţi credincioşi,



Astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare sărbătoreşte pe marele luminător şi dascăl al lumii, pe stâlpul şi întărirea Bisericii, pe propovăduitorul pocăinţei care a fost Sfântul Ioan Gură de Aur.



Este cu neputinţă a vorbi după vrednicie despre viaţa, învăţăturile şi suferinţele acestui prealuminat ierarh al Bisericii lui Hristos. Aşadar să spunem pe scurt viaţa, faptele şi învăţăturile Sfântului Ioan Gură de Aur, spre lauda lui Dumnezeu şi folosul sunetelor noastre.



Acest mare ierarh s-a născut în Antiohia Siriei, din părinţi necredincioşi, care ţineau de credinţa elinească. Tatăl său, dregător împărătesc, se numea Secund, iar mama sa se numea Antuza. Îndată după naştere tatăl său a murit, iar mama sa, renunţând la căsătorie, s-a jertfit pentru el. Când a ajuns în vârstă, a fost dat la învăţătura înţelepciunii elineşti lui Libanie sofistul şi Andragatie filosoful, deprinzând de la ei frumoasa vorbire şi filosofia. Apoi, cunoscând pe adevăratul Dumnezeu, a lepădat credinţa elinească şi a primit botezul de la Meletie, episcopul Antiohiei. Apoi, cu darul lui Dumnezeu, s-a botezat şi mama lui.



După ce îşi continuă studiile la Atena, se întoarce în patrie la Antiohia şi îngrijeşte de mama sa, până ea se duce la Domnul. Apoi, renunţând la deşertăciunea acestei vieţi, o părăseşte şi intră în nevoinţa monahală, la o mănăstire din apropiere. În puţină vreme a sporit atât de mult că întrecea pe toţi ceilalţi cu râvna, cu rugăciunea, cu smerenia şi dragostea. Tot din tinereţe fericitul Ioan a început a scrie şi cărţi de învăţătură creştină pentru preoţie, pentru smerenie şi pocăinţă, precum şi o epistolă către monahul Teodor, plină de mult folos, pentru că avea de la Dumnezeu darul învăţăturii şi al mângâierii Sfântului Duh. Despre acest dar s-au descoperit unui monah cuvios cu numele Isihie, care vieţuia în aceeaşi mânăstire, următoarele:



Într-o noapte, rugându-se mult, a fost răpit cu mintea la cer şi a văzut o vedenie ca aceasta: Doi bărbaţi luminati, pogorându-se din cer, îmbrăcaţi în haine albe şi strălucitoare ca soarele, au intrat la fericitul Ioan, unde el îşi făcea rugăciunile sale. Unul din ei ţinea o hârtie scrisă, iar altul nişte chei. Ioan, văzându-i pe dânşii, s-a înspăimântat şi s-a închinat până la pământ, iar ei luându-l de mână, l-au sculat, zicând: "Nădăjduieşte şi nu te teme!" Ioan a zis către dânşii: "Cine sunteţi voi, domnii mei?" Iar ei i-au răspuns:



"Nu te teme, bărbatul doririlor celor bune, noule Daniile, întru care bine a voit a locui Duhul Sfânt, pentru curăţia inimii tale, pentru că suntem trimişi la tine de Marele Învăţător şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos".



Cel dintâi, întinzându-şi mâna sa, i-a dat hârtia, zicând:



"Primeşte hârtia aceasta din mâna mea, că eu sunt Ioan cel ce m-am rezemat pe pieptul Domnului, la Cina cea de Taină, şi de acolo am scos dumnezeieştile descoperiri. Domnul îţi dă ţie a cunoaşte toate adâncurile înţelepciunii, pentru ca să hrăneşti pe oameni, nu cu învăţătura hranei celei trecătoare, ci să astupi cu cuvintele tale gurile ereticilor şi ale iudeilor hulitori, care grăiesc fărădelegi asupra Dumnezeului nostru".



Apoi întinzând şi celălalt mâna, i-a dat cheile, zicând:



"Primeşte acestea, că eu sunt Petru căruia îmi sunt încredinţate cheile împărăţiei, îţi dă ţie Domnul cheile sfintelor Biserici, şi pe care vei lega, să fie legat, şi pe care vei dezlega, să fie dezlegat". Fericitul Ioan, plecându-şi genunchi, s-a închinat lor, zicând: "Cine sunt eu ca să primesc şi să port nişte slujbe mari şi înfricoşate ca acestea, fiind om păcătos şi mai nevrednic decât toti oamenii?"



Iar Sfinţii Apostoli, care se arătaseră, luându-l de mâna dreaptă, l-au ridicat, zicând: "Stai pe picioare, îmbărbătează-te şi te întăreşte şi fă cele poruncite ţie. Apoi nu tăinui darul dat ţie de la Domnul nostru Iisus Hristos, spre sfinţirea şi întărirea poporului Său, pentru care şi-a vărsat sângele Său, ca să-i mântuiască din înşelăciune. Grăieşte cuvântul lui Dumnezeu fără încetare. Adu-ţi aminte de Domnul, Care a zis: Nu te teme, turmă mică, căci a binevoit Tatăl vostru a vă da vouă împărăţia. (Luca 12, 32). Deci şi tu, nu te teme, pentru că a binevoit Hristos Dumnezeul nostru a sfinţi prin tine multe suflete şi a le aduce la cunoştinţa Sa. Vei avea multe necazuri pentru dreptate, dar să rabzi ca un diamant tare, pentru că aşa vei moşteni împărăţia lui Dumnezeu!"