Depresia-abordare religioasa

[Florinvs]

Felicitari domnului "Cezar-Ioan""- intradevar se vede ca intradevar cunoasteti problemele de natura psihologica si mentalitatea umana!

[fallen]

Doamne ajuta!
am citit cu interes aproape tot topicul si probabil il voi citi pe tot in cele din urma, nu am prea mult timp sa caut acum toate punctele la care vreau sa ma lamuresc mai bine, insa o sa incerc cu cele pe care mi le amintesc:
1. referitor la situatia cand bolnavul se duce singur la psihiatru/psiholog: de cele mai multe ori acest lucru nu se intampla in momentul cand se afla "in plina criza"(de panica, furie, depresie, disperare, etc) ci la interval de cateva ore/zile dup[a aceasta, cand s-a mai adunat. Astfel, patologia povestita, relatata de el insusi pare mai putin credibila, mai ales daca intre timp s-a mai calmat si e aparent normal; poate chiar sa dea impresia ca ar cauta o scuza de la un comportament necuviincios, sau o "scutire medicala" de la niste responsabilitati??? ar fi mai edificator daca ar veni insotit de martori oculari eventual ai incidentului, evenimentului? (unii spun "ar trebui sa iti filmeze/inregistreze cineva iesirile")
2. m-ar interesa sa partcip si eu, daca se poate, la vizita cu studentii la spital (acum mi-a venit ideea chiar sa ma interes daca m-as putea inscrie si eu la psihologie, cat m-ar costa, daca se mai poate face la frecventa redusa, etc);
3. am auzit si eu, si bune si rele, pe langa legendele cu persoane inchise la psihiatrie fara voia lor, si de persoane care au beneficiat de tratament medicamentos fara rezultate favorabile (ia pastilele astea si du-te acasa, ne vedem peste o luna), si de medici care sustin ca psihotropele nu ar avea capacitatea (chimica ) de a reprima (inhiba ) selectiv doar procesele patologice din mintea omului, si ca nu toate manifestarile psihice, emotionale sunt neaparat dereglari chimice, ci pot fii si urmari ale interactiunilor sociale (uneori "gresite") pe care le are individul cu familia in prima instanta, apoi cu restul lumii, si care nu intodeauna se rezolva (doar) "chimic", insa cred ca daca partea de terapie si consiliere ar fii accesibila pentru toti cei vizati, ar putea face minuni ( bineinteles, cum spunea un parinte, cuvantul nostru, oricat ar fii de bine "plasmuit" nu are putere deplina prin el insusi, daca nu este intarit de Harul divin, acesta fiind de fapt cel care convinge si totodata tamaduieste).

[antiecumenism]

Despre Bolile Psihice. Sfaturi de la Părintele Serghie Şevici

http://lataifas.ro/gaduri-idei-citat...erghie-sevici/

"Mulţi bolnavi psihici sunt atraşi de religie. Simţindu-se pierduţi pe acest pământ, caută ceva de care să se lege. Şi pentru că în lumea asta, întunecată pentru ei, nu-şi află rost şi leac, îşi caută scăparea şi viaţa în lumea de dincolo.
La baza bolilor mintale nu stă sexualitatea, cum zice Freud, ci Centrarea pe sine este începutul bolii mintale. Boala mintală se întemeiază pe socotirea propriei persoane drept centru al lumii întregi.
Boala minţii vine aşadar din mândrie. Cel cu minţile rătăcite se crede centrul întregii lumi. Asta nu înseamnă însă că bietul om e vinovat de boala sa. Pentru că mândria nu ţine numai de voia omului, ci ea se mai şi moşteneşte. Mai ţine şi de creşterea primită, de tovarăşii şi de întâmplările vieţii.
Psihanaliza şi toate celelalte psihoterapii sunt terapeutici potrivite pentru omul firesc. Om firesc e omul care nu ştie de cer, ci e cu totul pământesc, lipit de această lume. Ferecat în sine, omul firesc n-ajunge la plinătatea fiinţei sale. Şi acest om firesc, chip al normalităţii pentru psihiatrie, e de fapt un om bolnav, cu duhul pietrificat.
Omul firesc are pământul drept hotar, lipsit de zare. E numai trup. El are duh, dar duhu-i dormitează. Omul duhovnicesc, în schimb, e plin de duh treaz, e ager, pătrunzător, cu multe laturi şi e viu.
Catolicii adepţi ai psihanalizei spun că în viaţa duhovniceacă e nevoie de un psihic sănătos şi deci, pentru ca omul duhovnicesc să se poată dezvolta, trebuie mai întâi restabilită sănătatea şi normalitatea psihică. Or, ideea unui om sănătos psihic e o idee falsă. Omul sănătos psihic, adică omul firesc, este în stare de boală prin simplul fapt că nu este duhovnicesc. Numai devenind duhovnicesc, printr-o terapeutică duhovnicească; el se poate tămădui. Normal şi firesc pentru duh este să trăiască în unire cu Dumnezeu.
Duhovnicul e şi psihiatru. Până la urmă, rădăcina bolii mintale e o neputinţă a sufletului. Totul are un sens duhovnicesc, duhovnicescul le curpinde pe toate. Şi tratamentul duhovnicesc poate tămădiui, adesea, boala mintală. Un psihiatru care nu-i şi om duhovnicesc poate să aline boala, îl poate aduce pe om din nou în lume pe bolnav, îl poate face să trăiască alături de ceilalţi oameni. Dar n-are ce-i da sufletului său, nu-i poate arăta sensul existenţei sale. Asta numai duhovnicul poate s-o facă.Nu-i om pe lume cu psihic sănătos. Tot omul are în el toate bolile. Cel care pare sănătos şi normal, este cel care ajunge să-şi stăpânească boala şi s-o ţină în frâu. Bolnavul mintal însă nu-şi mai poate controla boala, şi ea iese la iveală.Toţi sunt bolnavi. Nu-i nici unul teafăr cu sufletul. Că tot păcatul e boală. Şi chiar de par voioşi şi zdraveni, în faţa veşniciei sunt toţi nişte betegi, că nu ştiu de Dumnezeu.”

Jean-Claude Larchet, ” Ține candela inimii aprinsă. Învățătura părintelui Serghie “

[cezar_ioan]

Antiecumenism: deşi suntem amândoi credincioşi, deşi suntem mădulare ale Bisericii, tu faci constant o mişcare care pe mine mă miră şi mă supără chiar: nesocoteşti specificul fiecărui domeniu în parte şi reduci totul, absolut totul, la un singur domeniu. Ignori complexitatea lucrurilor. Şi cauţi să distrugi ceea ce nu cunoşti, de fapt.

Or, dragă Antiecumenism, îţi atrag iarăşi atenţia că realitatea nu constă în stăpânirea despotică a unui domeniu peste toate celelalte ci, aşa cum se poaet lesne constata, în con-vieţuirea tuturor nivelelor şi formelor realităţii, toate avînd însă o ierarhie (atât înlăuntrul domeniilor cât şi între ele).
Sunt paliere şi paliere, fiecare cu nivelul lui.
Una e durerea de unghie, alta e durerea de cap, una e sfinţirea apei, alta e sfinţirea credincioasului....

"La baza bolilor mintale nu stă sexualitatea, cum zice Freud" - scrie acolo în textul la care ai trimis.
Mai întâi, atrag respectuos atenţia, că Freud NU ZICE NICĂIERI CĂ BAZA BOLILOR MINTALE ESTE SEXUALITATEA. Aceasta este o vulgarizare a teoriei psihanalitice.

Acum, dacă ar fi adevărat că toate bolile sufleteşti (psihice şi comportamentale) vin din mândrie (teorie spre care, mărturisesc, eu însumi înclin cu putere),
va trebui să explicăm cel puţin următoarele:

a) de ce uneori copiii mici, de 2-3 anişori, sunt autişti, depresivi, psihotici, epileptici etc. Din mândrie? Au ei mândrie, micuţii care abia au învăţat să meargă şi să gângurească?...
b) de ce oameni foarte smeriţi, unii chiar cuvioşi de-a dreptul, au suferit în timpul vieţii de unele sau altele dintre cele pe care le numim tulburare psihică, de un fel sau altul;
c) de ce după tratamentul corect, psihologic şi/sau psihiatric o mulţime de oameni care mai înainte fuseseră chiar exorcizaţi (fără folos) s-au făcut bine şi chiar au practicat mult mai profund viaţa de credinţă (unii dintre ei fiind chiar preoţi, eu cunosc pe câţiva şi îi poate cunoaşte oricine ţine morţiş să afle - să caute şi va afla)

Cât priveşte treaba cu sexualitatea ca origine a bolilor psihice, orice persoană care se încumetă să dea dispreţuitor la o parte un material uriaş adunat în ultima sută de ani pe această temă - ar trebui să îşi facă o analiză mai serioasă la capitolul Frica de Dumnezeu.
Nu putem minţi cu uşurătate o lume întreagă doar pentru că ni se pare nouă, în cămara minţii noastre, că suntem pricepuţi la tot ce mişcă sub soare.

A hotârât vreun sobor bisericesc, sinodal sau nu, spunînd "Părutu-ni-s-a nouă şi Duhului Sfânt" că opera lui Freud este mincinoasă şi că trebuie să ne ferim de ea? Ne învaţă Biserica să fugim de psihoterapeuţi şi de psihanalişti atunci când avem anumite probleme sufleteşti? Unde? Cine? Când?

Nu voiesc să contrazic nici o faţă bisericească legat de etiologia bolilor mintale. Din dragoste pentru sfinţiţii slujitori, mai întâi, precum şi din frică de Dumnezeu.
Dacă m-aş întâlni cu vreun autor bisericesc şi ar afirma că Freud a minţit atunci când a tratat nevrozele cu etiologie sexuală infantilă, aş dialoga atunci cu persoana respectivă şi sper că ne vom lămuri cumva.

Dar aici discut cu tine.
Şi îţi voi spune ţie câteva lucruri de care sunt sigur, atât cât poate fi un om sigur de ceva:

1) Toţi practicanţii psihoterapiei ortodoxe (Avdeev, Larchet etc. - sunt mulţi azi în lume care sunt terapeuţi ortodocşi) dau mare atenţie unui amănunt crucial în diagnosticul şi tratamentul afecţiunii sufleteşti. Acesta se numeşte "diagnostic diferenţial".
Ei fac cu grijă deosebire între etiologia care ţine de mândrie, demonizare etc., pe de o parte şi etiologia strict naturală, provenind din funcţionarea complexă a corpului (printre ale cărui organe se numără şi creierul).

2) Unele boli sunt de origine demoniacă; altele nu (ţin de zeci şi sute de factori naturali, biologici şi psiho-sociali, de obicei co-intricaţi în sisteme complexe de factori cu acţiune morbidă, pe care îi vei cunoaşte doar când vei pune mâna serios pe carte, pe foarte multe cărţi grele, deloc comode).

3) În timpul lui Freud, mare parte din nevrozele isterice se datorau educaţiei foarte stricte, pline de tabuuri, ale societăţii austriace şi europene (precum şi americane), cu influenţă religioasă din partea BC şi mai ales din partea modului defectuos în care lumea răstălmăcea învăţătura BC (precum şi la noi mulţi rătălmăcesc învăţătura BO).

4) Freud a făcut distincţie clară şi extrem de fină (nu pricepe chiar oricine) între, de exemplu, paralizia cu etiologie organică şi paralizia isterică cu origine în sexualitatea infantilă a pacienţilor. În "Omul cu şobolani", vei afla chiar cum e cu nevroza obsesională generată de o proastă dezvoltare în stadiul numit "anal" (pe care l-ai traversat şi tu, sper, cu succes, deşi nu ştii despre ce-i vorba şi dealtfel nici nu e obligatoriu să cunoşti pentru a fi un om sănătos - merge de la sine, dacă l-ai traversat corect când erai micuţ).

5) Freud şi-a revizuit teoriile într-un sens ascendent: a adus tot mai multe argumente aasupra ravagiilor pe care le face sexualitatea neconştientizată şi prost interpretată, luptînd toată viaţa să elibereze pe oameni de sub influenţa duhului sexualităţii morbide şi încercînd să arate că omul e o fiinţă culturală care îşi poate controla frumos, între anumite limite, natura. Doar că nu ştie s-o facă, mai întâi pentru că se ţine la ignoranţă şi superstiţie.

6) Arătînd fără putinţă de tăgadă că el însuşi, mai întâi, îşi controlează libidoul sexual (şi încă în limitele ascultării de Biserică!), Freud:
a) nu a avut relaţii sexuale cu logodnica lui, deşi logodna a durat mulţi ani, din motive expuse pe larg în cărţile cu caracter biografic;
b) după oficierea căsătoriei a avut mai mulţi copii, fiind un înverşunat luptător împotriva utilizării prezervativului şi a altor contraceptive (a arătat mereu cât este de nesănătos prezervativul, prin influenţă atât asupra psihicului bărbatului cât şi asupra femeii);
c) după ce soţia lui a născut ultimul copil, Freud şi soţia au stabilit de comun acord să se abţină de la relaţiile sexuale. Şi aşa au făcut, până la sfârşitul vieţii, trăind zeci de ani în curăţie, în dragoste sufletească.

Cine mai face azi, fie şi în ţara cu atâta dispreţ pentru Freud, ceea ce a făcut el în timpul Logodnei? Câţi tineri mai fac azi logodna şi câţi ascultă de cele bisericeşti în timpul logodnei? Cugetă singur, de voieşti...
Cine mai practică azi abstinenţa, deşi a făcut deja 4-5 copii, deşi e încă tânăr şi sănătos, deşi e căsătorit, deşi îi iubeşte soţia etc. Cu renunţare clară la prezervativ şi orice alt mijloc contraceptiv. Cugetă singur, de voieşti....

Aşadar, Freud nu a fost un adept al libertinajului sexual, nici un obsedat sexual, cum cu neruşinare spun ignoranţii şi cei cu probleme sexuale evidente
ci, dimportivă, a fost un om care, prin geniul lui şi cu harul lui Dumnezeu, a făcut lumină asupra sexualităţii, arătînd cum poate fi corect dirijată pentru a nu conduce la boli, arătînd cum poate ea îmbolnăvi pe oameni şi cum trebuie tratate bolile care au origine sexuală (întrucât nu toate tulburările sufleteşti au etiologie sexuală), arătînd că abstinenţa poate fi practicată fără probleme, arătînd că spiritul omenesc poate şi trebuie să se elibereze de seducţia uneori morbidă a sexualităţii, arătînd că omul poate sublima energia sexuală pentru a-şi atinge alte scopuri, mai înalte, în familie, cultură, societate etc.
Freud nu a robit pe om sexualităţii, cum spun detractorii şi ignoranţii, ci i-a arătat omului cum să fie liber faţă de pulsiunile sexuale, pentru a nu deveni cu totul pământ ci, cu sau fără viaţă sexuală, să devină om.

Psihoterapia ortodoxă este un domeniu de graniţă, interdisciplinar, care cere un mare simţ al discernământului la cel care o practică. Precum şi la cei care o comentează.
Realitatea, aşa cum o crează şi cum o îngăduie Bunul Dumnezeu în toată marea ei complexitate, nu permite nimănui să dea mereu cu barda, retezînd după plac şi eliminînd ce vrea şi cum i se pare.
Puţină prudenţă, totuşi...

[cezar_ioan]

"Psihanaliza şi toate celelalte psihoterapii sunt terapeutici potrivite pentru omul firesc."
Scrie în textul care l-ar avea ca autor pe Părintele.

M-aş bucura să-i pot spune Părintelui:
1) Aşa este, sfinţia voastră, şi tocmai din acest motiv vă rugăm să îi ajutaţi pe unii dintre detractorii domeniilor psi să lase pe oamenii fireşti, cum sunt majoritatea pe pământ, să traiască şi ei sănătoşi, aşa fireşti cum sunt. Ne e mai de folos să trăim printre oameni fireşti sănătoşi, decât printre oameni fireşti dar bolnavi. Nu de alta, dar unii dintre oamenii fireşti ne sunt profesori ai copiilor noştri, doctori, şoferi, constructori de maşini şi de case (chiar şi de biserici) etc.
Cum e mai bine, oare? Să trăim (cei care sunt înduhovniciţi, suprafireşti) printre oameni fireşti bolnavi, deşi tratabili, ori să trăim printre oameni fireşti sănătoşi pe căi fireşti?
Apoi, să nu uităm că până şi cei înduhovniciţi aleargă uneori la doctor.

2) Fiecare om poartă în el un om firesc (exceptînd pe cel cu totul şi cu totul înduhovnicit, cum se considera - şi cred că şi era - Apostolul Pavel). Pe acela, firescul din noi, nu e folositor să-l tratăm? Când ne doare stomacul sau suntem miopi, ce facem? Nu mergem la doctor? Nu primim ochelari? Durerea de stomac, miopia, ameţeala, visul urât, insomnia etc. se vindecă doar duhovniceşte? Nu şi fireşte?

3) Dacă un om firesc are să zicem o boală grozavă (de pildă este violator de copii sau chiar ucigaş), cum vom face: îl vom lăsa în ale lui, aşteptînd să treacă la pocăinţă? Pe câţi să nenorocească? Sau mai bine, deoarece nu ascultă de Biserică şi întrucât pe de altă parte astfel de boli sunt azi tratabile, îl vom ajuta să se vindece de nebunie şi astfel, însănătoşindu-se omul firesc, ulterior poate se va pocăi cu adevărat de multele grozăvii (precum de multe ori se şi întâmplă, din fericire).

4) Uneori, e lucru dovedit, psihanaliza şi celelalte terapii nu sunt potrivite ... tocmai pentru omul firesc! Prin minune Dumnezeiască mulţi oameni fireşti beneficiază, de fapt, de ajutorul inegalabil al Sfintei Biserici.
Multe exemple găsim, de voim.

[cezar_ioan]

Am recitit topicul şi aş vrea să ridic o serie de întrebări tuturor:
Poate careva, fără să deschidă vreo carte sau să utilizeze altă sursă de informaţii decât propriile cunoştinţe:

a) să definească depresia, precizînd cel puţin 3 caracteristici definitorii (esenţiale, care ţin de toate formele sub care se manifestă depresia) şi minim 2 secundare?

b) să distingă depresia de tristeţe, deprimare, akedia? (sau, poate, consideraţi că sunt acelaşi lucru....)

c) să precizeze clar legătura dintre depresie şi factorii declanşatori ai ei?

d) să enumere principalele consecinţe ale netratării tulburării atât în planul vieţii sufleteşti subiective cât şi în planul relaţiilor interumane? (eventual să schiţeze principalele complicaţii)

e) să arate legătura dintre religie şi depresie?

f) să arate cum vindecă Biserica pe oamenii care nu fac terapie medicamentoasă ori psihoterapie dar suferă de depresie?

g) să descrie propria tulburare depresivă (dacă a experimentat)?

h) să facă diagnostic diferenţial între depresie şi alte tulburări (care au şi o componentă "depresivă" sau care mimează depresia)?

i) să precizeze comorbiditatea dintre depresie şi: stres, tulburare anxioasă, varii dependenţe (alcoolism, droguri etc.), şoc posttraumatic, doliu, tulburări apărute în cursul gravidităţii, naşterii şi alăptării, demenţă senilă (Alzheimer) etc.etc.


Eu cred că dacă nu putem răspunde la aceste întrebări, măcar la acestea elementare, ar fi foarte folositor, pentru fiecare şi pentru toţi, să fim mai atenţi cum selectăm propriile afirmaţii şi citatele.
S-au strâns foarte multe neadevăruri şi învăţături înşelătoare pe topic.
Din păcate, au apărut iarăşi muguri de dispută sterilă şi de opoziţie între psihoterapie şi Biserică, luptă care nu aduce nimic bun.

De ce or fi unii atât de conflictuali acolo unde nu e de fapt conflict?
Între Biserică şi medicină (ori ştiinţe ori alte domenii profesionale umane) nu trebuie să fie o luptă şi dispută pentru supremaţie.
Ci o conlucrare pentru sănătatea sufletească şi trupească a omului, cu sens ascendent spre mântuire şi desăvârşire.

[sophia]

mesaj sters la cererea lui cezar, desi nu am scris nimic rau inainte.