Povesti adevarate , de prin lume adunate !

[cristiboss56]

sursa: saint.gr

Evlavia și frumusețea lui Teoharie l-au făcut pe guvernator să-i propună tânărului căsătoria cu fiica sa, dar după ce s-ar fi convertit mai întâi la Islam. Teoharie a răspuns cu îndrăzneală: „Domnul meu, m-am născut creștin și nu pot să-mi neg credința în Mântuitorul meu și părinții mei”.

În anul 1740, în timpul sultanului Ahmet și a lui Ibrahim Pașa, guvernatorul general al Asiei Mici, a fost emis un decret de adunare a băieților creștini într-o tabără de concentrare. În această tabără se afla și tânărul orfan Teoharie. Dar, într-o zi, guvernatorul orașului Neapoli (Nevşehir), Cappadocia, l-a văzut pe Teoharie și fiindcă i-a plăcut de el l-a luat cu sine acasă să-i îngrijească animalele.
Evlavia și frumusețea lui Teoharie l-au făcut pe guvernator să-i propună tânărului căsătoria cu fiica sa, dar după ce s-ar fi convertit mai întâi la Islam. Teoharie a răspuns cu îndrăzneală: „Domnul meu, m-am născut creștin și nu pot să-mi neg credința în Mântuitorul meu și părinții mei”. Guvernatorul otoman a considerat ofensator acest răspuns și l-a amenințat cu tortura. Atunci Teoharie a alergat în biserica Sf. Mare Mucenic Gheorghe și s-a împărtășit cu Preacuratele Taine. Când i s-a propus din nou căsătoria cu fiica guvernatorului, Teoharie a refuzat cu fermitate. Apoi, după torturi aspre, l-au condus afară din orașul Neapoli, unde l-au ucis cu pietre și apoi l-au spânzurat, la prânz, în ziua de 20 august, anul 1740 d.Hr.
În anul 1923, moaștele Sf. Teoharie au fost aduse în Tesalonic și au fost așezate în Biserica Sf. Ecaterina, unde se găsesc și astăzi.

[cristiboss56]

Moise era un fost scalv, alungat de stapanul sau pentru firea lui rea si pentru viata talhareasca. Etiopian de origine, a fost vataf de talhari in Nitria, vestit pentru omorurile sale si pentru forta sa fizica. S-a facut calugar la varsta deplinei maturitati si a fost ucenicul lui Isidor Preotul. In Lavsaicon, Paladie ne instiinteaza ca odata Moise a legat patru talhari ce ii intrasera in casa dupa ce se facuse calugar. I-a luat pe toti in spinare si i-a dus la biserica, supunandu-i judecatii fratilor sai crestini. Toti patru talhari, dupa ce au fost eliberati, recunoscandu-l pe Moise cel oarecand seful bandei lor, au ramas si s-au calugarit!
Avva Moise a suferit mucenicia de la navalitorii pagani pe la anul 375. Stia ca vin barbarii, si-a anuntat ucenicii sa fuga, dar el a ramas ca sa se indeplinesca cuvantul Domnului: ” Cel ce ridica sabie, de sabie va pieri!” . Dupa moartea sa si a celorlalti sase ucenici care au ramas langa el, un alt ucenic care se ascunsese a vazut cerurile deschise si sapte cununi luminoase pogorandu-se din cer.
La moarte ( avea 75 de ani, fusese facut preot la 60 de ani), a lasat 70 de ucenici, dupa numarul talharilor din ceata pe care o condusese candva.
Avva Moise intruchipeaza in mod clasic una dintre trasaturile pustiei, si anume VIRTUTEA LEPADARII DEPLINE. Ca monah, el a incercat sa faca exact invers decat ceea ce a trait cand era talhar. Astfel, cu silire, zdrobind puterea vechilor sale obisnuinte, upa ce ani intregi si-a inmuiat vechea asprime care i se facuse ca o a doua fire, Avva Moise a putut fi descris de catre Sf Macarie cel Mare drept … “o fire molatica” ( 21) Zis-a avva Moise catre avva Macarie din Schit : voiesc sa ma linistesc si nu ma lasa fratii. Si i-a zis lui avva Macarie : vad ca firea ta este molatica si nu poti sa intorci vreun frate. De voiesti sa te linistesti, du-te in pustie, inauntru in piatra si acolo te vei linisti ! Si aceasta facand s-a odihnit. )
( Dupa ”In inima pustiei” Pr. John Chryssavagis, Ed Sophia, 2004)




Moastele Sf Moise cel Negru ( sec 4) se afla la Manastirea Romanilor din Desertul Nitria – Egipt ( Waadi Natrun, zona Patericului Egiptean).
La moastele Sf Moise cel Negru sunt adusi multi demonizati, iar preotii fac frecvent slujbe pentru tamaduirea acestora ( exorcizare). Un tanar astfel vindecat a constatat ca dupa slujba avea inscris pe tricou numele Sf Moise Etiopianul si o cruce – fotografia acelui tricou este acum pusa langa moastele sfantului, drept dovada a mijlocirii pe care Sf Moise o face pentru cei carora li se slujeste langa racla sa.



Icoana din biserica Manastirii Platina, Sf Moise Etiopianul.

Interesant este ca la Platina, in SUA – manastirea Parintelui Seraphim Rose – in micuta biserica a manastirii se afla si o icoana a Sf Moise Arapul, iar unul dintre calugari – un american ortodox extrem de negru si extrem de inalt – are numele de calugarie… Moise!

[cristiboss56]

Și, minune! A rămas iar însărcinată. Bucuria nu se poate descrie în cuvinte. Înainte de a afla vestea cea mare văzuse mereu în fața ochilor figura veselă a sfântului. O voce îi șoptea mereu: „Să nu îţi fie frică, totul va fi în regulă”. În luna martie a anului 1999 a născut un băiețel perfect sănătos, care a fost botezat Efrem. Acum aștepta cu bucurie cel de-al doilea copil.
Din Germania, de la Maria Gavrilidou vine următoarea mărturie spre Mănăstirea de la Nea Macri în luna noiembrie a anului 2000.
Maria mărturisește că timp de paisprezece ani nu rămăsese însărcinată. Trecuse prin nenumărate controale medicale, rezultatul rămânând însă mereu același. O prietenă i-a vorbit despre sfântul Efrem și despre ajutorul grabnic al acestuia în dobândirea de prunci. Ea nu dăduse importanță celor auzite. O verișoară i-a dat apoi o carte cu minunile sfântului, dar nici atunci nu a luat prea mult în seamă acest lucru, punând cartea în bibliotecă.
După ce a trecut destul de mult timp, a sosit vremea să urmeze un tratament pentru dobândirea de prunci. După cinci încercări nereușite și-a amintit dintr-o dată de Sfântul Efrem. L-a rugat atunci să îi ajute familia. La câteva zile de la acea rugăciune a găsit iconița sfântului în cutia poștală. I-o trimisese o prietenă. Și-a amintit atunci și de cartea uitată în bibliotecă. Cu mult dor și drag a început să o citească. A aflat cât de grabnic ajutător este sfântul și a simțit că o va ajuta și pe ea. A început a se ruga împreună cu soțul ei din tot sufletul. Observase însă un element comun al intervențiilor sfântului și anume faptul că părinții care dobândeau copii în mod minunat, prin mijlocirea acestuia, puneau acestora numele sfântului, Efrem. Maria însă îi spunea cu răceală sfântului că nu îi place numele lui și că preferă să îi ceară orice altceva. A rămas însărcinată, dar nu a putut duce sarcina la capăt. Ar fi avut nu unul, ci trei copii. Comentează ea însăși: „Trei copii mi-a dăruit sfântul și nici unuia nu m-am învrednicit să-i dau numele lui!”. Povestește că auzea mereu înăuntrul ei o voce care o acuza de necredință. Începuse să-și facă autocritica, și-a dat seama că lucrurile nu erau în ordine. A găsit curajul de a i se adresa iarăși sfântului cu rugăciuni. După încă o nereușită pe care a considerat-o pedeapsa sfântului pentru necredința de care dăduse dovadă a venit o nouă încercare. De această dată, spune, citea mereu minunile sfântului Efrem, mai ales când trebuia să aștepte la doctor și avea tot timpul la ea o iconiță a acestuia. Îi promisese de-acum sfântului că, dacă va fi băiat, o să-i poarte numele. Și, minune! A rămas iar însărcinată. Bucuria nu se poate descrie în cuvinte. Înainte de a afla vestea cea mare văzuse mereu în fața ochilor figura veselă a sfântului. O voce îi șoptea mereu: „Să nu îţi fie frică, totul va fi în regulă”. În luna martie a anului 1999 a născut un băiețel perfect sănătos, care a fost botezat Efrem. Acum aștepta cu bucurie cel de-al doilea copil.
(Noi minuni ale Sfântului Efrem - Minuni cu copii născuți și nenăscuți, Editura Egumenița, 2009, pp. 95-97)

[cristiboss56]

Toţi anii căsătoriei au fost ani de aşteptare zadarnică a pruncului.
„În anul 1998 în biserica sfintelor muceniţe Credinţa, Nădejdea şi Dragostea şi a mamei lor, Sofia, se aflau moaştele Cuviosului Alexandru din Svir.
Împreună cu fiica mea Elena ne-am închinat la moaştele Sfântului cu una şi aceeaşi rugăminte ca Dumnezeu să-i dăruiască acesteia un prunc. Fiica mea s-a căsătorit devreme - la 18 ani. Acum are 38 ani. Toţi anii căsătoriei au fost ani de aşteptare zadarnică a pruncului. Şi, iată, minunea s-a săvârşit: în septembrie fiica mea s-a închinat la moaşte, iar în octombrie, după cum a reieşit mai târziu, a rămas însărcinată. La termenul rânduit i s-a născut o fetiță minunată. Această minune, dăruită de Dumnezeu pentru rugăciunile săvârşite la moaştele Cuviosului, s-a întâmplat după 19 ani de aşteptare. Grija Cuviosului Alexandru ni s-a arătat şi pentru naşterea cu bine a acestui prunc, de care nu ne putem aminti fară înduioşare şi fără sentimentul recunoştinţei. Minunea constă în faptul că existenţa pruncului în pântecele mamei a fost tăinuită faţă de toată lumea, chiar şi mama însăşi a aflat despre sarcina ei abia cu zece zile înainte de naştere. De câţiva ani ea se afla sub supravegherea endocrinologului. În perioada sarcinii, adresându-se medicului, Elena i-a spus că pântecele ei se tot măreşte.
De fapt, Cuviosul Alexandru din Svir a ascuns acest prunc până la naştere. Eu îi mulţumesc în fiecare zi Cuviosului Alexandru pentru naşterea micuţei Maria. Căci el L-a rugat pe Dumnezeu, iar Dumnezeu ne-a dăruit această bucurie, această minune adevărată”.
(Sfântul Alexandru din Svir, Proorocul Sfintei Treimi, Ed. Egumenița, 2009, p. 163)

[cristiboss56]

Chilia fericitului stareț nu lăsa să se vadă că de ea purta grijă mâna unui stăpân; era plină de lucruri îngrămădite și acoperită pe dinăuntru cu un strat de gunoi și murdărie. Atunci când era întrebat de ce face așa, starețul răspundea:
- Pentru ca tot ce se află în jurul meu să-mi amintească neîncetat de neorânduiala ce o am în suflet.
Unii din bătrânii lavrei, care mai trăiesc și astăzi și au fost ei înșiși, oarecând, în chilia acestui om al lui Dumnezeu, spun că aceasta era plină de felurite oale și hârburi, așezate rânduri-rânduri, în care se aflau merinde pregătite dinainte pentru vizitatori. Ce nu găseai acolo! Păsat, ceai, ulei, făină, zahăr, chifle, plăcinte, miere, icre, fructe, pești sărați, pești proaspeți, struguri, lumânări și altele.
E de la sine înțeles că acest ''depozit'' de felurite provizii stârnea adesea pizma tineretului mănăstiresc, care și atenta în taină la merindele de acolo. Ei făceau aceasta însă cu viclenie, urmând un plan gândit mai înainte. Văzând, de pildă, că întâistătătorul îl urăște pe Teofil, l-au stârnit pe favoritul acestuia, paracliserul Policarp, ca să mijlocească înaintea lui Iov mutarea starețului în altă chilie. Policarp a făcut asta cu bucurie, căci nu-l ura pe fericit mai puțin decât mai-marele său. Cu ce-l supăra însă părintele Teofil? Iată cu ce. Aduna într-un cearșaf câte o grămadă întreagă de viermi, gândaci și cărăbuși, îi aducea în biserică și răsturna pe podea toată această armată mișcătoare. Vietățile se împrăștiau prin toate ungherele, iar de paracliser - vai și amar, trebuia să le strângă și să le arunce în curte. Ce să facă? Se scula atunci Policarp asupra fericitului și dă-i, și bate-l... Iar starețul stătea înaintea lui cu brațele încrucișate pe piept și tăcea.
Așa a făcut și paracliserul Policarp. Clevetindu-l pe fericit înaintea întâistătătorului și primind de la acesta porunca de a-l muta pe fericit în altă chilie, Policarp s-a arătat neîntârziat înaintea starețului, zâmbind veninos.
- Părinte Teofil! Mai-marele a poruncit să vă mutați în altă chilie.
''Pașii mei îndreptează-i după cuvântul Tău'', a răspuns cu smerenie starețul și luându-și sub braț mantia, în mâini icoana ori psaltirea, s-a mutat în chilia care i-a fost arătată. Ascultătorii atâta așteptau. Sub pretextul mutării ''mobilei'' au început să ''radă'' proviziile. Iar starețul Teofil, neîmpiedicându-i defel a se lăsa în voia lăcomiei, întru nerăutatea inimii sale îngerești striga:
''- Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne!''
(Vladimir Znosko, Sfântul Teofil cel Nebun pentru Hristos, Editura Egumenița, Galați, p. 42)