Atenţia

În prealabil postat de cezar_ioan

Ca şi "Personalitatea" ori, bunăoară, "Mântuirea", termenul "Atenţie" ridică din capul locului o dilemă: cum vom vorbi în mod obiectiv, generalizînd şi abstractizînd (sau mai degrabă în ordine inversă), despre un fenomen al cărui sens e roditor doar ca act concret, subiectiv, strict personal?Toţi termenii prin care noi dorim să desemnăm o manifestare sau alta a vieţii sufleteşti se lovesc de aceeaşi piedică: vorbim "despre" când, de fapt, deja suntem conţinuţi înlăuntrul fenomenului dezbătut.

Un profet evreu ti-ar fi spus ca solutia,in lunga si bogata lor traditie profetica,era revelarea realitatii prin gesturi simbolice prin care ei ducea centrul de greutate al perceptiei de la ei spre Dumnezeu si spre ceea ce acesta va face.Era solutia celor care,cum spui tu,erau continuti inauntrul fenomenului dezbatut dar care trebuiau sa arate voia lui Dumnezeu pentru cei de langa ei,constienti de ostracizarea pe care aveau sa o suporte din partea oamenilor care nu puteau accepta ca Dumnezeu putea actiona si altfel decat si-ar fi dorit ei.Vechiul Testament contine mai multe asemenea exemple de gesturi simbolice ce contineau in simbolismul lor realitatea la ce va urma si un caz interesant este al profetului Ieremia care,la indemnul divin,sparge in fata conationalilor sai un vas de pamant(capitolul 19)pentru a arata ceea ce Dumnezeu urma sa faca(capitolul 18)intrucat evreii isi facusera un talisman din Templu pentru a-i proteja de consecintele propriului lor comportament pagan,o perversitate care cerea legitimare divina pt propria lor ticalosie(capitolul 7:8-11).

Aceasta lunga traditie a simbolismului profetic evreiesc isi va gasi deplina implinire in gesturile si invataturile Mantuitorului si ma intreb,din moment ce istoria gesturilor simbolice nu s-a oprit niciodata,daca nu sunt momente in care un asemenea gest nu ar vorbi mai mult si mai profund decat cuvintele,pt ca te invita sa cunosti o realitate dincolo de el,pe care el ti-o rezuma poate intr-o evidenta violenta dar care,analizata,poate duce spre insasi cauza si solutia problemei.In orice situatie insa te intriga,te nedumereste,te poate infuria dar nu te lasa indiferent,mintea umana reactioneaza,spre surprinderea noastra,la stimuli dintr-o realitate ce pare dincolo de ea.Odata un profesor de geografie a obsevat dezinteresul dureros fata de materia pe care o preda dar interesul pt hartile colorate.La urmatoarea lectie,cand nimeni nu parea interesat,s-a ridicat brusc si a inceput sa rupa incet o asemenea harta.Copii au reactionat violent reprosandu-i ca distruge ceea ce lor le place.El le-a cerut scuze,le-a spus ca a crezut ca nu-i intereseaza si apoi i-a intrebat daca nu ar dori sa le povesteasca despre acele harti.Din aceea zi copii au privit altfel materia,intelegand legatura dintre cuvinte,ce pot parea plictisitoare,si imagine,atat de fascinanta in aparenta dar atat de saraca fara cuvinte.Ambele creeau o realitate si gestul simbolic de distrugere a uneia dintre fatetele ei a de lansat resortul mental de prezervare a realitatii prin acceptarea in forma ei composita.

Catodata,fie ca suntem de acord sau nu cu ele,mici gesturi simbolice ale celor din jurul nostru ne vorbesc mai profund decat ne inchipuim :)

[Mena59]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Un profet evreu ti-ar fi spus ca solutia,in lunga si bogata lor traditie profetica,era revelarea realitatii prin gesturi simbolice prin care ei ducea centrul de greutate al perceptiei de la ei spre Dumnezeu si spre ceea ce acesta va face.Era solutia celor care,cum spui tu,erau continuti inauntrul fenomenului dezbatut dar care trebuiau sa arate voia lui Dumnezeu pentru cei de langa ei,constienti de ostracizarea pe care aveau sa o suporte din partea oamenilor care nu puteau accepta ca Dumnezeu putea actiona si altfel decat si-ar fi dorit ei.Vechiul Testament contine mai multe asemenea exemple de gesturi simbolice ce contineau in simbolismul lor realitatea la ce va urma si un caz interesant este al profetului Ieremia care,la indemnul divin,sparge in fata conationalilor sai un vas de pamant(capitolul 19)pentru a arata ceea ce Dumnezeu urma sa faca(capitolul 18)intrucat evreii isi facusera un talisman din Templu pentru a-i proteja de consecintele propriului lor comportament pagan,o perversitate care cerea legitimare divina pt propria lor ticalosie(capitolul 7:8-11).

Aceasta lunga traditie a simbolismului profetic evreiesc isi va gasi deplina implinire in gesturile si invataturile Mantuitorului si ma intreb,din moment ce istoria gesturilor simbolice nu s-a oprit niciodata,daca nu sunt momente in care un asemenea gest nu ar vorbi mai mult si mai profund decat cuvintele,pt ca te invita sa cunosti o realitate dincolo de el,pe care el ti-o rezuma poate intr-o evidenta violenta dar care,analizata,poate duce spre insasi cauza si solutia problemei.In orice situatie insa te intriga,te nedumereste,te poate infuria dar nu te lasa indiferent,mintea umana reactioneaza,spre surprinderea noastra,la stimuli dintr-o realitate ce pare dincolo de ea.Odata un profesor de geografie a obsevat dezinteresul dureros fata de materia pe care o preda dar interesul pt hartile colorate.La urmatoarea lectie,cand nimeni nu parea interesat,s-a ridicat brusc si a inceput sa rupa incet o asemenea harta.Copii au reactionat violent reprosandu-i ca distruge ceea ce lor le place.El le-a cerut scuze,le-a spus ca a crezut ca nu-i intereseaza si apoi i-a intrebat daca nu ar dori sa le povesteasca despre acele harti.Din aceea zi copii au privit altfel materia,intelegand legatura dintre cuvinte,ce pot parea plictisitoare,si imagine,atat de fascinanta in aparenta dar atat de saraca fara cuvinte.Ambele creeau o realitate si gestul simbolic de distrugere a uneia dintre fatetele ei a de lansat resortul mental de prezervare a realitatii prin acceptarea in forma ei composita.

Catodata,fie ca suntem de acord sau nu cu ele,mici gesturi simbolice ale celor din jurul nostru ne vorbesc mai profund decat ne inchipuim :)

Citind cele ce ai scris, mai ales in partea a doua a mesajului, adica despre gesturile si mesajele simbolice ale Mantuitorului mi-a venit brusc in minte parabola in care Hristos blesteama smochinul. De ce oare m-am gandit tocmai la acest fragment? Are legatura cu ce spuneai? ...

În prealabil postat de Mena59

Citind cele ce ai scris, mai ales in partea a doua a mesajului, adica despre gesturile si mesajele simbolice ale Mantuitorului mi-a venit brusc in minte parabola in care Hristos blesteama smochinul. De ce oare m-am gandit tocmai la acest fragment? Are legatura cu ce spuneai? ...

Daca are legatura cumva este una destul de indepartata cred intrucat,in opinia teologica la care ma alatur,atat scena blestemarii smochinului,cat si intrarea in Ierusalim dar si actiunea Sa din Templu se inscriu intr-un sir de manifestari(gesturi similare ca si actiune profetica cu un anumit simbolism se pot gasi si in VT) ale Mantuitorului ascendente ca si tensiune in drumul spre deznodamantul final,cu privire la soarta Ierusalimului si a celor ce il respingeau chiar pe Dumnezeu,neintelegand ca acela era momentul cercetarii lor de catre EL.Nu au inteles nici realitatea si nici punerea ei in scena simbolica ratand in mod plenar ambele posibilitati de comunicare a mesajului,ramanand prizonieri unei interpretari meschine,intr-un burduf prea vechi pt a primi vinul cel nou(Matei 9:17)refuzand puterea divina inoitoare,de viata datatoare,care ar fi asigurat si supravietuirea vechiului prin implinire in inoire.Au ratat complet roada intelegeri duhovnicesti a semnificatiei acelor clipe, pentru care fusesera pregatiti,fie si prin profeti,o istorie intreaga.