Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire

[catalin2]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Influența poate fi și din zorii creștinismului, cînd se împărtășeau toți creștinii fără spovedanie înainte, cu excepția celor care făceau păcate opritoare ce necesitau intervenția preotului, adică Spovedania.

Cred ca nu s-a inteles exact, si in sursele date spune ca isi marturiseau pacatele in Biserica, in fata tuturor. Aceasta era forma de spovedanie atunci, iar pacatele mari erau spovedite episcopului sau preotului, pentru ca nu era asa usor ca astazi, un pacat mare ducea la ani de zile de oprire de la impartasanie. Asadar pacatele acelea mici le spuneau cu voce tare in fata tuturor, asta era spovedirea. Apoi s-a renuntat la asta si s-a recurs doar la spovedirea privata, in fata preotului.

În prealabil postat de Florin-Ionut

Eu am fost foarte sceptic la început. Degeaba mă tot bătea la cap duhovnicul din țară să mă împărtășesc mai des, că eu tot ce spuneți voi știam și nu concepeam altfel.

Asta este altceva, impartasirea deasa, diferit de ce discutam, impartasirea fara spovedanie. Te poti impartasi la o saptamana daca iti ingaduie duhovnicul, dar cu spovedanie inainte, de fiecare data.

În prealabil postat de Florin-Ionut

Deci Cătălin, dacă în Sfînta Tradiție nu aș fi găsit suport pentru ideea de Împărtășanie fără Spovedanie obligatorie imediat înainte, nu aș face-o. Crede-mă că nu mă împărtășesc automat, ci dacă mă lasă conștiința.

Constiinta depinde de fiecare om. De exemplu parintele tot spune cu repros la predica faptul ca de multe ori vin credinciosi care spun ca n-au niciun pacat si ii mustra. Asadar unii cred ca n-au pacate, depinde cum inteleg pacatele, se gandesc ca doar omorul e pacat. Si eu ma gandeam asa cand nu eram credincios.
Asadar isi marturiseau pacatele si in primele secole, pe langa faptul ca erau si alte conditii, de exemplu tu acum nu poti vorbi in limbi, cum faceau atunci cei ce se botezau.

[Florin-Ionut]

Cătălin,

În prealabil postat de catalin2

Cred ca nu s-a inteles exact, si in sursele date spune ca isi marturiseau pacatele in Biserica, in fata tuturor. Aceasta era forma de spovedanie atunci, iar pacatele mari erau spovedite episcopului sau preotului, pentru ca nu era asa usor ca astazi, un pacat mare ducea la ani de zile de oprire de la impartasanie. Asadar pacatele acelea mici le spuneau cu voce tare in fata tuturor, asta era spovedirea. Apoi s-a renuntat la asta si s-a recurs doar la spovedirea privata, in fata preotului.

Știu despre ce vorbești. Spovedania publică s-a practicat, într-adevăr. Chiar acum un secol Sfîntul Ioan de Kronstadt a făcut spovedanii publice. Aruncă o privire și aici:

1. Din punct de vedere istoric, putem spune că practica mărturisirii păcatelor şi a dezlegării lor de către un urmaş al apostolilor (episcop sau un preot delegat) este de origine apostolică (sec. I) şi ea a existat dintotdeauna în Biserică, numai că în decursul timpului această practică a avut înţelesuri şi forme diferite. Mărturiile istorice din primele trei-patru secole sunt lacunare şi confuze, dar deja din sec. IV-V atestăm existenţa a două tipuri total diferite de mărturisire a păcatelor, care mai târziu „au fuzionat”, rezultând practica spovedaniei de astăzi. Mai exact:

a) Exista o mărturisire care se făcea doar în cazul păcatelor mari: idolatrie, apostazie, curvie, ucidere, furt şi alte păcate considerate „mari” sau „de moarte” (I Ioan 5:16). O astfel de mărturisire era acceptată o singură dată după Botez (cf. Păstorul Herma, Tertulian ş.a.) sau cel mult de 2-3 ori în viaţă, iar creştinii care-şi luau în serios viaţa de după Botez, deşi se împărtăşeau la fiecare Liturghie duminicală sau chiar zilnică, practic nu se mărturiseau niciodată. Până spre sfârşitul sec. IV, în cazul păcatelor ştiute de toţi, această mărturisire se făcea public, iar în cazul păcatelor necunoscute comunităţii, acestea erau mărturisite în taină episcopului sau unui preot delegat de acesta. În urma mărturisirii, episcopul sau chiar sinoadele locale (cf. Canonul 5, Sin. I Ecumenic) hotărau oprirea de la împărtăşirea cu Sfintele Taine a penitentului respectiv pentru o perioadă determinată de timp (de la câteva luni până chiar la 15-20 de ani). În funcţie de pocăinţa penitentului, termenul de oprire de la împărtăşire putea fi scurtat sau prelungit. Primirea la împărtăşire se făcea automat, după expirarea termenului care a fost rânduit prin epitimie, fără careva rugăciuni sau formule speciale de dezlegare, iar în unele tradiţii locale – prin punerea mâinilor episcopului sau prin ungerea cu untdelemn sfinţit.

Asta este altceva, impartasirea deasa, diferit de ce discutam, impartasirea fara spovedanie. Te poti impartasi la o saptamana daca iti ingaduie duhovnicul, dar cu spovedanie inainte, de fiecare data.

Uite, mi-am amintit că acum cîțiva ani m-am întîlnit cu un călugăr la vreo 50 de ani, venit de la Athos. Și l-am întrebat cum se practică la ei Împărtășirea, cu Spovedanie de fiecare dată înainte? Omul mi-a răspuns că ei se împărtășesc de fiecare dată și, cînd este cazul, se spovedesc înainte. Deci ei își fac un proces de conștiiință înainte de a se cumineca și se apropie sau nu în funcție de rezultatul introspecției examinatoare.

Constiinta depinde de fiecare om. De exemplu parintele tot spune cu repros la predica faptul ca de multe ori vin credinciosi care spun ca n-au niciun pacat si ii mustra. Asadar unii cred ca n-au pacate, depinde cum inteleg pacatele, se gandesc ca doar omorul e pacat. Si eu ma gandeam asa cand nu eram credincios.

Nu vorbim de cazul lor, ci de cazul nostru, al creștinilor care frecventăm Biserica și mai știm cîte ceva în materie de teologie. Un pic mai mult decît nimic...

Asadar isi marturiseau pacatele si in primele secole, pe langa faptul ca erau si alte conditii, de exemplu tu acum nu poti vorbi in limbi, cum faceau atunci cei ce se botezau.

Așadar, își mărturiseau păcatele în primele secole doar dacă erau grave și foarte grave. Ei făceau diferența, menționată la 1 Ioan 5, între păcate de moarte și care nu sînt de moarte:

16. Dacă vede cineva pe fratele său păcătuind - păcat nu de moarte - să se roage, şi Dumnezeu va da viaţă acelui frate, anume celor ce nu păcătuiesc de moarte. Este şi păcat de moarte; nu zic să se roage pentru acela.
17. Orice nedreptate este păcat, dar este şi păcat care nu e de moarte.

De unde rezultă că păcatele care nu sînt de moarte pot fi vindecate prin rugăciunile simple, pe cînd păcatele de moarte necesită obligatoriu Spovedania. Nu încurajez pe nimeni să nu spună toate păcatele la Spovedanie, însă îi încurajez pe creștinii ortodocși activi să se împărtășească la fiecare Liturghie dacă duhovnicul le dă binecuvîntare și dacă conștiința le permite, chiar fără Spovedanie.

În prealabil postat de Florin-Ionut

Nu încurajez pe nimeni să nu spună toate păcatele la Spovedanie, însă îi încurajez pe creștinii ortodocși activi să se împărtășească la fiecare Liturghie dacă duhovnicul le dă binecuvîntare și dacă conștiința le permite, chiar fără Spovedanie.

La fiecare liturghie??? Hai acum in post merge dar in afara postului?? noi cei care suntem casatoriti este imposibil sa ne impartasim in fiecare liturgie, pr Cleopa spunea ca pt sf tainte trebuie curatenie trupeasca 3 zile inainte si 3 zile dupa...

Si un alt aspect nu crezi ca se ajunge la un formalism daca te impartasesti in fiecare liturghie??? Eu nu zic sa ne impartasim rar sau des, dar trebuie sa fie un echilibru. Cel mai bine ne intrebam duhovnicii, cum e bine , pt ca ei ne cunosc sufletele cel mai bine.

[andrei_elena]

http://www.teologie.net/2013/08/07/i...ie-preoti-bor/
in consens cu topicul.

[Florin-Ionut]

Geo,

În prealabil postat de Geo_Geo79

La fiecare liturghie??? Hai acum in post merge dar in afara postului?? noi cei care suntem casatoriti este imposibil sa ne impartasim in fiecare liturgie, pr Cleopa spunea ca pt sf tainte trebuie curatenie trupeasca 3 zile inainte si 3 zile dupa...

Unde spune Cleopa de cele șase zile?

Am găsit o singură referință apropo de curăția trupească:

”Sfântul Ioan Postitorul, de exemplu, în al 8‑lea Canon al său spune că cel ce s‑a întinat în somn cu scurgere (semi*nală) o zi se scoate de la împărtăşanie, curăţindu‑se de întinăciune, şi va zice Psalmul 50 şi va face 49 de metanii.”

Aici nici măcar nu e vorba de cuplu, ci de accidentul poluției nocturne pentru care, iată, o singură zi se oprește de la Împărtășire. Deci pentru care motiv să fie oprit un cuplu de la facerea de copii 3 zile înainte și 3 zile după?

Si un alt aspect nu crezi ca se ajunge la un formalism daca te impartasesti in fiecare liturghie??? Eu nu zic sa ne impartasim rar sau des, dar trebuie sa fie un echilibru. Cel mai bine ne intrebam duhovnicii, cum e bine , pt ca ei ne cunosc sufletele cel mai bine.

Nu contează ce zici tu sau alți creștini sau chiar teologi. Contează ce spun Sfinții Părinți și ei toți spun într-un glas că trebuie să ne împărtășim des, dacă se poate de fiecare dată. Pe vremea Sfîntului Vasile cel Mare creștinii se împărtășeau aproape zilnic. Și mai făceau și copii... :)

Formalismul împărtășirii automate, fără căință, fără lupta împotriva celui rău care încearcă să te domine, fără rugăciune, fără acordul duhovnicului și - nu sînt 100% sigur - fără spovedanie nu e deloc folositor. Dar și mai grav e cînd ești un creștin practicant care participi la Liturghie și te împărtășești din an în Paști pentru că așa face lumea în general.

Mai Florine esti cumva sotul meu? caci gandesti la fel ca el.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de Geo_Geo79

Mai Florine esti cumva sotul meu? caci gandesti la fel ca el.

Nu, sînt soțul neveste-mi. :)

În prealabil postat de Florin-Ionut

Nu, sînt soțul neveste-mi. :)

Glumeam

Am avut aseara o discutie cu sotul meu si spunea acelasi lucru ca si tine...

[catalin2]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Așadar, își mărturiseau păcatele în primele secole doar dacă erau grave și foarte grave. Ei făceau diferența, menționată la 1 Ioan 5, între păcate de moarte și care nu sînt de moarte

Nu stiu daca ai inteles, doar pacatele grave le marturiseau la episcop sau preot. Pacatele pe care le numim usoare le marturiseau in biserica, era ca spovedania din zilele noastre. De fapt era mai incomod, trebuiau sa le spuna sa le auda toti.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de catalin2

Nu stiu daca ai inteles, doar pacatele grave le marturiseau la episcop sau preot. Pacatele pe care le numim usoare le marturiseau in biserica, era ca spovedania din zilele noastre. De fapt era mai incomod, trebuiau sa le spuna sa le auda toti.

Da, dar cît timp a fost așa? Nu se știe sigur. A fost la începutul creștinismului, apoi au fost derogări pentru anumite biserici de la episcopii locului, cum e cazul Sfîntului Ioan de Kronstadt care a trăit acum vreun secol.

După ce s-a stabilizat Spovedania așa cum o știm astăzi, toți creștinii, de la preot la mirean și de la episcop la monah, s-au spovedit de fiecare dată înainte să se împărtășească? Mă îndoiesc. Uită-te cum astăzi practica Împărtășirii frecvente sau rare în Biserica Ortodoxă depinde de zona geografică și de ceea ce susțin părinții locului. Vorba lui Rafail Noica: observăm școala Printelui Cleopa, școala Părintelui Teofil Pîrîian sau mai știu eu care școală - vizavi de frecvența Împărtășirii.

Deci nu putem avea pretenția că în BO lucrurile au fost dintotdeauna așa cum le știm astăzi și, mai ales, în toate regiunile lumii. Mereu a fost o schimbare pe ici pe colo, chiar și în ritualul liturgic.

Și, ca să fim iarăși obiectivi și sinceri cu noi, cînd Pavel scrie ”să se cerceteze omul pe sine și așa să se apropie” nu se referă la actul Spovedaniei prin preot, ci la conștiința proprie care lăsa sau nu creștinul să se apropie de Potir. Nu se referă nici la faptul că nu l-ar fi lăsat pe creștin să vină la spovedit funcție de păcatele mai mari sau mai mici, ar fi absurd să credem așa ceva.