Sfintii Zilei

[cristiboss56]

SFÂNTA CUVIOASĂ MUCENIŢĂ MARCELIA
22 iulie



SFÂNTA CUVIOASĂ MUCENIŢĂ MARCELIA, ceea ce s-a adus ca jertfă bine primită Celui Ce pe Cruce S-a jertfit ca să şteargă mulţimea păcatelor noastre cu sângele Său, să aducă florile rugăciunilor sale care să acopere mirosul cel greu al patimilor noastre.Sfântă Muceniţă Marcelia, ceea ce bine te-ai nevoit pe cărările muceniciei şi ai dobândit cununa slavei nestricăcioase, cu ale tale rugăciuni scoate-ne din umbra păcatului.

[tabitha]

Tot pe 22 Iulie este sărbătorită și Sfânta Mironosiță, Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena.



Când si-a terminat misiunea in Galileea, Domnul Se indrepta catre Ierusalim, in ciuda atentionarilor primite din partea celor apropiati. Maria Magdalena il urma fara ezitare si se imprieteni cu Marta si Maria din Betania. Pe când Domnul tocmai eliberase un posedat care era mut si afirma ca el alunga demonii prin Duhul lui Dumnezeu, o voce se ridica din multime si striga : " Fericit pântecele care Te-a purtat si sânul care Te-a alaptat ! "( Luca 11, 27). Acest glas se presupune a fi fost cel al Mariei Magdalena. Ea asistase si la invierea lui Lazar si atunci fu intarita in credinta sa in Fiul lui Dumnezeu. In timp ce ceilalti discipoli isi abandonasera Invatatorul in momentul arestarii Sale, ea il urma pâna in curtea marelui preot apoi la tribunalul lui Pilat, asista la procesul Sau nedrept, la Patimile sale si ramase lânga Cruce, impreuna cu Maica Domnului si cu Sfântul Ioan Teologul (Ioan 19, 25).

http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iulie/iulie22.htm

[tabitha]

Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.



Sfantul Mare Mucenic si Tamaduitor Pantelimon a trait in vremea imparatului Maximian Galeriu si era originar din cetatea Nicomidiei. El a vazut lumina zilei in anul 284, dintr-un tata pagan, senator la curtea imparatului, si o mama crestina. Primul sau nume a fost "Pantoleon", adica "cel in toate puternic ca un leu".

http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...mon-96365.html

[cristiboss56]

Sfantul Mare Mucenic, doctor fara de arginti si tamaduitor Pantelimon



Sfantul Pantelimon este unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti ai Bisericii lui Hristos. Pomenit in data de 27 iulie, acest sfant este adesea numit “doctor fara de arginti”, aratandu-se prin aceasta cum ca el n-a umblat dupa averi si s-a multumit cu ceea ce putea avea din rosturile lui si nu cerea de la nimeni sa-i plateasca pentru binefacerile facute. Sfantul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor si tamaduitor al bolnavilor, el este un model de doctor, slujitor si crestin urmator lui Hristos.



Sfinte Mare Mucenice şi tămăduitorule, Pantelimoane, ţie îţi vărsăm durerile noastre de multe feluri şi tu fără întîrziere, cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, spre Care ne eşti mijlocitor, auzind suspinuri înăbuşite în noapte, în zi, în pat de suferinţă, în călătorii, fii celor ce se roagă ţie, după nevoile fiecăruia: celor neliniştiţi, liniştitor, celor asupriţi, apărător, celor în primejdii, izbăvitor, celor învăluiţi în păcate, scutitor, rătăciţilor îndrumător, bolnavilor deplin vindecător, orfanilor tată, văduvelor părinte, soţilor întăritor în căsnicie, celor porniţi cu răutate, îmblînzitor şi ne întăreşte în faţa necazurilor, căci sîntem slabi şi istoviţi, sfinte, si astfel cu puterea ta, descătuşaţi de amărăciunile noastre, să petrecem în mulţumire, cîntînd lui Dumnezeu: Aliluia!

Sfantul Pantelimon si noi, urmatorii acestuia.



Parintele Teofil Paraianu, vorbind despre Sfantul Mare Mucenic Pantelimon, spune: "E buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin cuvant, e buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin gand, e buna cinstirea pe care i-o aducem unui sfant prin laudele randuite de Biserica, e buna cinstirea pe care o aducem oricarui sfant sub indrumarea Bisericii noastre, dar, iubiti credinciosi, cea mai de capetenie cinstire pe care i-o putem aduce unui sfant, este sa ne asemanam cu el.
Nu suntem doctori, nu suntem tamaduitori, dar mangaietori putem fi, alinatori de suferinta cu putere omeneasca, cu dorinta de bine pentru cel care sufera, asta o putem face si noi; si daca facem cele la masurile noastre, face si Dumnezeu prin noi, ceea ce nu putem face noi numai prin puterea noastra. Si atunci, iata ca suntem si noi pe calea Sfantului Mare Mucenic Pantelimon."
Parintele Arsenie Boca are un frumos cuvant, care zice: “Sa ai intelegere fata de neputinta omeneasca.” Drept aceea, sa fim ingaduitori, sa fim iertatori, sa fim binevoitori si atunci suntem, cu siguranta, mergatori pe calea Sfantului Mare Mucenic, doctor fara de arginti si tamaduitor Pantelimon. Sa rostim des aceasta scurt rugaciune, inaintea icoanei sale:
“Purtatorule de chinuri, Sfinte si tamaduitorule Pantelimoane, roaga pe milostivul Dumnezeu ca sa dea iertare de greseli sufletelor noastre.”

[cristiboss56]

Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului a fost sârb după tată şi grec (din Peloponez) după mamă. Tatăl său se numea Manuel şi a fost supraveghetorul copiilor de casă de la curtea voievodului Gheorghe Brancovici (+ 1456). Viaţa lui a fost în primejdie în această casă din cauza uneltirilor unui alt slujitor. Soţia voievodului, doamna Irina, pentru a-l scăpa de pericol, l-a trimis la fratele ei Toma în peninsula Peloponez. Aici, Manuel s-a căsătorit cu Maria, fiica unor oameni cu o situaţie materială bună şi a avut trei copii, doi băieţi şi o fată. Cel mijlociu a fost Nicolae, viitorul patriarh Nifon. Manuel a murit la puţin timp după aceasta, iar Maria a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru buna creştere a copiilor. Nicolae a fost încredinţat călugărului Ioasaf care l-a îmbrăcat în haină monahală ca „frate”. După un timp fratele Nifon a intrat sub ascultarea călugărului Zaharia din oraşul Narta, care l-a călugărit. Mai târziu a primit şi harul preoţiei. Mai târziu, Nifon s-a îndreptat spre Muntele Athos unde îşi petrecea timpul în rugăciune.

În anul 1483, Nifon a fost ales Mitropolit al Tesalonicului, iar în anul 1486, după moartea lui Simeon, a fost ales Patriarh al Constantinopolului. Datorită uneltirilor, Nifon a fost exilat. După doi ani a ocupat din nou scaunul de patriarh al Constantinopolului; însă după scurtă vreme, împăratul l-a exilat în Adrianopol. Aici se afla Patriarhul Nifon, când Radu cel Mare, voievodul Ţării Româneşti (1496-1508) l-a chemat în Ţara Românească cu scopul de a conduce şi reorganiza Biserica. În anul 1503 înfiinţează Episcopiile Râmnicului şi Buzăului. Căsătoria domniţei Caplea, sora voievodului Radu cel Mare, cu boierul moldovean Bogdan, care îşi abandonase soţia, nu a fost acceptată de Mitropolitul Nifon, întrucât era împotriva canoanelor bisericeşti. Aceste neînţelegeri cu domnitorul Radu cel Mare l-au determinat să renunţe la scaunul arhieresc şi să se retragă la Mănăstirea olteană Bistriţa.

Sfântul Nifon s-a retras în ultima vreme a vieţii în Muntele Athos, la mănăstirile Vatoped şi Dionisiu, vieţuind asemenea monahilor de rând, până la 11 august 1508, când s-a mutat la cele veşnice. La 16 august 1517, a doua zi după târnosirea catedralei ctitorite de Neagoe Basarab la Curtea de Argeş, a avut loc prima canonizare de pe teritoriul ţării noastre, a Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului.

Moaştele Sfântului Nifon primite de Neagoe Basarab au fost aşezate în Catedrala de la Curtea de Argeş, iar din porunca Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, la 25 octombrie 1949, Sfintele moaşte au fost aduse la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova unde se găsesc şi astăzi.

[cristiboss56]

Sfântul Mucenic Andrei Stratilat – A fost ostaş în timpul împăratului Maximian (285-305). În timpul unui război împotriva perşilor, care a avut loc în anul 305, Sfântul Andrei s-a rugat Domnului nostru Iisus Hristos pentru a-l ajuta în acea luptă şi astfel a învins pe duşmani. El a cerut voie generalului Antioh pentru a lansa acest atac. După luptă ostaşii au înţeles imediat că au biruit doar prin rugăciunile lui Andrei. Generalul Antioh a aflat tot atunci, deşi nu se aştepta, faptul că este creştin şi a încercat să-l determine să renunţe la credinţa creştină pentru a sluji zeilor, dar fără folos. Sfântul Andrei a fost întemniţat şi eliberat, iar după acest moment a mers în Tarsul Ciliciei la Episcopul Petru al cetăţii pentru a se boteza el şi cei 2.593 de ostaşi alături de care a biruit duşmanii, deoarece nu era botezat niciunul. Supuşii lui Antioh au mers pe urmele lor şi i-au ucis acolo. Sfintele lor moaşte au fost îngropate creştineşte de episcop şi clerul comunităţii.


Sfinţii Mucenici Timotei, Agapie şi Tecla – au primit cununa muceniciei pentru Mântuitorul Hristos în vremea împăratului Diocleţian (284-305) din porunca guvernatorului Urban din Cezareea Palestinei. Timotei a fost ars de viu, iar Agapie şi Tecla au fost aruncaţi la animale sălbatice în două rânduri. Scăpând nevătămaţi au fost aruncaţi în mare. Pătimirea lor a fost în cetatea Gaza.

[cristiboss56]

Astăzi, Biserica Ortodoxă face prăznuirea Sfântului Mucenic Lup, vieţuitor al vremurilor grele de asuprire a creştinilor, în timpul împărăţiei lui Aurelian, care, deşi născut păgân, a dat dovadă de atâta râvnă pentru Hristos şi pentru învăţăturile Sale, încât, dorind să se boteze, cerurile s-au deschis şi au vărsat apă peste dânsul, primind baia botezului într-un mod care a uimit pe creştini şi pe prigonitori deopotrivă.

Sfântul Mucenic Lup (sau Lupus) a trăit în smerenie la sfârşitul veacului al III-lea şi începutul celui de-al IV-lea, în cetatea Novae, de lângă Dunărea de Jos, unde a dus o viaţă apăsătoare de sclav. Localitatea Novae era aşezată în provincia Moesia Inferior, unde este astăzi oraşul Sviştov, în Bulgaria, pe malul drept al Dunării, în dreptul localităţii Zimnicea. Pentru acest motiv, mulţi sunt de părere că mucenicul s-ar trage din acelaşi neam cu noi, românii, deşi mineiele româneşti vorbesc doar în puţine cuvinte despre viaţa acestui mucenic.

După rânduiala societăţii romane, Lup era sortit să aparţină clasei sclavilor, care nu se bucurau de protecţia legilor, nu aveau nici un drept şi erau apăsaţi de munci grele şi de lipsuri. De aceea, erau adesea înglodaţi în multe îndatoriri, năpăstuiţi şi chiar omorâţi fără nici o consecinţă legală. Cu toate acestea, Lup se bucura de libertate întru Hristos, prietenul celor năpăstuiţi, pe care Îl iubea şi Îl mărturisea la tot pasul.

Pentru o vreme, Sfântul Mucenic Lup a fost servitorul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, mai-marele oştirii din cetatea Tesalonicului, pomenit de Biserică în fiecare an la 26 octombrie. După ce împăratul Maximian i-a tăiat capul Sfântului Dimitrie, Sfântul Lup a înmuiat marginea veşmântului său şi un inel în sângele marelui mucenic şi mergea cu ele prin cetate, mărturisind credinţa cea adevărată şi săvârşind multe minuni, tămăduindu-i pe oameni de boli şi neputinţe. După cum aflăm din Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, acesta şi-a încredinţat toată averea slugii sale, Sfântul Lup, iar el, la rândul său, a împărţit-o săracilor.

Se spune că într-o zi, mâniindu-se, a luat idolii cei lipsiţi de viaţă ai păgânilor şi i-a sfărâmat, iar pe alţii i-a scufundat în adâncul apei. Ca urmare, Lup şi-a atras ura închinătorilor la idoli, iar aceştia s-au năpustit asupra lui cu săbiile trase, voind să-l taie, însă Dumnezeu le-a întunecat minţile şi s-au tăiat între ei ca nişte nebuni, timp în care sfântul nu înceta să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu, fiind plin de credinţă, de înţelepciune şi de darul lui Dumnezeu.

Împăratul Maximian, care încă se afla în Tesalonic, auzind de aceste fapte ale Sfântului Lup, a poruncit să fie căutat de ostaşi şi apoi ucis. Cu toate acestea, pentru râvna puternică a mucenicului, Dumnezeu îi ţinea departe pe cei care îl căutau mereu ca să-l ucidă. Se pare că, odată, prigonitorii Sfântului Lup, văzând că nu pot nicicum să se apropie de el, au încercat să îl ţintească cu arcul, dar la fel, Dumnezeu îl apăra, iar săgeţile, în loc să-l rănească pe mucenic, se întorceau asupra arcaşilor, iar ei se răneau unii pe alţii. Atunci, mărturisesc vechile scrieri, de vreme ce mucenicul lui Hristos încă nu era botezat şi nu dorea să moară în mâinile chinuitorilor fără de Sfântul Botez, acesta s-a rugat la Dumnezeu şi îndată din cer s-a vărsat apa peste dânsul, botezându-se în chip miraculos.

După această minune, Sfântul Lup s-a dat singur şi de bunăvoie în mâinile păgânilor, ca un mieluşel spre înjunghiere. Deşi a fost supus la nenumărate chinuri, nu a încetat niciodată să-L mărturisească pe Hristos. În cele din urmă a fost osândit la tăiere cu sabia, astfel încât, în ziua de 23 august, anul 304, Sfântul Lup a trecut la viaţa cea plină de dreptate şi de frăţietate în Împărăţia cerească.

Cinstirea lui s-a făcut mereu în cetatea Novae şi în împrejurimi cu multă evlavie de către populaţia creştină daco-romană. La sărbătoarea lui luau parte şi creştinii din clasele de jos, precum şi cei din înalta conducere. Astfel, ni se relatează că, pe la sfârşitul veacului al VI-lea, prinţul Petru, fratele împăratului bizantin Mauriciu (582-602), a vizitat cetatea Novae, unde a ajuns tocmai în ziua sărbătoririi cu multă evlavie şi strălucire a smeritului Mucenic Lup, care a trăit şi s-a jertfit pentru Hristos, Părintele săracilor, în această cetate