Istorii cu talc

[cristiboss56]

Într-o casă sărăcăcioasă trăia odată o tânără de o frumuseţe răpitoare, împreună cu tatăl ei; frumuseţea exterioară era însă umbrită de cea interioară. Tânăra avea un suflet curat, inocent, plin de iubire pentru Dumnezeu, pentru semenii ei şi nu se trudea pentru a-şi menţine frumuseţea exterioară, pentru ea contând doar sufletul omului.


Spre deosebire de fiica sa, tatăl era un om morocănos, căruia nu îi convenea niciodată nimic şi era mereu pus pe ceartă. Văzând credinţa fetei, adesea izbucnea hulindu-l pe Dumnezeu sau bătându-şi joc de comportamentul singurei lui fiice. Într-o zi, înainte de a sosi vremea Sfintei Liturghii, fata gătea tocăniţă de legume. Nu terminase însă pregătirea ei, când toaca a bătut; neavând cui să îi lase în grijă tocăniţa, a lăsat-o şi a mers la biserică.

Vrăjmaşul diavol îi şopteşte viclean la ureche, îndemnând-o să plece înainte de terminarea slujbei.

- Eşti o fată săracă. Acele legume sunt unică hrană a ta şi a tatălui tău pe următoarele zile. Du-te acasă să vezi dacă nu cumva s-a prins mâncarea şi miroase urât... biserica nu pleacă nicăieri şi vei mai putea veni la slujbă şi altă dată.

Dându-şi seama de la cine vin gândurile, tânăra răspunde:

- Dumnezeu Care hrăneşte orice făptură a Sa va avea grijă şi de mâncarea mea.

După ce şi-a făcut semnul Sfintei Cruci, a ascultat cu atenţie slujba până la sfârşit. S-a întors acasă liniştită, cu pace în suflet dar când deschide uşa, minune mare: în loc de mirosul urât care ar fi fost normal din cauza mâncării arse, în aer plutea o mireasmă deosebită, nelumească. Uimită s-a întors în bucătărioară; ridicând ochii, vede un tânăr frumos, cu faţa strălucitoare şi cu o privire blândă care purta un veşmânt dumnezeiesc. Mâneca dreaptă îi era suflecată şi în mână ţinea o lingură cu care amestecă mâncarea. După puţin timp, minunatul bucătar gustă din mâncare iar apoi scoate din sânul său o batistă mică de unde ia nişte mirodenii şi le aruncă cruciş în oală.

Zâmbindu-i, îndată îşi desface aripile şi zboară spre Cer. Speriată, tânăra se întoarce spre răsărit şi începe să se roage lui Dumnezeu.

- Doamne, nevrednicia mea este mult prea mare... cine sunt eu pentru a-L trimite pe îngerul Tău să aibă grija mea? Îţi mulţumesc pentru iubirea Ta nemăsurată, îţi mulţumesc pentru purtarea Ta de grijă, îţi mulţumesc pentru că, deşi sunt o păcătoasă care nu merită să îţi fie fiică, m-ai primit în braţele Tale ocrotitoare.

În timp ce se ruga, se aud zgomote puternice afară; tatăl sosise acasă... o stare de nervozitate îl stăpânea determinându-l să urle şi să dea cu piciorul în tot ce îi ieşea în cale.

- Mi-e foame, vreau să mănânc! Se auzi vocea groasă şi impunătoare a bărbatului. Trânteşte uşa.

- Unde este mâncarea şi ce este cu mirosul acesta? Smerită, fata îi serveşte mâncarea fără să scoată nici o vorbă. Îndemnat de un gând rău, fără nici un motiv, tatăl izbucneşte când vede mâncarea din faţa lui.

- Eu nu mănânc o asemenea porcărie. Ridică vasul şi-l întoarce cu fața-n jos... vroia ca mâncarea să cadă pe podea, dar aceasta nu căzuse. Intrigat, aruncă cu putere farfuria în perete, dar în loc ca mâncarea să se împrăştie aceasta rămânea intactă la fel ca şi farfuria. Turbat de furie, o apucă strâns de braţe pe fiica lui:

- Ce ai făcut? Farmece?

- Eu.. eu...

- Ţi-am zis să nu te mai rogi Dumnezeului tău. Uite ce s-a întâmplat din vina ta. Precum o fiară, se îndreaptă spre camera fetei, dorind să rupă crucea ce se odihnea pe perete, însă când luă crucea în mână, o arsură cumplită îi cuprinde întreg trupul, făcându-l să se zvârcolească de durere. Tânăra, cu lacrimi în ochi, fuge în faţa singurei icoane pe care o avea, în afară de cruce, şi căzând în genunchi, se roagă duios.

- Dumnezeule, iartă-l, nu ştia ce face. Te rog, opreşte-i durerea sau dă-mi-o mie, dar nu îl lăsa să sufere aşa. Te rog, Doamne, fie-Ţi milă de el... suspinând uşor, continuă rugăciunea. Facă-se voia Ta şi iartă-mă pentru această îndrăzneală. Răspunsul îl primeşte îndată. O voce îi şoptea în suflet şi în minte să ia crucea care căzuse alături de tatăl ei şi să-l atingă cu ea. Fata a urmat vocea lui Dumnezeu şi durerea tatălui ei a dispărut. Fără a scoate vreo vorbă, acesta se ridică şi pleacă, lăsându-şi fată singură în cameră micuţă. După vreo două ore, se întoarce... ochii îi erau înlăcrimaţi iar în mână ţinea o micuţă icoană pe care o cumpărase din banii care îşi pusese în gând, înainte să-i cheltuiască pe băutură. Fata, care rămăsese în acelaşi loc, aşteptându-şi tatăl, îl priveşte uimită.

- Primeşte această iconiţă, fetiţa mea. Primeşte-mi şi iertarea.

- Nu am pentru ce să te iert, tăticule. Mulţumesc! Zise, îmbrăţişându-l bucuroasă.

- Vino în bucătărie, nu ai mâncat nimic. Mâncarea îşi păstrase dumnezeiasca mireasmă. Gustând din ea, o dulceaţă nespusă îi cuprinde, toate simţurile lor preschimbându-se şi dobândind ceva dumnezeiesc.

Iubirea şi iertarea sunt flori ale sufletului iar dacă ai aceste flori, poţi alunga iarna cumplită care îngheaţă multe inimi înveninându-le cu trufie, mâhnire, cruzime şi ură.

Dumnezeu să ne dea puterea de a ne scoate inimile din iarnă grea şi să sădim în ele florile atât de necesare udate de ploaia credinţei.! Să credem cu toată fiinţa noastră în Dumnezeu care toate le poate câte le voieşte.

"Iar Iisus le-a răspuns: Pentru puţina voastră credinţă. Căci adevărat grăiesc vouă: Dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă” (Matei 17, 21)

[glykys]

O poveste adevarata - http://ortodoxiatinerilor.ro/iubirea...anta-sot-sotie

[cristiboss56]

Sântul Ilie și soldatul ce înjura de cele sfinte


sursa: www.johnsanidopoulos.com


Apoi a văzut, dintr-o dată, în loc de un ofițer, așa cum a crezut că ar fi, un preot învăluit de o lumină strălucitoare, asemenea fulgerului.

Vorbind cu fratele Teoctist din Epir, la 20 iulie 1972, el m-a întrebat dacă am auzit de minunea care a avut loc în urmă cu cincisprezece ani, în Ioanina (Grecia), unui soldat care era rânduit să păzească cazarma. I-am spus că nu am auzit-o și i-am cerut să mi-o spună, ca s-o pot scrie, spre slava profetului Ilie.
Un soldat era staționat să păzească o baracă și la miezul nopții a auzit pașii unei persoane, care se apropia de el. Soldatul a crezut că era un ofițer care, așa cum se obișnuiește, venea să îl verifice. Soldatul a strigat: „Stai!” dar din nou, a auzit pașii apropiindu-se de el. Pentru a doua oară a strigat: „Stai! Cine-i acolo?” Cu arma în mână, nu a primit nici un răspuns. A fost apoi, forțat să spună: „Stai sau trag!”
De îndată ce a spus „trag”, arma i-a fost smulsă din mâini și a aterizat la aproximativ cincizeci de metri distanță. Apoi a văzut, dintr-o dată, în loc de un ofițer, așa cum a crezut că ar fi, un preot învăluit de o lumină strălucitoare, asemenea fulgerului. Când a văzut acest lucru, s-a înfricoșat foarte tare.
Preotul i-a spus: „Nu te teme, copilul meu, nu-ți fie frică, dar spune-mi, binecuvântatule, de ce hulești cele sfinte? Pe Hristos, pe Maica Domnului și pe Sfinți?”
Simțind remușcări, a început să plângă și și-a cerut iertare, spunând: „Iartă-mă, Părinte Sfinte, fac asta din cauza răutății mele și a multor ani petrecuți în obiceiuri rele. Iartă-mă!”
Sfântul i-a spus: „Trebuie să predici tuturor să se pocăiască și să nu hulească cele sfinte (în societatea românească, cea mai întâlnită hulire este înjuratul de cele sfinte). Să comunici acest lucru și în metropolă și tuturor. Chiar și ziarele ar trebui să publice acest lucru...”
Soldatul a răspuns: „Nu mă vor crede, Sfinte. Dar spune-mi, cine ești?”
„Eu sunt profetul Ilie. Și pentru ca oamenii să te creadă mai mult, le vei spune că în acea stâncă (și a arătat spre zonă), vor săpa și vor găsi o biserică veche de-a mea și deasupra ei, să construiască o biserică nouă”.
El a mers și a povestit acest lucru întregului oraș și întâmplarea fost publicată în toate ziarele locale. Mulți au crezut și ș-au schimbat viața. Asociația de brutari, care îl cinstesc pe profetul Ilie, ca și patron lor, a săpat în stânca ce a fost indicată și au descoperit o biserică veche, construind una nouă, deasupra ei, în cinstea Profetului Ilie.
Soldatul a schimbat multe vieți și a trăit restul vieții sale ca un model de un bun creștin.

(Călugărul Lazăr, de la Mănăstirea Dionysiou, Muntele Athos)

[cristiboss56]

Un baiat cam de zece anisori era suparat foarte tare pe faptul ca niciodata nu castiga, atunci cand era chemat de ceilalti copii la jocul "sare piatra". In ce consta jocul acesta: ei puneau mai intai o piatra mai mica , apoi una mai mare, apoi un scaun de bucatarie, apoi un scaun cu speteaza si se straduiau sa sara peste ele.

Baiatul nostru desi ambitios nevoie mare nu putea sa sara mai sus decat sa treaca peste piatra mai mare. Cand ajungea la scaunul de bucatarie se impiedica, iar in scaunul cu speteaza mereu se lovea, iar ceilalti radeau de el.

Intr-o zi, dupa joaca, se duse la mama sa plangand. Ii povesti mamei sale cum se straduia sa sara cat mai sus, dar ca nu putea sa sara cat ceilalti, si ca, impiedicandu-se in scaune, toti radeau de el.

- Puiule draga, stai un pic sa vedem despre ce este vorba si nu te mai necaji...Ia spune-mi tu te rogi in fiecare seara?...
- Da mama ma rog...
- Si catre cine inalti tu rugaciunea?
- Pai catre Dumnezeu si sfinti...si catre ingeri...
- Si unde sunt acestia?
- Pai acolo sus in Cer, spuse copilul.
- Ei da! spuse mama sa... Noi parintii tai suntem sanatosi, la noi in familie este pace si liniste, avem bunastare?
- Da mama, avem toate astea! spuse micutul.
- Ei daca avem toate astea inseamna ca rugaciunile tale sunt ascultate si ca tu poti sari mult mai sus decat crezi. Fiindca unii oameni aici pe pamant pot sa sara sus peste pietre ori peste scaune, dar omul care se roaga poate sa sara pana sus la Cer.

Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010

[cristiboss56]

sursa: egliserusse.eu



Se spune că Sfânta a plecat din Ierusalim spre Roma să ceară dreptate împăratului Tiberiu pentru condamnarea nedreaptă pe care a făcut-o Pilat, apărând în fața împăratului cu un ou în mână...
Devenită "Apostolul apostolilor", după Înviere, Maria Magdalena a rămas cu ucenicii și cu Maica Domnului, împărtășindu-le bucuria. Aceasta a fost prezentă pe Muntele Măslinilor la Înălțare, așa cum a fost și în casa cu foișor în ziua Rusaliilor, când Duhul Sfânt S-a pogorât sub formă de limbi de foc (Fapte 2).
Se spune că Sfânta a plecat apoi din Ierusalim spre Roma să ceară dreptate împăratului Tiberiu pentru condamnarea nedreaptă pe care a făcut-o Pilat. Apărând în fața împăratului cu un ou în mână, așa cum era obiceiul de a se oferi în dar cu ocazia unei sărbători, i-a spus acestuia că după ce a suferit Patimile, Hristos a înviat, aducând tuturor oamenilor promisiunea învierii. Acesta i-a răspuns că este greu de crezut că se poate ridica cineva din moarte, aşa cum oul pe care l-a primit de la ea nu-şi poate schimba singur culoarea în roşu. Iar oul s-a colorat atunci în roșu.
Suveranul a ascultat cererea sa și l-a chemat pe Pilat, precum și pe arhiereii Ana și Caiafa.
Caiafa a murit pe drum, în Creta, în timp ce Ana a fost torturat, fiind închis într-o piele de bivol. Pilat, înfățișat tribunalului, a încercat să se justifice invocând presiunile exercitate de evrei și riscul unei rebeliuni împotriva autorității romane. Însă împăratul a rămas insensibil la scuzele sale și l-a aruncat în închisoare. Se spune că, urmărind un cerb în timpul unei partide de vânătoare, organizată nu departe de închisoare de către prietenii lui Pilat, împăratul a tras o săgeată care l-a nimerit pe Pilat drept în inimă...

[cristiboss56]

Dupa ce a muncit cateva ceasuri pe camp, un taran s-a asezat la umbra unui pom sa se odihneasca. Deodata, langa el a venit in zbor o rata salbatica si s-a oprit chiar alaturi, sa ciuguleasca boabele cazute pe ogor. Usor, taranul si-a scos caciula si - zdup! - a prins pasarea.

- Ce noroc pe capul meu, si-a zis. O sa fac un foc de vreascuri si o sa prajesc rata asta. Sa vezi ce buna o sa fie!

Dar in timp ce incerca sa scoata pasarea de sub caciula, aceasta se strecura repede pe langa mana omului si, ridicandu-se imediat in zbor, dusa a fost. Privind cu necaz dupa ea, taranul a mai zis:

- O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu sa vada cum m-am indurat de pasarea aceasta, dandu-i drumul, si sa ma rasplateasca pentru binele pe care l-am facut!

Oare ce rasplata ar fi meritat un asemenea om ? Cel ce incearca sa ascunda un pacat cu alt pacat, o minciuna cu alta minciuna, un rau cu alt rau, acela singur se pacaleste. Asa cum intunericul se alunga doar cu lumina, tot astfel raul nu poate fi alungat decat cu bine.

"Pacatul este nedreptate. Cine pacatuieste fie se nedreptateste pe sine, fie nedreptateste pe altul."

[cristiboss56]

Un elev isprăvise liceul şi se pregătea a-şi continua studiile într-un oraş mare.
– Dumnezeu să-ţi ajute, dragul meu nepot, să poţi închide uşile! – îi zise, la despărţire, bunică-sa.
– Ce uşi, bunică dragă, doar n-o să mă fac portar, acum, după ce am isprăvit cu liceul?
– Pe unde vei merge, bagă de seamă să-ţi închizi mai întâi uşile urechilor tale! Să le închizi faţă de toate şoaptele şi ispitele Satanei!
Să-ţi închizi apoi uşile ochilor tăi! Să nu citeşti cărţi rele, pline de otravă şi să nu te duci nicăieri unde inima ta se poate otrăvi cu priveliştea ochilor!
Să-ţi închizi apoi uşa gurii tale, ascultând de sfatul Psalmistului: „Pune, Doamne, pază gurii mele şi uşă de îngrădire buzelor mele!“, gândindu-te neîncetat şi la cuvintele Mântuitorului că, pentru orice cuvânt nefolositor, omul va da seama în Ziua Judecăţii.
Şi, mai presus de toate, dragul meu, să-ţi închizi uşa inimii tale faţă de toate ispitele cele rele! Să o laşi deschisă numai pentru Domnul!
Aşa făcând, noroc mare vei avea în viaţă.
Preot IOSIF TRIFA