Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Pentru a păcătui, omul întoarce spatele lui Dumnezeu, cade în lene, amorţire...
Neştiinţa nu este nici ea o problemă exclusivă a raţiunii; deşertăciunile lumii care îşi au cuibar în mintea creştinului nu o lasă deloc să primească învăţătură din Scripturi, să-L descopere în poruncile Sale, cum îndemna acelaşi Marcu Ascetul, inspirându-se din Sf. Ioan Evanghelistul (I In. 3: 24); ca atare, se impune ca primă necesitate curăţirea ochiului minţii, care să ducă la o purificare totală, ca şi menţinerea lui în curăţie.
Nepăsarea, sau nesimţirea, le îmbracă pe celelalte două ca într-o armură, încoronându-le şi ajutându-le să depărteze pe om de Dumnezeu.
Pentru a păcătui, omul întoarce spatele lui Dumnezeu, cade în lene, amorţire, stare ce poate duce, fără cuvântul viu al Scripturii în minte, la deznădăjduire şi moarte duhovnicească;


(Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Doxologia, 2010, p. 306)

[cristiboss56]

Pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire (Fil. 4,7) este oferită sufletelor care luptă, drept premiu și dar împărătesc; ea este o caracteristică a copiilor lui Dumnezeu.
Mă rog din inimă sa fii bine și să te bucuri în pacea sufletului, căci pacea lui Dumnezeu nu e nimic altceva decât un loc al lui Dumnezeu, odihnă, fericire și încântare dumnezeiască.
Pacea lui Dumnezeu, care întrece orice închipuire (Fil. 4,7) este oferită sufletelor care luptă, drept premiu și dar împărătesc; ea este o caracteristică a copiilor lui Dumnezeu.
Pentru ca ea să se sălășluiască în sufletul unui creștin, mai întâi e necesară o dumnezeiască trudă - trudă de natură duhovnicească.
Atunci ea aduce discernământul și o conștiință limpede, nepătată ce strălucește mai tare decât soarele, care știe că omul a făcut ceea ce trebuia. Atunci, acest suflet primește prețiosul dar al "păcii lui Dumnezeu" și se desfată într-însul și discută precum o mireasă cu prea frumosul ei Mire Iisus despre veșnica lor căsătorie și despre băgățiile duhovnicești ale cerului. Iar în timp ce omul se gândește la toate aceste lucruri, pacea se înmulțește și omul sfârșește prin a se bucura de lacrimi foarte dulci. Pacea lui Dumnezeu este logodna omului de dinaintea nunții cu Mielul cel înjunghiat. O, pace a lui Dumnezeu, vino chiar și la mine cel plin de tulburare, cel nu Îți cunoaște frumusețea!


(Comori duhovnicești din Sfântul Munte Athos, Culese din scrisorile și omiliile Avvei Efrem, Editura Egumenița, p.360)

[cristiboss56]

Stăruiţi în rugăciune, stăruiţi în strădanie, petreceţi o zi fără de păcat. Tot restul vi se va da de Însuşi Dumnezeu. Viaţa fără de păcat este cea care ne pregăteşte pentru viaţa cu Dumnezeu în veacul ce vine.
Învredniceşte, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat a ne păzi noiť. Adeseori v’am repetat această rugăciune a Bisericii. Viaţa fără de păcat pe pământ ne deschide porţile cerului. Nu bogăţia intelectuală mântuieşte persoana. Viaţa fără de păcat este cea care ne pregăteşte pentru viaţa cu Dumnezeu în veacul ce vine. Harul Duhului Sfânt ne învaţă realităţile vecinice în măsura în care trăim după aceste porunci: iubeşte pe Dumnezeu Făcătorul tău din toată fiinţa ta, şi iubeşte pe aproapele ca însuţi pe tine. Da, păziţi întotdeauna aceste porunci!
Stăruiţi în rugăciune, stăruiţi în strădanie, petreceţi o zi fără de păcat. Tot restul vi se va da de Însuşi Dumnezeu.
Pentru a păstra harul Duhului Sfânt trebuie să ne înfrânăm de la tot gândul ce nu place lui Dumnezeu, ne spune Stareţul Siluan. Iată lucrarea noastră. Iată cultura noastră. De vreme ce este vorba de vecinica mântuire, aceasta nu se sfârşeşte niciodată. Începem şi reîncepem la nesfârşit.


(Arhimandritul Sofronie Saharov, Din viață și din duh, traducere de Ierom. Rafail Noica, Reîntregirea, Alba Iulia, 2011, p. 19)

[cristiboss56]

Moartea atunci nu va mai fi o ruptură, ci o trecere către împărăţia pentru carea ne vom fi pregătit prin împărtăşirea cu trupul şi sângele lui Hristos, prin rugăciunea şi chemarea Numelui Său: Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte pre noi şi lumea Ta.

Ce înseamnă mântuirea? Moartea trupului nostru este oare singura condiţie de a trece în împărăţia lui Hristos? Cum putem dezvolta în noi putinţa de a trăi după poruncile lui Hristos, după Sfântul Duh? Un singur lucru trebuieşte: a păstra încordarea rugăciunii şi a pocăinţei. Moartea atunci nu va mai fi o ruptură, ci o trecere către împărăţia pentru carea ne vom fi pregătit prin împărtăşirea cu trupul şi sângele lui Hristos, prin rugăciunea şi chemarea Numelui Său: Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte pre noi şi lumea Tať.
Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fieť. Ce înseamnă această ultimă frază a Simvolului Credinţei? Noi nu putem purta ideea vieţii vecinice decât dacă această vecinicie a şi pătruns în viaţa noastră.


(Arhimandritul Sofronie Saharov, Din viață și din duh, traducere de Ierom. Rafail Noica, Reîntregirea, Alba Iulia, 2011, p. 15)

[cristiboss56]

Dacă nu urâm răul, nu putem să iubim binele. Ba chiar mai mult, trebuie să facem binele, ca să ne ferim de rău.

„Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea”(Psalmul 33,13).
Dacă nu urâm răul, nu putem să iubim binele. Ba chiar mai mult, trebuie să facem binele, ca să ne ferim de rău.
Pacea trebuie căutată, ca să ne ferim de războaie. Căci nu este de ajuns să o căutăm dacă, după ce am găsit pacea care ne părăsise, nu o urmăm pe ea care covârşeşte orice minte (Filipeni 4, 7) şi în care este locaşul lui Dumnezeu, după cum spune Profetul : „Şi s-a făcut în pace locul Lui (Psalmul 75,2)


Fericitul Ieronim

[cristiboss56]

Moartea este consecinţa păcatului, care este o îmbolnăvire de nefiinţă şi o depărtare a omului de Dumnezeu. Însă moartea este şi o mângîiere, o slobozire din robia stricăciunii, căci trupul îmbă*trâneşte şi se strică, tinzând spre pământ, apropiindu-se de cele din care a fost creat, căci „nu are viaţă vecuitoare în el".

Prin neascultare, omul activează în sine posibilitatea morţii, ca expresie a propriei libertăţi folosite fără discernământ.
Omul moare nu datorită fiinţei sale de muritor (căci nu a fost creat pen*tru a muri, ci pentru a trăi), ci deoarece se depărtează de Dum*nezeu, Care este Viaţa lumii. Omul pleacă de la Viaţă şi refuză comuniunea în ascultare cu Cel ce i-a dat viaţă.
El devine stricăcios prin păcat şi - ca o expresie a acestei stricăciuni - omul în*cepe să omoare pentru a trăi, se hrăneşte cu viaţa făpturilor dimprejurul său, îşi prelungeşte propria viaţă muritoare prin moarte, perpetuând moartea prin viaţa sa.
Dumnezeu rânduieşte „pen*tru ca răutatea să nu fie fără de moarte", ca trupul omului, care se hrăneşte cu moartea altora, să moară, adică să se despartă de sufletul nemuritor şi să se unească în cele din urmă cu materia din care a ieşit.
Moartea este consecinţa păcatului, care este o îmbolnăvire de nefiinţă şi o depărtare a omului de Dumnezeu. Însă moartea este şi o mângâiere, o slobozire din robia stricăciunii, căci trupul îmbă*trâneşte şi se strică, tinzând spre pământ, apropiindu-se de cele din care a fost creat, căci „nu are viaţă vecuitoare în el".
Dreptul Simeon cere slobozirea din robia stricăciunii, arătând că în gân*direa lui Dumnezeu, moartea este o eliberare de păcat. În Hristos, moartea se converteşte în moarte a morţii şi trecere de la moarte la viaţă (Paşti).
Păcatul este ruptura de sine a fiinţei, şi el include nefirescul şi absurdul lumii care îşi alienează vocaţia de nemurire şi alu*necă în tenebrele negării de sine (omul fiind chip al lui Dumne*zeu) şi de ceilalţi. Din această perspectivă, mântuirea adusă de Hristos este tocmai anularea acestei negări şi afirmarea defini*tivă a victoriei iubirii asupra morţii de sine.

(Pr. Dr. Ioan Valentin Istrati, Taina Veacurilor - unirea timpului cu eternitatea în rugăciunile Bisericii, Editura Doxologia, 2010, p. 379)

[cristiboss56]

Trebuie să ne spălăm în primul rând sufletul. Ne spălăm prin Sfânta Spovedanie, ne parfumăm prin rugăciune, ne coafăm prin fapte bune.

Cum dobândim bucuria care nu se ia de la noi niciodată?
Aducându-L pe Dumnezeu în viaţa mea. Dumnezeu îmi dă mie o putere. Zice Evanghelia: „şi celor care L-au primit şi cred în Numele Lui, le-a dat putere să se facă fiii lui Dumnezeu”. Aşa dobândim Bucuria: primind şi învăţând să trăim şi să lucrăm împreună cu această Putere!
Da, să învăţăm. Suntem în stare să învăţăm la 60 de ani, la 70 de ani, să folosim un computer, să mânuim aparate casnice foarte sofisticate, dar refuzăm să învăţăm ce dă Dumnezeu, unde se dă, cum se păstrează ce ne dă, şi cum se lucrează cu harul, cu Dumnezeu.
Cum? Lucrând poruncile Lui: iartă, să nu apună soarele peste mânia ta, - nu zice „nu te mânia”, slavă Domnului! Zice: „să n-apună soarele peste mânia ta” - şi tot ce ne-nvaţă Sfânta Biserică. Toate poruncile sunt „instrucţiuni” de dobândire a bucuriei şi de păstrare a ei. La început pare greu de tot, da! Dar să pornim de la ce ne doare cel mai mult.
Să învăţăm de la ce facem ca să ne menţinem viaţa: mâncăm, respirăm, bem apă. Acelaşi lucru trebuie să-l facem şi pentru viaţa duhovnicească. Trebuie să ne spălăm în primul rând sufletul. Facem baie, facem duş, ne parfumăm trupul, bine facem - da’ să nu daţi cu parfumuri din alea puternice că mor maicile la mănăstire intoxicate! Acelaşi lucru să-l facem şi cu sufletul. Ne spălăm prin Sfânta Spovedanie, ne parfumăm prin rugăciune, ne coafăm prin fapte bune, nu? Când faci o faptă bună uite-aşa se face părul duhovnicesc, creţ, frumos aşa! Să mâncăm, să-L mâncăm pe Domnul, cu Trupul şi cu Sângele Lui din Euharistie, dar şi cuvântul Lui, şi Numele Lui!
Să-L şi respirăm. Rugăciunea de toată ziua: „Doamne miluieşte! Maica Domnului ajută-mă!”, să ne fie ca respiraţia. Zice Apostolul: „Rugaţi-vă neîncetat!” „Da’ ce să fac mă’, să stau în genunchi să mă rog?” Stai liniştit! De multe ori, când stai în genunchi nici nu te rogi. Poţi să stai în genunchi să citeşti din carte şi să fii cu gândul în altă parte. Ci, neîncetat înseamnă aşa cum respirăm, aşa să zicem: „Doamne, mulţumesc, uite, beau apă. Doamne, mulţumesc că..., Doamne, ajută-mă să..., Doamne, ia uite ce face cutare...” şi se-nvaţă omul cu Doamne în gură şi devine una cu El.
Noi nu-ndrăznim să luăm lucrurile în serios! Vă rog, îndrăzniţi! Puneţi-L la încercare!

(Monahia Siluana Vlad, Meșteșugul bucuriei - vol. 2, Editura Doxologia, 2009, p.275)