Grijiile pamantesti

[florin.oltean75]

Daca avem trezvie - fiecare grija, fiecare necaz, fiecare inconvenient, fiecare ghimpe in suflet este o noua treapta spre Dumnezeu.

Orice conjunctura, orice aparitie, orice furtuna, orice luare prin surprindere cu durere - sunt in fapt brate intinse spre noi de catre Dumnezeu. Dar este dificil sa vedem aceasta.

[Marius22]

Dupa cum exista o negrija dupa cele duhovnicesti pe care o nasc iresponsabilitatea si nestiinta, tot asa exista si o negrija dupa cele pamantesti nascuta insa din responsabilitate si stiinta.

Negrija dupa cele pamantesti, pe care ne-o ofera credinta/increderea in Dumnezeu, nu vine din dispret fata de lume, dintr-o negare a ei. Din contra, vine dintr-o imbratisare a ei, ca dar primit de la Dumnezeu, ca raspuns la purtarea Sa de grija fata de noi.

[costel]

În prealabil postat de Kronos

Nu știu în ce lume utopică trăiți, dar de regulă nu se întâmplă așa și mulți dintre cei cu credință adevărată sunt săraci lipiți tocmai pentru că așteaptă de la Dumnezeu.

Nu traiesc intr-o lume utopica, ci in una reala. Ma intristeaza faptul ca atunci cand Dumnezeu devine centrul de atentie, omul gaseste justificari cum ca este gresit acest lucru.

Nu am afirmat ca omul nu trebuie sa lucreze, am dorit sa spun ca el este intr-o fuga nebuna dupa creatie uitand de Creator. Fiintial omul nu se implineste decat in relatia cu Dumnezeu pentru ca este creat dupa chipul Lui. De aceea Dumnezeu trebuie sa fie zilnic pe primul loc in centrul preocuparilor lui.

[Marius22]

Cele mai multe din grijile pamantesti se nasc in noi din pricina "dajdiei Cezarului", altfel spus, necesitatilor, responsabilitatilor si datoriilor, pe care le presupune viata in societate. Si, pe drept cuvant, dajdia trebuie data.

Grijile ne coplesesc insa atunci cand, uitand de cele ce se cuvin Stapanului Ceresc, ajungem sa nu mai nadajduim nici in ajutorul Sau.

[Tomita]

În prealabil postat de Marius22

Cele mai multe din grijile pamantesti se nasc in noi din pricina "dajdiei Cezarului", altfel spus, necesitatilor, responsabilitatilor si datoriilor, pe care le presupune viata in societate. Si, pe drept cuvant, dajdia trebuie data.

Grijile ne coplesesc insa atunci cand, uitand de cele ce se cuvin Stapanului Ceresc, ajungem sa nu mai nadajduim nici in ajutorul Sau.

Pe langa "dajdia Cezarului" avem griji din propria ambitie/orgoliu/nevoi de socializare/etc. (de a invata personal sau pe altii, de a face ceva util, de a corespunde unor standarde, de a avea unele lucruri fie ele si utile, sa arati cat mai bine, etc.). Uneori dajdia Cezarului e asa de mare ca nu-ti vezi capul de treburi...sunt perioade si perioade in viata omului cu multe incercari...daca ai inima buna si iti dai silinta sa faci ce e bine se micsoreaza si "dajdia".

Trist este ca si atunci cand avem timp pentru a ne apropia de Dumnezeu, nu putem sta in rugaciune sau prea aproape de Cuvant...nu stim sa iubim...si ne place sa gasim griji.

[Marius22]

Foarte interesant ca in limbajul nostru vechi bisericesc este folosit verbul "a se griji" cu sensul de a se Impartasi, a primi Trupul si Sangele lui Hristos. Intr-un fel, aceasta este singura "grija" care ne scapa de celelalte "griji". In ea se manifesta in chip vadit grija lui Dumnezeu pentru noi, lucrarea sa rascumparatoare si mantuitoare.