Casnicia - razboiul duhovnicesc al mirenilor?

[Parascheva16]

Poate sa se schimbe acel barbat daca se uita in adancul lui si isi iarta parintele care ia provocat suferinta. Si tatal violent a fost la randul sau o victima. Si ciclul continua pana se hotareste cineva sa rupa lantul. Se poate schimba un barbat si sa nu fie ca tatal sau, dar nu spunand ca nu va fi, asta nu ajuta. Si de unul singur nu va putea face. Are nevoie de duhovnic si/sau de un psiholog ortodox.

[fallen]

Si nu numai atat. Are nevoie mai ales de o persoana care sa ii tina piept si sa nu ii tolereze sub nici o forma acest comportament abuziv. Se pare ca orice forma de tolerare a unui abuz din partea cuiva nu e altceva decat o acceptare tacita, o incurajare chiar. "Agresorul" va abuza pana cand persoana de langa el nu va mai putea suporta si va ceda, intr-un fel sau altul. Sau, vorbea un individ care probabil studiase psihologia sau fusese cel putin pacient despre o situatie aparte, un anume "sindrom stockholm?" care ar consta in "fraternizarea" victimei cu agresorul, impartasirea frustrarilor si indreptatirea revendicarilor acestuia, etc. Adica cu alte cuvinte ajungi sa crezi ca el are dreptate si de fapt el e victima si tu esti cel care ii faci rau. Ceea ce poate nu e tocmai neadevarat, intodeauna.
Parasirea unui astfel de agresor e soluitia cea mai buna pt victima, dar nu neaparat si pt agresor, pt ca atunci va interpreta ca femeia (victima) nu a facut fata, sau a fost ingrata, tradatoare, etc, daca mai fuge si la /cu altul, mai e denumita si in alte feluri...
Cateodata, sa ajuti pe cineva, sa-i faci un bine, sa-ti iubesti aproapele, nu inseamna neaparat sa ii dai ceea ce vrea, sa-i faci pe plac, sa-i implinesti dorintele si sa-l faci "fericit", mai ales daca constati ca acele dorinte si placeri ale lui nu iti fac bine nici tie, nici altora, nici lui, pe termen lung. Sa-l lasi sa-ti faca rau posibil sa nu fie altceva decat o forma de razbunare tacita.
Dar din pacate o astfel de persoana care sa "rupa lanturi" se naste, probabil, odata la multe generatii si se pare ca nu suntem noi astfel de persoane.

[Parascheva16]

Depinde foarte mult cum tine piept, caci daca foloseste violenta fizica sau/si verbala, nu face nimic, din contra. Pune paie pe foc. Noi trebuie sa ii ajutam sa se vindece, sa ne rugam ptr. ei, sa luptam. Daca ii iubim si daca vrem sa ii iubim.

Luam un caz. O sotie este agresata fizic de sotul ei. Ce optiuni are, mai ales daca il iubeste? Apeleaza la lege, caci teoretic este de partea ei. Si bine ar fi ca agresorul sa fie dat afara din casa, de la caldurica, nu victima sa plece la centre ptr. femei sau asa. Apoi, dupa ce e inchis, ii face vizite, ii duce de mancare, se roaga ptr. el, pana cand incepe si el sa se schimbe. Cand barbatul e bolnav de cancer sau alta boala, sotia il abandoneaza sau are grija de el? Chiar si agresiv fiind, fuge la spital si sa caute solutii. Bine ar fi sa incercam sa ii vindecam, nu sa ii lasam in plata Domnului, caci asa nu rezolvam nimic. Daca il iubim il ajutam. Dar ajutorul nu se rezuma la a sta si a suporta si nici la a fugi mancand pamantul.

Daca el bombaneaza mult, nu e bai. Daca e f.violent e problema. Si daca violenta mai este legata si de bautura.

Au fost cazuri cand femeile au divortat pe diferite motive si s-au recasatorit cu un barbat care era si mai rau. Exemplu: o femeia a divortat ptr. ca sotul ei avea patima alcoolului. Sotul cand se imbata, nu era violent sau asa, dar vorbea mult si bombanea. A avut si copii cu el. E, a divortat si s-a recasatorit cu alt barbat. Cu al doilea barbat a facut cam 4 avorturi. In aceasta situatie, primul barbat era mai bun decat celelalt, chiar daca primul avea problema asta cu bautura. Primul o cicalea, al doilea a pus-o sa omoare. (in caz de avort nu e vinovata doar femeia, ci si cel/cei care o imping/e sa faca avort. tot canon de avort i-au si complicii.)

Maica Siluana a spus sa nu blestemam sau sa injuram peroana care ne deranjeaza, nici macar in gand! Ci sa o binecuvantam si sa ne rugam pentru ea.

Nici noi sa nu ne punem in masura de victime, iar pe ei in postura de agresori. Ambele tabere au vina lor. Am mai auzit femei sau barbati dand toata vina pe celalalt, ei fiind ingerasi.

[Parascheva16]

Studiile privind violenţa în familie realizate în România arată că, pe durata vieţii, 45% dintre femei au fost agresate verbal, 30% au fost abuzate fizic şi 7% au fost abuzate sexual. În România numărul femeilor victime ale violenţei în familie a crescut de 5 ori din 1996 până în 1998. S-au adoptat legi, s-au înfiinţat centre de consiliere şi adăpost pentru victime, fenomenul însă rămâne de amploare. Foarte puţin sau deloc cunoscut este faptul că femeia creştină are la dispoziţie, pe lângă mijloacele oferite de societate, şi mijloace duhovniceşti pentru a-şi vindeca familia de această patimă a mâniei şi agresivităţii.

Violenţa este o boală a sufletului

Ce aţi putea recomanda concret femeii aflate într-o astfel de situaţie? În afară de faptul că poate apela la diferite instanţe, din punct de vedere spiritual poate să facă ceva?

Da, poate şi este timpul să facă. Femeia a fost victimă a violenţei de-a lungul întregii istorii. Violenţa este o boală a sufletului, o patimă, un păcat care a cuprins omenirea încă de la început, de când Cain şi-a ucis fratele. Mânia care i-a fost dată omului de Dumnezeu ca să biruiască răul, a fost îndreptată asupra aproapelui. Şi pe măsură ce omul a devenit mai slăbănogit de păcate şi mai neputincios, şi-a îndreptat violenţa asupra celui mai slab decât el. În felul acesta femeia a devenit o victimă din ce în ce mai „autorizată”, în opinia lumii acesteia. Pentru că… aşa am apucat, aşa a fost dintotdeauna, că femeia e rea de gură şi trebuie bătută şi aşa mai departe…

Ca orice act de violenţă, îndreptat asupra oricui, violenţa asupra femeii este un păcat. Şi cine acceptă păcatul şi nu luptă împotriva lui, devine complice la păcat. Femeia care nu se împotriveşte prin căi spirituale, duhovniceşti, păcatului celui care o agresează, nu mai este doar victima acestui păcat, ci devine complice la păcat.

În privinţa violenţei asupra femeii este atât de greu… Nu pot vorbi fără implicare emoţională, pentru că eu însămi sunt femeie şi am crescut într-o familie în care femeia a fost victima violenţei. Tatăl meu, Dumnezeu să îl odihnească, o bătea pe mama. Şi eu, copil fiind, nu am văzut vreodată că ar fi pe drept. Poate că, omeneşte vorbind, or fi fost vreodată motive pentru care mama era lovită, bătută şi înjurată, dar Părinţii spun: oricare ar fi motivul, nu avem voie să ne mâniem, pentru că Dumnezeu ne dă putere să nu greşim când ne mâniem!

Dacă eu nu-L am pe Dumnezeu, care să mă apere de cel rău, care lucrează şi prin soţul meu, şi prin tatăl meu, şi prin fratele meu, şi prin vecinul meu, atunci eu nu mă pot apăra singură, decât prin act violent. Dacă el mă loveşte, eu îl jignesc, sau îl lovesc şi eu. Pentru că violenţa este o boală, iar când el îşi manifestă această boală, dacă eu îi răspund cu violenţa mea, nu fac decât să îi sporesc răutatea.

Mersul către vindecare la început pare imposibil, de aceea se şi înmulţeşte violenţa în halul acesta. Pentru că există nişte prejudecăţi, nişte concepţii, zidite în mintea căzută, bolnavă de păcat, care favorizează fenomenul. Unul este că „aşa sunt bărbaţii”. Al doilea e că sărăcia ar fi de vină. Trei: că alcoolul este de vină. Dar toate acestea sunt PREjudecăţi. Nu este adevărat. Adevărat este că sărăcia îl face mai violent pe cel violent, că alcoolul îl face mai violent pe cel violent, dar nimeni nu îmi ia mie răspunderea că sunt violent. Violenţa este boală a sufletului meu şi EU trebuie să mă fac sănătos.

[Parascheva16]

Soluţia nu este destrămarea familiei

Multe din femeile respective se hotărăsc foarte greu să părăsească căminul conjugal, nici nu au unde să se ducă şi practic cumva le este limitată posibilitatea de a acţiona în sensul rezolvării problemei, care este despărţirea.

Nu cred că soluţia este distrugerea familiei, distrugerea căsniciei. Soluţia este vindecarea bolii. Dacă o femeie are un bărbat bolnav de hepatită, divorţează? Nu. Îi face tratament. Se ocupă să îi dea mâncare de regim, să îi facă ceaiuri, are grijă să îşi ia medicamentele, până se face sănătos. Dacă soţul e bolnav de cancer, chiar dacă a fost foarte violent, femeia aleargă la medici, poate există totuşi un remediu, se duce la biserică, la maslu, la dezlegări, se străduieşte, să-l facă sănătos. Oare de ce nu încercăm noi tot aşa să ne vindecăm bărbaţii, sau pe cei care ne violentează, de această boală? Pentru că putem face ceva. În primul rând, atunci când este violent, trebuie să îl legăm. Eu nu pot, dar chem poliţia să îl lege. Apoi trebuie să îl ajut să îi fie frică şi ruşine. Nu-i mai este frică sau ruşine de mine sau de Dumnezeu? Apelez la prieteni, la naşi, la părinţi… Strig, ţip, nu mă ruşinez. Ies afară, plec. Îl ameninţ eu pe el, îl ameninţ cu legea, care e de partea mea.

Dar să ştim că nu suntem singuri. Dumnezeu este cu noi şi va rămâne cu noi până la sfârşitul veacurilor. Şi El a adus leac, vindecare pentru toată neputinţa, pentru toată boala. Şi atunci eu, victima, mă duc la Doctor: „Dă-mi un leac, Doamne, pentru mine şi pentru bărbatul meu!”

Soluţia pe care eu, ca maică, o pot oferi, şi ca făptură care a suferit din cauza agresivităţii bărbaţilor şi care a biruit aceasta cu Dumnezeu, eu vă recomand, surioarelor, să apelăm la Doctorul sufletelor noastre, la Dumnezeu. La Dumnezeu pe care îl găsim în Biserică, care lucrează în Biserică prin Tainele ei, prin rugăciunile ei, prin sfaturile părinţilor duhovnici. Şi vom vedea minuni. Deci concomitent cu apelarea la serviciile acestea ale lumii, care sunt foarte importante, fac tot ce se poate ca să mă vindec pe mine şi pe bărbatul meu, să vindec familia mea.

[Parascheva16]

Victime ale mecanismelor psihologice

Statisticile arată că majoritatea femeilor care sunt agresate au studii medii, sunt de obicei casnice sau au un serviciu plătit prost şi o stimă de sine scăzută. Ne poate ajuta credinţa, mai ales sub aspectul acesta psihologic?

Sigur că da. Nu numai că ne ajută, ne salvează! Pentru că noi rămânem victimele mecanismelor psihologice, unde funcţionează frica, lipsa de preţuire de sine, complexele şi toate cele care sunt produse ale psihismului nostru. Dar noi nu suntem doar psihici, ci şi duhovniceşti, suntem şi duh, şi acolo vine Dumnezeu. Şi când eu voi afla, voi simţi că sunt o fiinţă de nepreţuit în ochii lui Dumnezeu, că sunt de o valoare extraordinară, că lasă 99 de oi ca să mă salveze pe mine, că sunt după chipul Lui şi că vocaţia mea e să fiu sfântă, adică să fiu ca Dumnezeu, atunci cum să mă mai dispreţuiesc pe mine pentru că n-am o diplomă, care ce îmi face? Este ceva aparent, exterior.

Este păcat să nu ai conştiinţa propriei tale valori?

E păcat, pentru că nu ştii cine eşti. Crezi că eşti produsul biologic al părinţilor tăi. Dar când ştii că eşti Om şi omul e făcut de Dumnezeu ca să fie ca El, mă duc la Dumnezeu şi Îi spun: Doamne, fă-mă ca Tine, fă-mă frumoasă, fă-mă bună, fă-mă unică, Tu pune în mine toate minunile! Asta să cerem, nu că să moară capra vecinului, să-mi reuşească fata la… sau să mă mărit cu cutare. Câte femei n-au făcut… păcate! ca să se căsătorească cu bărbatul care astăzi le agresează… Şi atunci culeg ce am semănat. Dar, nu-i nimic, mă duc şi semăn din nou. Adică: Doamne, Tu ştii, în prostia mea am făcut asta, asta… Dar acum vino în viaţa mea, vino în căminul meu, vino în familia mea, Doamne!

Şi atunci Dumnezeu ne va da putere să fim altceva, ceva astfel încât lui îi va cădea mâna pe lângă trup, n-o să îndrăznească să mă atingă. Ceva care îi va stârni admiraţie şi respect… până la urmă! Dar asta cu multă răbdare, cu rugăciune, cu post, cu respectarea poruncilor lui Dumnezeu.

[Parascheva16]

Să ne lepădăm de răutate

Apoi, să mă iertaţi, agresivitatea generează agresivitate. Orice gest agresiv se întoarce împotriva noastră. Or noi, cele mai delicate făpturi ale lui Dumnezeu, femeile, am făcut cele mai îngrozitoare crime. Am ucis prunci în pântecul nostru fără nicio milă! Şi atunci această violenţă se întoarce împotriva noastră. Noi urâm, suntem urâţi şi nu ştim cine ne manipulează… Sângele copiilor noştri strigă din pământ, aşa cum sângele lui Abel striga din pământ! Şi ce vom face? Să ne împăcăm cu Dumnezeu, să ne împăcăm cu cei pe care i-am ucis, să ne lepădăm de răutatea noastră şi atunci răutatea celorlalţi va fi neputincioasă. Dacă noi ne curăţim, dacă faci curat nu mai vin toate aceste duhuri rele care vin şi sporesc răutatea şi violenţa celor de lângă noi. Aceasta este soluţia cea adevărată. Altfel, va trebui să facem legi ca să îl omoare pe agresiv, iar victima va deveni agresivă şi va omorî pe alţii, şi ne ucidem. Fără Hristos, fără iertare, fără împăcarea cu Dumnezeu şi cu noi înşine nu există ieşire.

Maica Siluana Vlad, fragmente din emisiunea „Despre violenţa domestică” – Radio Logos

sursa: http://apostolatintarafagarasului.blogspot.ca/2010/06/remedii-duhovnicesti-impotriva.html

Audio aici: http://www.sufletortodox.ro/inregist...udio-14-minute