Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

Ţie ţi se cere însă convingere nestrămutată şi neîndoielnică că Dumnezeu poate să-ţi îndeplinească cererea, cu condiţia ca această cerere să fie spre folos

Dacă te rogi Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, lui Dumnezeu Cel în Treime, nu-L căuta în afara ta, încearcă să-L vezi în tine, trăind în Tine, ca şi cum te-ar pătrunde şi te-ar cunoaşte în chip desăvârşit. „Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi templu al lui Dumnezeu (al lui Dumnezeu în Treime) şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?“ (I Corinteni 3, 16); „Voi aşeza locaşul Meu în mijlocul vostru, (...) voi umbla printre voi, voi fi Dumnezeul vostru“ (Leviticul 26, 11-12; compară cu 2 Corinteni 6, 16, 18). „Doamne, cercetatu-m-ai şi m-ai cunoscut“, zice David (Psalmul 138, 1).
Dacă te rogi având în suflet îndoială că vei obţine ceea ce ceri, adu-ţi aminte că la Dumnezeu toate sunt cu putinţă, că îţi poate da orice, în afară de rău, care e partea diavolului; că însuşi faptul că ai cerut ceea ce ai cerut devine, în ceea ce te priveşte, o garanţie nestrămutată a îndeplinirii cererii. Eu aş putea să pun la îndoială realizarea unui lucru pe care mi-l propun, la Domnul însă, toate sunt, în mod sigur, cu putinţă, fiindcă numai la El intenţia, gândul devine de îndată faptă, dacă vrea să fie. Dar chiar şi cu noi se poate petrece acelaşi lucru; cuvântul prin care cerem ceva să cuprindă în sine, virtual, obţinerea acelui ceva.
Împreună cu Domnul-Cuvântul, pentru a-ţi îndeplini cererea, lucrează Tatăl-Creatorul şi Duhul Sfânt-Săvârşitorul. Adaugă posibilităţii de a-ţi îndeplini cererea şi nemărginita bunătate prin care Domnul ni Se arată ca Izvor nesecat, ca însăşi Existenţa şi ca Cel ce face să existe toate. El este Dumnezeul darurilor, al milelor şi al îndurărilor. „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide“ (Matei 7,7). Mai adaugă la aceasta înţelepciunea lui Dumnezeu, Care, atunci când dă, ştie să aleagă pentru noi ceea ce este mai bun, ceea ce se potriveşte mai bine stării noastre sufleteşti şi trupeşti. Ţie ţi se cere însă convingere nestrămutată şi neîndoielnică că Dumnezeu poate să-ţi îndeplinească cererea, cu condiţia ca această cerere să fie spre folos, să ceri cele bune, nu cele rele. „Tatăl vostru Cel din ceruri va da cele bune celor care cer de la El” (Matei 7, 11).


(Sf. Ioan de Kronstandt, Viața mea în Hristos, Editura Sophia, p. 396)

[cristiboss56]

Omul, deschizându-şi inima sa duhovnicului şi mărturisindu-şi greşelile se smereşte şi astfel deschide uşa cerului, lăsând să coboare din belşug harul lui Dumnezeu, care îl eliberează.

Ca să simtă cineva odihnă trebuie să arunce molozul dinlăuntrul său. Asta se va face prin mărturisire.
Omul, deschizându-şi inima sa duhovnicului şi mărturisindu-şi greşelile se smereşte şi astfel deschide uşa cerului, lăsând să coboare din belşug harul lui Dumnezeu, care îl eliberează. Înainte de mărturisire în capul lui există ceată, vede slab şi îşi justifică greşelile sale. Pentru că atunci când mintea lui este întunecată de păcate, nu vede curat. Prin mărturisire face un "fuuu", se depărtează ceata şi orizontul se curăţă.
De aceea, celor care vin să discutăm o problemă sau să-mi ceară un sfat etc„ dacă nu s-au spovedit niciodată, îi trimit mai întâi să se spovedească şi după aceea îi primesc să vorbim.
Unii îmi spun: "Părinte, fiindcă Sfinţia Ta îti poţi da seama ce trebuie să fac în problema aceasta, povătuieşte-mă“.
"Deşi mi-aş da seama eu ce trebuie să faci, îi spun, nu vei înţelege tu ce voi spune eu. De aceea mergi mai întâi şi te spovedeşte şi după aceea vino să discutăm".
Cum oare să te înţelegi cu un om atunci când se află în altă frecventă?
Prin mărturisire omul aruncă din lăuntrul său orice ar fi nefolositor şi rodeşte duhovniceşte.
Într-o zi săpam în grădină, ca să plantez nişte roşii. În acel timp vine cineva şi-mi spune:
"Ce faci, Părinte?"
"Ce să fac? îi spun. Îmi spovedesc grădina"
"Bine, Părinte, dar şi grădina are trebuinţă de spovedanie?"
"Desigur că are. Am observat că atunci când o spovedesc, adică scot afară pietrele, pirul, spinii etc., face legume alese, iar altfel roşiile se fac palide şi slabe!".


Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoință duhovnicească în col. Cuvinte duhovnicești III, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 265-266

[cristiboss56]

In orice clipă poţi muri, în noaptea asta chiar, şi-n cele ce vei fi aflat, în acelea vei fi judecat, după cum spune Domnul. De trândăvie şi deznădejde scăpăm de cugetăm la moarte şi, după cuvântul părintesc, de socotim fiecare zi ca pe cea din urmă. Că numai aşa vezi că n-ai vreme de pierdut, şi nu amâni rugăciunea. Că în orice clipă poţi muri, în noaptea asta chiar, şi-n cele ce vei fi aflat, în acelea vei fi judecat, după cum spune Domnul.
Să ne îngrijim, dar, ca întotdeauna să fim împăcaţi cu Dumnezeu şi cu oamenii.

(Jean-Claude Larchet, Ține candela inimii aprinsă. Învățătura părintelui Serghie, Ed. Sophia, București, 2007, p. 121)

[cristiboss56]

Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup.
Nu ştiţi, oare, că nedrepţii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu? Nu vă amăgiţi: Nici desfrânaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru.
Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva. Bucatele sunt pentru pântece şi pântecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu e pentru desfrânare, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup. Iar Dumnezeu, Care a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi prin puterea Sa.
Au nu ştiţi că trupurile voastre sunt mădularele lui Hristos? Luând deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei desfrânate? Nicidecum! Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de desfrânate este un singur trup cu ea? "Căci vor fi - zice Scriptura - cei doi un singur trup". Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El.
Fugiţi de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă desfrânării păcătuieşte în însuşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ!
Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

(Sf. Apostol Pavel, Epistola I către Corinteni, cap. 6, 9-20)

[cristiboss56]

Dragostea nu cunoaşte ruşinea şi de aceea nu ştie să dea un chip bine orânduit mădularelor ei. Dragostei îi este firesc să nu se ruşineze şi să nu-şi ascundă măsura ei.
Fericit cel ce te-a aflat pe tine liman a toată bucuria. Dumnezeu iubeşte adunarea celor smeriţi ca pe adunarea serafimilor şi mai cinstit este la Dumnezeu un trup neprihănit decât o jertfă curată. Căci amândouă, adică smerenia şi neprihănirea pregătesc sufletului un zălog al Treimii.
Mergi la prietenii tăi cu cuviinţă! Căci, de faci aşa, te foloseşti şi pe tine, şi pe ei. Că de multe ori, pe motiv de iubire, sufletul leapădă frâul grijii de sine. Păzeşte-te de întâlniri, că nu sunt de folos în orice timp! În adunări, preţuieşte tăcerea. Căci războiul dinlăuntru este mai uşor decât cel din afară. Să nu crezi, frate, că pot fi oprite gândurile dinlăuntru dacă nu se ţine trupul în bună rânduială. Teme-te de obişnuinţă mai mult decât de vrăjmaşi! Cel ce hrăneşte în sine obişnuinţa e ca omul ce hrăneşte focul. Căci măsura puterii amândurora este materia ce li se dă. De cere obişnuinţa o dată să treacă în faptă şi nu i se împlineşte cererea, a doua oară o vei afla slăbită. Şi de vei face voia ei o dată, a doua oară o vei afla mai întărită împotriva ta.

(Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Filocalia X, p. 268)

[cristiboss56]

Este absolut necesar ca orice credincios să aibă duhovnic, care îl va povățui cu sfaturile lui şi îl va ajuta prin Taina Mărturisirii.
Astăzi lucrul cel mai de nevoie este ca oamenii să afle un duhovnic, să se spovedească, să aibă încredere în el şi să se sfătuiască cu el.
Dacă au duhovnic şi îşi fac un program de rugăciune, cu puţin studiu, dacă merg la biserică şi se împărtăşesc, atunci nu au de ce să se teamă în această viaţă.
Sufletul trebuie supravegheat de duhovnic ca să nu greşească drumul.
În nevoinţa duhovnicească poate ajuta, de pildă, şi studiul duhovnicesc, dar dacă cineva nu are povăţuitor duhovnicesc, îşi poate da propriile lui tâlcuiri la cele pe care le citeşte şi astfel să se înşele.
Vezi, şi atunci când cineva merge undeva cu maşina, poate consulta harta, dar mai bine opreşte şi întreabă, ca să nu o ia pe un drum greşit. Desigur, se mai poate ca cineva să întrebe, însă să nu o ia pe drumul ce i se spune şi să ajungă în cele din urmă altundeva, sau să nu ia aminte la punctele primejdioase şi să păţească ceva rău. Însă cel ce îi arată drumul şi în acelaşi timp îi spune: "Ia aminte, la punctul cutare este o curbă primejdioasă, dincolo este o prăpastie...", unul ca acesta îşi va lua plata sa.
Vreau să spun că la fel trebuiesă se facă şi în viata duhovnicească.
Este absolut necesar ca orice credincios să aibă duhovnic, care îl va povățui cu sfaturile lui şi îl va ajuta prin Taina Mărturisirii.
Numai aşa poate trăi o viată duhovnicească ortodoxă şi poate fi sigur că se află pe drumul cel bun.
Desigur, fiecare îşi va alege povățuitorul duhovnicesc. Nu îşi va încredinţa sufletul său oricui. Precum pentru sănătatea trupului caută un medic bun, tot astfel şi pentru sănătatea sufletului său va căuta un duhovnic bun pe care îl va cerceta în mod regulat, avându-l pe acela ca medic al sufletului său.


Cuviosul Paisie Aghioritul, Nevoință duhovnicească în col. Cuvinte duhovnicești III, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 269

[cristiboss56]

Icoanele ortodoxe ale Maicii Domnului se recunosc cel mai degrabă după cele trei stele - una pe frunte, a doua pe umărul drept, a treia pe umărul stâng. Aceste trei stele simbolizează fecioria Fecioarei Maria înainte de naştere, în naştere şi după naştere.

Mi-ai pus lângă scrisoare o imagine de femeie care e răspândită în popor sub numele Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Imaginea înfăţişează o femeie tânără, veselă, cu părul revărsat pe umeri, cu faţa durdulie, cu buzele rumenite, cu hainele pestriţe. Fără prunc în braţe. Ai văzut şi singur că este o imagine ne-ortodoxă a Maicii Domnului, şi întrebi: „După ce poate omul să recunoască o icoană ortodoxă a ei?”
Icoanele ortodoxe ale Maicii Domnului se recunosc cel mai degrabă după cele trei stele - una pe frunte, a doua pe umărul drept, a treia pe umărul stâng. Aceste trei stele simbolizează fecioria Fecioarei Maria înainte de naştere, în naştere şi după naştere.
După aceea, culorile veşmintelor. Ca regulă, veşmântul Maicii Domnului se zugrăveşte în trei culori principale: în auriu, roşu şi albastru. Haina de dedesubt este albastră, cea de deasupra roşie, amândouă întreţesute, ţesute şi împodobite cu aur. Culoarea aurie simbolizează nemurirea, cea roşie - slava şi domnia, iar cea albastră - cerurile. Ceea ce înseamnă: înveşmântată în slavă nemuritoare în ceruri este ea, cea oarecând pătimitoare şi roabă a Domnului pe pământ.
Faţa Sfintei Născătoare de Dumnezeu nu este niciodată în icoanele ortodoxe plină şi rotundă, ci prelungă şi destul de trasă. Ochii, mari şi gânditori. Tristeţe lină, gata de un surâs mângâietor: tristeţe pentru nefericirea lumii, surâs pentru nădejdea în Dumnezeu Mângâietorul, însă atât tristeţea, cât şi surâsul sunt reţinute, şi totul este reţinut, totul este supus duhului. Este chipul unei biruitoare, care a trăit toate amărăciunile durerii şi restriştii şi poate să ajute celor care se luptă cu durerea şi cu restriştea. Părul ei este întotdeauna acoperit cu totul.
Chipul Născătoarei de Dumnezeu nu pare nicicând de o frumuseţe firească. El e în aşa fel, că alungă orice gând de trupesc. El este de o frumuseţe mai presus de fire, care nu se arată altminteri decât prin sfinţenie. El întoarce gândul privitorului către înalta realitate duhovnicească şi frumuseţe a sufletului.
Capul Maicii Domnului este aplecat lin către pruncul Hristos, pe care îl ţine la piept. Această lină aplecare arată supunerea în toate faţă de voia lui Dumnezeu, pe care ea a arătat-o cândva şi în cuvinte binevestitorului Gavriil, zicând: iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Şi mai înseamnă recunoaşterea faptului că Cel pe Care îl ţine în braţe este mai mare decât ea.
În icoanele ortodoxe, Maica Domnului e zugrăvită foarte rar fără pruncul Iisus. Iar atunci când e zugrăvită singură, este concepută de către iconar ca Maică a durerii sub cruce, cu mâinile încrucişate şi capul plecat, câteodată cu săbiile simbolice îndreptate spre inima ei. Dar inima nu este zugrăvită niciodată, nici nu se vede. Cel mai des întâlnită este icoana ei cu Fiul în braţe. Ea s-a şi arătat în lume pentru Fiul. Misiunea ei în lume a fost în Fiul ei. Ca nimeni să nu vadă în ea femeia, ci, totdeauna şi pentru totdeauna, mama. Ea reprezintă cea mai înaltă, mai curată şi mai sfântă maternitate, de la un capăt la celălalt al timpului. Ea este Maica Domnului nostru Iisus Hristos, dar e şi mama noastră, mângâietoarea noastră şi grabnica noastră ajutătoare.
Ea să-ţi fie şi ţie întotdeauna mângâiere şi ajutor!


(Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi: scrisori misionare, Editura Sophia - Press, 2002, p.58)