Icoana unicat

[Mihailc]

În prealabil postat de delia31

@Mihai-parca topicul de fata e despre icoane mai putin cunoscute. Icoane precum cea a mucenicilor chinezi canonizati in anul 2000 de Biserica Rusa, adusi in prim plan cu ocazia pomenirii lor acum doua zile, si cea a Sf. Mitrofan Yang Ji de Beijing nu le intalnesti chiar pe toate drumurile.

Poate nu întâlneşti pe toate drumurile tale. Pe drumurile altora se întâlnesc destule, ba chiar prea multe pentru o tradiţie care autoflatează că ar fi moştenitoarea unică a icoanei autentice.

Nu era neaparat cazul aici, ca pornind de la niste icoane rare, sa te lansezi in discutii cu potential conflictogen pe tema contextului mai larg al Revoltei boxerilor din China si a eventualelor asemanari cu “nationalismele romanesti contemporane suferinde de schizofrenie”. Nu de alta, dar nu cred sa fie prea multi amatori de asemenea paralelisme si nici nu intrevad cine stie ce miza de anvergura. Imho.

De fapt majoritatea icoanelor postate nu sunt atât de rare, cât de rarefiată e cultura iconică a celor care le-au postat. Am ţinut această constatare măruntă pentru mine, probabil pentru a evita rigorismul excesiv şi juliturile în amorul propriu al celor vizaţi.
Admit că nu era necesară discuţia despre contextul istoric real în care au fost ucişi ortodocşii chinezi, ca victime colaterale într-o revoltă antioccidentală şi anticolonială, dar cu preţul convingerii că pentru tine, şi cei care gândesc la fel ca tine, nu există nicio diferenţă între credinţa în mucenicia veritabilă creştină şi credinţa în "Zâna măseluţă" sau "Baba cloanţa". În prelungirea confuziei contemporane legate de valoarea şi caracteristicile muceniciei, probabil că un grup de excursionişti ortodocşi români aflaţi în vizită în Israel, al căror autocar ar sări în aer, dintr-o tragică eroare de percepţie a teroriştilor arabi, ar fi repede canonizaţi doar în temeiul faptului că au fost ucişi fiind botezaţi ortodocşi, în războiul altora. La priveliştea unui asemenea mod de gândire, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe ar zâmbi amar, din veşnicia unde sălăşluieşte alături de Hristos. S-a terminat cu mucenicii de altădată, cu cei care plonjau fulgerător în sfinţenie prin acte/fapte de libertate şi iubire aflate pe paliere de profunzime imposibil de priceput pentru o minte preocupată exclusiv de bunăstarea transcendentală a propriului ego.

Daca n-ai fi lasat sa-ti scape acel innuendo adresat simultan nimanui si tuturor, cu “monoclul idolatrizant al habotnicilor” de pe forum, te-am fi scuzat de offtopic cu multumirile de rigoare pentru informatiile aduse, livrate la pachet cu acidul sulfuric dintre randuri. Dar asa, tind sa cred ca tocmai acela a fost mobilul interventiei tale. Or am I mistaken?

Rabinath Tagore a lansat în cultură o vorbă de duh bine ancorată în adevărul faptelor :"frumuseţea locuieşte în ochiul celui care priveşte". Cred că în cazul de faţă şi opusa e la fel de adevărată: "Innuendo locuieşte în ochiul celui care priveşte/citeşte"

Pace tie cititorule!

Expresia asta, aşa cum a fost plasată ea în postarea originală (numărul 79 de pe prezentul topic) îmi aminteşte de o secvenţă dintr-un film istoric, în care un popă, obligat de împrejurări să lupte într-un război, îi taie cu ură beregata unui inamic, iar apoi, în timp ce acela trăgea să moară, îi recită cu acrivie şi fariseism ritual, aparent profund afectat de moment, rugăciunile de dezlegare şi apoi îi închide ochii, după ce victima şi-a dat ultima suflare, cu o tandreţe aproape credibilă în felul cum a fost jucată de actor. Apoi continuă să ucidă şi alţi duşmani, dar regizorul nu mai insistă pe contrastul violent dintre killer şi mimarea comportamentului standard evlavios prezentat în secvenţa descrisă sumar mai sus.

[catalin2]

Am recitit cu ocazia asta povestea sfintilor martiri chinezi, cu adevarat impresionanta pentru toate tarile ortodoxe, nu doar pentru chinezi.
Boxerii erau la origine o secta religioasa pagana, taoista probabil. Scopul lor nu era doar alungarea strainilor, luptau si impotriva crestinismului si crestinilor. Ii deranjau misionarii catolici si protestanti (ortodocsii erau putini), care ii converteau pe chinezi si isi lasau credinta pagana. Ca dovada cele mai multe victime nu au fost strainii, ci chinezii convertiti la crestinism. Cei 222 de sfinti martiri chinezi nu sunt europeni, ci chinezi ortodocsi. Crestinii erau torturati sa renunte la crestinism, daca renuntau si se inchinau idolilor lor nu mai erau omorati. Mare parte din strainii din Beijing au scapat refugiindu-se in zona ambasadelor, unde au rezistat asediului aproape doua luni, pana a venit armata straina si a cucerit orasul.

[catalin2]

Cateva relatari despre martiriul lor.
Am gasit un site romanesc dedicat doar acestor sfinti mucenici: http://martiriichinezi.scriitor.org/...iiChinezi.html
Sunt acolo cred toti cei 222 de sfinti si omorarea lor, cea mai completa descriere.

Maria, logodnica lui Isaia, a venit la casa Parintelui Mitrofan cu trei zile inainte de macel, spunand ca vrea sa moara alaturi de familia logodnicului sau, atunci Serghie, baiatul Parintelui, a incercat de trei ori s-o convinga sa se ascunda, dar ea i-a raspuns: «M-am nascut langa biserica Preasfintei Nascatoare-de-Dumnezeu, si aici voi muri!» si a ramas pe locul unde fusese biserica. Mai apoi, au ajuns acolo soldatii si «Boxerii», si Maria a mu*rit ca mucenita, socotind moartea doar o trecere la odihna cea vesnica.

Fiul cel mic al Parintelui Mitrofan, Ioan, avea doar opt ani. In seara de 10 iunie, cand tatal sau a fost omorat, «Boxerii» i-au rupt mana din umar si i-au taiat degetele, nasul si o ureche. Cand a fost intrebat daca nu sufera din pricina durerile, baietelul a raspuns: «Nu doare sa patimesti pentru Hristos». Copiii il batjocoreau, strigandu-i nume urate, si cand Ioan le-a cerut vecinilor apa, nu doar ca nu i-au dat, ci l-au si iz*gonit. Protasie Chang si Irodion Xu au dat mar*turie ca l-au vazut pe Ioan plin de rani la maini si la picioare; ranile erau adanci de aproape cinci centimetri, dar el nu simtea durere. Cand a fost prins din nou de «Boxeri», n-a aratat nici o teama si s-a dus cu ei plin de pace. Un batran le-a zis atunci: «Cu ce-i vinovat baiatul? E vina parintilor sai ca s-au facut urmatori ai diavolului!». Altii isi bateau joc de el si-l ocarau, altii doar il priveau cu dispret. Asa a mers ca o oaie la taiere. A doua zi, i s-a taiat capul, apoi i s-a ars trupul cel sfintit…”.

[tabitha]

În prealabil postat de catalin2

Cateva relatari despre martiriul lor.
Am gasit un site romanesc dedicat doar acestor sfinti mucenici: http://martiriichinezi.scriitor.org/...iiChinezi.html
Sunt acolo cred toti cei 222 de sfinti si omorarea lor, cea mai completa descriere.
[...]

Deci sunt sfinți și nu victime colaterale ale Revoltei Boxerilor, cum mi se lăsase impresia din ultimele postări. Mulțumim, Cătălin.

[tabitha]

Foarte interesanta icoana,seamana cu cele pictate de copti,mereu am avut sentimentul unei picturi realizate de un copil.Cel din dreapta,hranit,de corbi,este Sfantul Ilie la paraul Kedrit?Totusi are matanii la brau,cred ca este un simbol cumva,pe vremea lui Ilie nu cred ca erau cunoscute.Leii langa un om sfant este o tema care s-a mai repetat,vezi sfantul Gherasim de la Iordan care a vindecat parca un leu ce i-a ramas apoi aproape pana la sfarsit.Cine este cel din stanga,este avva Antonie cel Mare?Poarta pe cap acel acoperamant cum au isihastii?De ce este scris in araba,de unde provine icoana?

[delia31]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Foarte interesanta icoana,seamana cu cele pictate de copti,mereu am avut sentimentul unei picturi realizate de un copil.Cel din dreapta,hranit,de corbi,este Sfantul Ilie la paraul Kedrit?Totusi are matanii la brau,cred ca este un simbol cumva,pe vremea lui Ilie nu cred ca erau cunoscute.Leii langa un om sfant este o tema care s-a mai repetat,vezi sfantul Gherasim de la Iordan care a vindecat parca un leu ce i-a ramas apoi aproape pana la sfarsit.Cine este cel din stanga,este avva Antonie cel Mare?Poarta pe cap acel acoperamant cum au isihastii?De ce este scris in araba,de unde provine icoana?

Intr-adevar, e foarte frumoasa icoana de la Mirela.

Unul din sfinti e Antonie cel Mare, asa cum ai zis, iar celalalt e Pavel Tebeul (din Tebaida Egiptului). A fost si el hranit de un corb, la fel ca profetul Ilie la paraul Cherit, a imblanzit si el lei, la fel ca Gherasim de la Iordan, care apoi i-au slujit si care i-au sapat groapa atunci cand a murit la varsta de 113 ani.
Sf. Pavel Tebeul e primul pustnic cunoscut al crestinatatii, iar cel care l-a gasit mort, in genunchi cu mainile impreunate in rugaciune, a fost Antonie cel Mare. Antonie e imbracat in vesminte monahale, avand pe cap camilafca.

Cred ca ai fi surprins sa afli ca aceasta icoana l-a fascinat si pe William Dalrymple, un autor scotian care a rescris jurnalul de calatorie al Sf. Ioan Moscul de la Muntele Athos la Manastirea Sf. Antonie cel Mare din Egipt.

Iata ce scrie el in lucrarea “From The Holy Mountain – a journey in the shadow of Byzantium”:

“Often the saint was shown in the company of his friend St Paul the Hermit: while St Anthony was held by the Copts to be the first monk, St Paul was said to be the first hermit. When the two were shown together they were always accompanied by a raven that, according to St Jerome’s version of the legend, diligently brought a loaf of bread every day to their cave.
In some icons the two men were also accompanied by a pair of lions (see icon below), again a reference to St Jerome’s “Life of St Paul the First Hermit” which tells how the lions helped St Anthony bury his friend: Even as St Anthony wondered how he was to bury his friend, two lions came coursing, their manes flying, from the inner desert and made towards him. At the sight of them, he was at first in dread: then turning his mind to God, he waited undismayed, as though he looked on doves. They came straight to the body of the Holy Paul, and halted by it wagging their tails, then crouched themselves at his feet, roaring mightily; and Anthony knew well they were lamenting him, as best they could. Then, going a little way off, they began to scratch up the ground with their paws, vying with each other to throw up the sand, till they had dug a grave roomy enough for a man ...

The reason for my particular interest in the icons of St Anthony was that during the Dark Ages the saint was also a favourite subject for the Pictish artists of my native Scotland, as well as for those across the sea in Ireland. The Celtic monks of both countries consciously looked on St Anthony as their ideal and their prototype..."

Vezi in linkul de mai jos mai multe detalii despre legatura dintre Egiptul coptilor si Scotia celtilor. Dupa cum descrie autorul scotian, primii eremiti din Irlanda si Scotia erau numiti “pueri egyptiaci”, copiii egiptenilor. http://www.oodegr.com/english/istori...tain_Egypt.htm


[IMG][/IMG]

[delia31]

În prealabil postat de Mihailc

Poate nu întâlneşti pe toate drumurile tale. Pe drumurile altora se întâlnesc destule, ba chiar prea multe pentru o tradiţie care autoflatează că ar fi moştenitoarea unică a icoanei autentice.

De fapt majoritatea icoanelor postate nu sunt atât de rare, cât de rarefiată e cultura iconică a celor care le-au postat. Am ţinut această constatare măruntă pentru mine, probabil pentru a evita rigorismul excesiv şi juliturile în amorul propriu al celor vizaţi.
Admit că nu era necesară discuţia despre contextul istoric real în care au fost ucişi ortodocşii chinezi, ca victime colaterale într-o revoltă antioccidentală şi anticolonială, dar cu preţul convingerii că pentru tine, şi cei care gândesc la fel ca tine, nu există nicio diferenţă între credinţa în mucenicia veritabilă creştină şi credinţa în "Zâna măseluţă" sau "Baba cloanţa". În prelungirea confuziei contemporane legate de valoarea şi caracteristicile muceniciei, probabil că un grup de excursionişti ortodocşi români aflaţi în vizită în Israel, al căror autocar ar sări în aer, dintr-o tragică eroare de percepţie a teroriştilor arabi, ar fi repede canonizaţi doar în temeiul faptului că au fost ucişi fiind botezaţi ortodocşi, în războiul altora. La priveliştea unui asemenea mod de gândire, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe ar zâmbi amar, din veşnicia unde sălăşluieşte alături de Hristos. S-a terminat cu mucenicii de altădată, cu cei care plonjau fulgerător în sfinţenie prin acte/fapte de libertate şi iubire aflate pe paliere de profunzime imposibil de priceput pentru o minte preocupată exclusiv de bunăstarea transcendentală a propriului ego.

Rabinath Tagore a lansat în cultură o vorbă de duh bine ancorată în adevărul faptelor :"frumuseţea locuieşte în ochiul celui care priveşte". Cred că în cazul de faţă şi opusa e la fel de adevărată: "Innuendo locuieşte în ochiul celui care priveşte/citeşte"

Expresia asta, aşa cum a fost plasată ea în postarea originală (numărul 79 de pe prezentul topic) îmi aminteşte de o secvenţă dintr-un film istoric, în care un popă, obligat de împrejurări să lupte într-un război, îi taie cu ură beregata unui inamic, iar apoi, în timp ce acela trăgea să moară, îi recită cu acrivie şi fariseism ritual, aparent profund afectat de moment, rugăciunile de dezlegare şi apoi îi închide ochii, după ce victima şi-a dat ultima suflare, cu o tandreţe aproape credibilă în felul cum a fost jucată de actor. Apoi continuă să ucidă şi alţi duşmani, dar regizorul nu mai insistă pe contrastul violent dintre killer şi mimarea comportamentului standard evlavios prezentat în secvenţa descrisă sumar mai sus.

Sa stii ca avea dreptate Tagore. Nu-i nici o noutate ca proiectam asupra celorlalti lumina sau bezna launtrica proprie, ca-i vedem tocmai prin “monoclul idolatrizant ” de care urmeaza sa-i acuzam.

Asadar, te-am suspectat pe nedrept de aciditate sulfurica, si de data asta, si altadata in discutiile tale cu altii. Vae victis!
Stiam desigur, teoretic, ca ochiul meu rau le vede pe toate rele, ca mintea mea pune relele in carca altora ca una “preocupata excesiv de bunastarea transcendenta a propriului ego”, dar deh, nu stiu altii cum sunt, dar la mine se aplica vorba aia a lui Cioran “am toate defectele celorlalti, insa doar cand le vad la ei mi se par inadmisibile” (aprox.) In fine.

Cu pace sa iesim!

Sper ca de data asta amplasamentul formulei de final e ok. La fel si substanta alcalina din dedesubt.
Cam atat. Ma opresc aici. N-as vrea sa te contaminez cu aciditatea mea predominanta si sa crezi cumva ca “recit” din nou “cu acrivie un ritual fariseist" la capataiul propriei victime, si asa, din pricina mea sa cazi in pacatul celui prea exigent fata de barna din ochiul celuilalt.

Multumesc de feed-back, ma asteptam sa fii chiar mai critic :) dat fiind discrepanta dintre “cultura mea iconica rarefiata” si subtilitatile tale luxuriante in materie.

Edit. En passant fie spus, pe Tagore il cheama Rabindranath. Rabinath, o fi ceea ce e Adi raportat la Adrian.

Last edit. Cu pace sa iesim!

[delia31]

Aplicatii practice la vorba de duh a lui Tagore de care aminteai mai sus:

În prealabil postat de Mihailc

...dar cu preţul convingerii că pentru tine, şi cei care gândesc la fel ca tine, nu există nicio diferenţă între credinţa în mucenicia veritabilă creştină şi credinţa în "Zâna măseluţă" sau "Baba cloanţa". În prelungirea confuziei contemporane legate de valoarea şi caracteristicile muceniciei, probabil că un grup de excursionişti ortodocşi români aflaţi în vizită în Israel, al căror autocar ar sări în aer, dintr-o tragică eroare de percepţie a teroriştilor arabi, ar fi repede canonizaţi doar în temeiul faptului că au fost ucişi fiind botezaţi ortodocşi, în războiul altora.

“Proiectarea propriei tale lumi interioare asupra celorlalţi, mută originea răului in interioritatea ta care te împiedică să ai acces vizual la lucrurile bune”. (recunoasteti citatul? :))

[Mihailc]

O, vai, din nou cădem în solilocvii patetice şi replieri pasiv-agresive.
Totuşi discursul tău, care n-are nicio legătură cu postarea mea, doar o foloseşte ca pretext pentru o pentru o dezvoltare personală într-o ficţiune facilă, ar trebui să aleagă între autocompătimire romanţată şi condescendenţă mascată struţeşte , fiindcă ambele ingrediente amestecate forţat în aceeaşi zeamă textuală alcătuiesc un ghiveci literar hibrid de care s-ar speria până şi cei mai deconstructivişti critici literari postmoderni.

În rest, ar fi ceva materie primă pentru un blog monologal, că se poartă. Succes!