Despre spovedanie, formalism si nepasare duhovniceasca

[adam000]

În prealabil postat de Ekaterina

Mi-a placut cum mi-a explicat duhovnicul in urma cu mai mult timp ce inseamna nevointa. Ne-vointa, ceva impotriva vointei. De exemplu daca seara esti obosit si tot ce iti doresti este sa te culci, considerand ca esti prea obosit pentru rugaciune, este un act de nevointa sa treci peste tine, peste vointa ta de a te odihni si sa acorzi un timp rugaciunii. In general nevointa nu este usor de implinit, dar ea incalzeste inima, te mentine intr-o stare de caldura sufleteasca din care se naste nevoia de Dumnezeu.

Mie daca oboseala mi-ar fi incat tot ce imi doresc este sa ma culc, apoi ma culc. Probabil ca m-as culca rugandu-ma cu cuvintele mele catre Dumnezeu o rugaciune scurta (ce as avea atunci pe moment a-I spune, poate chiar sa ii cer iertare ca nu sint in stare sa spun rugaciunile de seara, poate chiar sa-I multumesc). Dar nu m-as apuca sa imi chinui organismul impotriva oboselii, ca sa ma fortez cu rugaciunea, pentru simplul fapt ca nevoia de somn chiar Dumnezeu a randuit-o in om, asa ca eu personal chiar nu cred ca Dumnezeu si-ar dori sa stau de vorba cu El in rugaciune impotriva unei oranduilei ce chiar El a pus in mine. Pentru ca scopul meu este sa-L iubesc pe Dumnezeu si creatia Sa (si sa ma rog din dragoste si cu bucurie), nu sa ma autochinuiesc, fortat, impotriva firii (de sa existe riscul ca sa ajung sa ma rog asa... printre dinti...).
Eu mai degraba m-as nevoii sa ma rog in loc sa pacatuiesc, pentru ca Dumnezeu nu a pus in mine pacatul (asa cum a pus somnul), astfel incat, gandesc eu, ca e cu chibzuiala sa iti tai voia de la pacat ca sa te rogi, nu de la somn. Si cand oi ajunge (daca voi ajunge) vreodata sa nu mai pacatuiesc, atunci poate o sa simt nevoia sa tai si din somn. Pina atunci insa, socot ca e mai mare nevointa sa ma rog in toate acele circumstante in care altfel ar exista loc sau posibilitatea spre pacat (de ex cand se aduna colegii la barfa, cand povestesc pacate de-ale lor, etc - mai multe ore de rugaciune am totaliza, si mai castigati am fi, daca ne-am taia voia de a ne alipi de asemenea situatii spre pacat, si in schimb ne-am ruga in asemenea circumstante, iar rugaciunea ne-ar feri de pacat).
Pe de alta parte, exista si ispita aceasta: ca de fiecare data cand vrei sa te rogi te apuca somnul (multi trec prin asa ceva) - atunci intradevar singura solutie este sa te nevoiesti sa te rogi in continuare, cu rabdare (daca esti biruit de somn, cu pace reiei rugaciunea cand te trezesti) si nu incrancenat.

Insa tie, cum ti-a zis duhovnicul sa faci, asculta-l. Caci duhovnicul tau stie cel mai bine ce este pt tine

[Ekaterina]

În prealabil postat de adam000

Pe de alta parte, exista si ispita aceasta: ca de fiecare data cand vrei sa te rogi te apuca somnul (multi trec prin asa ceva) - atunci intradevar singura solutie este sa te nevoiesti sa te rogi in continuare, cu rabdare (daca esti biruit de somn, cu pace reiei rugaciunea cand te trezesti) si nu incrancenat.

De multe ori mi se intampla sa imi vina acest gand, ca sunt prea obosita, ca nu ma mai pot concentra sa ma rog si daca totusi ma asez in genunchi, dupa rugaciune dispare orice urma de oboseala, sunt odihnita si chiar pot sa mai fac si alte lucruri prin casa.

Omul isi face timp pentru toate, dar cand vine vremea rugaciunii, este obosit si nu mai poate sa se roage. Daca toate celelalte treburi nu au putut fi amanate, rugaciunea poate. Si asa o seara, doua, pana devine un obicei.

Asa cum ai spus si tu, fiecare trebuie sa isi asculte duhovnicul care stie ce ne este de folos si ce este mai bine pentru fiecare in parte.

[adam000]

În prealabil postat de Ekaterina

De multe ori mi se intampla sa imi vina acest gand, ca sunt prea obosita, ca nu ma mai pot concentra sa ma rog si daca totusi ma asez in genunchi, dupa rugaciune dispare orice urma de oboseala, sunt odihnita si chiar pot sa mai fac si alte lucruri prin casa.

Atunci roaga-te cat mai des! Pare a fi o ispita gandul ca esti prea obosita ca sa te rogi, din moment ce daca persisti si te rogi, oboseala iti dispare. Ispitele sint acelea care dispar ca balonasele de sapun (balonasele de sapun cand pocnesc nu mai lasa nimic in urma lor; au disparut cu totul), atunci cand persisti cu rabdare spre Dumnezeu. La biserica Draganescu, pe unul din pereti sint desenate astfel de balonase.
De ispite trebuie sa ne ferim si sa le depasim cu ajutorul Lui Dumnezeu.
Insa atunci cand o neputiinta temporara este reala, nu cred ca e bine sa ne incrancenam impotriva organismului (mai ales dupa capul nostru), ca sa nu capatam aversiune, sau ca sa nu cadem in extrema cealalta de a ne face rau singuri din nebagare de seama - la asta ma referisem - ca incrancenarea este o forma de mandrie de fapt.
Cred ca spre Dumnezeu e bine sa mergem cu pace si rabdare si cu dragoste si ravna bucuroasa, nu cu incrancenare.

[Ekaterina]

În prealabil postat de adam000

Atunci roaga-te cat mai des! Pare a fi o ispita gandul ca esti prea obosita ca sa te rogi, din moment ce daca persisti si te rogi, oboseala iti dispare. Ispitele sint acelea care dispar ca balonasele de sapun (balonasele de sapun cand pocnesc nu mai lasa nimic in urma lor; au disparut cu totul), atunci cand persisti cu rabdare spre Dumnezeu. La biserica Draganescu, pe unul din pereti sint desenate astfel de balonase.
De ispite trebuie sa ne ferim si sa le depasim cu ajutorul Lui Dumnezeu.
Insa atunci cand o neputiinta temporara este reala, nu cred ca e bine sa ne incrancenam impotriva organismului (mai ales dupa capul nostru), ca sa nu capatam aversiune, sau ca sa nu cadem in extrema cealalta de a ne face rau singuri din nebagare de seama - la asta ma referisem - ca incrancenarea este o forma de mandrie de fapt.
Cred ca spre Dumnezeu e bine sa mergem cu pace si rabdare si cu dragoste si ravna bucuroasa, nu cu incrancenare.

Cu siguranta trebuie sa ma rog mai des, dar gandul ca sunt obosita nu este o ispita, este o realitate. Si in cazul unei neputinte poti sa iei putere din rugaciune si sa te simti odihnit dupa ce te rogi.

Eu nu inteleg incrancenarea in acest caz, nu este vorba de incrancenare ci mai degraba de vointa, cel putin eu asa inteleg. Spre Dumnezeu se merge cu pace, rabdare, dragoste cu vointa dar si cu jertfa. Dar cel mai bine este sa ne intrebam duhovnicul, ca sa nu gresim si sa nu facem dupa capul nostru. Atunci sigur o sa fim pe drumul cel bun in dorinta noastra de a ne apropia si de a-L cunoaste pe Dumnezeu.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Ekaterina

Cu siguranta trebuie sa ma rog mai des, dar gandul ca sunt obosita nu este o ispita, este o realitate. Si in cazul unei neputinte poti sa iei putere din rugaciune si sa te simti odihnit dupa ce te rogi.

. Spre Dumnezeu se merge cu pace, rabdare, dragoste cu vointa dar si cu jertfa.

Iata ca sti foarte bine raspunsul , doar trebuie aplicat in practica si asta se face tot cu rabdare , pace , dragoste , vointa si alte asemenea !
Domnul sa fie cu tine si cu noi toti !

[cristiboss56]

În prealabil postat de cristiboss56

Iata ca sti foarte bine raspunsul , doar trebuie aplicat in practica si asta se face tot cu rabdare , pace , dragoste , vointa si alte asemenea !
Domnul sa fie cu tine si cu noi toti !

Învaţă să te rogi cu propria ta rugăciune


Spune-I lui Dumnezeu toate nevoile vieţii tale, atât cele lăuntrice cât şi cele din afară, vorbindu-I ca un copil: „Vezi, Doamne, boala mea şi slăbiciunea mea! Ajută-mă şi vindecă-mă!”

Ce se poate face cu gândurile care fug în toate părţile în timpul cititului şi al rugăciunii? Nimeni nu scapă de asta. Nu este nici un păcat în asta, dar este nepotrivit. Este păcat atunci când cineva de bună voie încurajează gânduri străine, dar când ele aleargă involuntar, este vreun păcat? Greşeala vine atunci când omul a observat că gândurile îi rătăcesc şi nu le stăpâneşte. De îndată ce observi că gândurile o iau razna, înfrânează-le, aceasta trebuie să faci.
Pentru a potoli rătăcirea gândurilor în timpul rugăciunii, este necesar să faci eforturi pentru a te ruga cu inimă fierbinte. Ca să faci asta trebuie să-ţi încălzeşti sufletul înainte de rugăciune cu meditaţie adâncă şi închinăciuni. Învaţă să te rogi cu propria ta rugăciune. De exemplu, esenţa rugăciunii de seară este aceea de a mulţumi lui Dumnezeu pentru ziua aceea şi pentru tot ce ai primit în timpul zilei, bune şi rele. Pentru răul săvârşit, omul trebuie să se pocăiască şi să ceară iertare, promiţând să-şi repare greşelile în ziua următoare; apoi omul se roagă lui Dumnezeu pentru ocrotire în timpul somnului. Spune-I lui Dumnezeu toate acestea, aşa cum îţi trece prin mintea ta şi din toată inima ta. Esenţa rugăciunii de dimineaţă este de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru somn şi pentru trezire şi de a-I cere ajutor ca în timpul zilei să faci lucruri pentru slava Sa. Iarăşi, spune-I acestea din toată inima şi mintea ta. în timp ce te afli la rugăciune, atât dimineaţa cât şi seara, spune-I lui Dumnezeu toate nevoile vieţii tale, atât cele lăuntrice cât şi cele din afară, vorbindu-I ca un copil: „Vezi, Doamne, boala mea şi slăbiciunea mea! Ajută-mă şi vindecă-mă!” Toate acestea şi alte asemenea le poţi spune lui Dumnezeu cu propriile tale cuvinte, fără să mai deschizi cartea de rugăciuni. Poate că aşa va fi mai bine. Încearcă să faci aşa, şi dacă merge, poţi să laşi de tot cartea de rugăciune. Totuşi, dacă nu merge, atunci trebuie să te rogi cu cartea ta de rugăciuni, sau altfel, vei rămâne fără nici un fel de rugăciune (...)
Nu citi niciodată o rugăciune în grabă. Încă ceva: încearcă să înveţi rugăciunile pe de rost. Aceasta te ajută foarte mult să spui rugăciunea fără tulburare. O rugăciune trebuie învăţată ca orice altceva, învaţă să te gândeşti la Dumnezeu nu numai atunci când te afli la rugăciune, ci şi în fiecare ceas şi în fiecare clipă, pentru că El este pretutindeni. Din toate astea, pacea va izvorî în inima ta, dându-ţi putere pentru problemele tale zilnice şi pentru rânduiala tuturor lucrurilor.
(Sf. Teofan Zăvorâtul, Viața duhovnicească, cum o putem dobândi, p.149-150)