Ce intelegeti prin "Tine mintea in iad si nu deznadajdui"?

În prealabil postat de Leonid7

Acest mesaj nu e pentru toata lumea.In primul rand a fost dat Sfantului Siluan personal,ca un sfat pentru a scapa de mandrie.Daca stiti istoria,Sf Siluan a avut rezultate remarcabile chiar de la inceputul vietii duhovincesti ,si un duhovnic mirandu-se de cum a ajuns asa repede la acea inaltare l-a smintit ,facandu-l sa aiba o parere buna despre sine.Si atunci,nu a mai avut liniste,cativa ani buni,pana cand Iisus i-a dat acest mod de a privi lucrurile.

Dumnezeu nu vrea sa fim deprimati,insa mijloacele de obtinere a bucuriei difera.Cele pe care noi le vedem ,si cele pe care Dumnezeu stie ca sunt bune pentru noi.
As putea spune ca modul de obtinere a bucuriei crestinului trece tot timpul printr-o suferinta,insa noua ne place sa fim bucurosi fara a tranversa acea durere.Psalmistul spune "Intru necaz m-ai desfatat". Sunt foarte multe de spus,insa daca m-as lungi mai mult as fi greu de citit. Poate intr-o viitoare postare.

Mulţumesc pentru răspuns. Aşa cum aţi explicat, cred că este important, dacă nu esenţial, să nu scoatem sintagma din context.

De asemenea, suferinţa vine când Dumnezeu o trimite sau o îngăduie, iar noi ar trebui să îi mulţumim lui Dumnezeu şi pentru bune şi pentru cele care nu ni se par bune. Dar cine caută suferinţa intenţionat? Probabil sfinţii, sau cei care au o conştiinţă mai apropiată de ....cele sfinte...

[Leonid7]

As mai putea raspunde cu urmatoarele lucruri

CRESTINUL care este mai osarduitor,chiar este indemnat sa aiba cat mai putine bucurii,prin post sa micsoreze bucuria pricinuita de mancare,prin insingurare sa limiteze bucuria vederii cu celorlalti,iar la limita ,calugarul sa rupa orice bucurii care ii vin din lumea aceasta,familie,lume,calatorii etc,dedicandu-se cat mai mult lui Dumnezeu. Insa luptandu-se zilnic sa limiteze bucuriile lumesti,ii apar ca rezultate bucuriile duhovnicesti,care sunt de alt rang,si care trec zilnic prin acest razboi nevazut si continuu,care provoaca suferinta,insa care in final,ca victorie,aduce bucuria cea duhovniceasca,care nu piere.

Si lupta cu mandria aduce tot asa suferinta,pentru ca a indura umilirea fara sa ripostezi e greu,insa dobandirea smereniei iata aduce in final bucurie. Si putem continua.

Daca insa te referi la bucuriile lumesti,e adevarat,toti le cautam si le vrem,si eu deasemenea,insa ele nu ne aduc pe termen lung indreptare ,si as putea spune ca sunt urmate de multe ori de dezamagiri si suferinte.

În prealabil postat de Leonid7

As mai putea raspunde cu urmatoarele lucruri

CRESTINUL care este mai osarduitor,chiar este indemnat sa aiba cat mai putine bucurii,prin post sa micsoreze bucuria pricinuita de mancare,prin insingurare sa limiteze bucuria vederii cu celorlalti,iar la limita ,calugarul sa rupa orice bucurii care ii vin din lumea aceasta,familie,lume,calatorii etc,dedicandu-se cat mai mult lui Dumnezeu. Insa luptandu-se zilnic sa limiteze bucuriile lumesti,ii apar ca rezultate bucuriile duhovnicesti,care sunt de alt rang,si care trec zilnic prin acest razboi nevazut si continuu,care provoaca suferinta,insa care in final,ca victorie,aduce bucuria cea duhovniceasca,care nu piere.

Si lupta cu mandria aduce tot asa suferinta,pentru ca a indura umilirea fara sa ripostezi e greu,insa dobandirea smereniei iata aduce in final bucurie. Si putem continua.

Daca insa te referi la bucuriile lumesti,e adevarat,toti le cautam si le vrem,si eu deasemenea,insa ele nu ne aduc pe termen lung indreptare ,si as putea spune ca sunt urmate de multe ori de dezamagiri si suferinte.

Nu m-am referit numai la bucuriile lumeşti, dar dacă lumesc este şi a mânca ceva bun, şi a asculta sau a citi ceva ce îţi face plăcere (!) ... sau bucurie, nu am exclus aşa ceva.

Încercând să trăim poruncile lui Dumnezeu, ajungem treptat la a fi mai indiferenţi de tentaţiile lumeşti. Dar poruncile lui Dumnezeu încep cu iubirea de Dumnezeu, de aproapele şamd. Nu se limitează la gândirea la moarte şi iad. Asta este o etapă, relevantă în contextul luptei cu mândria şi probabil şi în alte cazuri.

În general sunt de acord cu ce scrii.

[Leonid7]

În prealabil postat de Annyta

Nu m-am referit numai la bucuriile lumeşti, dar dacă lumesc este şi a mânca ceva bun, şi a asculta sau a citi ceva ce îţi face plăcere (!) ... sau bucurie, nu am exclus aşa ceva.

Încercând să trăim poruncile lui Dumnezeu, ajungem treptat la a fi mai indiferenţi de tentaţiile lumeşti. Dar poruncile lui Dumnezeu încep cu iubirea de Dumnezeu, de aproapele şamd. Nu se limitează la gândirea la moarte şi iad. Asta este o etapă, relevantă în contextul luptei cu mândria şi probabil şi în alte cazuri.

În general sunt de acord cu ce scrii.

Problema noastra este ca avem o fire cazuta,si bucuriile inocente nu le putem valorifica spre mantuire. Adica ,practic,daca eu ma bucur de niste lucruri nevinovate,apare imediat uitarea de Dumnezeu ,mandria etc. Suntem in acea stare incat doar suferinta ne poate mantui.Altfel de ce incepe Evanghelia cu cuvintele Pocaiti-va ,caci s-a apropiat Imparatia cerurilor,si de ce se spune Fericiti cei ce plang,fericiti cei prigoniti pentru dreptate etc.
Suntem in acea stare in care numai in necazuri ne aducem aminte de Dumnezeu.
Si ca sa revenim la acele cuvinte,asta inseamna sa tii mintea in iad,nu numai sa te gandesti la iad,ci sa te socotesti tu in acea stare ,ca daca ai muri acum ai fi demn de iad,nu de rai,lucru care aduce dupa sine constientizarea de sine,smerenia si gandul dupa fapte bune si rugaciune.

În prealabil postat de Leonid7

Suntem in acea stare incat doar suferinta ne poate mantui.Altfel de ce incepe Evanghelia cu cuvintele Pocaiti-va ,caci s-a apropiat Imparatia cerurilor,si de ce se spune Fericiti cei ce plang,fericiti cei prigoniti pentru dreptate etc.

Însă tot Evanghelia este cea care ne aduce o Veste Bună, față de care normal este să ne bucurăm. Așa cum și Apostolul ne îndeamnă: „Bucurați-vă pururea!”.

Este timp și pentru suferință, dar și pentru bucurie, cum spune și Înțeleptul:

Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi o vreme pentru orice mişcare de sub cer [...] o vreme este să râzi şi o vreme să plângi, o vreme este să te tângui şi o vreme să joci (Ecclesiastul 3; 1, 4)

Iar perioada pe care o parcurgem până la Înălțare, a Învierii, este una a bucuriei permanente, și ea vine după o perioadă de pocăință. Este adevărat, e vorba de bucuria în și cu Hristos, însă aceasta nu le respinge pe celelalte, ci le cuprinde și le transfigurează.

Să-i mulțumim lui Dumnezeu și pentru necazuri, dar și pentru bucurii.

[Leonid7]

În prealabil postat de N.Priceputu

Însă tot Evanghelia este cea care ne aduce o Veste Bună, față de care normal este să ne bucurăm. Așa cum și Apostolul ne îndeamnă: „Bucurați-vă pururea!”.

Este timp și pentru suferință, dar și pentru bucurie, cum spune și Înțeleptul:

Iar perioada pe care o parcurgem până la Înălțare, a Învierii, este una a bucuriei permanente, și ea vine după o perioadă de pocăință. Este adevărat, e vorba de bucuria în și cu Hristos, însă aceasta nu le respinge pe celelalte, ci le cuprinde și le transfigurează.

Să-i mulțumim lui Dumnezeu și pentru necazuri, dar și pentru bucurii.

Nu spun ca putem trai fara a ne bucura si de cele lumesti,insa referirea era la acel indemn.Tine mintea ta in iad,nu presupune bucurie,ci o stare de smerenie ,o stare de pocainta ,un moment de reevaluare a fiintei ,la acel lucru ma refeream.

Bineinteles ca atunci cand te bucuri,nu mai tii mintea ta in iad...

În prealabil postat de Leonid7

Nu spun ca putem trai fara a ne bucura si de cele lumesti,insa referirea era la acel indemn.Tine mintea ta in iad,nu presupune bucurie,ci o stare de smerenie ,o stare de pocainta ,un moment de reevaluare a fiintei ,la acel lucru ma refeream.

Bineinteles ca atunci cand te bucuri,nu mai tii mintea ta in iad...

Nu cred că N.Priceputu s-a referit la bucuriile lumeşti. Nici eu nu m-am referit numai la astea. Dar Dumnezeu ne dă şi bucurie, pace în suflet... Sfântul Siluan s-a bucurat de vederea lui Dumnezeu.
Înţeleg că trebuie să ne ferim de mândrie şi că a ne gândi la moarte şi la iad ne este de folos, ne ajută să ne vedem cum suntem şi să ne smerim.
Nu vreau să uit de moarte şi de păcatele mele, dar nici nu pot fi ipocrită să zic că eu nu mă bucur pentru că sunt atât de păcătoasă încât locul meu e în iad.
Părintele chiar ne-a zis că Hristos s-a jertfit pentru noi, iar noi, în schimb, ar trebui să ne bucurăm pentru că avem şansa la viaţă. Desigur, viaţa cu/ întru Hristos.

Nu sunt pentru excese. Iar măsura mea este mai mică decât aceasta, de a fi atât de smerită încât gândul meu să fie la moarte şi la iad. Încerc însă să nu mă mint pe mine. Şi încă o dată, nu pledez pentru bucuriile lumeşti, dar fiecare avem experienţa noastră în viaţă şi pe drumul nostru către/ cu Dumnezeu cine este constant? Cine poate fi mereu aşa şi pe dincolo (adică smerit, iubitor, ascultător, bun şamd). Avem stări şi stări, zile şi zile. Tindem spre perfecţiune, dar nu vom ajunge niciodată acolo, căci numai Dumnezeu e perfect.

Cam asta vroiam să zic. Nu trăim teoretic, ci practic, şi practica îmi arată că am limite pe care le recunosc.

[florin.oltean75]

În prealabil postat de Leonid7

As mai putea raspunde cu urmatoarele lucruri

CRESTINUL care este mai osarduitor,chiar este indemnat sa aiba cat mai putine bucurii,prin post sa micsoreze bucuria pricinuita de mancare,prin insingurare sa limiteze bucuria vederii cu celorlalti,iar la limita ,calugarul sa rupa orice bucurii care ii vin din lumea aceasta,familie,lume,calatorii etc,dedicandu-se cat mai mult lui Dumnezeu. Insa luptandu-se zilnic sa limiteze bucuriile lumesti,ii apar ca rezultate bucuriile duhovnicesti,care sunt de alt rang,si care trec zilnic prin acest razboi nevazut si continuu,care provoaca suferinta,insa care in final,ca victorie,aduce bucuria cea duhovniceasca,care nu piere.

Si lupta cu mandria aduce tot asa suferinta,pentru ca a indura umilirea fara sa ripostezi e greu,insa dobandirea smereniei iata aduce in final bucurie. Si putem continua.

Daca insa te referi la bucuriile lumesti,e adevarat,toti le cautam si le vrem,si eu deasemenea,insa ele nu ne aduc pe termen lung indreptare ,si as putea spune ca sunt urmate de multe ori de dezamagiri si suferinte.

Apa vietii

Nevoitorul adevarat - cu putere –
nu doar cu vorbe pe buze,
se hraneste cu otravuri.

Le transforma in nectar.

Nici-un iad nu poate rezista in fata lui,
fiind transformat pe dinlauntru in lumina, pace si bucurie.

Dar daca este refuzat paharul otravit,
cum va putea fi oare gustata apa vietii?