Acatistul Cuviosului Părintelui nostru Paisie Aghioritul

[Ekaterina]

În prealabil postat de maria-15

Parintele Paisie Aghioritul nu e canonizat,eu sunt cam sceptica in ceea ce priveste citirea Acatistului unor sfinti necanonizati(am vazut ca si au si alti,precum Valeriu Gafencu si parintii Ilie Lacatus si Arsenie Boca),din cate stiu,nu sunt scrise cu aprobarea Bisericii.prefer sa ma rog unor astfel de sfinti asa cum simt eu,cu propriile cuvinte.

Canonizarea nu da sfintenia, ci doar o confirma. Pentru mine Parintele Paisie Aghioritul este un sfant si sunt convinsa ca va fi canonizat, alaturi de alti Sfinti Parinti ca Parintele Porfirie, Gheron Iosif, Sofronie Saharov, etc. Inteleg retinerea ta si nu cred ca este gresit sa ai o anumita rezerva. Si eu am aceleasi sentimente ca tine pentru acatistul inchinat lui Corneliu Zelea Codreanu.

La o conferinta am auzit ca in calendar avem mai multi sfinti pe care ii cinstim (cu acatiste) ce nu au fost insa canonizati oficial de Biserica. Un exemplu ar fi Sfintii Constantin si Elena.

[Mihailc]

În prealabil postat de Ekaterina

Canonizarea nu da sfintenia, ci doar o confirma. Pentru mine Parintele Paisie Aghioritul este un sfant si sunt convinsa ca va fi canonizat, alaturi de alti Sfinti Parinti ca Parintele Porfirie, Gheron Iosif, Sofronie Saharov, etc. Inteleg retinerea ta si nu cred ca este gresit sa ai o anumita rezerva. Si eu am aceleasi sentimente ca tine pentru acatistul inchinat lui Corneliu Zelea Codreanu.

La o conferinta am auzit ca in calendar avem mai multi sfinti pe care ii cinstim (cu acatiste) ce nu au fost insa canonizati oficial de Biserica. Un exemplu ar fi Sfintii Constantin si Elena.

Biserica nu doar confirmă sfinţenia, ci şi face rânduială în posteritatea personalităţii unui candidat la un loc în sinaxar , deosebind cu proniatoare precizie adevărul de legendă, realitatea de producţiile imaginaţiei cucernice, relevanţa eclezială a vieţii şi învăţăturii unui sfânt de adaosurile religios-fantastice ale populaţiei hipnotizate de fascinaţia paranormalului. Abia după ce aceste lucruri sunt puse în ordine, se purcede la integrarea liturgică a sfântului prin alcătuiri imnografice specifice, cum sunt paraclisele, acatistele, stihiri, tropare etc.

Imnografia Bisericii este parte din patrimoniul ce revelează adevărul ei, a ceea ce găsiţi prin catehisme sub expresia "izvoarele dreptei credinţe", prin urmare tratează cu extremă responsabilitate textele care vor face parte din acest patrimoniu. Cei care se trezesc compunând acatiste de capul lor, anticipând cu ostentaţie integrarea liturgică a unor personalităţi-ţintă a evlaviei populare, cred că habar n-au ce fac şi la ce tip de alunecare sectară îi invită şi pe alţii.

În prealabil postat de Mihailc

Biserica nu doar confirmă sfinţenia, ci şi face rânduială în posteritatea personalităţii unui candidat la un loc în sinaxar , deosebind cu proniatoare precizie adevărul de legendă, realitatea de producţiile imaginaţiei cucernice, relevanţa eclezială a vieţii şi învăţăturii unui sfânt de adaosurile religios-fantastice ale populaţiei hipnotizate de fascinaţia paranormalului. Abia după ce aceste lucruri sunt puse în ordine, se purcede la integrarea liturgică a sfântului prin alcătuiri imnografice specifice, cum sunt paraclisele, acatistele, stihiri, tropare etc.

Imnografia Bisericii este parte din patrimoniul ce revelează adevărul ei, a ceea ce găsiţi prin catehisme sub expresia "izvoarele dreptei credinţe", prin urmare tratează cu extremă responsabilitate textele care vor face parte din acest patrimoniu. Cei care se trezesc compunând acatiste de capul lor, anticipând cu ostentaţie integrarea liturgică a unor personalităţi-ţintă a evlaviei populare, cred că habar n-au ce fac şi la ce tip de alunecare sectară îi invită şi pe alţii.

Ce spui tu acolo Mihai este de o stranie frumusete in corectitudinea si echilibrul logicii interne a acestui text.Daca m-as apuca vreodata sa descriu ce am vazut cu ochii mei si am auzit cu urechile mele in mult idealizatul ,,sat romanesc"atunci probabil,in cazul fericit,te-ar lua ameteala.Sunt convins ca ai inteles foarte bine cum functioneaza si care sunt pericolele evlaviei populare :)

În prealabil postat de Ekaterina

... nu au fost insa canonizati oficial de Biserica. Un exemplu ar fi Sfintii Constantin si Elena.

cum asa?nu sunt canonizati? :-O

În prealabil postat de Ekaterina

La o conferinta am auzit ca in calendar avem mai multi sfinti pe care ii cinstim (cu acatiste) ce nu au fost insa canonizati oficial de Biserica

aceste acatiste sunt compuse de catre oameni evlaviosi,insa fara aprobarea Bisericii.tocmai de aceea nu le gasesti de vanzare la pangar.

[adam000]

Foarte adevarat ce zice Mihailc!

Si eu am mult drag fata de parintele Paisie Aghioritul, pentru scrierile sale. Tocmai de aceea nu pot sa inteleg de ce nu ar fi o forma mai adevarata de cinstire, ca cei care il iubesc pe acest parinte, sa incerce sa invete ceva din scrierile parintelui, in sensul de a se stradui sa dobandeasca, sa aplice si sa traiasca si ei in viata lor acea finete, acea noblete si dragoste in Dumnezeu si de aproapele care abunda din scrierile sale (invatand ceva si schimband in bine propria viata; doar parintele si-a inchinat Lui Dumnezeu toata viata - oare nu ar fi pt el cea mai mare bucurie sa ne vada si pe noi apropiindu-ne de Dumnezeu)?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Ekaterina

Pentru mine Parintele Paisie Aghioritul este un sfant

Ekaterina, cu toată afecţiunea şi cu rugămintea să mă ierţi că îndrăznesc să intervin, îţi mărturisesc că văd un pericol serios în afirmaţia ta.
Anume, să confundăm dragostea, preţuirea noastră pentru un creştin foarte virtuos cu atributul de sfânt. Subiectivitatea noastră când facem o evaluare personală a unui creştin ar trebui să se oprească la pragul stabilit de conştiinţa sobornicească a Bisericii, consider. O conştiinţă căreia îi sunt integrate multe conştiinţe duhovniceşti...

Cu alte cuvinte, în ruptul capului nu cred că putem spune despre un creştin "pentru mine este..." sau "pentru mine nu este..." atunci când Biserica a pronunţat hotărârea ei sobornicească (şi a dat curs demersurilor de canonizare şi "integrării liturgice", cum spunea Mihailc), respectiv încă nu a făcut-o.
Conceptul şi realitatea numită sfânt are sens doar în Biserică, iar nu doar în subiectivitatea noastră particulară.

Şi eu îl preţuiesc mult pe Părintele Paisie, asemenea pe Gheron Iosif şi pe Părintele Sofronie. Probabil ai remarcat deja din postările mele. De asemenea, m-am bucurat să îi fac cunoscuţi familiei mele, soţiei şi copiilor. Dar nu îi considerăm sfinţi, câtă vreme Biserica nu i-a aşezat la locul lor în sinaxar. Îi preţuim mult, îi iubim şi încercăm să ne folosim de tot ce am primit de la ei. Credem însă că i-am supăra pe ei înşişi dacă i-am numi sfinţi înainte ca Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, înlăuntrul şi prin harul Căreia toţi aceşti creştini şi-au jertfit "toate ale lor", să îi considere astfel.

[Parascheva16]

@cezar-ioan Multi crestini neaga sau pun sub semnul intrebarii sfintenie Voievodului Stefan cel Mare, desi chesiunea este destul de clara !

[Solveig]

În prealabil postat de cezar_ioan

Ekaterina, cu toată afecţiunea şi cu rugămintea să mă ierţi că îndrăznesc să intervin, îţi mărturisesc că văd un pericol serios în afirmaţia ta.
Anume, să confundăm dragostea, preţuirea noastră pentru un creştin foarte virtuos cu atributul de sfânt. Subiectivitatea noastră când facem o evaluare personală a unui creştin ar trebui să se oprească la pragul stabilit de conştiinţa sobornicească a Bisericii, consider. O conştiinţă căreia îi sunt integrate multe conştiinţe duhovniceşti...

Cu alte cuvinte, în ruptul capului nu cred că putem spune despre un creştin "pentru mine este..." sau "pentru mine nu este..." atunci când Biserica a pronunţat hotărârea ei sobornicească (şi a dat curs demersurilor de canonizare şi "integrării liturgice", cum spunea Mihailc), respectiv încă nu a făcut-o.
Conceptul şi realitatea numită sfânt are sens doar în Biserică, iar nu doar în subiectivitatea noastră particulară.

Şi eu îl preţuiesc mult pe Părintele Paisie, asemenea pe Gheron Iosif şi pe Părintele Sofronie. Probabil ai remarcat deja din postările mele. De asemenea, m-am bucurat să îi fac cunoscuţi familiei mele, soţiei şi copiilor. Dar nu îi considerăm sfinţi, câtă vreme Biserica nu i-a aşezat la locul lor în sinaxar. Îi preţuim mult, îi iubim şi încercăm să ne folosim de tot ce am primit de la ei. Credem însă că i-am supăra pe ei înşişi dacă i-am numi sfinţi înainte ca Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, înlăuntrul şi prin harul Căreia toţi aceşti creştini şi-au jertfit "toate ale lor", să îi considere astfel.

Daca e sa ne oprim putin asupra semnificatiei atributului "sfant" vom realiza ca nu este o titulatura, sau un premiu, pe care un om il obtine sau nu. Este sfant mai degraba cineva care a raspuns deplin chemarii lui Dumnezeu din inima si care L-a urmat pe el cu toata fiinta lui, aducand, prin urmare, si roade.
Iar roadele Parintelui Paisie sunt evidente, la fel si sfintenia lui. Cate minuni nu a mijlocit, pentru care pot da marturie chiar multi dintre noi!
Sigur ca nefiind "oficial" canonizat, nu putem sa le aducem inchinare in biserica, dar cu siguranta nu se supara daca le vorbim in rugaciunea personala, ba dimpotriva. Nu mai retin la care parinte am citit (cred ca Antonie Bloom) ca putem sa-i rugam sa mijloceasca pentru noi chiar si pe cei adormiti pe care ii pretuim si care au avut viata imbunatatita, chiar daca nu sunt declarati sfinti (si nu ar avea cum sa fie, nefiind cunoscuti).
Daca traim realitatea ca ei sunt vii, ne putem ruga lor chiar si fara actul de canonizare.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Solveig

Daca e sa ne oprim putin asupra semnificatiei atributului "sfant" vom realiza ca nu este o titulatura, sau un premiu, pe care un om il obtine sau nu. Este sfant mai degraba cineva care a raspuns deplin chemarii lui Dumnezeu din inima si care L-a urmat pe el cu toata fiinta lui, aducand, prin urmare, si roade.
Iar roadele Parintelui Paisie sunt evidente, la fel si sfintenia lui. Cate minuni nu a mijlocit, pentru care pot da marturie chiar multi dintre noi!
Sigur ca nefiind "oficial" canonizat, nu putem sa le aducem inchinare in biserica, dar cu siguranta nu se supara daca le vorbim in rugaciunea personala, ba dimpotriva. Nu mai retin la care parinte am citit (cred ca Antonie Bloom) ca putem sa-i rugam sa mijloceasca pentru noi chiar si pe cei adormiti pe care ii pretuim si care au avut viata imbunatatita, chiar daca nu sunt declarati sfinti (si nu ar avea cum sa fie, nefiind cunoscuti).
Daca traim realitatea ca ei sunt vii, ne putem ruga lor chiar si fara actul de canonizare.

De acord, întrutotul.
Aşadar una e să le vorbim în rugăciune personală, particulară, şi cu totul alta să le închinăm acatiste care sunt, de fapt, componente ale lucrării soborniceşti a Bisericii.

Un acatist care nu provine din germinaţia duhovnicească a soborului bisericesc e o făcătură, nu un act liturgic. Nici măcar la categoria kitch nu intră, ci de-a binelea în generoasa şi mult răspândita categorie numită sminteală.

Oamenii cu viaţă sfântă, canonizaţi sau nu, s-ar fi gândit oare să facă de capul lor nu ştiu ce lucruri bisericeşti fără a fi în acord cu rânduiala Bisericii locului? Oare Părintele Paisie, când veneau tinerele înfocate şi i se plângeau de una şi de alta, ce le spunea? Hai să facem noi un acatist pentru ăl de zici tu că e sfânt şi gata, îţi trece necazul prin el... Aşa spunea Gheronul? Sau, poate, citirăm degeaba cărţile Cuviosului...

[cezar_ioan]

M-am consultat astăzi cu un om pe care îl consider în măsură să spună un cuvânt pe această temă. El s-a abţinut să comenteze, însă a spus totuşi ceva. Anume, a pus o întrebare:
Acatistul este rodul obştii Părintelui, a celor care au convieţuit nemijlocit cu Părintele? Şi a subliniat cuvântul "obşte".
Apoi a mai întrebat: N-ar fi bine să ne gândim măcar un pic şi la Duhul Sfânt? Îl avem noi, eu, tu individual? Îl are obştea? Îl are Soborul? Duhul Sfânt nu are nici un amestec în această chestiune? Discernământul elaborării acatistului cui aparţine? Numai mie, numai ţie, numai unor persoane, oricare ar fi ele?...

P.S. Sper să nu se înţeleagă că am o atitudine de respingere faţă de Cuviosul Paisie. Ferească Dumnezeu! (M-am referit doar la acatist, la iniţiativa autorilor lui şi la grabnica lui îmbrăţişare.) Nădăjduiesc, chiar, să trăim bucuria canonizării Cuviosului, cât mai curînd. Ar fi o veste minunată şi încă un dar de la Dumnezeu, prin Biserica Lui.