Sfintii Zilei

Desi cu intarziere, se cuvine sa ne amintim si de Sfantul Amfilohie de la Poceaev.

,,Parintele Amfilohie a iubit smerenia si, fugind de tulburarile lumii, staruia cu orice pret sa-si ascunda faptele cele bune


In toamna anului 1962, a fost arestat de catre comunisti, inchizandu-l intr-un spital de psihiatrie. A fost eliberat datorita Svetlanei Alilueva, fiica lui Stalin, pe care o vindecase de o bola psihica. Dupa aceasta, parintele Amfilohie s-a stabilit la o ruda din, satul sau natal. Oamenii continuand si aici sa vina la el pentru a dobandi tamaduire. Acestora de multe ori le spunea despre sine: ”Voi credeti ca eu sunt sfant? Eu sunt om pacatos! Iar vindecarile voi le-ati primit pentru credinta voastra.”


Din anul 1965 parintele Amfilohie s-a mutat la o nepoata asa, care locuia tot in satul natal. In curtea acesteia parintele a ridicat un mic paraclis inaintea caruia facea rugaciuni si sfintea apa. Langa acesta a pus o masa lunga pentru pelerini, caci pe toti cei ce-i calcau pragul, ii poftea sa guste din binecuvatata sa masa."

Sursa:
http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...aev-99558.html

Sa ne amintim si de Sfantul Ignatie Briancianinov


Mareste imaginea.
Acatistul Sfantului Ignatie Briancianinov
Ignatie Briancianinov - Sfant Ierarh !
(13 mai)
Condac 1
Cel ce ai fost ales de imparatul Ceresc si proslavit de El, Parinte Ierarhe Ignatie, praznuind acum preacinstita pomenirea ta, cu osardie te rugam: calauzeste-ne la calea mantuirii, izbaveste-ne de vrajmasii vazuti si nevazuti, de scarbe si de dureri pe cei ce cu dragoste strigam tie: Bucura-te, Ierarhe Ignatie, al pocaintei si rugaciunii lucrator si dascal prea ales!
Sursa:

http://www.crestinortodox.ro/acatist...nov-67190.html

Sfantul Efrem cel Nou- un sfant de care ne aducem aminte cand avem necazuri:


Mareste imaginea.
Efrem - Noul Mucenic !
(5 mai)
Sfantul Efrem cel Nou, numit Mare Mucenic si Tamaduitor, s-a nascut in data de 14 septembrie 1384, in ziua praznuirii Sfintei Cruci. La varsta de numai 14 ani, el va intra ca monah in Manastirea Buna Vestire, manastire zidita pe locul numit "Colina Neprihanitilor", undeva in Atica, Grecia. Sfantul Efrem cel Nou a adormit in Domnul in ziua de 5 mai 1426, intr-o zi de joi, in jurul orei 09.00, dupa neinchipuite torturi, in varsta fiind de numai 42 de ani. Sfintele lui Moaste au fost descoperite in data de 3 ianuarie 1950.

Sursa:
http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...ou-120734.html

[cristiboss56]

Biserica noastră îi pomeneşte, pe 22 mai, pe Sfinţii Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic, întrunit la Constantinopol în anul 381.

150 de episcopi s-au aflat, de la începutul lunii mai şi până pe 9 iulie în capitala imperiului, la chemarea împăratului Teodosie cel Mare, pentru a restabili ordinea şi liniştea în Biserică. Tulburarea era provocată de o învăţătură ce nega dumnezeirea, egalitatea şi deofiinţimea Sfântului Duh cu Tatăl şi cu Fiul. Prin strădania acestor Sfinţi Părinţi, Biserica a consolidat victoria Ortodoxiei, obţinută încă din anul 325, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. Ei au completat Crezul cu ultimele 5 articole.

Trecuse mai bine de jumătate de veac de când Sfântul Împărat Constantin cel Mare convocase Sinodul de la Niceea pentru a stabili adevărata învăţătură de credinţă. Disputele teologice, însă, continuau. O serie de sinoade locale a trebuit să răspundă provocărilor vremii şi vocilor care reluau aşa-numitele „dispute trinitare“. Atât acest sinod, cât şi primul au condamnat mai degrabă învăţături greşite decât persoane.

Între episcopii participanţi s-a aflat şi cel de la Tomis, pe nume Terentius. Preşedinţia Sinodului a fost ţinută, după moartea episcopului Meletie al Antiohiei, la sfârşitul lunii mai, de Sfântul Grigorie de Nazianz, ca episcop al Constantinopolului. După retragerea Sfântului Grigorie de Nazianz - probabil la 30 iunie - preşedinţia sinodului a revenit lui Nectarie, noul episcop de Constantinopol.

Lucrările sinodului s-au încheiat la 9 iulie 381, recunoscut ca Sinodul al II-lea Ecumenic datorită importantelor decizii dogmatice formulate şi recunoscute unanim de întreaga Biserică.

[Ekaterina]

Sfantul Ioan Rusul s-a nascut intr-un sat din Rusia, in jurul anului 1690. Sfantul Ioan Rusul a participat ca soldat in razboiul rusilor impotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de catre tatari in luptele pentru dezrobirea Azofului si vandut unui ofiter superior turc.

Tinerii luati prizonieri in acea zona, au ales sa renunte la credinta in Hristos si s-au facut musulmani. Sfantul Ioan Rusul a refuzat sa urmeze exemplul prietenilor sai si a rabdat cu mult curaj chinurile venite din partea asupritorilor.

Ca prizonier a fost randuit sa ingrijeasca de vite. Grajdul vitelor ii devine si locul de odihna. Desi i se ofera in timp o camera apropiata de graj, refuza si continua sa doarma alaturi de animale. Ii multumea lui Dumnezeu ca l-a invrednicit sa se faca urmator al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a Se naste intr-o iesle saraca, langa Bethleem.

Prin rugaciunile Sfantului Ioan Rusul, grajdul se umplea de buna mireasma. Dormea putin, se ruga mult si se hranea cu putina paine si apa. In fiecare sambata mergea la o biserica inchinata Sfantului Gheorghe si se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...ul-119428.html

[Ekaterina]

"Terapont a adus pe multi elini la credinta crestina si de aceea a fost greu chinuit de pagani cu infometarea, intemnitarea si biciuirile. Ei l-au intins gol la pamant, l-au legat de patru pari si l-au biciuit cu cruzime pana ce i-a cazut carnea de pe oase. Dar mucenicul a ramas viu, iar cei patru pari au inverzit si din ei au crescut copaci inalti, de la care multi bolnavi si-au aflat tamaduire. La urma Sfantul Terapont a fost junghiat ca un miel, iar sufletul sau s-a stramutat intru cereasca Imparatie spre a privi in veci slava lui Dumnezeu. El a patimit cu cinste in vremea lui Valerian, pe la anul 259." (Sfantul Nicolae Velimirovici - Proloagele de la Ohrida)

[cristiboss56]

În prealabil postat de Ekaterina

Sfantul Ioan Rusul s-a nascut intr-un sat din Rusia, in jurul anului 1690. Sfantul Ioan Rusul a participat ca soldat in razboiul rusilor impotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de catre tatari in luptele pentru dezrobirea Azofului si vandut unui ofiter superior turc.

Tinerii luati prizonieri in acea zona, au ales sa renunte la credinta in Hristos si s-au facut musulmani. Sfantul Ioan Rusul a refuzat sa urmeze exemplul prietenilor sai si a rabdat cu mult curaj chinurile venite din partea asupritorilor.

Ca prizonier a fost randuit sa ingrijeasca de vite. Grajdul vitelor ii devine si locul de odihna. Desi i se ofera in timp o camera apropiata de graj, refuza si continua sa doarma alaturi de animale. Ii multumea lui Dumnezeu ca l-a invrednicit sa se faca urmator al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a Se naste intr-o iesle saraca, langa Bethleem.

Prin rugaciunile Sfantului Ioan Rusul, grajdul se umplea de buna mireasma. Dormea putin, se ruga mult si se hranea cu putina paine si apa. In fiecare sambata mergea la o biserica inchinata Sfantului Gheorghe si se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului.
http://www.crestinortodox.ro/calenda...ul-119428.html

Cel ce te-a chemat pe tine de pe pământ la lumea cea cerească ţine şi după moarte, neschimbat, trupul tău, Sfinte. Căci tu în Asia ai fost dus prizonier şi acolo te-ai unit cu Hristos, Ioane. Deci pe Acela roagă-L să mântuiască sufletele noastre.

[cristiboss56]

Sfantul Ioan Rusul, marturisitorul si facatorul de minuni



Patria natala – Rusia
Sfantul Ioan Rusul s-a nascut intr-un sat din Rusia, la sfarsitul veacului al saptesprezecelea, pe timpul imparatiei lui Petru cel Mare. Anul cel mai probabil al nasterii sale este 1690, si aceasta deoarece sfantul a participat ca soldat la razboiul pe care indraznetul tar l-a ridicat impotriva turcilor in 1711.
Prizonier de razboi
Luat prizonier de catre tatari in luptele pentru dezrobirea Azofului, sfantul Ioan a fost vandut unui ofiter superior turc care era eparh in Procopie, Asia Mica, aproape de Cezareea Palestinei. Intorcandu-se in tinutul sau, aga l-a luat cu sine si pe cuviosul. Turcia se umpluse de nenumarate multimi de robi rusi care suspinau sub jugul greu al mahomedanilor si, vai!, cei mai multi dintre ei, pentru a li se usura putin suferinta, s-au lepadat de Hristos si s-au facut musulmani.
Sfantul Ioan insa facea parte dintre acei tineri pe care ii intelepteste cunoasterea lui Dumnezeu, precum a spus Solomon: „Batranetile cinstite nu sunt cele de multi ani, nici cele ce se masoara cu numarul anilor; intelepciunea este la om adevarata caruntete si varsta batranetilor – o viata fara prihana”. Impodobit deci cu intelepciunea pe care o daruieste Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El, fericitul Ioan rabda cu smerenie robia cu toate batjocurile din partea otomanilor ce-l numeau „ghiaur”, adica – necredincios.
Batut, lovit, scuipat, devenit tinta dispretului ienicerilor din tabara militara ce se afla in Procopie, sfantul raspundea celor ce-l indemnau sa-si lepede credinta ca ar prefera sa moara decat sa cada in acest infricosator pacat. Agai turc i-a spus: „Daca ma lasi liber in credinta mea, iti voi implini cu sarguinta poruncile; daca ma silesti sa-mi schimb credinta, mai degraba iti predau capul decat credinta. Crestin m-am nascut si crestin voi muri”.
Randuit sa ingrijeasca de vite, fericitul Ioan isi intindea intr-un colt al staulului trupul obosit, multumind lui Dumnezeu ca l-a invrednicit a se face urmator al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a se naste intr-o iesle saraca, langa Bethleem.
Dumnezeu, vazand credinta robului Sau si marturisirea sa, a inmuiat inima impietrita a stapanului sau si, cu timpul, acesta a inceput sa-l indrageasca, ajutand la aceasta si smerenia si blandetea ce-l impodobeau pe Ioan. Dupa o vreme i-au randuit pentru vietuire o camaruta apropiata de grajd, pe care la inceput cuviosul a refuzat-o, continuand sa doarma in staulul sau iubit, pentru a-si chinui trupul cu traiul greu si nevointa in mirosul greu al dobitoacelor si loviturile lor de picioare. Cu rugaciunile sfantului, noaptea grajdul se umplea de buna mireasma duhovniceasca, caci acesta devenise locasul de nevointa unde el urma poruncile Sfintilor Parinti: ceasuri nesfarsite de rugaciuni si ingenuncheri; putin somn, ghemuit, pe podeaua goala si acoperit cu o panza veche, postind multe zile cu putina paine si apa si rostind adesea psalmii proorocului David, pe care ii zicea in limba in care ii invatase de la mama sa – in limba rusa: „Cel ce locuieste in ajutorul Celui Preainalt, intru acoperamantul Dumnezeului cerului se va salaslui. Catre Tine, Doamne, Cel ce locuiesti in cer, am ridicat ochii mei; iata, precum sunt ochii robilor la mainile stapanilor lor, asa sunt ochii nostri catre Domnul Dumnezeul nostru, pana ce se va milostivi spre noi…”. Cateodata, noaptea, mergea pe ascuns la o biserica a Sfantului Gheorghe ce era zidita intr-o rapa nu departe de casa stapanului sau si facea priveghere, stand in picioare in pridvorul bisericii. Tot aici mergea in fiecare sambata si se impartasea cu Preacuratele Taine.
Cautand asupra robului Sau cel credincios, Domnul, Cel ce cerceteaza inimile si rarunchii, a facut sa inceteze batjocurile din partea celor ce erau impreuna cu el robi si a celor de alta credinta. A dat Domnul si multa bogatie stapanului sau turc, iar acesta a cunoscut de unde venise aceasta binecuvantare peste casa sa si propovaduia tuturor despre virtutile slugii sale.

Dupa vreme, aga a hotarat sa faca un pelerinaj la Mekka, cetatea sfanta a mahomedanilor. Nu la multe zile dupa plecarea sa, sotia acestuia a pregatit un ospat la care a invitat rudele si prietenii sotului pentru a praznui si a se ruga pentru buna intoarcere a acestuia acasa. La masa a fost randuit sa slujeasca fericitul Ioan. Printre mancarurile asezate inaintea oaspetilor se afla si un fel de pilaf care ii placea foarte mult agai. Amintindu-si de sotul ei, stapana a zis lui Ioan: „Cat de bucuros ar fi fost, Ivan, stapanul tau, daca ar fi fost aici impreuna cu noi si ar fi gustat din acest pilaf!”. Sfantul Ioan a cerut atunci de la dansa o farfurie plina cu pilaf, spunand ca o va trimite la aga, in Mekka. La auzul acestor cuvinte toti invitatii au ras; stapana insa a poruncit bucataresei sa-i dea fericitului Ioan farfuria cu pilaf ceruta, gandind ca poate vrea sa o manance el insusi sau sa o dea vreunei familii crestine sarace, precum obisnuia sa faca adesea, daruind altora partea sa de mancare ce i se cuvenea.
Sfantul a luat farfuria si, mergand in staul, a ingenuncheat si s-a rugat din adancul inimii, cerand lui Dumnezeu sa trimita farfuria cu mancare stapanului sau, la Mekka, cu oricare mijloc va randui Domnul in atotputernicia Sa. A cerut aceasta cu smerenie si simplitate, cu nimic indoindu-se, dupa cuvantul Domnului, si Acesta i-a ascultat dorinta: farfuria a disparut din ochii sai, iar fericitul Ioan s-a intors la masa, spunand stapanei ca a trimis mancarea la Mekka. Crezand ca vrea sa ascunda faptul ca a mancat pilaful el insusi, invitatii au ras de cuvintele fericitului Ioan ca de o gluma buna.
Peste putine zile s-a intors din pelerinaj aga, aducand cu sine si farfuria de arama, spre marea uimire a casnicilor sai. Numai sfantul Ioan nu s-a mirat de aceasta. Aga le-a povestit atunci cele ce i se intamplasera: „in cutare zi (era ziua in care stapana pregatise acel ospat), intorcandu-ma de la geamia cea mare, am gasit in camera mea pe care o lasasem incuiata aceasta farfuria plina cu pilaf. M-am umplut de mirare, nestiind cine a adus mancarea si cum a intrat in camera incuiata. Nestiind cum sa-mi explic acest lucru ciudat, tot uitandu-ma la farfuria cu pilaful cald din care ieseau aburi, am zarit, cu si mai mare mirare, numele meu batut pe marginea farfuriei, asa cum avem pe toate vasele casei noastre. Asa incat, cu toata nedumerirea si zbuciumul meu, m-am asezat si am mancat cu mare pofta pilaful, si, iata!, am adus farfuria cu mine si vad ca este intr-adevar a noastra. Dar, pe Allah, nu pot sa inteleg cum a ajuns la Mekka si cine a adus-o”.
Auzind acestea casnicii eparhului au fost cuprinsi de teama si uimire, iar sotia i-a povestit acestuia cum a cerut Ioan farfuria cu mancare pentru a o trimite la Mekka si cum toti l-au luat in ras pentru aceasta.
Vestea despre minunea savarsita de sfantul s-a raspandit repede in tot tinutul si toti il priveau cu teama si respect, ca pe un om drept si placut lui Dumnezeu, nemaiindraznind nimeni sa-l supere cu ceva. Stapanul si sotia sa se sarguiau sa-i poarte de grija cat mai mult si l-au rugat sa se mute in camaruta ce se afla langa grajd, pe care pana atunci o refuzase. Fericitul Ioan si-a continuat mai departe felul ascetic de viata, ingrijind de animale si implinind cu sarguinta poruncile eparhului, iar noptile petrecandu-le cu rugaciuni si cantari de psalmi. Toate acestea le facea implinind cuvantul domnului: „Dati cezarului cele ce sunt ale cezarului, si lui Dumnezeu cele sunt ale lui Dumnezeu”.
Mutarea la cele vesnice
Dupa putini ani insa, pe care i-a trait in post si rugaciune, apropiindu-se sfarsitul vietii sale pamantesti, fericitul s-a imbolnavit si a cerut sa fie culcat pe paie in staulul pe care il sfintise cu rugaciunile sale si cu reaua patimire indurata pentru numele si dragostea lui Hristos, Cel ce S-a facut om pentru noi si S-a rastignit pentru marea Sa iubire catre toti. Cunoscand mai dinainte ceasul iesirii din trup, a trimis sa fie chemat preotul pentru a se impartasi cu preacuratul Trup si cu scumpul Sange al Mantuitorului. Preotul, temandu-se de fanatismul turcilor, i-a adus sfintele taine intr-un mar pe care il scobise, si astfel fericitul Ioan s-a putut impartasi si indata si-a predat sfantul suflet in mainile Domnului pe care atat de mult il iubise. Acestea s-au petrecut pe 27 mai, 1730.
Cu invoirea turcilor, preotii si crestinii cei mai de vaza din Procopie au luat trupul sfantului, pregatindu-l de inmormantare. La ingroparea sa au venit nu numai crestinii ci si multi musulmani si armeni: cel pana mai ieri rob si sclav a fost ingropat ca un stapan. Au ridicat pe umeri cu lacrimi de adanca emotie si cucernicie mult truditul trup si, cu lumanari si tamaieri, cu atentie si evlavie l-au dus la cimitirul crestin, la mormantul ce-i fusese pregatit, intorcand astfel trupul pamantului mama.