![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
| Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Începând din 20 mai, Parohia Ortodoxă "Sfinții Chiril și Metodiu" (Paraclisul studențesc din Agronomie) din București va organiza săptămânal serate duhovnicești pe diferite teme legate de credința în Dumnezeu, de istorie, moralitate, medicină, sociologie, artă, cultură, etc.
Luni, 20 mai 2013, la ora 18.30 va avea loc prima întâlnire dintr-o serie de întâlniri pe teme istorice, și va avea ca temă: "Istoria statului românesc și relația sa cu Biserica", moderator al discuțiilor fiind Dănuț Nancu, licențiat în istorie și științe juridice. În urma unei întâlniri pe care am avut cu părintele Victor Mihăilă, parohul bisericii, la aceste serate vor putea participa și membri ai Asociației Ortodoxia Tinerilor, cititori ai site-ului nostru, sau tineri care au participat până acum la activitățile noastre. Întâlnirile din aceste seri duhovnicești sunt cu intrare liberă și au ca scop apropierea tinerilor de Dumnezeu și de Biserică și formarea unui nucleu de persoane, care pe viitor să se poată implica în mai diverse acțiune. Prin urmare vă așteptăm, la ora 18.30 în campusul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, în sala de conferințe de lângă biserica de lemn, aflată în parcul campusului. (Claudiu Balan - președintele Asociației Ortodoxia Tinerilor)
__________________
https://www.facebook.com/sil.en.94 |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Sub genericul 1900 de ani de la inaugurarea Columnei lui Traian la Roma, Muzeul Național de Istorie a României celebrează sâmbătă, 18 mai, Noaptea Muzeelor, printr-un program ce va cuprinde momente de reconstituiri istorico-militare, concert de muzică clasică, reprezentație teatrală, concert caffe, ateliere de creație pentru copii, animatori în costume de epocă care vor întreține atmosfera și alte surprize ce vor fi descoperite pe parcurs, de către vizitatori.
Muzeul va avea în data de 18 mai 2013 (sâmbătă), un program special de vizitare, structurat în două orare de vizitare, după cum urmează: - în intervalul orar 10.00 – 16.00, vor fi deschise expozițiile permanente “Tezaur Istoric” și „Lapidarium – Copia Columnei lui Traian” și expozițiile temporare – „Comorile Chinei” și „Columna lui Traian. O perspectivă artistică (Pietro Santi Bartoli, 1673)”; în acest interval orar, accesul se va face prin intrarea principală din Calea Victoriei nr.12, pe bază de bilet de intrare, cu plată. - în intervalul orar 16.00 – 00.00, când va începe Noaptea Muzeelor, vor fi deschise expozițiile permanente “Tezaur Istoric” și „Lapidarium – Copia Columnei lui Traian” și expoziția temporară „Columna lui Traian. O perspectivă artistică (Pietro Santi Bartoli, 1673)”; în acest interval orar, accesul se va face prin curtea interioară a muzeului din Str. Poștei (vis-a-vis de Așezământul Stavropoleos) și nu din Calea Victoriei; ACCES GRATUIT! Din motive de securitate și din considerente de menținere a unui microclimat favorabil pieselor de patrimoniu expuse, expoziția Comorile Chinei va fi închisă. Persoanele care vor vizita muzeul, sâmbătă, 18 mai 2013, în intervalul orar 16.00 – 00.00, vor primi un bilet, pe baza căruia vor putea vizita, ulterior, expoziția „Comorile Chinei”, cu un tarif redus, de 10 lei. Programul detaliat: - 16.00 - Deschidere - 17.00 – 20.00 - Ateliere de creație pentru copii, în fiecare oră - 20.00 – 21.00 - Piesă de teatru de improvizație, trupa Backstage Boys ( în Lapidarium) - 20.00 – 21.00 – Moment de re-enactment, Asociația Deutsches Freikorps și Asociația Tradiția Militară (pe Strada Poștei) - 21.00 – 22.00 – Fanfara Jandarmeriei – Café concert (în Lapidarium) - 22.00 – 23.00 - Concert muzică clasică, Cvartet Anima (în Lapidarium) - 16.00 – 00.00 – Stand amenajat de Biblioteca Metropolitană București- Centrul de tineret (director Alexandru Horia – în Curtea interioară) Evenimentul este susținut și coordonat în București și în țară de Rețeaua Națională a Muzeelor din România. A doua zi, în data de 19 mai 2013 (duminică), muzeul este deschis cu toate expozițiile permanente și temporare menționate mai sus, în intervalul orar obișnuit, de la 10.00 la 18.00 (la 17.15 se închide Casa de Bilete).
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
|
#3
|
||||
|
||||
Lucrările desemnate câștigătoare în cadrul Concursului național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, organizat de Patriarhia Română prin Sectoarele Cultură și Patrimoniu Religios și Teologic-educațional, vor fi expuse la Palatul Patriarhiei, de hramul Catedralei patriarhale. Reproduceri ale lucrărilor vor fi publicate într-un album care va fi lansat tot cu acest prilej. Competiția s-a desfășurat pe două secțiuni: pictură în tehnica frescă și pictură în mozaic, ambele în stil neobizantin, tema fiind „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Expoziția va fi vernisată pe 21 mai la Palatul Patriarhiei, după Sfânta Liturghie, tot atunci urmând să aibă loc și premierea pictorilor. La fiecare secțiune vor fi acordate trei premii și o mențiune, potrivit TRINITAS TV.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#4
|
||||
|
||||
|
Muzeul Parohiei ”Sfântul Antonie” de la Curtea Veche deschis în Noaptea Muzeelor
Peste 30 de muzee, instituții și organizații culturale din București vor putea fi vizitate sâmbătă, 18 mai, în “Noaptea Muzeelor” 2013. Printre acestea se află și muzeul Parohiei ”Sfântul Antonie” de la Curtea Veche, după cum aflăm de la TRINITAS TV. Muzeul Parohiei Sfântul Antonie - Curtea Veche găzduiește obiecte de excepție pentru cultura și spiritualitatea românească. Ca fostă biserică a Curții, domnitorii care s-au aflat pe tronul Țării Românești au înzestrat acest lăcaș cu prețioase odoare. Nestatornicia vremurilor, invaziile, jafurile sau incendiile au făcut însă ca multe dintre acestea să nu ajungă până la noi.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#5
|
||||
|
||||
|
De Ziua Internațională a Copilului, sâmbătă, 1 iunie 2013, de la ora 19:00, sub egida Filarmonicii “George Enescu”, Corul Symbol, dirijat de către Jean Lupu și Luminița Guțanu, va susține un concert la Ateneul Român.
În program se află lucrări de: Gheorghe Cucu, Gheorghe Danga, Ioan D. Chirescu, Liviu Ionescu, Nicolae Lungu, Alexandru Pașcanu, Constantin Arvinte, Constantin Romașcanu, Irina Odăgescu, Marin Velea, Eugen Mamot, Elena Mîndru, Luca Marenzio, Wolfgang Amadeus Mozart, Andres Papin, Coulter, Marc Shaiman. Soliste: Andreea Diana Blidariu și Corina Gatu. La pian: Magdalena Bulibașa și Bianca Fodor Chitară: Georgiana Popescu Biletele se pot procura de la casa de bilete a Filarmonicii “George Enescu” (Ateneul Român), zilnic între orele 12:00-19:00.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#6
|
||||
|
||||
![]() Marți, 25 iunie 2013, cu începere de la ora 18, în Sala Horia Bernea a Muzeului Țăranului Român se va desfășura conferința Din temnițe spre sinaxare. Vor vorbi: Demostene Andronescu- fost deținut politic, poet; Danion Vasile- teolog, scriitor; Ciprian Voicilă- sociolog. Moderator: dr. Mihai Gheorghiu. Conferința Din temnițe spre sinaxare, dedicată tuturor mărturisitorilor din temnițele comuniste, va avea loc în cadrul Conferințelor Mircea Vulcănescu, desfășurate periodic la Muzeul Țăranului Român. „Toți acestia care au pătimit în închisori au fost mielul de jertfă pentru iertarea păcatelor poporului român. Ei au fost aruncați în gura celor fără de Dumnezeu, ca să ispășească păcatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi. Și chiar dacă acuma se pune problema ca să fie trecuți în rândul sfinților, ei nu trebuie să fie trecuți în rândul sfinților. Ei sunt sfinți, prin sacrificiul lor”. (ÎPS. Arhiepiscop Justinian Chira)
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
|
#7
|
||||
|
||||
În 2013, Ziua Mărcii Poștale Românești este sărbătorită printr-o emisiune de mărci poștale dedicată spiritualității românești și frumuseților ecleziastice de pe teritoriul României. Sărbătorind împlinirea a trei secole de existență a Mănăstirii Antim, Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale Mănăstirea Antim – 300 de ani de la începerea construcției. „În urmă cu 300 de ani mitropolitul Antim Ivireanul punea piatra de temelie a acestui minunat lăcaș de cult, iar, așa cum spunea și Nicolae Iorga, este opera unui arhiereu artist, realizatorul unei sinteze artisitice. A realizat această sinteză nu numai în condițiunile bisericii Antim, ci și în viața însăși. Un monument de arhitectură minunat unde în 1820 Tudor Vladimirescu și-a redactat aici proclamația către țară. De asemenea, monahul David și-a cusut aici steagul tricolor al Revoluției. Am colaborat foarte bine cu slujitorii Bisericii, cu conducerea Patriarhiei și în mod special aș dori să mulțumim Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române pentru tot sprijinul acordat“, a precizat pentru TRINITAS TV Cristina Popescu, director general Romfilatelia. Emisiunea aniversară se bucură și de un produs filatelic special. „Deja am tipărit două timbre care sunt dedicate emisiunii, dar putem spune că emisiunea este îmbogățită cu un set de minicoli de patru timbre, un album minunat care are deja o coliță specială numai în acest produs. Special este o imagine a schiței făcută chiar de Antim Ivireanul și nu în ultimul rând veți putea pe coliță chiar melcul care este simbolul credinței și smereniei, fiind câteva din micile lucruri foarte importante de arhitectură și de simbolistică care marchează acest important eveniment“, a mai explicat Cristina Popescu. Începând cu ziua de luni, 15 iulie 2013, emisiunea de mărci poștale Mănăstirea Antim – 300 de ani de la începerea construcției va putea fi achiziționată de la toate magazinele Romfilatelia din București și din țară.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#8
|
||||
|
||||
|
Expozitia "Poeme pentru pasari esi extraterestri" a lui Cristian Badilita gazduita de Biblioteca Nationala a Romaniei pana pe 1 noiembrie 2013.
http://www.agentiadecarte.ro/2013/09...stri%E2%80%9D/
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
|
#9
|
||||
|
||||
|
Cea de-a 554 aniversare a Bucureștiului va avea loc între 19 și 22 septembrie 2013 printr-o mulțime de evenimente ce se vor desfășura în orașul de pe Dâmbovița. Astfel, Zilele Bucureștiului 2013 reprezintă o nouă ocazie pentru bucureșteni să se bucure de muzică și să celebreze orașul.
Prima atestare documentară a orașului datează din secolul al XV-lea (20 septembrie 1459), 554 de ani mai târziu urmașii lui Bucur celebrează orașul printr-o mulțime de evenimente culturale. Ca în fiecare an Primăria Municipiului București a pregătăti câteva zile pline de muzică, bucurie și distracție pentru a sărbători orașul. Concerte folk și rock în Centrul Vechi Centrul Bucureștiului va fi și anul acesta punctul 0 al distracției. Centrul Istoric vă găzdui cea de-a treia ediție a Galei Folk You! Florian Pittiș, eveniment care în ultimii ani a făcut parte din seria de manifestări dedicate Zilelor Bucureștiului. Ca și la edițiile precedente programul muzical este unul variat, astfel între 20 și 22 septembrie pe scenă vor urcă printre alții: Vama, Taxi, Vița de Vie, Paula Seling, OCS. Muzica clasică cucerește metroul bucureștean Între 16 și 21 septembrie, în șase stații ale metroului bucureștean, muzică clasică va răsuna în intervalul 17:30 – 19:00. Este vorba despre ediția a doua a evenimentului “Muzica clasică la metrou”, ce se va desfășoara în următoarele stații: Piața Unirii 1, Piața Unirii 2, Universitate, Piața Victoriei 1, Piața Victoriei 2 și Gara de Nord. Descoperă secretele Bucureștiului Cu ocazia Zilelor Bucureștiului vă fi organizat un traseu cultural nocturn ce vine ca o continuare firească a proiectului “Cu bastonul prin București”, care s-a aflat în această vară la cea de-a patra ediție. Astfel ARCEN îi invită pe bucureșteni să participe gratuit la traseul-cultural nocturn, să asculte poveștile Capitalei și să-i descopere secretele. Startul se vă da în fiecare seară între 19 și 21 septembrie de la ora 19:00. Plecarea se vă face din fața Teatrului Odeon, iar traseul vă cuprinde Calea Victorie și străzile adiacente. Concerte in memoriam Maria Tănase Primăria Sectorului 3 organizează sâmbătă, 21 septembrie 2013, în Parcul Titan, spectacolul “Sărbătoarea cântecului românesc”. Evenimentul este organizat în memoria Mariei Tănase, pe 25 septembrie împlinindu-se 100 de ani de la nașterea artistei. Cei prezenți vor avea ocazia să asculte abordări inedite ale repertorului Mariei Tănase, interpretate de: formația academică de cameră Brass Quintet București și mezzosoprana Claudia Măru Hanghiuc, Muzica Reprezentativă a Armatei Române, Cornelia Tihon și Taraful Daniel Badoi și de trupa Hara. Seara se va încheia cu un concert extraordinar Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Jozsef “Ioji” Kappl și invitații lor. Așadar, timp de câteva zile Capitala își vă pune straiele de sărbătoare și îi vă aștepta pe petrecăreți și curioși cu brațele deschise.
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
|
#10
|
||||
|
||||
|
La ceai cu regina
Programul La ceai cu regina se desfășoară în sălile de Tezaur ale Muzeului Național de Istorie a României (Calea Victoriei, nr. 12). Aici, obiecte cu semnificație pentru istoria regalității vor fi punctul de plecare pentru un program de storytelling (ghidaj dramatizat) combinat cu o căutare de comori realizată în familie. Este bine cunoscută înclinația pe care o avea Regina Maria (Missy, cum o alinta bunica sa, Regina Victoria a Marii Britanii) pentru pictură, grădinărit, scris, călătorii, călărie. Dar ceea ce o pasiona și mai mult erau piesele vestimentare scumpe și bijuteriile fine. Această pasiune regală mergea până într-acolo încât chiar și hainele sale erau în ton cu decorul interioarelor palatelor. Cum vor afla cei mici toate aceste lucruri? Însăși regina le va povesti despre pasiunile sale. Poveștile ei cu iz de altădată vor reda atmosfera de la Palat și le va dezvălui modul în care își petreceau timpul regii de odinioară. Și cum o povestea fără intrigă e ca mâncarea fără sare, o întâmplare mai puțin obișnuită va deturna sensul povestirii: un furt al comorii regale. Copiii si parinții sunt invitați să o ajutate pe regină să-și recapete comoara! Vă așteptăm la Muzeul Național de Istorie a Romaniei, începând cu 21 septembrie! Programul durează aproximativ o oră și se desfășoară după următorul orar: • Sâmbătă, 21 septembrie 2013, 10:30, pentru familii cu copii de 4-6 ani; • Duminica, 22 septembrie 2013, 10:30, pentru familii cu copii de 6-8 ani; • Sâmbătă, 28 septembrie 2013, 10:30 pentru familii cu copii de 8-10 ani; • Duminica, 29 septembrie 2013, 10:30, pentru familii cu copii de 4-6 ani; • Sâmbătă, 5 octombrie 2013, 10:30, pentru familii cu copii de 6-8 ani; • Duminica, 6 octombrie 2013, 10:30, pentru familii cu copii de 6-8 ani; • Sâmbătă, 12 octombrie 2013, 10:30, pentru familii cu copii de 4-6 ani; • Duminica, 13 octombrie 2013, 10:30, pentru familii cu copii de 4-6 ani. Taxă de participare: o 60 lei/familie formată din doi membri (părinte și copil), o 80 lei/familie formată din trei membri, o 90 lei/ familie formată din patru membri etc. Programările sunt obligatorii și se fac de luni până vineri, la e-mail: dragos@dedragulartei.ro (este necesară precizarea datei de desf[șurare a programului, numelui și vârstei copilului, iar înscrierea este valabilă numai după primirea unui email de confirmare). După confirmarea înscrierii, este necesară achitarea taxei de participare, la maxim două zile după confirmarea înscrierii pe lista de participanți, în contul RO48 INGB 0000 9999 0260 3721 (cu precizarea Taxa Muzeul Istorie). Dacă nu se mai poate onora participarea, returnarea taxei se face numai dacă retragerea este anunțată cu cel puțin 24 de ore înainte de desfășurarea programului, sumă din care se va scădea comisionul bancar. Înregistrările se fac individual de către fiecare familie în parte. http://www.dedragulartei.ro/program/la-ceai-cu-regina/
__________________
Pe noi inșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm. |
![]() |
| Thread Tools | |
| Moduri de afișare | |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Stiri-Spectacole-Evenimente | cristiboss56 | Stiri, actualitati, anunturi | 1001 | 24.02.2025 14:36:21 |
| stiri | dorinel78 | Stiri, actualitati, anunturi | 318 | 11.06.2014 17:16:17 |
| CAUT scaun cu rotile pentru o zi (Bucuresti) | N.Priceputu | Stiri, actualitati, anunturi | 1 | 29.08.2011 00:39:45 |
| O rugaminte pentru cei din Bucuresti | Florin-Ionut | Pictura si Sculptura Bisericeasca | 1 | 01.05.2011 11:37:22 |
|
|