Karlheinz Deschner - Biserica si Fascismul

[Decebal]

În prealabil postat de Amistad

Catalin2: "(...) In schimb arhiepiscopul croat din perioada atrocitatilor croatilor contra sarbilor a fost facut sfant (fericit) de catre BC. Toate acestea nu au importanta, sunt greseli facute de oameni, nu are rost sa le dezbatem acum acuzand ba de colaborare cu comunistii, ba de colaborare cu nazistii."

Care sunt greselile facute de oameni: cele ale "fericitului" cand era in viatza sau cele ale papei care l-a proclamat fericit? Daca e vorba de cardinalul Alojzije Stepinac, chiar am citit destul de mult despre el si este un caz foarte clar de modul cum s-a raspandit catolicismul cam cum a fost si la noi in Transilvania, insa mai dur. Se gasesc pe net articole din ziare din vremea respectiva, fotografii, marturii ale sarbilor etc, inclusiv procesul care i s-a deschis criminalului de razboi Stepinac. Dovezile sunt mai mult decat clare si totusi in presa catolica citim despre Stepinac declarat "fericit" ca a fost un marturisitor, un om cu “zel apostolic şi tărie creştină”; exista chiar o carte "Cardinalul Stepinac, un martor dispretuit". Acest cardinal este un caz graitor de minciuna romano-catolica grosolana. In Serbia in perioada nazista, armata ustashi a torturat si omorat sarbi ortodocsi cu zecile de mii, niste atrocitati inimaginabile, si la acea vreme presa era destul de dezvoltata si s-au pastrat foarte multe date ale crimelor comise, chiar de catre nazisti pentru a-si dovedi "zelul". Asa s-a facut trecerea la catolicism pentru sarbii ortodocsi care au fost mai slabi. Stepinac impreuna cu mai multi preoti romano-catolici au fost implicati sau chiar au condus soldatii ustashi. Sunt curios, se roaga vreun romano-catolic la acest fericit? Acuma se poate spune ca a fost un om si a gresit, dar ca a fost declarat "fericit" deja este mult prea mult. Era mai bine daca BC si-ar fi cerut scuze oficial, dar nu, da-i inainte cu minciuna.

Amistad, evenimentele au avut loc în Croaţia, nu în Serbia, şi da, din câte ştiu, am auzit că există "catolici" care se roagă la fericitul Stepinac. Aici nu se mai pune problema de scuze, cred că să mai aştepţi scuze după aşa ceva este mult prea mult; că e vorba şi despre ecumenism aici, cred că în mod normal nu ar mai trebui să se mai pună problema vreunui ecumenism cu papistaşii după aşa ceva, însă având în vedere că astfel de probleme nici nu se iau în calcul în aşa zisul dialog ecumenic, mie îmi este extrem de straniu, de bizar cum ortodocşii continuă aşa zisul dialog ecumenic cu autorităţile catolicismului; s-ar mai putea discuta ecumenic cu catolici, de rând să le zic aşa. Chiar acum am remarcat ceva la Cătălin, anume că pune totul pe seama unor "greşeli omeneşti"; ei bine, în cazul catolicismului nu era vorba despre aşa ceva, era un întreg sistem, o întreagă mentalitate, nu întâmplător a "fuzionat" în mai multe locuri catolicismul cu fascismul; catolicismul însuşi are o mentalitate, în plan religios, de tip fascist, exclusivist, şi de-a lungul istoriei şi-a şi "justificat" doctrinar multe crime pe care fie le-a făcut, fie de pe urma cărora a profitat. Dacă ai citit la un alt thread poate ai văzut cum justifica Inocenţiu III toată agresiunea împotriva creştinilor răsăriteni, în special bizantini: era vorba despre o "hotărâre a divinităţii", iar ei o puneau în practică, arătând prin aceasta că mentalitatea de a se pune în locul lui Dumnezeu şi de a emite astfel de sentinţe în locul Lui este veche în catolicism, şi probabil nu întâmplător s-a tot vorbit de mentalitatea antihristică ce a caracterizat cel puţin în anumite momente papalitatea "catolică" romană. Papistaşii s-au obişnuit de mult să se joace de-a Dumnezeu, asta fiind consecinţa practică a ideologiei eretice a papalismului: papa este "vicarul" lui Dumnezeu, şi prin urmare are "puterea", "dreptul", "legitimitatea" şi "legalitatea" de a face judecăţi, dreptate, etc în numele Lui, ca şi cum ar fi însăşi judecata lui Dumnezeu. Mulţi "catolici" chiar aşa şi gândeau cu ocazia a ceea ce unii istorici numesc genocidul sârbilor ortodocşi din Croaţia celui de-al doilea război mondial. Este "dreptul jurisdicţiei universale" a papalităţii în cele spirituale şi temporale, fascismul clerical (care nu a fost specific doar Croaţiei fasciste) fiind o consecinţă a mentalităţii antihristice a catolicismului pentru care clericii nu sunt doar nişte trimişi ai lui Iisus Hristos, ci acţionează in persona Christi, în locul lui Hristos, ca şi cum ar fi Însuşi Hristos acolo. Altfel spus, spre deosebire de Cătălin, care vede nişte simple greşeli omeneşti (probabil din cauză că nu a experimentat el pe pielea lui ce s-a întâmplat sârbilor ortodocşi) în ceea ce s-a întâmplat, eu cred că este vorba de mult mai mult, de nişte legături mai mult sau mai puţin vizibile între catolicism şi fascism, spiritul exclusivist, revanşard, totalitar al catolicismului inducând anumite predispoziţii "duhovniceşti" la elemente de mentalitate totalitară fascistă exclusivistă. Chiar Stepinac scria la 28 martie 1941: "Schisma (Ortodoxia Răsăriteană) este cel mai mare blestem în Europa, aproape mai mare decât Protestantismul. Aici nu este morală, nici principii, nici adevăr, nici justiţie, nici onestitate"; avea şi el dreptatea lui, dar textul arată foarte clar mentalitatea ostilă ortodoxiei specifică multor clerici "catolici", de la care s-a răspândit la adepţii de rând.

[Decebal]

Unfortunately, many Orthodox Christians are ignorant of the sufferings of the nearly 750,000 Orthodox Serbian Christians who gave their lives in the defense and confession of the faith during the time of the last world war in the so-called "Independent State of Croatia" and in other parts of German-occupied Yugoslavia at the hands of the Croatian nationalists and other enemies of the Orthodox Church, at the instigation of and with the open participation of the Latin clergy. This persecution was aimed at the complete elimination of the Orthodox Church in these areas. Attempts at forced conversion to Catholicism were joined to a systematic and completely overt destruction of every trace of Orthodoxy. All of this was done in such a fierce and inconceivably brutal manner and in such a short span of time and relatively small geographic area that it is difficult even to imagine. Indeed the characteristics of this recent persecution are unprecedented in the history of the Church after the persecutions of the first centuries. The sacrifice and memory of these martyrs must not be allowed to remain hidden, known only to their fellow Orthodox countrymen, but should be published and commemorated for the edification of all Orthodox Christians.

(...) Very revealing as to the utter fanaticism that gripped the Roman Catholic Church in Croatia during these early days of the war and the infant Croatian state, is this excerpt from the diocesan newspaper of the archdiocese of Sarajevo: "Until now, God spoke through papal encyclicals. And? They closed their ears... Now God has decided to use other methods. He will prepare missions. European missions. World missions. They will be upheld not by priests, but by army commanders. The sermons will be heard with the help of cannons, machine guns, tanks and bombers." The Ustasi were known to have publicly taken oaths in the Catholic churches, pledging to work for the eradication of the Serbs and Orthodoxy. Especially militant and very prominent in the Ustasi were members of the Franciscan Order. Immediately after the proclamation of the Ustasi state, the Croatian primate, Archbishop Alojzije Stepinac of Zagreb, gave his blessing in the name of the Roman Church to the Croatian state and established "close collaboration." (It should be pointed out, however, that the Croatian Catholic Church was, at least officially, speaking for itself at that time. The procedure for obtaining recognition by the Vatican was in full progress, but officially the Vatican still recognized the Kingdom of Yugoslavia and had diplomatic relations with the government-in-exile. In short, the Vatican gave de facto recognition to the Ustasi regime, together will full diplomatic protocol at state occasions, though never official recognition.)

(...) The Ustasi plan called for the extermination of one portion of the Serbian population and for the forced conversion to Roman Catholicism of the other. In either case, the Serbs, as an Orthodox people, had no place in the Catholic Croatian state. This shows that in spite of the presence of widespread National Socialist "Aryan" racist propaganda in Croatia, the hatred for the Serbs was based on their being Orthodox. One Catholic periodical in lauding the head of the Ustasi state, Pavelic, praises the Ustasi "Crusader" (Krizar) organization as "Raised in the spirit of radical Catholicism, which knows no compromises so far as principles are concerned, that never knew what it meant to give in and abandon any part of the program of Croatian nationalism." Thus the program of Serbian conversion and/or liquidation, can be viewed as being in the tradition of the medieval crusades which were launched to stamp out the enemies of the Roman church. Archbishop Stepinac saw the Serbs as being schismatics and an evil "almost greater than Protestantism." Croatia was viewed as a bastion of Roman Catholicism in the Balkans. In 1944 a Berlin newspaper wrote: "An extraordinary ecclesiastical struggle is going on in Croatia. The Ustasi government is persecuting the Orthodox Church and is trying to convert as many Orthodox people as possible to Catholicism by means of intimidation and all kinds of devices. At the opening of the so-called Croat Assembly, Pavelic said that religious freedom did exist in principle, but it did not include the Orthodox Church. Apart from nationalistic reasons, Pavelic endeavored to represent himself as a missionary by virtue of his work on behalf of the church, thus desiring to acquire greater prestige. We still recall his visit to the pope at the time when he was just organizing his 'State'."

(...) During the time of the persecution, nearly 300 Orthodox churches in the territory of the Croatian state were destroyed. In the diocese of Karlovac 173 out of 189 temples were demolished. Others were desecrated by being turned into slaughterhouses, stables and latrines. Still others were given over to the Roman Catholics, as were several of the historic Orthodox monasteries. Many of the damaged churches have been restored by the Serbian Church since the war. Others are still to be repaired and can be seen crumbling and abandoned in Yugoslavia today.

The new Serbian martyrs of World War II included five bishops and at least 177 other clergy martyrs. In all, both clergy and lay, they number about 750,000. The late Bishop Nikolai (Velimirovich), over a quarter of a century ago, inscribed into the Church calendar by his own hand the following notation for the date August 31 (0. S.): "The 700,000 who suffered for the Orthodox faith at the hands of the Roman crusaders and Ustasi during the time of the Second World War. These are the New Serbian Martyrs."

Through their prayers may all the Orthodox be saved and strengthened in the defence of the Faith! Amen.

sursa şi mai multe la:

Joachim Wertz, On the Serbian Orthodox New Martyrs of the Second World War. A Brief Historical Background
http://orthodoxinfo.com/ecumenism/se...ewmartyrs.aspx

[ignatiu]

Un studiu a evaluat cati ofiteri germani si cati ofizeri austrieci au fost angajati in lagare. Ofizerii austrieci au fost doar 15% din totalul ofizerilor din lagarele de concentrare. 15% este ponderea ofizerilor austrieci in armata lui hitler.

Dar dintre ofizerii superiori conducatori de lagare si medici, ofizerii austrieci au avut ponderea de 100%.


In ro s-ar spune, nepotism.