Este crestineste sa iei chirie?

În prealabil postat de cezar_ioan

De ce nu? Jimmy e încă pe scenele lumii!... Revigorează, reîmprospătează. Mereu e nevoie de un strop protestatar, spre reînnoire ori poate spre zgâlţâirea somnolenţei certitudinii plate. De-un "tânăr furios"...Îl găsim mereu în bibliografia pentru Admiterea la Teatru, privind înapoi. Pare o condiţie obligatorie pentru un bun regizor, implicit pentru o mulţime de gură-cască impresionabili şi "culţi"...:)

Puneti-ma pe post de craniul lui Yorick si voi face rolul vietii :)

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Puneti-ma pe post de craniul lui Yorick si voi face rolul vietii :)

..............:)))))

Vroiam totusi sa va las o intrebare.Cum intelegeti,ca si invatatura,ca si aplicabilitate concreta,dpdv ortodox,cuvintele lui Hristos din Luca 12:22-34.Este o invatatura general valabila,poate fi aplicata de toti,oamenii o mai pot accepta in contextul actual sau a ramas doar un deziderat pt mici comunitati,poate de tip monastic,poate de tipul primilor credinciosi din Faptele Apostolilor sau cel tarziu pana in perioada martirilor?Cum vedeti voi problema din perspectiva celor discutate pe acest topic?Multumesc anticipat pt raspunsuri.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Vroiam totusi sa va las o intrebare.Cum intelegeti,ca si invatatura,ca si aplicabilitate concreta,dpdv ortodox,cuvintele lui Hristos din Luca 12:22-34.Este o invatatura general valabila,poate fi aplicata de toti,oamenii o mai pot accepta in contextul actual sau a ramas doar un deziderat pt mici comunitati,poate de tip monastic,poate de tipul primilor credinciosi din Faptele Apostolilor sau cel tarziu pana in perioada martirilor?Cum vedeti voi problema din perspectiva celor discutate pe acest topic?Multumesc anticipat pt raspunsuri.

Cred că învăţătura este cu totul aplicabilă, acolo unde avem de-a face cu un om duhovnicesc, fie şi în buricul târgului/cetăţii. Cunosc oameni care chiar aşa trăiesc şi le duc pe toate, în chip minunat. Dar nu fac rabat la nimic!
Cum, însă, oamenii oscilează în sus şi-n jos de la o clipă la alta...
În final tot ca Petru pe mare, privind talazurile-învolburate, ajungem...

E o problemă de oftalmologie... Pardon, de orientare a ochiului sufletesc (spre pântec sau spre Ceruri).

[Mihailc]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Vroiam totusi sa va las o intrebare.Cum intelegeti,ca si invatatura,ca si aplicabilitate concreta,dpdv ortodox,cuvintele lui Hristos din Luca 12:22-34.Este o invatatura general valabila,poate fi aplicata de toti,oamenii o mai pot accepta in contextul actual sau a ramas doar un deziderat pt mici comunitati,poate de tip monastic,poate de tipul primilor credinciosi din Faptele Apostolilor sau cel tarziu pana in perioada martirilor?Cum vedeti voi problema din perspectiva celor discutate pe acest topic?Multumesc anticipat pt raspunsuri.

Nu neapărat lepădarea de avere este un deziderat cât libertatea faţă de ea. Şi libertatea în general, că nu doar de avere se lipeşte inima omului. Cred că am mai spus-o şi în altă parte că unul scopurile de căpătâi ale Bisericii a fost şi este dezidolatrizarea cosmosului şi eliberarea Creaţiei de consecinţele autoblocării umanului în limite, văzute ca avatare ale stăpâniei morţii. Este şi tema centrală a postului, recuperarea libertăţii faţă de lucruri şi subminarea tiraniei ego-ului cu întregul inventar de obiceiuri, apucături, gesturi, pretenţii care-i slujesc şi care se mai numesc şi patimi.

Hristos a urcat foarte sus stadardele, ca nu cumva să ne treacă prin cap că am făcut prea mult sau destul pentru a merita întâlnirea cu harul. Când ai renunţat la avere, îţi rămâne viaţa (instinctul de supravieţuire) de biruit, chiar şi proiecţia subiectivă a propriei mântuiri. Dacă vrei să fi desăvârşit... trebuie să ai mereu în minte că desăvârşirea este un orizont de neatins, că theosis este o călătorie fără sfârşit !

[cezar_ioan]

Îmi închipui sufletul ca pe un gaz, din acelea studiate în fizică, inclus în vasul care este omul. Un vas vertical, chiar şi când doarme...
Iar gazul ăsta sufletesc circulă când în jos, spre zonele mai reci (corespondente lumii instinctelor celor mai naturale, celor mai terestre, deci ale unei ordini trecătoare), când în sus spre lumină şi căldură, unde se mişcă mai uşor, mai bogat, mai ...liber.
Când cugetul omului se agaţă de treptele rânduite în viaţa bisericeasă pentru urcuş, omul vede şi simte, gândeşte şi acţionează cu totul altfel decât atunci când gazul lui coboară în răceala lutului. Un om poate deţine şi avere şi proprietăţi intelectuale şi îndestulare în plăceri care mai de care. Dacă sufletul lui s-a obişnuit să poposească aici va vedea şi simţi lumea prin ochiul burţii, al prepuţului sau al sacului cu bani. În fond, va trăi de-personalizarea.
Omul, însă, are vocaţie de persoană. Şi tinde la Persoană. Nimic din dulcele şi confortabilul subsol al jucăriilor instinctuale nu îi poate potoli setea şi foamea de relaţie mai înaltă, cu Persoana. Totul stă în puterea şi voia lui de-a învăţa cum să se ţină la înălţime, spre apexul borcănelului în care vieţuieşte o vreme...

Frica, marea frică a omului, frica-hidră cu mii de capete, nu vine de sub capacul borcanului (care, dealtfel, nici nu este închis ermetic) ci din fundul lui. Oricât ar suna de caraghios, frica vine de la fund.
A te ţine la vârf este a renunţa la tirania fricii, această târfă pricepută foarte în a seduce mintea să coboare prin cotloanele frumos colorate ale unui turn de nisip. Care-i trupul de animal din om, cu toată psihologia lui ataşată (promisiuni, avansuri, ameninţări, îndoieli, jurăminte, şiretlicuri, abilităţi, socoteli nesfârşite... Delir.).

De aceea, cred, că dincolo de frică e doar sfânta frică de Dumnezeu, amestec de iubire şi nădejde, din care mijeşte înţelepciunea petrecerii la vârf, în pofida oricăror avansuri cu potenţial mortal ale efemerului.

"Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea." Un ferm şi simplu postulat valoric, de mult uitat şi vârtos inversat.

[AlinB]

În prealabil postat de Pelerin spre Rasarit

Vroiam totusi sa va las o intrebare.Cum intelegeti,ca si invatatura,ca si aplicabilitate concreta,dpdv ortodox,cuvintele lui Hristos din Luca 12:22-34.Este o invatatura general valabila,poate fi aplicata de toti,oamenii o mai pot accepta in contextul actual sau a ramas doar un deziderat pt mici comunitati,poate de tip monastic,poate de tipul primilor credinciosi din Faptele Apostolilor sau cel tarziu pana in perioada martirilor?Cum vedeti voi problema din perspectiva celor discutate pe acest topic?Multumesc anticipat pt raspunsuri.

Pai sa vedem...asta inseamna ca trebuie sa renunti la tot ce ai sau sa dai mai mult decat te tine asteptand ca Dumnezeu sa implineasca lipsurile tale si ale familiei, eventual sa primesti si ceva pe deasupra pentru inchipuita virtute?

Pe de alta parte stim ca exista oameni care in numele grijii pentru ziua de maine (de fapt ceva mai mult de atat) fac tot felul de lucruri gresite.

Ei bine, calea corecta e la mijloc.
Foloseste ceea ce ai, nu alerga dupa pleava in vant sacrificand pentru asta ceea ce e concret, real, autentic (se pot da N exemple in acest sens).