Istorii cu talc

[cristiboss56]

Un frate a întrebat pe oarecare din Sfinţii Bătrâni zicând: Ia-tă mi se întâmplă să văd pe cineva făcând oarecare lucru şi eu spun aceasta la altul, fără să judec în inima mea pe acela. Oare nu este asta clevetire ?

Şi i-a răspuns Bătrânul:

“Dacă vorbeşti cu patimă, ca şi cum ai avea ceva asupra lui, atunci este clevetire. Iar de nu este în inima ta nici o pornire rea, adică nici o simţire pătimaşă, atunci eşti fără de păcat. Însă chiar dacă nu este vorba ta cu gând de clevetire, dar ca să nu răssară răul, mai bine este a tăcea”.

Un bătrân oarecare şedea în Siria, aproape de Antiohia. Acesta avea un frate gata spre a judeca, când vedea pe un frate greşind. Deci de multe ori îl învăţa pe dânsul zicând:

“Cu adevărat, fiule, te înşeli şi îţi pierzi în zadar sufletul tău. Căci nimeni nu ştie ce este în inima omului, fără numai duhul care este întru dânsul. Pentru că de multe ori sunt unii care săvârşesc cele rele înaintea oamenilor, iar în taină se pocăiesc lui Dumnezeu.

Noi vedem adică păcatele lor, iar faptele cele bune şi pocăinţa lor, numai Dumnezeu le ştie. Pentru aceasta şi cu ochii de vei vedea pe cineva păcătuind, nicidecum să nu-l judeci sau să-l cleveteşti pe el, căci numai Unul Dumnezeu este Judecătorul. Tot omul care judecă pe altul, este ca un “anticrist” adică ca un potrivnic lui Dumnezeu, devreme ce i-a răpit dregătoria şi stăpânirea, făcându-se el judecător mai înainte decât dânsul” (că spune la Sf. Evanghlie, că Tatăl cel ceresc toată judecata a dat-o Fiului).

[glykys]

Trăia odată un rege atât de nedrept şi crud încât toţi slujitorii săi îi doreau moartea sau detronarea.
Însă, într-o zi, îi surprinde pe toţi când anunţă că de acum înainte va face doar binele.
“Gata cu cruzimea şi nedreptatea!” promite regele. Cuvântul i-a făcut cinste, căci a ajuns să fie cunoscut ca ‹‹Monarhul Blând››. După multe luni de la această schimbare, unul dintre slujitorii săi îşi face curaj şi îl întreabă ce l-a determinat să îşi schimbe atitudinea.
Şi atunci regele i-a răspuns: “În timp ce călăream prin pădurile mele , am văzut o vulpe care era fugărită de un câine. Vulpea a scăpat în vizuina ei, dar nu înainte să o muşte câinele de picior şi să o schilodească pe viaţă. Mai târziu am ajuns într-un sat unde am văzut acelaşi câine; lătra la un om care după scurt timp a luat o piatră şi a aruncat-o în câine, rupându-i piciorul. Nu merge mult omul şi este lovit de un cal. Genunchiul îi este sfărâmat şi cade pe jos, ologit pe viaţă. Calul fuge, dar în timp ce alerga, nimereşte într-o vizuină şi îşi rupe piciorul. Reflectând asupra celor ce s-au întâmplat, m-am gândit: ‘Răul naşte rău. Dacă voi continua în căile mele rele, cu siguranţă voi fi copleşit de rău’. Aşa că m-am decis sa ma schimb”.
Slujitorul a plecat convins că acum era momentul când regele este vulnerabil şi poate cuceri tronul. Cufundat în complot, nu vede treptele din faţa lui şi cade, rupându-şi gâtul.

https://www.facebook.com/AsociatiaARCEN

[dobrin7m]

În prealabil postat de cristiboss56

Un bătrân oarecare şedea în Siria, aproape de Antiohia. Acesta avea un frate gata spre a judeca, când vedea pe un frate greşind. Deci de multe ori îl învăţa pe dânsul zicând:

“Cu adevărat, fiule, te înşeli şi îţi pierzi în zadar sufletul tău. Căci nimeni nu ştie ce este în inima omului, fără numai duhul care este întru dânsul. Pentru că de multe ori sunt unii care săvârşesc cele rele înaintea oamenilor, iar în taină se pocăiesc lui Dumnezeu.

Noi vedem adică păcatele lor, iar faptele cele bune şi pocăinţa lor, numai Dumnezeu le ştie. Pentru aceasta şi cu ochii de vei vedea pe cineva păcătuind, nicidecum să nu-l judeci sau să-l cleveteşti pe el, căci numai Unul Dumnezeu este Judecătorul. Tot omul care judecă pe altul, este ca un “anticrist” adică ca un potrivnic lui Dumnezeu, devreme ce i-a răpit dregătoria şi stăpânirea, făcându-se el judecător mai înainte decât dânsul” (că spune la Sf. Evanghlie, că Tatăl cel ceresc toată judecata a dat-o Fiului).

Aceste cuvinte sunt foarte adevarate. Acum ceva timp, am gandit mult la acest lucru, privind la semeni si la mine si la faptele lor si ale mele. Si am primit intelegerea aceasta . Fiecare om, are in tainitele sufletului sau lucruri care il framanta si care nu le scoate la suprafata in fata nimanui. Aceste framantari ale sale amestecate cu pacatele ce le poarta, se transpun in fapte care noua celorlalti ni se pot parea rele sau chiar demne de judecata. Insa noi nu stim framantarile celuilalt, tainitile sufletului sau. Asta doar Dumnezeu stie. Poate framantarile, lupta si pocainta din inima este mai mare in comparatie cu faptele pe care noi le vedem. Acesta este cel mai mare temei ca sa putem sa ne oprim din judecarea aproapelui.

[glykys]

"Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!"

La un moment dat un circar din SUA, mergator pe sarma, s-a gandit sa treaca pe sarma de partea cealalta a cascadei Niagara. Circarul i-a intrebat pe oamenii aflati acolo: Credeti voi ca eu pot sa fac asta? Cam 10%au zis da, ceilalti nu. Omul a inceput sa mearga pe sarma si a trecut de cealalta parte a Niagarei. Ajuns pe partea celalalta, i-a intrebat din nou: Credeti ca pot eu sa trec iarasi pe malul celalalt? 50% au zis da, 50% nu. Omul era profesionist si a ajuns pe sarma inapoi, pe celalalt mal. Circarul a plusat: credeti ca pot sa trec cu o roaba in mana pe malul celalalt? Oamenii erau din ce in ce mai entuziasmati, asa ca 80% au zis da, credem. Trece omul pe sarma ducand in maini o roaba. Acum insa vine o noua provocare: Credeti ca pot sa trec de pe un mal pe celalalt pe sarma cu un om pe roaba? Multimea fremata si toti ziceau: sigur ca poti face si asta! Atunci circarul a intrebat: cine vrea sa urce in roaba? Toata multimea a ramas muta. Toti spuneau ca se incred, dar cand a venit timpul sa isi demonstreze credinta, nu voia nimeni sa isi puna viata in pericol. Dar din multime a iesit un copil care a acceptat sa fie dus pe sarma in roaba. Omul l-a pus in roaba si a trecut pe sarma cu el pe malul celalalt al Niagarei, in uralele publicului.
Un reporter a intrebat copilul: bine, dar nu ti-a fost frica? acesta a raspuns: cum sa imi fie frica? E tata.

"Credinta aceasta a multimii se aseamana, nu de multe ori, cu credinta noastra. Si noi spunem despre Dumnezeu Tatal ca este Tatal nostru din cer, dar ne purtam de prea putine ori ca adevarati fii ce, recunoscand ca odata luati in brate de Tatal, putem trece fara probleme peste toate malurile vietii."

(pr. C. Necula, Cantare de biruinta cantand, p. 83-84).

[cristiboss56]

“Dacă cineva îi cere lui Dumnezeu curaj sau putere, Dumnezeu nu-i dă curaj sau putere, ci oportunităţi în care să descopere că are curaj, că are putere!”
A fost odată un rege care avea o fiică deşteaptă foc şi foarte frumoasă. Prinţesa suferea însă de o boală misterioasă. Pe măsură ce creştea, mâinile şi picioarele-i slăbeau, în timp ce auzul şi văzul i se împuţinau. O mulţime de doctori încercaseră să o vindece, dar în zadar. Într-o zi, la curte sosi un bătrân despre care se spunea că ar cunoaşte secretul vieţii. Toţi curtenii se grăbiră să-l roage să vină în ajutorul prinţesei bolnave. Bătrânul îi dădu copilei un coşuleţ de nuiele cu capac, şi-i spuse:
- Ia-l şi ai grijă de el. Te va vindeca…
Nerăbdătoare şi plină de bucurie, prinţesa deschise capacul, dar ceea ce văzu o umplu de uimire şi de tristeţe. În coşuleţ era un copil, doborât de boală, şi mai nenorocit şi mai suferind decât ea. Prinţesa îşi lăsă sufletul cuprins de compătimire şi, în ciuda durerilor, luă copilul în braţe şi începu să-l îngrijească. Trecură luni, iar prinţesa nu avea ochi decât pentru copil. Îl hrănea, îl mângâia, îi surâdea, îl veghea nopţile, îi vorbea cu duioşie, chiar dacă toate acestea îi pricinuiau o mare suferinţă şi oboseală.
La aproape şapte ani după acestea… se petrecu ceva de necrezut. Într-o dimineaţă, copilul începu să zâmbească şi să meargă. Prinţesa îl luă în braţe şi începu să danseze râzând şi cântând, uşoară şi nespus de frumoasă cum nu mai fusese de multă vreme. Fără să-şi dea seamă se vindecase şi ea…
“Doamne, când mi-e foame, trimite-mi pe cineva care are nevoie de hrană; când mi-e sete, trimite-mi pe cineva care are nevoie de apă; când mi-e frig, trimite-mi pe cineva care trebuie încălzit; când sufăr, trimite-mi pe cineva pe care să mângâi; când crucea mea începe să fie prea grea, dă-mi crucea altuia s-o împart cu el; când sunt sărac, adu-mi pe cineva care este în nevoie; când nu am timp, dă-mi pe cineva pe care să-l ajut o clipă; când mă simt descurajat, trimite-mi pe cineva pe care să-l încurajez; când simt nevoia de a fi înţeles, dă-mi pe cineva care să aibă nevoie de înţelegerea mea; când aş vrea ca cineva să aibă grijă de mine, trimite-mi pe cineva de care să am grijă; când mă gândesc la mine, îndreaptă-mi gândurile către alţii…”

[glykys]

Fabula de azi este scrisă de Lev Tolstoi: "Stăpânul şi argatul"

La o nuntă veni multă lume. Vecinul celui cu nunta îl chemă la el pe argatul său şi îi spuse:
- Du-te şi vezi câţi oameni s-au adunat la nunta vecinului.
Argatul se duse pe seară la casa vecinului şi puse în faţa intrării un butuc. El se aşeză pe prispă, aşteptând ceasul când oaspeţii vor începe să se împrăştie pe la casele lor.
În sfârşit, oaspeţii începură să plece. De cum ieşea din casă, fiecare se împiedica de butuc, scăpa câte o sudalmă şi pleca mai departe. O singură bătrână, după ce se împiedică de butuc, îl luă şi îl duse din faţa intrării.
Argatul se întoarse la stăpânul său. Acesta îl întrebă:
- Au fost mulţi oameni ?
- Numai unul, răspunse argatul, o bătrână !
- Cum aşa ?!
- Ei bine…Am aşezat un butuc în faţa uşii, toţi s-au împiedicat de el, dar au mers mai departe, ca oile. Numai o bătrână l-a luat şi l-a tras deoparte. Aşa procedează doar oamenii, deci a fost un singur om !

(https://www.facebook.com/AsociatiaARCEN)

[cristiboss56]

Veșnic să fii fericit, să nu te temi niciodată că ai să ajungi sărac, să nu-ți fie frică niciodată că ai să te îmbolnăvești, să nu te zavistuiasca nimeni, să nu te ispitească nimic, să nu ți se ofilească trupul și frumusețea, să nu mai mori niciodată, pururea să fii fericit, totdeauna să ai de toate și fără de sfârșit să te îndulcești de frumusețile fericirii VESNICE-ACESTA ESTE RAIUL!
mesaj




Totul in viata este o lupta pentru ceea ce crezi, pentru ceea ce vrei, totul este despre a iti face visele sa devina realitate, pacat ca majoritatea oamenilor fac exact invers; isi fac realitatea un vis.

Totul in viata este o lupta pentru a invinge partea noastra rea, de a invinge raul din noi, partea noastra animalica, cea inferioara, in acest fel invingand aceasta, partea cealalta, partea cea divina ii va lua locul.
Tu poti crede ca esti doar un singur om dar in realitate tu esti lumea intreaga, tu esti intregul univers si ai o putere inimaginabila.
Totul in viata este despre a lupta de partea buna, de partea divina nu de partea animalica, materiala, ci de partea spirituala, de a lupta pentru adevar si pentru iubire, sa fii drept adevarat cu tine insuti, sa te iubesti, astfel vei putea sa-i iubesti si sa fii adevarat si drept si cu ceilalti si cu viata ta, vei avea o viata plina de iubire, dreapta si adevarata.
Exista o regula in tot universul: energia creeaza materie nu materia creeaza energie.

[cristiboss56]

O lectie de viata.

Un om pios statea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus:
- Doamne as vrea sa stiu cum e Raiul si cum e Iadul.
Dumnezeu l-a condus pe om catre doua usi.
A deschis una dintre usi iar omul a privit inauntru.
In mijlocul incaperii se afla o mare masa rotunda.
Pe masa se afla un vas mare cu tocana, care mirosea foarte bine si care l-a facut pe om sa ii lase gura apa.
Oamenii care stateau la masa erau slabi si bolnaviciosi.
Pareau a fi infometati.
Tineau linguri cu manere foarte lungi care le erau legate de brate si astfel putea ajunge la vas pentru a le umple cu tocana dar din cauza manerelor mai lungi decat propriile maini, nu puteau duce la gura lingurile pline.
Omul pios s-a infiorat la vederea suferintei lor..
Atunci Dumnezeu a spus: "Acum ai vazut Iadul"
Au mers apoi catre cealalata camera si au deschis usa : arata la fel ca si prima.
Se gasea acolo o masa mare si rotunda cu un vas mare de tocana care iti lasa gura apa.
Oamenii de la masa erau echipati cu acelasi gen de linguri dar acestia pareau bine hraniti si durdulii, radeau si vorbeau intre ei.
Omul pios a spus: "nu inteleg"...
"Este foarte simplu" a spus Dumnezeu. "Este nevoie insa de abilitate. Acesti oameni sanatosi au invatat sa se hraneasca unul pe celalalt, in timp ce ceilalti se gandeau doar la ei insisi".

[MariS_]

În prealabil postat de glykys

"Cred, Doamne, ajuta necredintei mele!"

La un moment dat un circar din SUA, mergator pe sarma, s-a gandit sa treaca pe sarma de partea cealalta a cascadei Niagara. Circarul i-a intrebat pe oamenii aflati acolo: Credeti voi ca eu pot sa fac asta? Cam 10%au zis da, ceilalti nu. Omul a inceput sa mearga pe sarma si a trecut de cealalta parte a Niagarei. Ajuns pe partea celalalta, i-a intrebat din nou: Credeti ca pot eu sa trec iarasi pe malul celalalt? 50% au zis da, 50% nu. Omul era profesionist si a ajuns pe sarma inapoi, pe celalalt mal. Circarul a plusat: credeti ca pot sa trec cu o roaba in mana pe malul celalalt? Oamenii erau din ce in ce mai entuziasmati, asa ca 80% au zis da, credem. Trece omul pe sarma ducand in maini o roaba. Acum insa vine o noua provocare: Credeti ca pot sa trec de pe un mal pe celalalt pe sarma cu un om pe roaba? Multimea fremata si toti ziceau: sigur ca poti face si asta! Atunci circarul a intrebat: cine vrea sa urce in roaba? Toata multimea a ramas muta. Toti spuneau ca se incred, dar cand a venit timpul sa isi demonstreze credinta, nu voia nimeni sa isi puna viata in pericol. Dar din multime a iesit un copil care a acceptat sa fie dus pe sarma in roaba. Omul l-a pus in roaba si a trecut pe sarma cu el pe malul celalalt al Niagarei, in uralele publicului.
Un reporter a intrebat copilul: bine, dar nu ti-a fost frica? acesta a raspuns: cum sa imi fie frica? E tata.

Frumoasa povestea, mi-a placut, da' io-s mai greu de cap. Poti s-o talcuiesti, Ana Maria?
Bucurii!

[cristiboss56]

Credinţa fără fapte este moartă, aşa precum o pasare nu poate zbura cu o aripă, aşa şi sufletul nostru are nevoie de credinţă şi fapte bune, spre a putea să se înalte spre Dumnezeu care La creat.
De aceea, să facem fapte bune, care şi pe noi ne mântuiesc, şi celorlalţi le sunt de folos. Iar una din cele mai importante fapte bune este milostenia, care ajută, întăreşte şi dă viaţă rugăciunii, postului şi oricărei altei virtuţi. La ce îţi foloseşte postul dacă eşti un om fără milă? La ce-ţi foloseşte rugăciunea, dacă nu iubeşti? La ce îţi foloseşte să ai trupul curat, dacă inima ta este de piatră? De aceea, nevoinţele noastre sunt primite de Dumnezeu atunci când sunt însoţite de milostenie. Frica de Dumnezeu este paza libertăţii, iar frica de lume este uşa robiei. Credinţa face totul posibil; dragostea face totul mai usor. Păcatul ne urâţeşte, ne murdăreşte sufletul. Şi de fiecare dată ne urâţeşte şi trupul,chiar dacă nu ne dăm seama…Orice păcătos, dacă nu ar păcătui, ar fi şi mai frumos. Pentru că frumuseţea sufletească i s-ar răsfrânge pe chip. Asta o vezi cel mai bine privind oamenii care intră la spovedanie. E adevărat că pentru unii spovedania e o formalitate, care nu îi schimbă. Asta pentru că vin să se spovedească fără să vrea să renunţe la păcat, sau fără să fie conştienţi de păcatele lor. Dar pe toţi cei care se spovedesc cu zdrobire de inimă spovedania îi face mai frumoşi.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne cere ca sufletele noastre să fie îndreptate pururea spre bine tot aşa cum sfintele altare stau pururea spre răsărit. Ne cere să lepădăm răul înapoia noastră, să-l dăm pradă uitării, în umbra şi întunericul trecutului; astfel încât în fiecare clipă şi în fiecare zi să putem să ne întindem mereu cu sufletul şi cu trupul numai spre bine, să dorim numai binele, să vorbim doar despre bine, să facem doar binele.Să ne rugăm toţi Bunului Dumnezeu să ne înveţe pe noi să ne întoarcem de la rău şi să facem binele pentru dragostea Slavei Sale şi a mântuirii noastre.
Viaţa noastra este o luptă. Dacă cazi în înşelaciune, mergi repede la Duhovnicul tău şi spune-i tot, pentru ca parintele să-şi pună epitrahilul pe capul tau. Crede atunci că te-ai vindecat şi că demonul pe care l-ai primit prin greşeala ta s-a îndepartat. Dacă însă nu te căieşti, nu te vei îndrepta până la mormânt. Duhurile rele intra şi ies din trupul nostru. Când omul se mânie, demonul intra în el, dar când se umileţte demonul iese din el.
Ştiţi ce s-ar întâmpla dacă Hristos ar umbla astăzi prin lume?... Probabil că L-ar interna într-un spital de nebuni şi L-ar droga cu tot felul de medicamente. Lumea L-ar răstigni şi acum la fel cum a făcut-o acum două mii de ani... Spunem că trăim într-o societate creştină, dar de fapt nu este adevărat; trăim într-o societate care este mult mai păgână, mai urâtoare de Hristos decât lumea în care a trăit odinioară Hristos.
Iată de ce suntem din ce în ce mai slabi, pe când vrăşmaşul nostru, diavolul, este din ce în ce mai puternic. În loc să lucrăm împreună cu dragoste frăţească împotriva răului, luptăm unul cu celălalt. Să dea bunul Dumnezeu ca prin Harul Său, să alungăm din inimile noastre ura drăcească şi să dobândim dragostea cea binecuvântată. Să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dumnezeu şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire (1 Ioan 4, 7-8 ). Există firi atât de armonioase, înzestrate de Dumnezeu cu atâta frumuseţe, încât ţi se pare absurd până şi gândul că ar putea vreodată să se schimbe în rău, să se degradeze....
Niciodată să nu părăseşti un prieten vechi. Niciodată nu vei găsi unul care să-l poată înlocui. Prietenia este ca vinul . Devine mai bună pe masură ce vechimea îi este mai mare.
Vreţi să fiţi fericiţi pentru un moment? Răzbunaţi-vă.
Vreţi să fiţi fericiţi pentru totdeauna?
Iertaţi....Iertarea înseamnă a te ridica mai presus decât cei ce te-au insultat.....Iertarea este o virtute creştină......Iertarea este mireasma pe care violeta o lasă pe călcâiul care a strivit-o.
Ai curaj pentru marile supărări din viaţă şi răbdare pentru cele mici; după ce ţi-ai terminat cu bine treburile zilnice dormi liniştit. Dumnezeu este treaz.
Cel mai bun mod de a te înveseli este să încerci să înveseleşti pe altcineva.
Unele lucruri sunt mai simple decât par, iar altele, mai complicate decât sunt la prima vedere.
Credinta crestina este darul lui Dumnezeu in puterea caruia primim ca adevaruri sigure tot ce a descoperit Dumnezeu si ne invata Biserica. Credinta este, pe de o parte, lucrarea harului divin, iar, pe de alta parte, este (si) un merit al omului, caci crede numai cine voieste.
Ea este absolut necesara pentru mantuire. De aceea, Domnul Iisus Hristos porunceste ucenicilor, inante de inaltare: "Mergeti in toata lumea si propovaduiti Evanghelia la toata faptura. Cel ce va crede si se va boteza, se va mantui; iar cel ce nu va crede, se va osandi" (Marcu 16,16).


Dumnezeu să vă Binecuvinteze şi în Rai să vă aşeze!
Cu respect şi dragoste creştinească, al tuturor Rugător către Dumnezeu,
Părintele RAFAEL