In legatura cu avortul

În prealabil postat de maverick_65

Aceste miliarde de avorturi de care spuneti sau cel putin, o mare parte dintre ele, nu s-ar fi intamplat daca trupul femeii ar fi fost altfel proiectat, in asa fel incat sa nu poata procrea daca ea nu vrea [in (sub)constient]. Dar probabil ca cine a "proiectat" corpul femeii nu a stiut viitorul, respectiv toate nenorocirile care se vor abate asupra trupului ei.

Trupul lipsit de har trăiește sub legea inconștientă a firii. Care este o lume moartă în sine, în sensul că are în ea moartea, merge către moarte. Și de aceea avem parte de atâtea tragedii sau drame, căci, iată, corpul nu reacționează cum am vrea noi, ci după cum îi dictează firea inconștientă. Iar atâta vreme cât refuzăm să conlucrăm cu harul vom avea parte de toate nenorocirile, între care avortul și violul. Și cum nu suntem ființe individuale, plătim cu toții pentru păcatele tuturor, așa încât o nevinovată fată/femeie e victima neînduhovnicirii violatorului ei. De care neînduhovnicire nu este singur vinovat, ci o lume întreagă.

Dar ieșirea din această stare tragică nu se poate face cum am vrea noi. Avortul nu are cum să reprezinte o reparație, pe considerentul că Dumnezeu nu ne-a creat cu un sistem de protecție. Trebuie să luăm realitatea așa cum este, cât ar fi ea de dureroasă: timpul nu poate fi dat înapoi, iar violul nu poate fi anulat prin omorârea fătului.

Singurul fel în care putem ieși de sub constrângerile firii este conlucrarea cu harul, care ne unește cu Hristos cel înviat, dându-ne și nouă adevărata viață. Iar felul în care o victimă a unui abuz, crime, violențe poate face aceasta este cel arătat de însuși Domnul: iertarea.
Ispita mare este, însă, să nu ierți, și, printr-o perversă nevoie de compensare, poate, să comiți și tu o violență cel puțin la fel de mare asupra unei ființe nevinovate. Iar asta nu face decât să-ți omoare sufletul, să te afunde și mai tare într-o stare lipsită de har, deci de păcat, de moarte a sufletului.
Asta e singura vindecare posibilă, căci numai când ierți (și când ești iertat) te vindeci. Până atunci răul, morbul morții, rămâne în tine.

"Pentru omul necredincios faptele la care ne cheamă Hristos sunt grele, de neacceptat"... poate nu ar fi atat de grele daca Dumnezeu ar vorbi cu noi atunci cand ne dorim asta, atunci cand ne dorim sa intelegem unele lucruri. Dar cand simti si apoi vezi ca rugamintile tale nu trec de tavan...

Cu siguranță, Dumnezeu vorbește cu noi, dar trebuie și noi să fim cu luare aminte și să ne rugăm ca să înțelegem. Rugăciunea nu rămâne fără răspuns dacă este făcută din toată inima, cu toată durerea și sinceritatea. Dar răspunsul poate să fie neașteptat (doar este al unei Persoane), poate auzim altceva decât vrem să auzim. După rugăciune se pot limpezi străfundurile inimii, înțelegând deodată ce avem de făcut, ce cale să urmăm. Dar trebuie să fim în desăvârșită ascultare de Dumnezeu, având disponibilitatea totală de a-L asculta, cu adevărată lepădare de sine.

Cât privește dorința ca trupul femeii să fie proiectat în așa fel încât să procreeze numai dacă vrea, asta ar fi dus la alegerea plăcerii în detrimentul procreării, la un trai în desfrânare. Este ceea ce facem în zilele noastre, de fapt, „îmbunătățind” prin mijloacele contraceptive opera lui Dumnezeu. Rezultatul: căutăm tot mai mult plăcerea, fără nicio limită, refuzăm orice mică durere, orice disconfort, devenind tot mai egoiști, mai individualiști și, prin urmare, mai lipsiți de har și mai morți sufletește.

Dacă Dumnezeu a lăsat suferința ca o cruce peste lume e din cauză că fără ea nu putem să biruim trupul, firea lumească, contingentul în care ne afundăm tot mai tare. De aceea creștinii iubesc Crucea și o cântă în Biserică, iar când nu o au o caută, pentru că știu/simt că este mântuitoare și că este nedespărțită de învierea noastră.