![]() |
![]() |
|
|
|
|||||||
| Înregistrare | Autentificare | Întrebări frecvente | Mesaje Private | Căutare | Mesajele zilei | Marchează forumurile citite |
![]() |
|
|
Thread Tools | Moduri de afișare |
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Desigur, putem să ne întrebăm care este folosul duhovnicesc al cinstirii sfintelor icoane și cât de mult ne ajută acestea în viața noastră? Încă de la Botez, prin însuși numele care ni se dă, primim lumina și ocrotirea sfântului al cărui nume îl vom purta întreaga viață. Apoi, crescând, avem nevoie de sfintele icoane pentru întărirea credinței și evlaviei, deoarece sfinții pictați pe ele sunt învățători și rugători pentru noi. Pe parcursul vieții, fiecare dintre noi avem nevoie de sfintele icoane pentru rememorarea lucrării mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu și a faptelor de sfințenie ale celor care L-au urmat, astfel încât, privind chipurile lor, vom simți și noi chemarea de a le urma pilda tăriei în credință și a vieții lor de sfințenie.
Pe de altă parte, icoanele ne ajută să ne exprimăm și dragostea pentru Dumnezeu. Dacă, din iubire, purtăm cu noi și în casele noastre imagini ale rudelor și oamenilor apropiați, cu atât mai mult suntem datori să arătăm evlavie față de icoanele Mântuitorului, ale Maicii Domnului și ale sfinților, împodobind cu ele casele, spre sfințire și binecuvântare. Sfintele icoane sunt, totodată, o vedere duhovnicească a frumuseților și învățăturilor Sfintei Scripturi prezentate în culori și o cale de cunoaștere și urmare a modelelor de credință, iubire și milostenie ale sfinților. Astăzi este prima duminică din Postul Mare, pe care o sărbătorim liturgic și duhovnicește ca fiind Duminica Ortodoxiei și a sfintelor icoane. Iar pentru că cinstirea arătată icoanelor se ridică la sfinții pictați pe ele, noi folosim această sărbătoare pentru a vă îndruma părintește: să vă închinați cu credință și evlavie în fața sfintelor icoane ori de câte ori intrați în biserică, rugându-vă sfinților reprezentați pe ele; să așezați la loc de frunte în casele voastre icoane sfințite, mai ales ale sfântului ocrotitor, și să le cinstiți prin aprinderea candelei, închinare și rugăciune evlavioasă zilnică; să purtați în călătoriile voastre icoanele sfințite ale Mântuitorului, Maicii Domnului și ale sfinților ocrotitori, ca să vă fie spre ajutor și izbăvire de primejdii; să dăruiți o icoană sfințită unui copil la primirea Tainei Sfântului Botez sau tinerilor care primesc Taina Sfintei Cununii, pentru sfințirea familiei; să aduceți liniște și tămăduire sufletească în viața unui bolnav aflat pe patul de suferință, oferindu-i o icoană sfințită; să mergeți în pelerinaj individual sau organizat de Biserică la icoanele făcătoare de minuni din țară și de la locurile sfinte ale Ortodoxiei de peste hotare, pentru a primi întărire în credință, pace sufletească, vindecare de boli și de suferințe și ajutor în necazurile vieții. În aceste vremuri de criză economică, morală și socială, de indiferentism și individualism, rugăciunea smerită și plină de credință săvârșită în fața sfintelor icoane ne ajută să ne luminăm mintea pentru a fugi de păcate și a săvârși fapte bune, să ne încălzim inima și să apărăm dreapta credință în fața rătăcirilor de tot felul și să ne întărim voința de a lucra pentru binele Bisericii și al poporului nostru.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Iubiți frați și surori în Domnul,
Chipul omului înnoit din sfintele noastre icoane este chipul omului care a iubit pe Domnul Dumnezeu din toată inima sa, din tot sufletul, din toată puterea și din tot cugetul, iar pe aproapele său, ca pe sine însuși (cf. Luca 10, 27). Așadar, nu putem spune că iubim pe Dumnezeu, dacă urâm pe fratele nostru (cf. 1 Ioan 4, 20); trebuie să iubim pe fratele nostru, nu numai cu vorba, ci și cu fapta și cu adevărul (cf. 1 Ioan 3, 18). Mântuitorul Iisus Hristos ne-a dat cel mai frumos exemplu de iubire a aproapelui nostru prin Pilda Samarineanului milostiv (Luca 10, 30-37) și ne-a arătat, de asemenea, că dragostea cea vie către aproapele nostru trebuie arătată ajutând pe cei flămânzi sau însetați, pe cei goi, pe cei străini, pe cei bolnavi, pe cei întemnițați, pe care El Însuși îi numește „frați ai Mei prea mici" (Matei 25, 35-40). Luând aminte că fapta cea bună este dovada și măsura vieții noastre creștine, pe temeiul Sfintei Scripturi, aflăm din Viețile Sfinților și din învățăturile Sfinților Părinți că rugăciunile personale și nevoințele noastre duhovnicești își găsesc împlinirea în faptele milosteniei, ca fapte ale dragostei adevărate, care „acoperă mulțime de păcate" (1 Petru 4, 8) și biruiesc în fața judecății (cf. Iacov 2, 13), făcându-ne milostivi precum Dumnezeu este milostiv (cf. Luca 6, 36). La acest început de urcuș duhovnicesc din Postul Sfintelor Paști, îndreptăm un cuvânt de suflet către toți preoții și credincioșii Sfintei noastre Biserici ca, după obiceiul îndătinat din Duminica Ortodoxiei și a cinstirii sfintelor icoane, să participe cu dărnicie la colecta organizată în toate parohiile și mănăstirile din cuprinsul Patriarhiei Române și să dea fiecare cum socotește cu inima sa (cf. 2 Corinteni 9, 7) pentru ajutorarea semenilor noștri mai lipsiți decât noi, adică a „fraților prea mici" ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Darurile bănești ale dumneavoastră se vor aduna în Fondul Central Misionar, care va fi folosit de Biserică și în acest an la sprijinirea activităților sale misionare, la edificarea și întreținerea de biserici și așezăminte social-filantropice, precum și la sprijinirea parohiilor sărace din eparhii. Să nu uităm nici de responsabilitatea noastră comună față de fiii Bisericii noastre, aflați în afara hotarelor țării, care au nevoie de ajutor pentru păstrarea credinței ortodoxe și a spiritualității românești. Ne rugăm Milostivului Dumnezeu să vă răsplătească dărnicia arătată prin colecta din anul trecut pentru Fondul Central Misionar și vă îndemnăm să continuați a uni rugăciunea cu fapta de milostenie și anul acesta, bine știind, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, că: „Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună" (2 Corinteni 9, 7). Vă îmbrățișăm cu părintească dragoste și ne rugăm ca Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toți! Amin! PREȘEDINTELE SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, † DANIEL Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Locțiitorul tronului Cezareei Capadociei și PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE † Teofan Arhiepiscopul Iașilor Mitropolitul Moldovei și Bucovinei † Laurențiu Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului † Andrei Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului † Irineu Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei † Nicolae Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului † Petru Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor † Iosif Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale † Serafim Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord † Nifon Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviștei și Exarh Patriarhal† Teodosie Arhiepiscopul Tomisului† PimenArhiepiscopul Sucevei și Rădăuților † Irineu Arhiepiscopul Alba Iuliei †Gherasim Arhiepiscopul Râmnicului † Eftimie Arhiepiscopul Romanului și Bacăului †Ciprian Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei † Calinic Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului † Casian Arhiepiscopul Dunării de Jos † Timotei Arhiepiscopul Aradului † Nicolae Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi † Justinian Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului † Ioan Arhiepiscop onorific, Episcopul Covasnei și Harghitei † Corneliu Episcopul Hușilor † Lucian Episcopul Caransebeșului † Sofronie Episcopul Ortodox Român al Oradiei † Nicodim Episcopul Severinului și Strehaiei † Vincențiu Episcopul Sloboziei și Călărașilor † Galaction Episcopul Alexandriei și Teleormanului † Ambrozie Episcopul Giurgiului † Sebastian Episcopul Slatinei și Romanaților † Visarion Episcopul Tulcii † Petroniu Episcopul Sălajului † Gurie Episcopul Devei și Hunedoarei † Daniil Episcop-locțiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix † Siluan Episcopul Ortodox Român al Ungariei † Siluan Episcopul Ortodox Român al Italiei † Timotei Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei † Macarie Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord † Mihail Episcopul Ortodox Român al Australiei și Noii Zeelande † Varlaam Ploieșteanul Episcop-vicar patriarhal † Varsanufie Prahoveanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor † Calinic Botoșăneanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor † Andrei Făgărășeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului † Vasile Someșeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului † Paisie Lugojeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei † Marc Nemțeanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale † Sofian Brașoveanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului † Emilian Lovișteanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului † Ioachim Băcăuanul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului † Ioan Casian de Vicina Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi † Iustin Sigheteanul Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului † Ignatie Mureșeanul Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#3
|
|||
|
|||
|
Synodikonul ortodoxiei – Dumninica Ortodoxiei – Triumful Ortodoxiei asupra tuturor ereziilor
In Duminica Ortodoxiei se sarbatoreste Triumful Ortodoxiei asupra tuturor ereziilorSynodikonul care este un act in care sunt anatemizati ereticii din toate timpurile si locurile si sunt fericiti aparatorii dreptei credinte. Acest Synodikon se citeste si astazi in toate Catedralele, Manastirile si parohiile din Grecia La ruși – doar la slujbele arhierești. Iar la români – deloc, din Triodul românesc lipsind Sinodiconul Ortodoxiei, slujbă cu caracter dogmatic din tot anul bisericesc. Sfântul Teofan Zăvorâtul arăta că prin Sinodicon se aude glasul cel puternic al dreptei credințe, care osândește mulțimea de erezii și de eretici.Patriarhia de Constantinopol și Sfîntul Munte Athos fac această slujbă dintotdeauna. Mai mult ca sigur motivul pentru care ea nu s-a citit în bisericile și mănăstirile românești în ultimele sute de ani a fost unul politic. “….unii prin eresuri, alții prin dezbinare se împotrivesc adevărului Tău evanghelicesc, se îndepărtează de moștenirea Ta, se leapădă de Harul Tău și se răpun spre judecata preasfîntului Tău Cuvînt. Preamilostive și Atotputernice, nu Te mînia pînă în sfîrșit, Doamne! Fii milostiv, Te roagă Biserica Ta, știindu-Te pre Tine Ocîrmuitorul și Săvîrșitorul mîntuirii noastre, Iisuse Hristose, fii nouă milostiv, întărește-ne pre noi cu puterea Ta în Dreapta Credință, luminează ochii celor ce rătăcesc cu Lumina Ta Dumnezeiască, ca să înțeleagă adevărul Tău: înmoaie înăsprirea lor și deschide-le auzul, ca să audă glasul Tău și să se întoarcă către Tine, Mîntuitorul nostru. Îndreptează, Doamne, fărădelegile lor și viața lor străină de buna cuviință creștinească; fă ca toți întru sfințenie și fără de prihană să viețuim, și așa mîntuitoarea credință să se înrădăcineze și purtătoare de rod în inimile noastre să fie. Nu întoarce fața Ta de la noi, Doamne, dă-ne nouă bucuria mîntuirii Tale; dă Doamne și păstorilor Bisericii Tale rîvnă sfîntă, și cu duhul Evangheliei dospește grija lor pentru mîntuirea și întoarcerea celor rătăciți. Ca așa fiind toți povățuiți, să ajungem unde este credința desăvîrșită, împlinirea nădejdii și dragostea adevărată și acolo cu preacinstitele cete ale puterilor cerești să Te preaslăvim pre Tine, Domnul nostru, pre Tatăl, și pre Fiul și pre Sfîntul Duh, în vecii vecilor. Amin. Celor care tăgăduiesc ființarea lui Dumnezeu și spun că această lume de la sine s-a făcut și toate cele dintr-însa fără Pronia lui Dumnezeu și din întîmplare se fac, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”). Celor care grăiesc că Dumnezeu nu este duh, ci trup; sau că nu este drept, milostiv, preaînțelept, atotștiutor și alte hule asemenea rostind, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”). Celor care îndrăznesc să grăiască că Fiul lui Dumnezeu nu este de o ființă cu Tatăl și nu este de aceeași cinstire cu El, așijderea și Duhul Sfînt, și care mărturisesc pre Tatăl, și pre Fiul și pre Sfîntul Duh nu ca pre Cel ce este Unul Dumnezeu, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”). Celor care nu primesc harul răscumpărării propovăduit în evanghelie ca singurul mijloc de îndreptățire înaintea lui Dumnezeu, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”). Celor care îndrăznesc să grăiască că Preacurata Fecioara Maria nu a fost înainte de naștere, la naștere și după naștere Fecioară, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”). Celor ce nu cred că Duhul Sfînt i-a înțelepțit pre prooroci și apostoli și printr-înșii ne-a vestit nouă calea adevărată spre pocăință și a întărit aceasta cu minuni, și că acum în inimile creștinilor credincioși și adevărați viețuiește și îi povățuiește pre ei la orice adevăr, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”). Celor care tăgăduiesc nemurirea sufletului, sfîrșitul veacului, judecata ce va să fie și răsplata veșnică pentru faptele bune în ceruri, iar pentru păcate – osîndire, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”). Celor care tăgăduiesc toate sfintele Taine, de Biserica lui Hristos ținute, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”). Celor care tăgăduiesc soboarele sfinților părinți și predaniile lor care sînt într-un duh glăsuitoare cu Dumnezeiasca descoperire și de Biserica dreptslăvitoare-sobornicească cu blagocestie păstrate, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”). Celor care ocărăsc și hulesc sfintele icoane pe care Sfînta Biserică le primește spre amintirea lucrărilor lui Dumnezeu și a bine-plăcuților Lui, spre trezirea evlaviei celor ce le privesc pre ele și a dorinței de a-i urma, și celor care le numesc pre acestea idoli, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”). Celor ce se ridică împotriva Bisericii lui Hristos învățînd că ea s’a împărțit în „ramuri” și care spun că Biserica nu ființează în chip văzut, ci din „ramuri” și schisme, din feluritele slăviri și credințe mincinoase se va alcătui în viitor într-un singur trup, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”). Si celor care nu deosebesc adevărata Preoție și Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci învață precum că botezul și euharistia ereticilor sînt îndestulătoare pentru mîntuire, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”). Si celor ce se află în unire duhovnicească cu acești eretici sau îi sprijină pre ei, sau apără noul lor eres ecumenist, închipuindu-l drept dragoste frățească și drept unire a creștinilor despărțiți care, chipurile, se va întîmpla, ANATEMA (norodul repetă de trei ori cu glas mare „Anatema”). |
|
|