Raspunsuri duhovnicesti +

[redemptor]

''Iaca ce-mi dă Domnul în gănd să vă spun celor ce sînteţi mai tineri:
Daţi-vă toată silinţa să ajutaţi Biserica, că are mare nevoie de sfinţiile voastre. Să faceţi ascultare, orice vi s-ar porunci, că ascultarea este viaţă, iar neascultarea moarte lucrează. Mai ales cînd este nevoie şi poruncă. Auzi ce zice proorocul David: ,,Iar pe cei ce lucrează îndărătnicii, adică pe neascultători, duce-i-va Domnul cu cei ce lucrează fărădelege'' (Ps. 124,5)''''


sursa: CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanichie Bălan

[cristiboss56]

RĂSPUNSURI LA TOATE NENOROCIRILE NOASTRE!…SF.NICOLAE VELIMIROVICI

DE CE SE ÎNCHID NORII CÂND CÂMPIILE SÂNT ÎNSETATE DE PLOAIE, ŞI SE DESCHID ATUNCI CÂND CÂMPIILE NU VOR PLOAIE?
Din pricina răutăţii oamenilor, firea s’a turburat şi şi-a lepădat rânduiala.

ŞTII TU OARE, FIULE, DE CE ŢARINILE RODESC SLAB PRIMĂVARA, IAR VARA DAU RECOLTĂ PROASTĂ?
Pentru că şi fiicele oamenilor îşi urăsc rodul pântecelor lor şi îl ucid în plină creştere!

ŞTII TU OARE, FIULE, DE CE IZVOARELE SEACĂ ŞI ROADELE PĂMÂNTULUI NU MAI AU GUSTUL DE ODINIOARĂ?
Din pricina păcatelor oamenilor, prin care a intrat neputinţa în toată firea.

ŞTII TU OARE, FIULE, DE CE NEAMUL BIRUITOR RABDĂ ÎNFRÂNGERI DIN PRICINA NEÎNŢELEGERII DIN LĂUNTRU ŞI DIN PRICINA VRAJBEI, ŞI MĂNÂNCĂ PÂINEA AMĂRITĂ DE LACRIMI ŞI URÂCIUNE?
Deoarece i-a biruit pe vărsătorii de sânge din jurul său, dar nu i-a biruit pe cei dinlăuntru.

ŞTII TU OARE, FIULE, DE CE MAICA NU ÎŞI POATE ÎNDESTULA FIII?
Pentru că, alăptându-i, nu le cântă cântecul dragostei, ci cântecul urii faţă de vecini.

ŞTII TU OARE, FIULE, DE CE OAMENII S’AU URÂŢIT ŞI AU PIERDUT FRUMUSEŢEA STRĂBUNILOR?
Din pricină că au lepădat chipul lui Dumnezeu, care din lăuntru, din suflet, dăruieşte frumuseţe feţei şi au pus pomezi pământeşti.

ŞTII TU OARE, FIULE, DE CE S’AU ÎNMULŢIT BOLILE ŞI ÎNFRICOŞATELE MOLIME?
Pentru că oamenii au început să creadă că sănătatea este furată de la natură şi nu dăruită de Dumnezeu. Iar ceea ce e răpit cu sila, cu îndoită silă trebuie apărat.

ŞTII TU OARE, FIULE, DE CE OAMENII SE LUPTĂ PENTRU PĂMÂNT ŞI NU SE RUŞINEAZĂ DE ASEMĂNAREA LOR CU CÂRTIŢELE?
Pentru că pământul le creşte prin inimă, iar ochii văd doar ceea ce creşte în inimă. Şi pentru că, fiul meu, păcatul prea mult îi slăbeşte în lupta pentru ceruri.

NU PLÂNGE, FIULE, ÎN CURÂND DOMNUL VA VENI ŞI VA ÎNDREPTA TOATE.

[redemptor]

''-Părinte Iachint, în încheiere, ce sfaturi duhovniceşti daţi credincioşilor care vin la mînăstirea Putna şi tuturor fiilor sufleteşti pe care îi aveţi?
Să iubească pe Dumnezeu şi să-şi păstreze dreapta credinţă ortodoxă, chiar cu preţul vieţii lor. Să iubească pe oameni ajutîndu-i după nevoi. Să iubească Biserica şi sfintele mînăstiri, să asculte de păstorii lor sufleteşti şi să ducă o viaţă morală în familie şi societate, de adevăraţi fii ai lui Dumnezeu şi urmaşi ai marilor noştri înaintaşi şi ctitori de ţară.''



sursa: CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanichie Bălan

[redemptor]

''Totuşi îmi pare rău că n-am făcut mai mult pentru suflet. Omul niciodată nu face cît trebuie, cît făgăduieşte. Ar fi tare bine dacă ar face cît poate.''



sursa: CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanichie Bălan

[redemptor]

''-Ce sfat să vă dau eu?! Sfinţiile voastre ştiţi mai bine ca mine cum trebuie să vă mîntuiţi. Numai că trebuie să şi facem ce-am făgăduit la călugărie, ce-am învăţat şi auzit. Că altfel, degeaba am plecat de acasă. Mai grea osîndă ne aşteaptă pe noi ca pe mireni. Aceia se trudesc din greu, au copii, se chinuiesc pentru creşterea lor, dar noi ce osteneală facem?Măcar să ne îmblînzim patimile noastre. Călugărul greşeşte mult cu limba, cu ochiul, cu auzul şi cu gîndul. De aceea, deşi vezi multe, să vorbeşti puţine! Deşi auzi multe, să nu le bagi în seamă. Cel mai bine este să fii tăcut, să rosteşti mereu sfînta rugăciune, să faci orice ascultare cu bucurie şi dragoste şi să aştepţi în pace pe Hristos!''



sursa: CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI-Arhim. Ioanichie Bălan

[cristiboss56]

Ultimul ragaz duhovnicesc dinaintea inceperii Sfantului si Marelui Post il constituie duminica izgonirii lui Adam din Rai. Numele ei ne presara in suflet tristete, caci, odata cu Adam cel izgonit, ne tanguim si noi insine pentru multele scaderi ori inselari vrajmase ce ne-au alungat din iubirea si milostivirea lui Dumnezeu. Nevointele ascezei se transforma, asadar, intr-o incercare de a redobandi partasia la mila si binecuvantarea Sfintei Treimi.Evanghelia citita ne indeamna sa fim smeriti, milostivi, caci, potrivit Sfantului Ioan Gura de Aur, fara smerenie, plasmuitoare de adevarata pocainta, si fara milostenie, nascatoare de fapte bune, postul nu va reusi sa ajunga la cer. In mod deosebit ni se atrage atentia asupra unei virtuti speciale:"de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta voua greselile voastre"(Matei 6, 14-15).Pare complicat! Din ce cauza ne reaminteste cu atata staruinta sa iertam, indeosebi acum, la inceput de post? Mergem la biserica, dam milostenie, deschidem adeseori cartea de rugaciuni, nu e suficient?"De ce ar trebuii sa ma umilesc cerand iertare?" s-ar intreba unii. Oare a cere iertare este chiar umilinta? Se pare ca, pentru cei care gandesc astfel, este o piatra de poticneala. Se pune intrebarea:din ce pricina uneori ne vine atat de greu sa iertam? Si atunci cand o facem, mai mult de gura duhovnicului, nu izbutim sa indepartam toate urmele rautatii din suflet. Iertam, dar nu uitam! Or, daca nu uitam, inseamna ca nu am iertat din inima, ca nu am extirpat radacina raului din interiorul nostru, care in scurt timp va zamisli iarasi in noi resentimente, ura ori dispret.Cu totii rostim rugaciunea "Tatal nostru"zicand:"si ne iarta noua greselile noastre precum iertam si noi gresitilor nostri."(Matei 6, 12).Adesea ne spunem mecanic rugaciunile, fara atentie la continutul lor. Imi amintesc de o memorabila intamplare petrecuta la Sihastria.Parintele Cleopa, iesit in fata smeritei sale chilii, a inceput sa ne vorbeasca. Dintre pelerini, o credincioasa isi ridica glasul, rugandu-l pe luminatul calugar sa o invete cum sa procedeze, caci, avand un litigiu din pricina unui petic de pamant, nu reusea sa se impace cu megiesii sai, iertandu-i. Cu vorba ca de tunet, inteleptul duhovnic ii raspunse:"sa nu indraznesti sa mai spui Tatal nostru pana nu te impaci!""De ce?"intreba nedumerita pelerina."Atunci cand glasuiesti si ne iarta noua greselile noastre precum iertam si noi gresitilor nostri, de fapt Ii ceri lui Dumnezeu sa te ierte numai cand si tu poti ierta. Iar daca tu nu poti ierta iti ceri singura osanda. "Spasita, femeia puse capul in pamant, gandindu-se, probabil, ca de cate ori rostise "Tatal nostru" isi ceruse, de fapt, pedeapsa pentru neputinta de a se fi impacat cu hotarnicii.

Cutremurator!Nu primim iertare daca ne dovedim incapabili s-o dam.In masura in care ne place sa avem vrajmasi, Ii cerem lui Dumnezeu sa ni Se arate dusman. Sunt cuvinte grele, dar veridice caci Mantuitorul Hristos nu glumea, nici nu arunca vorbe in vant. De am reflecta in fiecare zi la posibilitatea ca Dumnezeu sa ne devina adversar, prin propria noastra ruga, cred ca am ezita sa mai rostim Rugaciunea Domneasca, iar daca am face-o, am sari cu siguranta cererea a cincea. Oare din ce pricina Domnul a conditionat iertarea Lui de cea acordata de noi celor care ne-au facut vreun rau voit sau inconstient? Raspunsul ni-l ofera Sfantul Maxim Marturisitorul:"Mila lui Dumnezeu se ascunde in milostivirea noastra fata de aproapele".Asa stand lucrurile, vom fi tentati sa rostim mai usor:"Iarta-ma!"

Ce simplu ar fi sa spui:"Iarta-ma!"Insa Domnul cunoaste superficialitatea omului, tendinta de a insela.Cati nu marturisesc duhovnicului:"Parinte, nu am dusmani.I-am iertat", dar in realitate continua razboiul cu semenii deveniti inamici, alimentand rautatea, invidia, razbunarea. Omeneste vorbind, ne vin multe necazuri, suparari, jicniri din partea apropiatilor.In deplina sinceritate cu noi insine, fiecare trebuie s-o recunoastem raspicat:"suntem oameni, iar nimic din ce este omenesc nu ne este strain", caci si noi, la randul nostru, poate am zavistuit, am osandit sau am urat. Cu toate acestea, la Taina Pocaintei, unii marturisesc, cu o inconstienta vecina cu sinuciderea duhovniceasca, faptul ca nu dusmanesc pe nimeni. Tagaduind adevarul la spovedanie, aparenta se vadeste favorabila celui ce a incercat sa-L insele pe Tatal Ceresc: duhovnicul ii da deslegare pentru impartasanie.Cu orgoliu, va pasi tantos catre dumnezeiescul potir, iar slujitorul altarului ii va da cereasca hrana, Sfantul Trup si Sange al Domnului. Cunoscutii il vor aprecia:"Uite un bun crestin! S-a spovedit, s-a impartasit!"Amara inselare!Hristos nu Se lasa "rapit", nici pacalit.De aceea a rostit:"de nu veti ierta din inima fratelui, nu veti fi iertati!"(Matei 18, 35).Ce presupune iertarea din inima?Parintii duhovnicesti ne invata ca ea nu trebuie sa fie o simpla declaratie, formala sau conjuncturala. "Iarta-ma si Dumnezeu sa te ierte!" implica o participare totala a fiintei omenesti in a sterge raul sau supararea din toata fiinta.Iertarea adevarata trebuie sa coboare in suflet iubirea si puterea de a ne ruga pentru cei ce ne-au savarsit sau ne-au dorit raul. Ca sa putem uita definitiv vatamatoarele fapte sau vorbe ce ne-au lezat, trebuie sa ne asumam o lupta launtrica, o rastignire a poftei filistine de razbunare, a ispitei de a riposta la rautate cu rautate.Ce-i drept, nu-ti vine usor sa-i ierti pe cei care, poate, ti-au distrus viata. Dar, daca Domnul a cerut aceasta, cu siguranta ca se poate implini, caci El nu a impovarat fiinta umana cu imperative utopice.Iar daca, la inceput, nu reusim sa indeplinim porunca, sa-L rugam pe Hristos sa ne ajute. La ceea ce noi nu izbutim, sa-L chemam pe El sa puna umarul, ca sa trecem peste piatra de poticneala,Numai asa vom simti cum sufletul nostru inviaza din legaturile pacatelor, ale egoismului si mandriei, caci, iertarea sincera a greselilor altora intrezareste o slefuire a sufletului nostru dupa iubirea milostiva a Domnului nostru Iisus Hristos.Sa-I cerem Lui sa ne daruiasca puterea sau virtutea de a ierta pe altii asa cum Dumnezeu ne iarta pe noi.

Asadar, cand ne simtim tentati sa nu iertam, sa tinem manie, sa ne razbunam, bine ar fi sa ne amintim de cuvintele Mantuitorului Hristos:"Sluga vicleana, toata datoria ti-am iertat-o pentru ca M-ai rugat.Nu se cadea, oare, ca tu sa ai mila de cel impreuna sluga cu tine, precum si Eu am avut mila de tine?"(Matei 18, 32-33).Sa ne cutremuram de sentinta rostita in aceeasi pilda evanghelica, gandindu-ne ca ar putea fi pronuntata pentru noi:"Si maniindu-se stapanul lui, l-a dat pe mana chinuitorilor, pana ce-i
va plati toata datoria.Tot asa si Tatal Meu cel ceresc va va face voua, daca nu veti ierta - fiecare fratelui sau - din inimile voastre"(Matei 18, 34-35).
Arhim.Mihail Daniliuc


Link catre articolul complet:
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...a-b1-p1902.htm

[cristiboss56]

Mitropolitul Antonie de Suroj: Hristos moare pentru toți cei pe care îi iubim și pe care nu îi iubim !


sursa: pravmir.ru



Iar dacă cineva v-a greșit, luați aminte la faptul că noi mergem cu toții la Golgota să vedem cum Hristos moare pentru fiecare dintre noi. Să vedem cum El moare pentru cei iubiți ai noștri și pentru cei pe care nu îi iubim.
Vreau doar să spun că astăzi începe pentru noi toți o împreună călătorie. Mergem împreună cu Mântuitorul Hristos către răstignirea Sa. Mergem și noi așa cum au mers ucenicii Săi, alături de El. Ei nu știau că Se îndreaptă către Cruce. Noi știm. De aceea, trebuie să cugetăm: cum ar fi să mergem împreună, lângă Hristos, la răstignirea Sa, la moartea pe care a primit-o pentru fiecare dintre noi? Cum să mergem dacă nu ne împăcăm unul cu altul? Cum putem să mergem cu Acela Care Își dă viața pentru împăcarea noastră cu Dumnezeu dacă nu găsim bărbăția, curăția și smerenia să ne iertăm unul pe altul?
De aceea, când veți merge să luați binecuvântarea de la începutul acestei căi, duceți prinos iertarea voastră unul către altul. Aduceți-vă aminte de toți cei pe care poate i-ați rănit prin purtarea, prin cuvântul vostru și cereți-le iertare, măcar în cugetul vostru. Iar dacă cineva v-a greșit, luați aminte la faptul că noi mergem cu toții la Golgota să vedem cum Hristos moare pentru fiecare dintre noi. Să vedem cum El moare pentru cei iubiți ai noștri și pentru cei pe care nu îi iubim. Mai putem după aceasta să ne uităm în jurul nostru și să ne gândim: pe omul acesta nu vreau să-l cunosc, pe acesta nu îl iubesc, pe acesta îl resping? Nu se poate. Astfel, nu se poate săvârși calea Crucii împreună cu Hristos!
De aceea, cugetăm câteva minute și iertăm totul unul altuia și cerem unul altuia iertare celor care sunt aici. Și să cerem iertare în gând celor care nu sunt aici. Celor care au murit fără să le cerem iertare. Celor care sunt departe - la care nu ajunge cuvântul nostru. Să ne rugăm pentru aceasta.
Nu voi putea veni astăzi la vecernia iertării pentru că nu mă mai țin puterile. Și vă rog, vă rog și vă implor: iertați-mă. În fața fiecăruia dintre voi sunt vinovat pentru nevrednicia mea. V-am spus multe cuvinte: cuvinte bune, adevărate, despre Dumnezeu și viața duhovnicească. Dar eu însumi sunt atât de nevrednic de ceea ce știu despre aceasta, de ceea ce predic. Iertați dacă puteți. Iar dacă nu puteți ierta, rugați-L pe Dumnezeu să-mi dea vreme de pocăință pentru ca și voi să puteți să mă iertați. (Mitropolitul Antonie de Suroj)
pravmir.ru