omul sufletesc

[cezar_ioan]

În prealabil postat de VladCat

eu am găsit că ψυχή înseamnă suflet deci ψυχικός nu mă surprinde că vrasăzică sufletesc. Oricum eu nu mă iau după ce am găsit eu fiindcă spre deosebire de tine nu am cunoștințe în domeniu :). În traducerile vechi, precum și în traducerea lui Rafail Noica (care vorbește foarte mult de importanța conștiinței duhovnicești a traducătorului) apare „sufletesc”.

Presupun că pentru starea noastră căzută s-au făcut acestea.
Analitici fiind noi, bogaţi în diferenţieri şi nicidecum simpli, diferenţieri de care mintea noastră hămesită are mereu nevoie:
prin pogorământ datu-i-s-a minţii noastre hrană... Din Veşnica Mare MIlă a Domnului.
Pentru cei din vechime, însă, era limpede: trup şi suflet.
Dar noi, neluînd aminte la tablele inimii noastre, ne-am pus pe scormonit... Şi tot scormonind în sufletul ăsta (deloc simplu, precum vedeam noi, curioşii), am diferenţiat nediferenţiatul... Ce perfomanţă!
Cei vechi, însă, nu aveau nevoie de diferenţe, întrucât la ei sufletul era unul, simplu: duhovnicesc (cum zicem noi), aşadar în unitate deplină cu Domnul, altfel spus fără de visare/evadare/ascundere/neîncredere, ci doar în unitate cu/în Domnul Care Este Duh. Nu ei trăiau, ci Duhul lui Hristos...

La noi, însă, mai sunt şi idei personale... Cărturării întregi... Ce nume să le dăm, dacă tot există? Cum să numim acest nou tip de viaţă? Psiche!

Lepădarea de sine atrage, însă, corespunzător: trup şi suflet.
Şi gata cu cărturăria. Doamne ajută!