Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

„În Sfintele Scripturi se găsesc multe nume şi denumiri care se potrivesc Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus.
E numit cuvântul, e numit înţelepciunea, lumina, puterea, dreapta, braţul, îngerul, e numit omul; se numeşte mielul, oaia, preotul, calea, adevarul, viaţa; e numit viţa, dreptatea, mântuirea; se numeşte pâinea, piatra, tămăduitorul, izvorul apei vii, pacea, judecătorul, poarta.
Se numeşte toate acestea; deşi este unul si acelaşi Dumnezeu al nostru, Fiul lui Dumnezeu, ca să se cunoască rânduiala puterii şi lucrării Sale.
Ai auzit denumirile; acum care sunt sensurile denumirilor?
Se numeşte Cuvântul, fie pentru că S-a născut fără pătimire de la Dumnezeu-Tatal, fie pentru că naşterea Lui s-a petrecut fără micşorarea fiinţei părinteşti. Căci nici omul nu pare a suferi vreo micşorare când rosteşte un cuvânt. Ori e numit Cuvântul, pentru ca prin El a vorbit mereu Dumnezeu-Tatal, atât îngerilor, cât şi oamenilor.
Se numeşte Înţelepciunea, pentru că prin El s-au aşezat toate cu înţelepciune la început.
Lumina e numit, căci El Însuşi a luminat întunericul dintâi al lumii şi, prin venirea Sa, a pus pe fugă nopţile minţilor omeneşti.
Puterea Se numeşte, pentru ca nicio făptură nu-L poate întrece.
Dreapta şi braţul se numeşte, căci prin El s-au făcut toate şi de El Însuşi toate sunt ţinute.
Îngerul (vestitorul) marelui sfat e numit, căci El e vestitorul voinţei părinteşti.
E numit Fiul omului, căci pentru noi, oamenii a binevoit să Se nască om.
E numit Mielul datorita neasemuitei Sale nevinovăţii.
Se numeşte Oaia, pentru a se arăta pătimirea Lui.
Se numeşte Preot, fie că pentru noi Şi-a oferit trupul ofrandă şi jertfă lui Dumnezeu-Tatal, fie că binevoieşte a Se oferi în numele nostru în fiece zi.
Se numeşte Calea, pentru că prin El Însuşi mergem spre mântuire.
Adevărul, căci respinge minciuna.
Viaţa Se numeşte, fiindcă nimiceşte moartea.
Viţa de vie e numit, fiindca întinzând pe cruce corzile braţelor Sale, a oferit lumii bogata roadă a dulceţii.
Dreptatea e numit, fiindcă prin chezaşia numelui Său îi îndreptează pe păcătoşi.
Răscumpărarea (Mântuirea) Se numeşte, pentru că ne-a Răscumpărat cu preţul sângelui Său pe noi, odinioară pierduţi.
Pâinea Se numeşte, căci a potolit foamea neamurilor prin Evanghelia Lui.
Piatra Se numeşte, pentru că nici şarpele n-a lăsat urmă în El şi Însuşi ne-a oferit apărare.
Tămăduitorul Se numeşte, pentru că a vindecat neputinţele şi rănile noastre prin venirea Lui.
Izvorul apei vii e numit, fiindcă prin îmbăierea renaşterii (Tit 3,) îi spală şi îi aduce la viaţa pe păcătoşi.
Pacea Se numeşte, pentru că-i aduna la un loc pe cei înrăjbiţi şi ne-a împăcat cu Dumnezeu-Tatăl.
Învierea e numit, fiindcă El Îsuşi va ridica toate trupurile din morminte.
Judecătorul e numit, căci El Însuşi are să judece viii şi morţi.
Poarta Se numeşte, căci prin El Însuşi se face intrarea credincioşilor în Împărăţia cerurilor.
Aşadar, de vreme ce unul Domn este desemnat cu atâtea nume şi denumiri, ai credinţă, credinciosule, şi pune-ţi cu toată puterea nădejdea în El!
Căci, ca să-L cunoşti pe Tatal, este pentru tine Cuvântul.
De vrei sa cunoşti cu adevarat, caută-l pe El, căci este Înţelepciunea.
Dacă sufletul tău îndură întunericul, caută pe Hristos, căci este Lumina.
Eşti slăbit? Ai scăpare, căci este Tămăduitorul şi Tăria.
Vrei să ştii prin cine s-a făcut lumea şi de cine sunt toate ţinute? Fii încredinţat că este El, căci e numit Braţul şi Dreapta.
Simţi vreo teamă? În toate îţi va fi alături ca un Înger.
De-ţi va fi fost greu să te-ndrepţi cu privirea spre măreţia Unuia-Născut, nu deznadajdui, căci S-a făcut şi Om, pentru ca omenirea să se apropie cu uşurinţă de El.
De ve fi fost neprihănit, îţi va sta alaturi ca un Miel.
Dacă te supără vreo prigonire din partea păgânilor, ai credinţă, căci şi el a fost jertfit ca o Oaie; iar ca Preot al Tatălui, pe tine te va sprijini punându-te înainte.
De nu cunoşti calea mântuirii, caută-L pe Hristos, căci El este Calea sufletelor.
Dacă vrei să cunoşti adevărul, ascultă-L pe El, căci este Adevărul.
De moarte defel sa nu te temi, căci Hristos e Viaţa credincioşilor.
Te încântă plăcerile lumii acesteia? Întoarce-te şi mai mult spre crucea lui Hristos, ca să te înviorezi şi mai mult de dulceaţa Viţei Lui, ce S-a răstignit pe cruce.
Eşti păcătos pierdut? Trebuie să fii înfometat de Dreptate, însetat de Răscumpărătorul, căci Hristos este: satură, căci este Pâinea.
Dacă şovăieşti în vreo privinţă, întăreşte-ţi pasul în El, căci este Piatra şi-ţi va oferi apărare ca un zid.
Eşti slab şi neputincios? Cere-I Lui leac, căci este Tămăduitorul.
Simţi văpaia păcatelor ori eşti unul cu totul subjugat? Aleargă la Izvorul Vieţii, ca văpaia ta să fie stinsă şi sufletul tău să dobândească veşnicia.
Dacă te chinuie mânia şi te hărţuie duşmănia, apropie-te de Hristos, căci este Pacea, ca sa te împaci cu Tatăl şi să iubeşti pe tot omul la fel cum [socoţi că] trebuie să fii iubit tu.
De te temi de pieirea trupului şi te înspăimântă moartea vieţii acesteia, adu-ţi aminte că este Învierea; poate ridica ceea ce a căzut.
Dacă te atrage plăcerea păcatului şi te îmbie ispitele cărnii, gândeşte-te mai inainte că este Judecătorul drept, este Cel ce cântăreşte cu asprime, e Cel ce pregăteşte focul veşnic; şi nu-ţi va mai plăcea ţie, păcătosul, să păcătuieşti.
În sfârşit, frate, dacă te-a cuprins deznădejdea privind împărţirea dreptăţii, aşteptarea slavei cereşti, gândeşte in cugetul tău credincios că El este Poarta; căci prin El, ridicat din morţi, vei pătrunde şi tainele cerurilor, şi te vei alătura cetei îngerilor; şi vei auzi acele cuvinte dorite: Bine, slugă bună şi credincioasă, fiindcă ai fost credincioasă întru cele puţine, intră în bucuria Domnului tău; stăpâneşte împărăţia care ţă-a fost pregătită de la întemeierea lumii (Mt. 25, 33). Amin!”
(Sfantul Niceta de Remesiana)

[cristiboss56]

Sfântul Paisie de la Neamţ: Prima virtute este credinţa, căci cu credinţă şi munţii se pot muta din loc şi totul ce vrei poţi dobândi, a spus Dumnezeu. Oricine se întăreşte în toate faptele sale slăvite şi minunate anume prin credinţă. De voinţa noastră depinde slăbirea sau întărirea credinţei. Sfântul Ignatie Brianceaninov: Ca descoperire dumnezeiască, cu mult mai presus de orice raţiune, Evanghelia este de nepătruns pentru raţiunea omului căzut. Necuprinsa raţiune a lui Dumnezeu se cuprinde prin credinţă, fiindcă credinţa poate primi orice, chiar şi ceea ce este de nepătruns pentru raţiune şi protivnic raţiunii. De credinţă este în stare numai sufletul care prin înclinarea hotărâtoare a voii sale a lepădat păcatul, s-a îndreptat din toată voinţa şi puterea sa spre binele dumnezeiesc. Fără lepădare de sine omul nu este în stare de credinţă, raţiunea lui căzută luptă împotriva credinţei, cerând cu obrăznicie socoteală lui Dumnezeu pentru lucrurile Lui şi dovezi pentru adevărurile descoperite de El omului; inima căzută vrea să ducă viaţa căderii, către a cărei omorâre năzuieşte credinţa. Fără această lepădare este imposibil a dobândi credinţa; cine va voi să învie raţiunea sa căzută, acela va cădea de la credinţă. Credinţa este uşă către Dumnezeu. Această uşă se deschide treptat celor ce se curăţă prin pocăinţă necurmată: e larg deschisă înaintea inimii curate, este zăvorâtă pentru iubitorii de păcat. Doar prin credinţă ne putem apropia de Hristos, doar prin credinţă putem urma lui Hristos. Credinţa este o însuşire firească a sufletului omenesc, sădită în el de Milostivul Dumnezeu la zidirea lui. Cu bun temei a fost aleasă de Dumnezeu credinţa ca unealtă a mâtuirii oamenilor: au pierit cei ce au dat crezare amăgitoarelor cuvinte ale vrăjmaţului lui Dumnezeu şi al nostru. Credinţa moartă, adică recunoaşterea lui Hristos decât prin încredinţarea fără voie a minţii o pot avea şi demonii. O astfel de credinţă slujeşte celui ce o are decât spre mai marea lui osândă la judecata lui Hristos.

[redemptor]

Cuviosul Paisie Aghioritul: Creştinul nu trebuie să fie fanatic; el trebuie să aibă dragoste pentru oameni şi să fie sensibil faţă de toţi. Cel care aruncă vorbe fără să aibă consideraţie pentru celălalt - chiar dacă sunt adevărate - poate face rău.
Să nu aruncăm cu pietre în aproapele nostru în aşa zisa ''manieră creştină''. Cel care - în prezenţa altora - taxează pe cineva că a păcătuit (sau vorbeşte pătimaş despre cutare persoană) nu este mişcat de Duhul lui Dumnezeu, ci de alt duh.
Calea Bisericii este dragostea, e altceva decât modul în care se comportă juriştii.Biserica priveşte totul cu îngăduinţă şi caută să ajute pe fiecare, indiferent de ce a făcut şi de cât de păcătos este.




sursa:http://cuvantdinrasarit.wordpress.com

[cristiboss56]

MARGARITARE DUHOVNICESTI

Scurt indemn:Fratilor, inaltati-va, dorind din tot sufletul ridicarile, ascultandu - L pe Cel Care zice:"Veniti sa ne urcam in muntele Domnului in casa Dumnezeului nostru"(Isaia 2, 3)

Iubirea

Creatorul este iubire:"Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el"(I Ioan 4, 16)

***

Toate felurile virtutilor sunt cuprinse intr-una singura, care se numeste iubire. Iubirea prin felul ei de a fi, este asemanarea cu Dumnezeu, desigur, pe cat este cu putinta oamenilor. Cat despre lucrarea ei, este o "betie" a sufletului.Dinspre insusirile ei, este izvor al credintei, abis al indelungii rabdari si mare a smereniei. Nimic nu este mai inalt decat iubirea.

***



Cine nu-L iubeste pe Dumnezeu nu tine poruncile Lui.

***

Cine-L iubeste pe Dumnezeu nu stramtoreaza pe niciun om pentru lucruri neinsemnate, nici nu este tulburat de vreun om.Iubirea fata de toti oamenii este datorie, de vreme ce toti suntem copiii lui Dumnezeu.Nu iubiti doar prin cuvinte, ci prin fapte si in mod adevarat.Daca cineva doreste si vrea sa descopere iubirea pe care o are, sa se asigure prin urmatoarele:sa observe daca se intristeaza pentru greselile fratelui sau si daca se bucura pentru sporirea si harismele acestuia.


***

Iubirea este puterea de a-l castiga pe fratele nostru, pentru ca, daca il castigam pe acesta, Il castigam pe Dumnezeu.

***

Cui nu-i pasa de sine, din iubire pentru altii, se bucura de purtarea de grija cea mare a lui Dumnezeu, care este cu el. Si astfel, tuturor oamenilor le pasa de el.

***

Cel ce iubeste inseteaza sa sufere pentru cel iubit.Opusul iubirii este rautatea.Rautatea inseamna chin.

***

Omul care iubeste nu se multumeste sa dea celui care cere milostenie, ci cauta sa afle oamenii care au nevoie, ca sa le vina in ajutor.
***

Un criteriu al iubirii: cand dai milostenie sa te gandesti:"Daca ar fi fost Hristos, ce I-as fi dat? Cu siguranta ceea ce este mai bun!" Dupa aceea, Insusi Hristos zice:"Amin, zic voua, intrucat ati facut unuia dintre acesti frati mai mici ai Mei, Mie Mi-ati facut"(Matei 25, 40)

***

Mama intra in foc ca sa-si salveze copilul, si pentru ca iubirea ei este mai puternica decat vapaia focului, nu simte durerea.Iubirea pentru copilul ei acopera durerea. Cu atat mai mult iubirea pentru Hristos! Atunci mucenicia este sarbatoare!Vapaia se pierde in focul iubirii dumnezeiesti.
***

Sfintii mucenici si-au varsat sangele lor din iubire fata de Dumnezeu si fata de chipul lui Dumnezeu, omul,
***

Iubirea dumnezeiasca cuprinde inima si mintea si omul "innebuneste".Nu sesizeaza nici durerea, nici nimic altceva, pentru ca mintea lui este in Hristos si El umple de bucurie inima lui.
***

Daca omul nu ajunge la starea ca tot ceea ce face sa savarseasca din iubire pentru Dumnezeu si pentru semenul sau, atunci risipeste.Daca posteste si are cugetul trufas ca face ceva, postirea lui este pierduta. Dupa aceea este ca un vas gaurit care nu tine nimic.Arunca apa intr-un vas crapat si, incetul cu incetul, vei vedea ca se scurge toata.
***

Incercati iubirea, ea este medicamentul cel mai eficace pentru sanatatea sufletului.
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...E-b1-p1882.htm

Îţi mulţumesc mult, Cristi, pentru aceste mărgăritare duhovniceşti! Un adevărat cadou ... de 8 martie :-)

[redemptor]

''-Cînd credeţi că se va împlini cuvîntul Sfintei Evanghelii, ca să fie pe pămînt ,,o turmă şi un păstor''?
-Cînd toate popoarele creştine şi necreştine vor veni la adevărata credinţă ortodoxă în Dumnezeu, Cel în Treime lăudat şi preamărit.Aceasta va fi numai la sfîrşitul veacurilor, în felul în care numai singur Dumnezeu ştie.''


Sursa:Convorbiri Duhovniceşti I-Arhim. Ioanichie Bălan CONVORBIREA A NOUA Diverse cuvinte de folos; despre secte şi ecumenism

[redemptor]

,,-Care sînt principalele fapte bune care pot asigura mîntuirea omului?
-Dreapta credinţă în Hristos, iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele şi ajutorarea celor cunoscuţi de noi că sînt în nevoi.
-Care ar fi motivele principale care au dus la slăbirea credinţei în lume?
-O mulţime de idei contrare credinţei ce s-au răspîndit prin mijlocirea scrisului şi a altor forme, precum şi neaprofundarea de către teologi a minunii evidente a naturii, a fiinţei omului şi a ideii de Dumnezeu.
-Care sînt urmările grave ale slăbirii credinţei în Dumnezeu?
-Le vedem cu toţii. Mîndria, egoismul, superficialitatea. Apoi, neînţelegerile dintre oameni, divorţul, desfrîul, ura, răzbunarea, sectele şi altele. Toate acestea sînt urmări fireşti ale slăbirii credinţei în lume.
-Ce trebuie să facă Biserica lui Hristos pentru întărirea credinţei în Dumnezeu şi armoniei între oameni?
-Biserica trebuie să-şi pregătească mai bine slujitorii pentru a face faţă problemelor ce li se pun în timpul de faţă şi să-i îndemne mai stăruitor la împlinirea conştiincioasă a slujirii lor de preoţi ai lui Dumnezeu şi păstori ai sufletelor încredinţate lor. Cel mai bun sfat în această privinţă este exemplul personal şi rîvna pentru cît mai intensă trăire în Hristos a slujitorilor Bisericii.''




Sursa:CONVORBIRI DUHOVNICEŞTI I-Arhim. Ioanichie Bălan