Raspunsuri duhovnicesti +

[cristiboss56]

sursa: pravmir.ru


Aceasta a fost un ierarh cunoscut care avea ca ajutor de chilie pe starețul Teofan,ucenicul lui Paisie Velicikovski, călugăr în lume, căci în Rusia după reformele lui Petru cel Mare și ale Ecaterinei era interzisă viețuirea călugărească, așa cum trăiseră monahii adevărați în vremurile bune.
Mănăstirile deveniseră un refugiu pentru soldații în vârstă. Iar când a trebuit să se reînnoiască viața la Valaam, Mitropolitul îl întreabă pe Teofan: "Cine poate primi stăreția?" Înainte ar fi fost imposibil să se ia o astfel de decizie. Iar atunci el a spus: "Trebuie să-l punem pe Nazarie. E un călugăr analfabet, dar e un călugăr mare." Iar atunci Nazarie a înnoit complet această mare și veche mănăstire.
Dacă trebuie înnoită viața duhovnicească într-o anumită mănăstire, trebuie ales cel mai de seamă călugăr, poate că nu o fi prea educat, dar despre care se știe că are un avânt duhovnicesc; reînnoirea o poate face numai un călugăr.
Monahismul poate fi restaurat din interior. S-a făcut aceasta de mii de ori. Acesta este un fenomen foarte vechi în Biserică. Trebuie să i se dea posibilitatea să se dezvolte prin propriile puteri, nu-i așa? Mănăstirea nu trebuie să se transforme într-un fel de carieră de piatră, din care cei mai capabili să fie extrași de episcopi. Însă rolul său este important. Nu există nici o concurență, nu există nici o opoziție între frați și ierarhie. Dar adesea, așa cum am spus, călugării înșiși nu au fost capabili să realizeze acest lucru fără intervenția episcopului. După numirea starețului sau a stareței, care trebuie să fie călugări adevărați, mănăstirea renaște rapid din resursele sale interioare pe care le are dintotdeauna.
Cel mai important în viața monahală este însăși viața monahală
Ascultarea sau rugăciunea - de multe ori această problemă este deosebit de dificilă...
Tot timpul am ridicat această problemă călugărilor și călugărițelor în timpul călătoriilor mele. Am avut mai multe întâlniri cu comunități de maici. Și am văzut problemele lor. Dar cred că e o problemă falsă, un antagonism fals, ca să spun așa. Ceea ce este cel mai important în viața monahală este însăși viața monahală. Acest lucru presupune ca monahii și monahiile să înțeleagă în ce constă viata lor, care sunt regulile, țelul, treptele, greutățile și ispitele ce vin în tot felul, să înțeleagă că acesta este un proces progresiv.
Atunci când călugărul sau călugărița nu știu acest lucru, ei pot cădea imediat în deznădejde deoarece se suprasolicită cu sarcini, ascultări și nu își mai văd scopul. Este de datoria sfinților părinți, a stareților, a slujitorilor lui Dumnezeu, care sunt mereu autentici, iar nu fariseici, să arate călugărului sau călugăriței care spune "Nu mai pot. Pentru că am 24 de ore pe zi pline" că trebuie fie să-și facă ascultarea, fie să-și citească pravila.
Trebuie să spunem "bine" și să ne întoarcem la ceea ce este mai important pentru că scopul vieții monahale, așa cum spunea Sfântul Ioan Casian, este curăția inimii, elementul principal, care se trezește ca urmare a lucrării ascetice, a ascultării, a smereniei. Și apoi rugăciunea neîncetată este legătura neîntreruptă cu Dumnezeu, capacitatea de a păstra gândul continuu la Dumnezeu, "de a respira numele lui Hristos", cum spune Sfântul Antonie în Viața lui. Să începem cu câteva momente de rugăciune, nu cantitativ, însă calitatea lor începe să dea sens.
Scopul vieții monahale nu este să rostești un anumit număr de rugăciuni. Desigur, în comunitatea bisericească slujbele sunt importante, dar călugării nu slujesc pentru ei înșiși. Biserica întreagă participă la aceasta. Dacă citim o mulțime de rugăciuni, asta nu înseamnă că ne rugăm, să nu uităm și de calitatea rugăciunii. Iar calitatea rugăciunii e acea mărturisire smerită pe care o face vameșul la templu. Fariseul împlinea atâtea: postul, milostenia, rugăciunea și Dumnezeu mai știe ce altceva. Și-a făcut singur un inventar al faptelor sale bune. Dar el nu era plăcut lui Dumnezeu pentru că nu avea inimă smerită, el era convins că se mântuiește prin faptele sale. Vameșul nu avea nimic din acestea în afară de rugăciune. Inima smerită, iată ce vrea Dumnezeu... Iată ce e plăcut Domnului. La acest lucru nu ajungi dintr-o dată, nu de la prima încercare, este scopul întregii noastre lupte ascetice.
La urma urmelor, viața duhovnicească este foarte, foarte simplă. Și când gândul este în mod constant legat de Dumnezeu, cu amintirea lui Dumnezeu, poți să faci tot, tot ceea ce ți se cere, tot ce-ți stă în putere. Inima e în pace.
E cu neputință să fii mai mult decât creștin
Ce întrebări vă adresează mirenii cel mai adesea și ce sfaturi le dați?
În esență, mirenii vin la schit cam cu aceleași întrebări pe care le pun și călugării: întrebări despre viața duhovnicească, despre cum să trăiască deplin viața creștinească înconjurați de forfota lumească. Le dau aceleași sfaturi ca și călugărilor, și pravila pe care o dau fiecăruia, ținând cont de condițiile vieții sale. Unui tânăr căsătorit cu patru copii, nu pot să-i dau aceeași pravilă ca unui bătrân ce locuiește singur. Același lucru este valabil și în ceea ce o privește pe o mamă dintr-o familie. Nu există tipuri diferite de duhovnicie.
E cu neputință să fii mai mult decât creștin.
Călugărul nu e mai sus decât creștinul. El încearcă să fie mai înalt prin acele moduri pe care ni le-au lăsat Sfinții Părinți, dar eu pot să le dau mirenilor același sfaturi pe care le dau călugărilor. Toate sfaturile trebuie să fie adaptate la condițiile de viață ale fiecăruia, la vârsta vieții sale duhovnicești.
Mulți creștini trăiesc în lume (de exemplu mamele din familii) o rugăciune foarte profundă. Atunci când apare primul copil, apoi al doilea, apoi al treilea, multe lucruri devin foarte dificile. Ea care obișnuia să citească mai multe acatiste, iar acum, cu acest popor micuț și zgomotos de la picioarele ei, nu mai este atât de ușor, trebuie să aleagă un moment din timpul zilei.
Când simți gustul a ceea ce este esențial
Părinte Gabriel, am auzit de multe ori că Sfinții Părinți au scris cărți pentru cei care au trăit cu sute de ani în urmă...
Dar omul rămâne ceea ce este. Ispitele rămân și ele aceleași. Și dușmanii sunt aceiași, demonii. Ei sunt aceiași și încă și mai mulți acum, cu ecumeniștii, pentru că nu disting confesiunile și îi amestecă pe toți creștinii, indiferent de Biserica din care fac parte. Și personal, am obiceiul să dau oricui să citească la început texte de bază, cum ar fi învățăturile Sfinților Părinți – câteva gânduri ale Sfinților Părinți, pentru că sunt o Evanghelie trăită în pustie. Sunt pe înțelesul oricui.
Recomand și alte cărți similare, într-o oarecare măsură bagajul meu, care, prin mila Domnului, mi-a căzut în mâini încă de la început.
Dacă ai simțit gustul a ceea ce este esențial, adevărat (și aceste cărți sunt cele mai vechi din ceea ce avem), atunci poți citi ceea ce dorești: o carte scrisă astăzi, de exemplu. Pentru că gura ta, cerul gurii deja disting realmente ceea ce este fals. Mai întâi, trebuie să-ți înveți cerul gurii, să-ți ascuți gustul, nu-i așa? Și pentru asta avem nevoie de Evanghelie și de textele fundamentale ale vieții duhovnicești și monahale.
În Biblie, în Evanghelie, în învățăturile Sfântului Apostol Pavel, sunt cuprinse principiile de viață creștină. La sfinții părinți (vorbesc de părinții duhovnicești, nu de marii teologi), puteți vedea cum toate acestea sunt transpuse în viață. Și viețile sfinților s-au citit întotdeauna și de către multă lume în Rusia, sunt o lectură excelentă. Poți vedea exact cum a trăit un sfânt sau altul. Nu poți să-l imiți întotdeauna, dar poți vedea cum, în anumite circumstanțe, toate acestea au fost posibile. Îmi place foarte mult să citesc viețile sfinților, inclusiv ale sfinților recent canonizați. Și îmi spun că, dacă el a fost capabil să reziste până la sfârșit în condiții insuportabile, atunci eu în condiții prielnice, trebuie să pot să fac asta. Nu pot să-i imit în toate.
Ultima întrebare: câte limbi cunoașteți?
Vorbesc limbi din diferite țări. Am învățat limba engleză în școală și o vorbesc din copilărie, apoi am trăit in Belgia timp de 17 ani și vorbesc franceza. Locuiesc deja de 32 de ani în partea italiană a Elveției și vorbesc italiana. Sunt 4 limbi străine, împreună cu limba mea maternă, germana. Vorbesc un pic și în alte limbi, din păcate, foarte puțin în rusă, pe care am învățat-o în tinerețe, în mănăstire. Am învățat de 10 ori gramatica, dar și din celelalte limbi se amestecă totul in capul meu.
Trebuie să trăiesc constant în țară pentru a revigora tot ceea ce este în capul meu, dar într-un cap vechi nu se mai poate pune ceva nou. Vorbesc foarte repede, în ciuda faptului că rezervorul vocabularului meu este oarecum limitat la zona Bisericii, la zona liturgică. Și atunci când vorbesc despre viața de zi cu zi, mă pierd, ca să nu mai vorbim de literatură.

[cristiboss56]

sursa: stgabrielashland.org



Tulburarea e vremelnică, doar pacea este veșnică.

A-ți pune viața pentru aproapele tău, asta înseamnă: A-ți purta păcatele și a nu privi la nimeni altcineva fie el bun sau rău. Nu răni pe nimeni, nu gândi pe nimeni de rău în inima ta, nu disprețui pe cel ce face rău, nu-ți pune încrederea în cel ce greșește aproapelui său și nici nu te bucura cu cel ce face rău aproapelui său. Asta înseamnă a-ți pune viața pentru aproapele tău. Nu batjocuri pe nimeni ci mai degrabă zi în sinea ta: „Dumnezeu știe pe fiecare”.
Nu te fă părtaș cu cel ce vorbește de rău pe alții, nu te bucura la vorbele lui și nu-l urî pe acesta ce bârfește pe aproapele său. Asta înseamnă să nu judeci. Nu purta dușmănie pe nimeni și nu lăsa ura să-ți pună frâie inimii tale; nu urî pe cel ce-și urăște aproapele. Asta este pacea. Ține minte cuvintele acestea: „Tulburarea e vremelnică, doar pacea este veșnică.”
Căci Domnul Hristos ne-a spus: „Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici sa se înfricoșeze” (Ioan 14, 27). (Avva Moise Etiopianul)

[cristiboss56]

„În Sfintele Scripturi se găsesc multe nume şi denumiri care se potrivesc Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus.
E numit cuvântul, e numit înţelepciunea, lumina, puterea, dreapta, braţul, îngerul, e numit omul; se numeşte mielul, oaia, preotul, calea, adevarul, viaţa; e numit viţa, dreptatea, mântuirea; se numeşte pâinea, piatra, tămăduitorul, izvorul apei vii, pacea, judecătorul, poarta.
Se numeşte toate acestea; deşi este unul si acelaşi Dumnezeu al nostru, Fiul lui Dumnezeu, ca să se cunoască rânduiala puterii şi lucrării Sale.
Ai auzit denumirile; acum care sunt sensurile denumirilor?
Se numeşte Cuvântul, fie pentru că S-a născut fără pătimire de la Dumnezeu-Tatal, fie pentru că naşterea Lui s-a petrecut fără micşorarea fiinţei părinteşti. Căci nici omul nu pare a suferi vreo micşorare când rosteşte un cuvânt. Ori e numit Cuvântul, pentru ca prin El a vorbit mereu Dumnezeu-Tatal, atât îngerilor, cât şi oamenilor.
Se numeşte Înţelepciunea, pentru că prin El s-au aşezat toate cu înţelepciune la început.
Lumina e numit, căci El Însuşi a luminat întunericul dintâi al lumii şi, prin venirea Sa, a pus pe fugă nopţile minţilor omeneşti.
Puterea Se numeşte, pentru ca nicio făptură nu-L poate întrece.
Dreapta şi braţul se numeşte, căci prin El s-au făcut toate şi de El Însuşi toate sunt ţinute.
Îngerul (vestitorul) marelui sfat e numit, căci El e vestitorul voinţei părinteşti.
E numit Fiul omului, căci pentru noi, oamenii a binevoit să Se nască om.
E numit Mielul datorita neasemuitei Sale nevinovăţii.
Se numeşte Oaia, pentru a se arăta pătimirea Lui.
Se numeşte Preot, fie că pentru noi Şi-a oferit trupul ofrandă şi jertfă lui Dumnezeu-Tatal, fie că binevoieşte a Se oferi în numele nostru în fiece zi.
Se numeşte Calea, pentru că prin El Însuşi mergem spre mântuire.
Adevărul, căci respinge minciuna.
Viaţa Se numeşte, fiindcă nimiceşte moartea.
Viţa de vie e numit, fiindca întinzând pe cruce corzile braţelor Sale, a oferit lumii bogata roadă a dulceţii.
Dreptatea e numit, fiindcă prin chezaşia numelui Său îi îndreptează pe păcătoşi.
Răscumpărarea (Mântuirea) Se numeşte, pentru că ne-a Răscumpărat cu preţul sângelui Său pe noi, odinioară pierduţi.
Pâinea Se numeşte, căci a potolit foamea neamurilor prin Evanghelia Lui.
Piatra Se numeşte, pentru că nici şarpele n-a lăsat urmă în El şi Însuşi ne-a oferit apărare.
Tămăduitorul Se numeşte, pentru că a vindecat neputinţele şi rănile noastre prin venirea Lui.
Izvorul apei vii e numit, fiindcă prin îmbăierea renaşterii (Tit 3,) îi spală şi îi aduce la viaţa pe păcătoşi.
Pacea Se numeşte, pentru că-i aduna la un loc pe cei înrăjbiţi şi ne-a împăcat cu Dumnezeu-Tatăl.
Învierea e numit, fiindcă El Îsuşi va ridica toate trupurile din morminte.
Judecătorul e numit, căci El Însuşi are să judece viii şi morţi.
Poarta Se numeşte, căci prin El Însuşi se face intrarea credincioşilor în Împărăţia cerurilor.
Aşadar, de vreme ce unul Domn este desemnat cu atâtea nume şi denumiri, ai credinţă, credinciosule, şi pune-ţi cu toată puterea nădejdea în El!
Căci, ca să-L cunoşti pe Tatal, este pentru tine Cuvântul.
De vrei sa cunoşti cu adevarat, caută-l pe El, căci este Înţelepciunea.
Dacă sufletul tău îndură întunericul, caută pe Hristos, căci este Lumina.
Eşti slăbit? Ai scăpare, căci este Tămăduitorul şi Tăria.
Vrei să ştii prin cine s-a făcut lumea şi de cine sunt toate ţinute? Fii încredinţat că este El, căci e numit Braţul şi Dreapta.
Simţi vreo teamă? În toate îţi va fi alături ca un Înger.
De-ţi va fi fost greu să te-ndrepţi cu privirea spre măreţia Unuia-Născut, nu deznadajdui, căci S-a făcut şi Om, pentru ca omenirea să se apropie cu uşurinţă de El.
De ve fi fost neprihănit, îţi va sta alaturi ca un Miel.
Dacă te supără vreo prigonire din partea păgânilor, ai credinţă, căci şi el a fost jertfit ca o Oaie; iar ca Preot al Tatălui, pe tine te va sprijini punându-te înainte.
De nu cunoşti calea mântuirii, caută-L pe Hristos, căci El este Calea sufletelor.
Dacă vrei să cunoşti adevărul, ascultă-L pe El, căci este Adevărul.
De moarte defel sa nu te temi, căci Hristos e Viaţa credincioşilor.
Te încântă plăcerile lumii acesteia? Întoarce-te şi mai mult spre crucea lui Hristos, ca să te înviorezi şi mai mult de dulceaţa Viţei Lui, ce S-a răstignit pe cruce.
Eşti păcătos pierdut? Trebuie să fii înfometat de Dreptate, însetat de Răscumpărătorul, căci Hristos este: satură, căci este Pâinea.
Dacă şovăieşti în vreo privinţă, întăreşte-ţi pasul în El, căci este Piatra şi-ţi va oferi apărare ca un zid.
Eşti slab şi neputincios? Cere-I Lui leac, căci este Tămăduitorul.
Simţi văpaia păcatelor ori eşti unul cu totul subjugat? Aleargă la Izvorul Vieţii, ca văpaia ta să fie stinsă şi sufletul tău să dobândească veşnicia.
Dacă te chinuie mânia şi te hărţuie duşmănia, apropie-te de Hristos, căci este Pacea, ca sa te împaci cu Tatăl şi să iubeşti pe tot omul la fel cum [socoţi că] trebuie să fii iubit tu.
De te temi de pieirea trupului şi te înspăimântă moartea vieţii acesteia, adu-ţi aminte că este Învierea; poate ridica ceea ce a căzut.
Dacă te atrage plăcerea păcatului şi te îmbie ispitele cărnii, gândeşte-te mai inainte că este Judecătorul drept, este Cel ce cântăreşte cu asprime, e Cel ce pregăteşte focul veşnic; şi nu-ţi va mai plăcea ţie, păcătosul, să păcătuieşti.
În sfârşit, frate, dacă te-a cuprins deznădejdea privind împărţirea dreptăţii, aşteptarea slavei cereşti, gândeşte in cugetul tău credincios că El este Poarta; căci prin El, ridicat din morţi, vei pătrunde şi tainele cerurilor, şi te vei alătura cetei îngerilor; şi vei auzi acele cuvinte dorite: Bine, slugă bună şi credincioasă, fiindcă ai fost credincioasă întru cele puţine, intră în bucuria Domnului tău; stăpâneşte împărăţia care ţă-a fost pregătită de la întemeierea lumii (Mt. 25, 33). Amin!”
(Sfantul Niceta de Remesiana)

[cristiboss56]

Sfântul Paisie de la Neamţ: Prima virtute este credinţa, căci cu credinţă şi munţii se pot muta din loc şi totul ce vrei poţi dobândi, a spus Dumnezeu. Oricine se întăreşte în toate faptele sale slăvite şi minunate anume prin credinţă. De voinţa noastră depinde slăbirea sau întărirea credinţei. Sfântul Ignatie Brianceaninov: Ca descoperire dumnezeiască, cu mult mai presus de orice raţiune, Evanghelia este de nepătruns pentru raţiunea omului căzut. Necuprinsa raţiune a lui Dumnezeu se cuprinde prin credinţă, fiindcă credinţa poate primi orice, chiar şi ceea ce este de nepătruns pentru raţiune şi protivnic raţiunii. De credinţă este în stare numai sufletul care prin înclinarea hotărâtoare a voii sale a lepădat păcatul, s-a îndreptat din toată voinţa şi puterea sa spre binele dumnezeiesc. Fără lepădare de sine omul nu este în stare de credinţă, raţiunea lui căzută luptă împotriva credinţei, cerând cu obrăznicie socoteală lui Dumnezeu pentru lucrurile Lui şi dovezi pentru adevărurile descoperite de El omului; inima căzută vrea să ducă viaţa căderii, către a cărei omorâre năzuieşte credinţa. Fără această lepădare este imposibil a dobândi credinţa; cine va voi să învie raţiunea sa căzută, acela va cădea de la credinţă. Credinţa este uşă către Dumnezeu. Această uşă se deschide treptat celor ce se curăţă prin pocăinţă necurmată: e larg deschisă înaintea inimii curate, este zăvorâtă pentru iubitorii de păcat. Doar prin credinţă ne putem apropia de Hristos, doar prin credinţă putem urma lui Hristos. Credinţa este o însuşire firească a sufletului omenesc, sădită în el de Milostivul Dumnezeu la zidirea lui. Cu bun temei a fost aleasă de Dumnezeu credinţa ca unealtă a mâtuirii oamenilor: au pierit cei ce au dat crezare amăgitoarelor cuvinte ale vrăjmaţului lui Dumnezeu şi al nostru. Credinţa moartă, adică recunoaşterea lui Hristos decât prin încredinţarea fără voie a minţii o pot avea şi demonii. O astfel de credinţă slujeşte celui ce o are decât spre mai marea lui osândă la judecata lui Hristos.

[redemptor]

Cuviosul Paisie Aghioritul: Creştinul nu trebuie să fie fanatic; el trebuie să aibă dragoste pentru oameni şi să fie sensibil faţă de toţi. Cel care aruncă vorbe fără să aibă consideraţie pentru celălalt - chiar dacă sunt adevărate - poate face rău.
Să nu aruncăm cu pietre în aproapele nostru în aşa zisa ''manieră creştină''. Cel care - în prezenţa altora - taxează pe cineva că a păcătuit (sau vorbeşte pătimaş despre cutare persoană) nu este mişcat de Duhul lui Dumnezeu, ci de alt duh.
Calea Bisericii este dragostea, e altceva decât modul în care se comportă juriştii.Biserica priveşte totul cu îngăduinţă şi caută să ajute pe fiecare, indiferent de ce a făcut şi de cât de păcătos este.




sursa:http://cuvantdinrasarit.wordpress.com

[cristiboss56]

MARGARITARE DUHOVNICESTI

Scurt indemn:Fratilor, inaltati-va, dorind din tot sufletul ridicarile, ascultandu - L pe Cel Care zice:"Veniti sa ne urcam in muntele Domnului in casa Dumnezeului nostru"(Isaia 2, 3)

Iubirea

Creatorul este iubire:"Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in el"(I Ioan 4, 16)

***

Toate felurile virtutilor sunt cuprinse intr-una singura, care se numeste iubire. Iubirea prin felul ei de a fi, este asemanarea cu Dumnezeu, desigur, pe cat este cu putinta oamenilor. Cat despre lucrarea ei, este o "betie" a sufletului.Dinspre insusirile ei, este izvor al credintei, abis al indelungii rabdari si mare a smereniei. Nimic nu este mai inalt decat iubirea.

***



Cine nu-L iubeste pe Dumnezeu nu tine poruncile Lui.

***

Cine-L iubeste pe Dumnezeu nu stramtoreaza pe niciun om pentru lucruri neinsemnate, nici nu este tulburat de vreun om.Iubirea fata de toti oamenii este datorie, de vreme ce toti suntem copiii lui Dumnezeu.Nu iubiti doar prin cuvinte, ci prin fapte si in mod adevarat.Daca cineva doreste si vrea sa descopere iubirea pe care o are, sa se asigure prin urmatoarele:sa observe daca se intristeaza pentru greselile fratelui sau si daca se bucura pentru sporirea si harismele acestuia.


***

Iubirea este puterea de a-l castiga pe fratele nostru, pentru ca, daca il castigam pe acesta, Il castigam pe Dumnezeu.

***

Cui nu-i pasa de sine, din iubire pentru altii, se bucura de purtarea de grija cea mare a lui Dumnezeu, care este cu el. Si astfel, tuturor oamenilor le pasa de el.

***

Cel ce iubeste inseteaza sa sufere pentru cel iubit.Opusul iubirii este rautatea.Rautatea inseamna chin.

***

Omul care iubeste nu se multumeste sa dea celui care cere milostenie, ci cauta sa afle oamenii care au nevoie, ca sa le vina in ajutor.
***

Un criteriu al iubirii: cand dai milostenie sa te gandesti:"Daca ar fi fost Hristos, ce I-as fi dat? Cu siguranta ceea ce este mai bun!" Dupa aceea, Insusi Hristos zice:"Amin, zic voua, intrucat ati facut unuia dintre acesti frati mai mici ai Mei, Mie Mi-ati facut"(Matei 25, 40)

***

Mama intra in foc ca sa-si salveze copilul, si pentru ca iubirea ei este mai puternica decat vapaia focului, nu simte durerea.Iubirea pentru copilul ei acopera durerea. Cu atat mai mult iubirea pentru Hristos! Atunci mucenicia este sarbatoare!Vapaia se pierde in focul iubirii dumnezeiesti.
***

Sfintii mucenici si-au varsat sangele lor din iubire fata de Dumnezeu si fata de chipul lui Dumnezeu, omul,
***

Iubirea dumnezeiasca cuprinde inima si mintea si omul "innebuneste".Nu sesizeaza nici durerea, nici nimic altceva, pentru ca mintea lui este in Hristos si El umple de bucurie inima lui.
***

Daca omul nu ajunge la starea ca tot ceea ce face sa savarseasca din iubire pentru Dumnezeu si pentru semenul sau, atunci risipeste.Daca posteste si are cugetul trufas ca face ceva, postirea lui este pierduta. Dupa aceea este ca un vas gaurit care nu tine nimic.Arunca apa intr-un vas crapat si, incetul cu incetul, vei vedea ca se scurge toata.
***

Incercati iubirea, ea este medicamentul cel mai eficace pentru sanatatea sufletului.
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...E-b1-p1882.htm

Îţi mulţumesc mult, Cristi, pentru aceste mărgăritare duhovniceşti! Un adevărat cadou ... de 8 martie :-)