Fiul risipitor

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de costel

Aici e lucrul minunat. Sa te vezi mic si Dumnezeu iti iese in intampinare. Ne lipseste smerenia. La noi este prezenta peste masura indreptatirea de sine.

În prealabil postat de costel

Desi fiul cel mare a stat langa tatal sau, nu se aseamana lui. Cand fiul risipitor revine la casa de unde plecase, fratele cel mare nu merge sa-l intrebe pe tatal sau de ce este sarbatoare, intreaba o sluga. Asta ne arata ca el era mai debraba un argat decat un fiu.

E de retinut ca Scriptura ne vesteste fratele cel mare era plecat, ca nu era acasa, motiv pentru care nu poate iesi impreuna cu tatal in intampinarea fratelui. De aici putem deduce ca el savarsea o lucrare straina de cea a tatalui.

De foarte multe ori m-am gandit la aceasta pericopa evanghelica. E adevarat ca in ultimul timp, parca altfel vad lucrurile...
Multe sunt de spus aici si mi se pare ca in esenta sunt cuprinse toate poruncile dumnezeiesti... Lumea e plina de fii risipitori, dar si de frati neiertatori... Uneori vad in fratii nostri stilisti acea "neiertare", acea neinduplecare, acel scepticism fata de "harul bisericii pe nou"... Mi se pare o asemanare foarte mare cu pilda vamesului si fariseului... De fiecare data este vorba de neiertare si de lipsa de dragoste fata de aproapele, cand Tatal asta ne cere prin jertfa Fiului Sau!
Practic vorbind, noi... unde ne situam? Ce suntem de fapt? Daca spunem ca suntem fii risipitori, ar trebui sa ne intrebam cat mai ratacim asa! Daca suntem in Casa Tatalui, care este reactia noastra fata de fratele "plecat", poate din ignoranta, poate din suparare, poate din lipsa de maturitate?... Cred ca este extrem de dureros sa nu-ti poti ierta fratele, sa nu-ti sangereze inima dupa pierderea lui, sa nu te bucuri fiindca a reaparut si sa te gandesti ca de-acum va trebui sa imparti "ce-i al tau" cu el!... Dar... ce ne apartine oare pe lumea asta? E ceva al nostru? "Ale Tale, dintru ale Tale..." Cu ce plecam "dincolo"? Povestea cineva zilele trecute cum un preot avea mare nevoie de doua gaini pentru rezolvarea unei probleme bisericesti si a trimis femeia de la lumanari la doi oameni in sat care erau mai instariti, oarecum. Primul n-a stat pe ganduri, dar al doilea care avea curtea plina cu gaini mari si frumoase, a gasit un motiv oarecare sa nu dea. Dupa doua zile, celui care a refuzat, i-au murit toate gainile. Eu cred ca atunci cand imparti cu toata inima cu fratele tau (chiar daca altadata a fost un ticalos cu tine), de fapt cu Dumnezeu imparti, iar El nu-ti va ramane dator...
Si iarasi spun: unde ne situam noi in aceasta pilda? Cati din fratii nostri nu sunt constienti de "foamea" dupa Tatal? In sinea lor, foarte multi tanjesc sa se intoarca "acasa", dar se cramponeaza de "imagine"... "Ce-o sa zica lumea?" Acest "fals EU" in fata lumii, ca si cum ar conta mai mult decat astampararea "foamei"... De cate ori nu auzim: "As merge la biserica, dar cand ma gandesc ca se uita toate babele la mine susotind cate si mai cate, prefer sa ma rog acasa!" Sau: "La ce sa merg daca cutare care face atatea lucruri urate, merge si el, dar nu-l vad mai indreptat decat mine, ci dimpotriva?" Ma intreb, daca fiul risipitor ar fi banuit cata suparare ii va face fratelui ramas acasa, ar mai fi dorit sa se intoarca? Gandul ca prin hotararea noastra am putea supara sau rani pe cineva, de multe ori ne face sa renuntam la cea mai de pret comoara...
Dragostea asta este atat de simpla si totusi omul, prin urzelile vrajmasului, o face atat de complicata!...

[costel]

In orice om robit de patimi poate exista un fiu risipitor, o persoana care "risipind" isi vine in fire sau care numai risipind ajunge la regasirea de sine care aduce cu ea pocainta. Bine e sa nu facem drumul pe care l-a facut fiul risipitor ca sa ajungem la pocainta, pentru ca e posibil sa facem doar drumul spre "risipire", nu si drumul spre "casa".

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de costel

In orice om robit de patimi poate exista un fiu risipitor, o persoana care "risipind" isi vine in fire sau care numai risipind ajunge la regasirea de sine care aduce cu ea pocainta. Bine e sa nu facem drumul pe care l-a facut fiul risipitor ca sa ajungem la pocainta, pentru ca e posibil sa facem doar drumul spre "risipire", nu si drumul spre "casa".

Stii ce e ciudat in ecuatia asta? Faptul ca noi ne identificam in doua locuri deodata! Pe de o parte ratacirea, iar pe de alta lipsa de dragoste si egoismul fata de cel de langa noi (in acceptiunea noastra - fiu risipitor), care nu se identifica intru totul cu gandirea noastra, drept pentru care Dumnezeu n-ar trebui sa-l iubeasca (...la fel de mult). Doar pe acest biet forum sunt atat de multe dovezi de neparticipare la iertare si deci la "sarbatoare", incat orice cuvant in plus e de prisos...
Chiar am observat ca nimeni n-a scapat de aceasta inselare. A fost de-ajuns ca cineva sa fi gresit odata, pentru ca mai tarziu sa fie trecut la categoria celor: "Ma lasi?!?" Care este reactia citirii unui mesaj, cand stim ca el a fost scris de cineva cu care macar in principiu suntem de acord si care este reactia pentru exact acelasi mesaj, daca persoana este clasificata ca apartinand "fiilor risipitori"?...

[gpalama]

Este o pilda cu foarte multe intelesuri.

Punctele FUNDAMENTALE ale invataturii sunt:

1. Ca Tatal isi iubeste foarte mult fiul, si ca a creat o legatura puternica intre el si fiu.

Asta este fundamentul legaturii familiale: ca fiul sa-l recunoasca in tata ca iubitor, intelept si ca este intotdeauna langa el si-l ajuta.

Orice parinte are obligatia morala si evanghelica sa nu se transforme intr-un bicisnic care isi nenoroceste copilul cu insulte. Nu poate sa fie un tata prea permisiv dar nici un cioban prost care da cu bata de dimineata pana seara in copil.

Fundamentul familiei este crearea unei temelii de incredere pe care copiii sa o aiba in parinti.


2. Fara aceasta temelei, copiii NU se vor intoarce la parinti. Parintii nu sunt dusmanii copiilor, nu sunt numai cei care pun piedici, ci sunt si un resort de sprijin si ajutor.

Parintele este cel care il invata, ii pune limite, dar este si cel la care copilul trebuie invatat sa apeleze.


Asta mi se pare invatatura fundamentala aici:
INVATA PE COPILUL TAU, CA TU, PARINTELE LUI, IL AJUTI TOTDEAUNA.
Copilul sa apeleze totdeauna la tine.

Invata copilul ca atunci cand greseste, orice face, sa vina la tine.


3. Dar o alta invatatura este urmatoarea:
- parintele trebuie neincetat sa dea o invatatura serioasa copilului; Hristos ne spune asta de multe ori, dar nu direct.

Tanarul bogat - avea o educatie morala profunda; el nu incalcase legea niciodata. Avea parinti foarte foarte intelepti, care l-au invatat temeinic legea, si care l-au constientizat clar:

- ce este pacatul
- ce inseamna binele
- cum se aplica
- sa fie echilibrat.
- sa isi asume ce face in viata

4. Pilda asta a fiului risipitor, mi se pare foarte mult o pilda care ne constientizeaza asupra educatiei care trebuie sa o dam (si de cele mai multe ori nu o dam) copiilor nostri.


5. Restul invataturilor:
- copilul se intoarce din greseala
- parintele il primeste in iubirea parinteasca
sunt o consecinta a educatiei.

Mesajul meu este: tineti in familie un echilibru puternic, vorbiti frumos in familie, educati-va copiii sa fie echilibrati in viata, si sa caute intotdeauna si povata voastra.

O lesa prea scurta pentru un copil va avea consecinte gresite.
In cazul asta parintele si-a lasat copilul sa incerce pe pielea lui raul.


6. Dar mai este un lucru de invatat: fiul risipitor nu a omorat, nu a talharit. S-a desfranat, adica s-a jucat, dar nu a facut nebuniile mari ale vietii.
Greselile lui arata totusi ca educatia lui l-a impiedicat sa greseasca pana la capat.

Educati-va copiii si iubitii. Nu-i iubiti gresit, dar creati o legatura corecta, de incredere intre parinte si copil. Fiul are nevoie de timp pana sa ajunga la intelepciuna tatalui.

[Mosh-Neagu]

În prealabil postat de gpalama

Este o pilda cu foarte multe intelesuri.

Punctele FUNDAMENTALE ale invataturii sunt:

1. Ca Tatal isi iubeste foarte mult fiul, si ca a creat o legatura puternica intre el si fiu.

Asta este fundamentul legaturii familiale: ca fiul sa-l recunoasca in tata ca iubitor, intelept si ca este intotdeauna langa el si-l ajuta.

Orice parinte are obligatia morala si evanghelica sa nu se transforme intr-un bicisnic care isi nenoroceste copilul cu insulte. Nu poate sa fie un tata prea permisiv dar nici un cioban prost care da cu bata de dimineata pana seara in copil.

Fundamentul familiei este crearea unei temelii de incredere pe care copiii sa o aiba in parinti.


2. Fara aceasta temelei, copiii NU se vor intoarce la parinti. Parintii nu sunt dusmanii copiilor, nu sunt numai cei care pun piedici, ci sunt si un resort de sprijin si ajutor.

Parintele este cel care il invata, ii pune limite, dar este si cel la care copilul trebuie invatat sa apeleze.


Asta mi se pare invatatura fundamentala aici:
INVATA PE COPILUL TAU, CA TU, PARINTELE LUI, IL AJUTI TOTDEAUNA.
Copilul sa apeleze totdeauna la tine.

Invata copilul ca atunci cand greseste, orice face, sa vina la tine.


3. Dar o alta invatatura este urmatoarea:
- parintele trebuie neincetat sa dea o invatatura serioasa copilului; Hristos ne spune asta de multe ori, dar nu direct.

Tanarul bogat - avea o educatie morala profunda; el nu incalcase legea niciodata. Avea parinti foarte foarte intelepti, care l-au invatat temeinic legea, si care l-au constientizat clar:

- ce este pacatul
- ce inseamna binele
- cum se aplica
- sa fie echilibrat.
- sa isi asume ce face in viata

4. Pilda asta a fiului risipitor, mi se pare foarte mult o pilda care ne constientizeaza asupra educatiei care trebuie sa o dam (si de cele mai multe ori nu o dam) copiilor nostri.


5. Restul invataturilor:
- copilul se intoarce din greseala
- parintele il primeste in iubirea parinteasca
sunt o consecinta a educatiei.

Mesajul meu este: tineti in familie un echilibru puternic, vorbiti frumos in familie, educati-va copiii sa fie echilibrati in viata, si sa caute intotdeauna si povata voastra.

O lesa prea scurta pentru un copil va avea consecinte gresite.
In cazul asta parintele si-a lasat copilul sa incerce pe pielea lui raul.


6. Dar mai este un lucru de invatat: fiul risipitor nu a omorat, nu a talharit. S-a desfranat, adica s-a jucat, dar nu a facut nebuniile mari ale vietii.
Greselile lui arata totusi ca educatia lui l-a impiedicat sa greseasca pana la capat.

Educati-va copiii si iubitii. Nu-i iubiti gresit, dar creati o legatura corecta, de incredere intre parinte si copil. Fiul are nevoie de timp pana sa ajunga la intelepciuna tatalui.

Este un punct de vedere, dar din pacate "rezolva" doar partea morala de comunicare in societate. Acest punct de vedere vizeaza doar pe cel care a ales sa plece... Daca ar fi sa putem "radiografia" omenirea, procentul celor care raman alaturi de Tatal este de 0,0000001% (dar poate si aceasta cifra este considerata prea mare...) Altfel spus, daca eu le las zilnic copiilor mei cate o lista cu cele bune si cele interzise, aproape cu certitudine voi culege roadele cu lacrimi de durere.
Ma intreb daca s-ar putea inventa vreun instrument care sa-i trezeasca omului dragostea in detrimentul egoismului?