Pentru cei care sufera de depresie

[adam000]

În prealabil postat de cezar_ioan

Gandirea pozitiva, asa cum este prezentata de obicei in cartile de psihologie (in special terapie cognitiva) are cateva trasaturi care o arata cu totul demna de a se impleti cu viata imbisericita.
Mai intai, atributul de pozitiva nu vine de la semnul plus si nu sugereaza neaparat un optimism juvenil, eventual exaltat si lipsit de maturitate. Termenul folosit in psihologie vine din latinescul "positivae", cu sensul de fapta/faptuire.
Asadar, gandirea pozitiva consta in strategia de a urmari fapte, fapte sanatoase, fapte bune. Iar daca aceste fapte sunt unite cu o dreapta invatatura, cu dreapta credinta in Hristos si cu simtamintele de evlavie si smerita cugetare, atunci iata ca gandirea pozitiva nu se opune vietii crestine ci ne apropie de indemnul Apostolului si, desigur, mai intai de poruncile Domnului.
Apoi, gandirea pozitiva inseamna sa nu ne lasam coplesiti nici de visare-reverie, nici de deznadejde, ci sa facem dupa puteri orice lucru bun care ne poate dezmorti sufletul si care ne ajuta sa construim o viata de credinta, nu doar sa o declamam.
Gandirea pozitiva este o arma redutabila impotriva depresiei intrucat taie tendinta mintii de a scotomiza si rumina la nesfarsit partile negre ale existentei, ne impiedica sa focalizam doar pe neajunsuri, ne incurajeaza sa cautam solutii si sa nu trandavim. Sa fim activi, desigur pentru noi crestinii sa fim activi in sensul faptelor bune, bineplacute Domnului.

Daca altii cred ca gandirea pozitiva este altceva, probabil ca au citit carti scrise de amatori sau ca au citit superficial cartile bune.
Gandirea pozitiva nu inseamna a te imbata cu apa rece si nici a visa nerealist la mari succese, ci a te tine la luciditate si a urmari faptele bune.

Excelenta explicatia asta pe care ai dat-o!
Este prima oara cand pot sa spun ca inteleg si eu corect chestia asta cu gandirea pozitiva in sens de faptuitoare.
De altfel ca o paralela, un parinte spunea despre crediinta ca si demonii au crediinta cunoscatoare, si ca adevarata crediinta a noastra trebuie sa fie cea faptuitoare.

Chiar azi am ascultat ]o prelegere f interesanta a unui parinte despre psihologie. Merita ascultata.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de adam000

Este prima oara cand pot sa spun ca inteleg si eu corect chestia asta cu gandirea pozitiva in sens de faptuitoare.

Slava Bunului Dumnezeu!

As mai adauga faptul ca, practicata o vreme, constant, gandirea pozitiva devine o deprindere si o obisnuinta de a cugeta si actiona.
Deprindere, intrucat ajunge sa intre in functiune ca de la sine, aproape fara efort prealabil.
Obisnuinta, intrucat treptat capeti o adevarata nevoie sa o practici si simti nemultumire de sine si oarecare tensiune sufleteasca daca te porti altfel.

[adam000]

În prealabil postat de cezar_ioan

Obisnuinta, intrucat treptat capeti o adevarata nevoie sa o practici si simti nemultumire de sine si oarecare tensiune sufleteasca daca te porti altfel.

Uite, as vrea sa te intreb parerea ta, despre ceva ce banuiesc de multa vreme si in priviinta pacatului/patimei: oare nu este exact asta (cel descris mai sus de tine = obisnuinta care creaza nevoie) si mecanismul prin care pacatul devine patima, pina cand mintea si gandirea se intuneca si nu mai gandeste corect - psihicul nostru devine nemultuimit si simte tensiune sufleteasca cand nu pacatuieste, de ai zice ca nu mai stie a distinge binele de rau (un fel de invers al practicarii virtutii)?
Ca si cand psihicul are un mecanism (acesta al obisnuintei) care poate fi folosit si in directia pacatului si in directia virtutii? (iar alegerea directiei este, la inceput, a noastra - zic ca doar la incepu,t pt ca insasi mecanismul acesta al obisnuintei care creaza nevoie etc modifica capacitatea de control)