Pro Liturgia

[Mihnea Dragomir]

Dupa ce si-a pus Alba, care este vesmantul cel mai lung, preotul se incinge cu cingulum (cingatoarea), care simbolizeaza castitatea sacerdotala. In timp ce isi pune cingatoarea, preotul se roaga astfel: "Incinge-ma, Stapane, cu cingatoarea curatiei, stinge in mine ardoarea pasiunilor impure, pentru ca virtutea continentei si castitatii sa ramana in mine!" (Praecinge me, Domine, cingulo puritatis, et extingue in lumbis meis humorem libidinis; ut maneat in me virtus continentiae, et castitatis!)

Dupa aceea preotul isi aseaza, pe mana stanga, manipla. Acest vesmant este un stergar (dar brodat). Acesta e un simbol de servitute. Amintindu-si ca este chemat sa serveasca Cina Domnului, in timp ce isi aseaza manipla, preotul rosteste: "Ingaduie sa merit, o, Stapane, sa port jerba lacrimilor si durerilor; pentru ca sa primesc in bucurie rasplata lucrului meu!" (Merear, Domine, portare manipulum fletus et doloris; ut cum exultatione recipiam mercedem laboris!)

[Mihnea Dragomir]

Dupa aceea, preotul isi pune stola, vesmant bogat, impodobit de obicei cu broderie. Este asemanatoare unui fular foarte lung, terminat cu cate o cruce brodata la capete. Presbiterii poarta stola inchipuind un "X" in fata, deci vine peste ambii umeri. Diaconii o poarta peste un singur umar (cel stang), iar episcopii o poarta centrata, astfel incat sa cada atat in fata cat si in spate. Stola simbolizeaza imortalitatea, este "vesmantul imparatesc" propriu zis. Punandu-si stola, preotul face sarutarea (osculatiunea) crucii de pe ea si se roaga astfel: "Da-mi, Doamne, inapoi vesmanul nemuririi, pe care noi l-am pierdut prin greseala primului nostru parinte si fa ca, desi nu sunt vrednic sa ma apropii de misterele Tale sfinte, sa pot merita bucuria eterna" (Redde mihi, Domine, stolam immortalitatis, quam perdidi in praevaricatione primi parentis; et quamvis indignus accedo ad tuum sacrum mysterium, merear tamen gaudium sempiternum).

Urmeaza casubla, numita si capa, vesmant care seamana cu o pelerina (se poarta pe umeri) si simbolizeaza iubirea care face jugul lui Dumnezeu dulce. La imbracarea ei, preotul se roaga: "Stapane, care ai spus "jugul Meu este suav si usoara este povara Mea", fa sa il pot purta astfel incat sa obtin gratia Ta, amin" (Domine, qui dixisti "Jugum meum suave est"...)

Iata stola:


Si capa:


In anumite situatii preotul mai adauga, dupa casubla, un acoperamant al capului (bareta pentru presbiteri si prelati, diferita in functie de pregatirea lor, mitra pentru episcopi in imprejurari solemne, palaria rosie pentru cardinali, mitra aurita pentru patriarhi, eventual tripla coroana pentru papa) si, eventual, dalmatica. Dalmatica e un fel de tunica, in esenta un simbol diaconal.

Dupa invesmantare, incepe Missa cu ritualul sfintirii apei. Daca exista sare sfintita, iar daca nu exista, mai intai se sfinteste sarea.

[Mihnea Dragomir]

In Liturghia Gregoriana, ritualul sfintirii apei (si, mai intai, a sarii daca nu exista sare sfintita) se face, de regula, inainte de partea "publica" a Liturghiei, in sacristie, preotul purtand doar stola violeta. Deci, partea publica a unei Liturghii incepe direct cu Aspersiunea apei sfintite mai dinainte. In Liturghia postconciliara, sfintirea apei s-a mutat in "partea publica" a Liturghiei, deci se face in Presbiteriu, in timp ce ritualul sfintirii sarii a ramas in sacristie.

Iata rugaciunile folosite pentru sfintirea sarii:
P: Ajutorul nostru este in numele Domnului
R: Care a facut Cerul si pamantul.
P: Te exorcizez, sare, creatie a lui Dumnezeu (+) cel viu, prin adevaratul Dumnezeu (+), prin Dumnezeu (+)cel sfant, prin acelasi Dumnezeu care te-a facut sa fii aruncata in apa prin profetul Elizeu pentru a o face curata si fecunda, pentru ca prin acest exorcism sa poti sluji salvarii credinciosilor si sa dai tuturor celor care te vor lua sanatatea sufletului si trupului, pentru ca locurile in care te vei raspandi sa fie curatate de iluzie, de desertaciune, de viclenie si de surprizele diavolului, pentru ca orice spirit necurat sa se departeze si sa fuga departe, alungat de acela care va veni sa judece vii si mortii si lumea prin foc
R: Amin
P: Atotputernice, vesnic Dumnezeu, te imploram, in bunatatea Ta fara de sfarsit, sa binevoiesti a binecuvanta si sfinti aceasta sare, pe care ai creat-o spre a fi de folos oamenilor. Ca sa slujeasca tuturor celor care o iau, pentru salvarea sufletului si trupului lor, pentru ca tot ce va atinge si peste tot unde se va raspandi sa fie ferit de orice murdarie si de orice atac al duhului viclean. Prin Domnul nostru Isus Cristos, fiul Tau, care traieste si domneste impreuna cu Tine, impreuna cu Duhul Sfant, in vecii vecilor
R: Amin

[Mihnea Dragomir]

De Rusalii se canta cantece speciale si se folosesc rugaciuni speciale, unele integrate in Sf Missa (Liturghie).

Ca, de exemplu, Factus est repente

sau Emmite Spiritum Tuum

ori, integrata de obicei in Sf Liturghie, Veni, Sancte Spiritus!

Rusaliile sunt ziua predilecta in care au loc, in fiecare eparhie, slujbe de Hirotoniri si Confirmatiuni. Prilej cu care, uneori, se canta Confirma hoc Deus.

[IonJohn]

Foarte frumoase cintecele in latina.
De mirare cum dupa schisma romanii au renuntat la liturghia in limba latina. De mirare cum dupa schisma, cred ca pentru sute de ani, liturghia s-a tinut in bulgareste, greceste si ruseste. Cum de au disparut toate documentele in limba romana sau latina?

[Mihnea Dragomir]

O slujba mai putin obisnuita este sfintirea pietrei de altar. Mai ales cand, intr-o singura slujba, sunt sfintite nu mai putin de...23 de pietre de altar. Aici il putem vedea pe Monseniorul Wolfgang Haas, episcop de Vaduz (Liechtenstein) facand acest lucru la cererea unei fraternitati preotesti care are nevoie de altare mobile.

Inca din Antichitate se slujea pe pietre de altar. In timpul celor zece persecutii, catolicii se obisnuisera sa oficieze Sfanta Missa in catacombe (foste mine), pe sarcofagele primilor martiri. De atunci s-a pastrat obiceiul ca altarul sa fie, pe cat se poate, din piatra.

Atunci cand nu poate fi din piatra, de exemplu in cazul unui altar mobil, altarul trebuie sa aiba, totusi, un miez din piatra care se sfinteste si simbolizeaza intregul altar. In acest miez se introduc particele de sfinti. In ritul catolic rasaritean, particelele se introduc in colturile Antimisului. Dupa aceasta operatiune, care se face la slujba de sfintire, se pecetluieste locul unde s-au introdus relicvele cu ciment.

De notat:
-slujba de sfintire a pietrei de altar (ca si a Antimisului in ritul rasaritean) este o slujba arhiereasca. Asa cum este, in general, orice slujba de consacrare a Sfintelor Vase (Potir, Patena, Disc, etc) ori a bisericii insasi ("tarnosirea").
-este slujba unde se fac cele mai multe semne ale crucii: de peste 200 de ori episcopul consacrator si preotii care il asista fac semnul Sf Cruci.
-bucata din piatra care a fost decupata pentru a se crea foseta in care se introduc relicvele se pecetluieste cu ciment. Locul nu va mai fi deschis decat in cazul desacrarii altarului (de exemplu in caz de demolare a bisericii, ori cand capata alta destinatie decat cea de cult). In cazul unui altar mobil, se va recupera piatra de altar.
-in timpul slujbei, se folosesc, in scop de purificare: apa sfintita, sare, cenusa si vin. Acestea sunt in legatura cu purificarea Templului din Ierusalim. Dupa aceea urmeaza "asezarea in mormant" a relicvelor, adica punerea lor in cavitatea din piatra creata in acest scop. Dupa sigilare se foloseste dubla onctiune, mai intai cu Uleiul Catechumenilor, apoi cu Uleiul Crismal.

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

O slujba mai putin obisnuita este sfintirea pietrei de altar. Mai ales cand, intr-o singura slujba, sunt sfintite nu mai putin de...23 de pietre de altar. Aici il putem vedea pe Monseniorul Wolfgang Haas, episcop de Vaduz (Liechtenstein) facand acest lucru la cererea unei fraternitati preotesti care are nevoie de altare mobile.

Inca din Antichitate se slujea pe pietre de altar. In timpul celor zece persecutii, catolicii se obisnuisera sa oficieze Sfanta Missa in catacombe (foste mine), pe sarcofagele primilor martiri. De atunci s-a pastrat obiceiul ca altarul sa fie, pe cat se poate, din piatra.

Atunci cand nu poate fi din piatra, de exemplu in cazul unui altar mobil, altarul trebuie sa aiba, totusi, un miez din piatra care se sfinteste si simbolizeaza intregul altar. In acest miez se introduc particele de sfinti. In ritul catolic rasaritean, particelele se introduc in colturile Antimisului. Dupa aceasta operatiune, care se face la slujba de sfintire, se pecetluieste locul unde s-au introdus relicvele cu ciment.

De notat:
-slujba de sfintire a pietrei de altar (ca si a Antimisului in ritul rasaritean) este o slujba arhiereasca. Asa cum este, in general, orice slujba de consacrare a Sfintelor Vase (Potir, Patena, Disc, etc) ori a bisericii insasi ("tarnosirea").
-este slujba unde se fac cele mai multe semne ale crucii: de peste 200 de ori episcopul consacrator si preotii care il asista fac semnul Sf Cruci.
-bucata din piatra care a fost decupata pentru a se crea foseta in care se introduc relicvele se pecetluieste cu ciment. Locul nu va mai fi deschis decat in cazul desacrarii altarului (de exemplu in caz de demolare a bisericii, ori cand capata alta destinatie decat cea de cult). In cazul unui altar mobil, se va recupera piatra de altar.
-in timpul slujbei, se folosesc, in scop de purificare: apa sfintita, sare, cenusa si vin. Acestea sunt in legatura cu purificarea Templului din Ierusalim. Dupa aceea urmeaza "asezarea in mormant" a relicvelor, adica punerea lor in cavitatea din piatra creata in acest scop. Dupa sigilare se foloseste dubla onctiune, mai intai cu Uleiul Catechumenilor, apoi cu Uleiul Crismal.

E minunat ca SSPX (caci banuiesc ca ei sunt fraternitatea in cauza) vor avea atatea altare mobile. Este si va fi din ce in ce mai multa nevoie de existenta si activitatea, cat mai raspindita posibil, a SSPX in Europa si in lume. De curind am aflat ca venerabila Liturgie Tridentina nu mai poate fi tinuta, in Romania, decat cu acordul episcopului, si la cerere. Bine, totusi ca romanii sunt, in ciuda grelelor si numeroaselor pacate ca popor, netentati sau cel putin neobisniti de balsfemia-ca-sistem, spre deosebie de popoarele descendente din "franci in sensul larg" si mai ales anglo-saxoni: nu vom vedea, sper prea curind, pseudo-liturgii cu clovni in Romania.
Acum nu zic o suta, ci 70 de ani, deci o viata de om, un credincios (sa ii zicem asa) care ar fi adus clovni la Liturgie ar fi fost urgent excomunicat, si probabil ca psihiatrii din comunitatea de credinciosi respectiva s-ar fi concentrat pe cazul lui, fie si pe gratis. Tot cam atunci, daca un preot, episcop, sau chiar cardinal ar fi pus porcaria aia idolatra de statuie a budei, pardon a lui Buddha, pe Sf. Altar, s-ar fi lasat urgent cu depunere si excomunicare.
Insa, daca un Papa se roaga (?!) cu tot felul de ciudatenii cultice si ideologice cica pentru pace la Assisi si pune mizeria aia pe Sf. Altar, sau saruta cartulia aia verde ciudata scrisa de un pedofil si fanatic e ok: a facut-o Sf. Parinte! Care, desigur, postum devine si sfant, in baza unei minuni insuficient cercetate, dar pina la saturatie mediatizata (cum sa nu aiba grija Sistemul de calul sau troian, fie si postum?). Daca un cardinal aduce clowni la slujba, cu balonase, sau muzica rock, sau alte tampenii, e criticat si mustrat, cu nu prea mare efect, insa nu depus si excomunicat... Enoriasii sai se aglutineaza cuminti sub steagul autoritatii, si, nu-tocmai-culmea, gestul sau devine moda, laolalta cu "teologia reformista", care teologie semana izbitor cu un delir de posedat. De ce toate astea? Pentru ca respectul (mai bine zis teama) de autoritate, evident pur omeneasca in acest caz, e boala grea.