Implementarea si pericolele implanturilor CIP RFID 666 in SUA

[cezar_ioan]

În prealabil postat de AlinB

Eu stiam ca un bun gradinar nu doar uda florile, ci si smulge balariile.
Ca atat timp cat balaria creste langa floare, apa ajunge si la ea iar in virtutea legilor naturii, balaria va creste mai repede si mai mare decat floarea si va sfarsi prin a o sufoca.

As reveni cu doua precizari scurte:
1. Trecerea de la "paiul din ochiul altuia" la "barna din ochiul propriu" e un proces complicat, indelungat - cam cat dureaza viata intreaga.
2. De curind rasfoiam cartea lui Larchet "Terapeutica bolilor spirituale". Cum poate ai remarcat deja, acolo sunt stranse pretioasele invataturi ale multor Parinti ai Bisericii. Si se poate remarca strategia terapeutica de baza: nu critica-sublinierea-lupta cu pornirea patimasa cat mai ales cultivarea cu toata sarguinta a virtutii complementare.

Altfel spus, ingrijind florile, oferindu-le conditiile optime de viata, ele prind puteri si sporesc chiar daca in jurul lor se afla si buruieni.
Oare nu se afla atat graul cat si neghina in lume? Si nu va fi, cum zice pilda, lamuritor ceasul vanturarii din urma?...

In orice caz, sa vezi ca un om se straduieste sa isi depaseasca in bine propria masura iar tu sa il descurajezi aducindu-i aminte greselile din trecut si indoindu-te de progresul lui, nu mi se pare un lucru prea camaraderesc, te rog sa ma ierti de opinie...
Primavara incepe doar cu un ghiocel... Si nu-i asa ca mai apoi se umple campul de flori?

[AlinB]

În prealabil postat de cezar_ioan

As reveni cu doua precizari scurte:
1. Trecerea de la "paiul din ochiul altuia" la "barna din ochiul propriu" e un proces complicat, indelungat - cam cat dureaza viata intreaga.
2. De curind rasfoiam cartea lui Larchet "Terapeutica bolilor spirituale". Cum poate ai remarcat deja, acolo sunt stranse pretioasele invataturi ale multor Parinti ai Bisericii. Si se poate remarca strategia terapeutica de baza: nu critica-sublinierea-lupta cu pornirea patimasa cat mai ales cultivarea cu toata sarguinta a virtutii complementare.

Asta este probabil ce ai inteles tu, contextul insa poate sa arate ca de fapt este vorba de cu totul altfel de lucruri decat cele la care ne referim aici.

Altfel spus, ingrijind florile, oferindu-le conditiile optime de viata, ele prind puteri si sporesc chiar daca in jurul lor se afla si buruieni.

Asta o spui pentru ca probabil n-ai crescut niciodata flori.
Incearca sa aplici astala modul practic, sa ne arati si noua cum arata un ghiveci in care din aceeasi apa si din acelasi pamant s-au hranit si floarea si buruiana.

Oare nu se afla atat graul cat si neghina in lume? Si nu va fi, cum zice pilda, lamuritor ceasul vanturarii din urma?...

Una e sa vorbim despre patimi altceva despre oameni (ca despre oameni era vorba despre citatul ala aruncat la plesneala de Miha-anca).

In orice caz, sa vezi ca un om se straduieste sa isi depaseasca in bine propria masura iar tu sa il descurajezi aducindu-i aminte greselile din trecut si indoindu-te de progresul lui, nu mi se pare un lucru prea camaraderesc, te rog sa ma ierti de opinie...
Primavara incepe doar cu un ghiocel... Si nu-i asa ca mai apoi se umple campul de flori?

Tocmai ca nu incearca o schimbare, ci persevereaza in acelasi gen de tactica aplicata de la inceputuri.

Spune o enormitate dupa care incearca sa o acopere cu citate fara nici o legatura cu subiectul discutiei, citate prin care isi aroga o anumita prestanta duhovniceasca inexistenta.

Iar faptul ca reuseste sa pacaleasca pe unii cu ea, cu atat mai mult oameni de un anumit nivel si cu pretentii, nu o descurajeaza ci chiar dimpotriva - sa persiste in greseala.

E drept ca mai sunt momente si cand trebuie sa treci cu vederea anumite lucruri, dar in acest caz nu inseamna decat a incuraja raul.

[cezar_ioan]

În prealabil postat de AlinB

Asta o spui pentru ca probabil n-ai crescut niciodata flori.
Incearca sa aplici astala modul practic, sa ne arati si noua cum arata un ghiveci in care din aceeasi apa si din acelasi pamant s-au hranit si floarea si buruiana.

Incerc sa construiesc un exemplu...
Sau mai bine iti povestesc cum am scapat de-o buruiana. Mare, ditamai balaurul.

Cum am mai spus pe forum, cu ani in urma devenisem dependent de alcool pe fondul unei depresii mascate pe care o tot purtam pe picioare si, desigur, fiind cu totul in afara credintei in Dumnezeu si a Bisericii.
La un moment dat, sesizind ca nu trece zi fara sa beau (nu neaparat mult si nu exagerind prea des, dar ma invatasem cu barul si terasa) si ca asta imi cam tulbura comportamentul si ca ma destrama sufleteste, am hotarat sa pun punct.

In prima etapa am procedat cum spui tu, adica m-am luat la lupta cu balariile... Ce sa zic, a fost jale! Era tot mai rau, cu cat luptam mai mult, cu cat imi biciuiam vointa cu atat era mai rau. Nu stiam pe atunci ca "vointa" e cel mai bun prieten al vicleanului duh al alcoolului... Dupa multe incercari de plivire am sfarsit prin a dezvolta balarii atat de mari incat mi-am dat seama ca trebuie sa arunc prosopul. Eram deja in iad (sau, ma rog, intr-o anticamera foarte apropiata a lui).
Ce puteam sa fac?
Sa continui sa beau... nu voiam. (Dar vointa mea era neputincioasa.) Sa lupt cu incapatanare? Era limpede ca pierdusem tot terenul.

Am apelat la ajutor. Medical, grup de suport si Biserica.
Astfel, treptat, am invatat sa imi indrept energia, gandurile, puterile, pasul spre alte lucruri folositoare.
Seara, in loc sa lupt cu tendinta de a bea, cu imagini si ganduri (in loc sa plivesc buruieni) - mergeam la grupul de sustinere pentru abstinenta.
Noaptea, in loc sa fug la nonstop sa cumpar o bere - citeam din Scriptura si ma rugam.
Cand imi veneau ganduri din vechea "alcatuire" ma inarmam cu rugaciunea, cu lacrimile, cu toate cele crestinesti.
Cand ma istovea inactivitatea (ajunsesem somer) treceam la activitati usoare, cu un oarecare folos pentru mine si pentru semeni.
Cand imi reprosau cei din familie ca bausem si facusem etc., imi mutam mintea la rugaciune si le dadeam dreptate (in loc sa lupt cu balariile lor neintelegatoare, precum mi se parea mie...).

In concluzie, 3 ani am lasat orice confruntare directa cu balaria alcoolului, am aruncat de la mine vointa si am deprins in schimb bunavointa de a uda florile: rugaciunea, slujbele, ascultarea de duhovnic, Sfintele Taine.
Inutil sa spun ca in acesti 3 ani nu am atins alcoolul. Fara nici un efort special. Doar prin bunavointa de a uda flori...

[cezar_ioan]

In adolescenta, de fapt la pubertate, am fost "ajutat" de un prieten sa descopar alt obicei rau: masturbarea.
Dupa ce tatal meu mi-a explicat ca nu e un obicei bun si mi-a dat sa citesc o carte despre asta, am inteles ca trebuie sa ma opresc, ca nu fac un lucru bun.
S-a intamplat la fel: ma fortam, ma chinuiam, ma biciuiam... degeaba. Instinctul dezlantuit in mine imi domina vointa si luciditatea si ... iar cadeam. Si cat de vinovat ma simteam...

Am spus tatalui meu care e situatia iar tata, care altminteri era un om aspru cu mine, m-a luat bland de o parte si mi-a spus: OK, daca nu merge direct hai s-o luam pe ocolite.
Cateva luni bune m-a tinut zilnic langa el, deprinzindu-ma cu sportul si cu studiul.
Faceam sport sistematic, cu efort progresiv pana am ajuns la performanta. Sanatatea era tot mai buna (inainte fusesem, multi ani, cam bolnavicios).
Cat priveste studiul, am dezvoltat un interes puternic pentru lectura, pentru scris, pentru stiinte. Am fost mereu premiant. Si astazi sunt un om al studiului, al lecturii, al bibliotecii.

In concluzie, am lasat pe plan secund buruiana si am focalizat, cu sprijinul parintelui meu, intreaga energie pe activitati folositoare, pe flori.
Din fericire metoda a functionat din plin. Nu numai ca am depasit uritul obicei infantil, insa am inteles cate ceva si despre lupta omului cu limitele si caderile.
De aceea sunt un gradinar increzator in udatul florilor, nu in starpirea buruienilor. (SE USUCA DE LA SINE, PE MASURA CE NU LE MAI HRANIM CU ATENTIE, ci investim in cu totul alta parte)
Desigur, m-am referit la gradina sufletului, unde legile nu sunt aceleasi ca in natura, fizica, horticultura.

Metafora cu florile si balariile sugereaza solutia mai degraba prin analogie. Nu trebuie luat in litera, strict. Ca horticultura o avea, desigur, legile ei...
Iar sufletul pe ale lui.

In concluzie: cea mai buna metoda de a starpi o buruiana este de ... a uda florile! Are Domnul grija sa starpeasca ceea ce noi nu reusim singuri. Doar sa ne tinem la udat inaintea Lui. AMIN+

[AlinB]

În prealabil postat de cezar_ioan

Incerc sa construiesc un exemplu...
Sau mai bine iti povestesc cum am scapat de-o buruiana. Mare, ditamai balaurul.

Cum am mai spus pe forum, cu ani in urma devenisem dependent de alcool pe fondul unei depresii mascate pe care o tot purtam pe picioare si, desigur, fiind cu totul in afara credintei in Dumnezeu si a Bisericii.
La un moment dat, sesizind ca nu trece zi fara sa beau (nu neaparat mult si nu exagerind prea des, dar ma invatasem cu barul si terasa) si ca asta imi cam tulbura comportamentul si ca ma destrama sufleteste, am hotarat sa pun punct.

In prima etapa am procedat cum spui tu, adica m-am luat la lupta cu balariile... Ce sa zic, a fost jale! Era tot mai rau, cu cat luptam mai mult, cu cat imi biciuiam vointa cu atat era mai rau. Nu stiam pe atunci ca "vointa" e cel mai bun prieten al vicleanului duh al alcoolului... Dupa multe incercari de plivire am sfarsit prin a dezvolta balarii atat de mari incat mi-am dat seama ca trebuie sa arunc prosopul. Eram deja in iad (sau, ma rog, intr-o anticamera foarte apropiata a lui).
Ce puteam sa fac?
Sa continui sa beau... nu voiam. (Dar vointa mea era neputincioasa.) Sa lupt cu incapatanare? Era limpede ca pierdusem tot terenul.

Am apelat la ajutor. Medical, grup de suport si Biserica.
Astfel, treptat, am invatat sa imi indrept energia, gandurile, puterile, pasul spre alte lucruri folositoare.
Seara, in loc sa lupt cu tendinta de a bea, cu imagini si ganduri (in loc sa plivesc buruieni) - mergeam la grupul de sustinere pentru abstinenta.
Noaptea, in loc sa fug la nonstop sa cumpar o bere - citeam din Scriptura si ma rugam.
Cand imi veneau ganduri din vechea "alcatuire" ma inarmam cu rugaciunea, cu lacrimile, cu toate cele crestinesti.
Cand ma istovea inactivitatea (ajunsesem somer) treceam la activitati usoare, cu un oarecare folos pentru mine si pentru semeni.
Cand imi reprosau cei din familie ca bausem si facusem etc., imi mutam mintea la rugaciune si le dadeam dreptate (in loc sa lupt cu balariile lor neintelegatoare, precum mi se parea mie...).

In concluzie, 3 ani am lasat orice confruntare directa cu balaria alcoolului, am aruncat de la mine vointa si am deprins in schimb bunavointa de a uda florile: rugaciunea, slujbele, ascultarea de duhovnic, Sfintele Taine.
Inutil sa spun ca in acesti 3 ani nu am atins alcoolul. Fara nici un efort special. Doar prin bunavointa de a uda flori...

Pai draga Ioane, ce am spus eu si ce ai priceput tu..

De unde si pana unde am lasat eu de inteles ca lupta cu patima inseamna "sa-ti biciuesti vointa"?

Ceea ce ai facut tu in a doua faza, tot lupta cu patima se cheama, doar ca este lupta la modul corect, nu cum ai incercat in prima etapa.

Fara a umbla la cauze, nu poti trata efectul.
Cauza in acest caz fiind instrainarea de Dumnezeu, de dragoste, de oameni.

Insa prima etapa este sa constientizezi problema, cum ai facut si tu.
Atat timp cat te-ai fi refugiat in negare, in ciuda semnalelor interioare si a celor din jur care iti spuneau ca esti beat si trebuie sa te duci la culcare, nu s-ar fi produs nici o schimbare.

La fel, daca cei din jur ar fi inchis ochii si ar fi zis ca tine mai sus ca oarece semnale de aplecari pozitive sunt suficiente si au sa se dezvolte de la sine pana au sa inabuse patima, trecuta sub tacere atat de constiinta ta, cat si de cei din jur, poti fi sigur ca acum in loc sa-ti petreci timpul pe forumuri si cu alte lucruri folositoare l-ai fi petrecut prin santuri sau mai rau.