Incerc sa rezist...

[Nicador]

În prealabil postat de Petre.

Imi doresc moartea atat de tare, vreau sa se termine odata.

Nu stiu cate luni mai rezist, de 5 ani m-am tot infranat de la sinucidere, dar orice om are o limita, daca o sa continue in ritmul asta nu mai pot. Stiu ca Dzeu nu ii da omului o cruce mai grea decat poate sa duca, desi nu stiu de ce vad moartea ca cel mai frumos si dulce cadou pe care El ar putea sa mi-l faca vreodata.

Stiu ca asta e crucea pe care trebuie sa o duc si Dzeu mi-o da pt un motiv, stiu ca (doar daca am noroc) va veni o zi cand se vor schimba lucrurile (oare peste cati ani ?), stiu ca nu trebuie sa disper, desi panica nu ma lasa.

Problema e personala, nu doresc sa detaliez. Nu ii gasesc rezolvare, insa consecintele ei sunt radicale, de 5 ani incoace fac eforturi disperate si nu ma pot realiza pe nici un plan: profesional, personal, social, parca e nu blestem sa nu am nimic din astea, cateodata mi-as dori sa nu fi avut nici parinti si nici casa ca sa mor pe strada iarna de frig sau foame, sa ma eliberez odata pt totdeauna.

Merg la duhovnic, am facut canoane, am fost intr-un timp si fanatic religios, atent la orice detaliu, insa in ultimul timp disperarea si panica ma impiedica sa mai pot fi un bun crestin si sa urmez toate regulile.

Nici eu nu stiu de ce am deschis acest topic...mi-e doar sa nu fie ultimul, sper sa nu cedez intr-un final.

In locul tau m-as retrage, m-as face pustnic. Profesia si societatea nu sunt obligatorii. Astea sunt doar idei care ni s-au inoculat.

http://www.dailymotion.com/video/xtz...om=embediframe

[dobrin7m]

Casa Memoriala Alexandru Vlahuta
Manastirea Agapia, Judetul Neamt

Scrisoare , adresata de Alexandru Vlahuta fiicei sale Margareta

Sa traiesti Mimilica draga si sa fii buna. Sa fii buna pentru ca sa poti fi fericita. Sa fii buna pe cat poti pana in ultima clipa a vietii tale. Cei rai nu pot fi fericiti. Ei pot avea satisfactii, placeri, realizari chiar, dar fericire nu. Nu, pentru ca cei rai nu pot fi iubiti, si al doilea.... al doilea, de! Castigurile intamplatoare si celelalte "pere malaiete", care se aseamana cu el vin de afara de la oameni, de la imprejurari, asupra carora nu ai nici o stapanire si nici o putere, pe cand fericirea, adevarata fericire in tine rasare si in tine infloreste si leaga rod, cand ti-ai pregatit sufletul pentru ea. Si pregatirea asta este o opera de fiecare clipa, cand pierzi rabdarea imprastii tot ce ai insirat, si iar trebuie sa o iei de la inceput. Si de aceea vezi atat de putini oameni fericiti. Atatia cati merita!
Daca nu ne-am iubi pe noi asa fara de masura, daca n-am face atata caz de persoana noastra si daca ne-am dojeni de cate ori am mintit sau ne-am surprins asupra unei rautati, ori asupra unei fapte urate, daca in sfarsit ne-am examina mai des si mai cu nepartinire ( lesne-i de zis!) am ajunge sa razuim din noi partea aceea de prostie fudula, de faptura.
Se stie ca durerea e un minunat sfatuitor. Cine-i mai deschis la minte trage invatatura si din durerile altora!
Eu am mare incredere in vointa ta. Ramane sa stii doar ce vrei. Si vad ca ai inceput sa stii si asta. Doamne, ce bine imi pare ca ai inceput sa te observi, sa-ti faci singura mustrari si sa-ti cauti singura drumul cel adevarat!
Asa, Mimilica draga, cearta-te de cate ori te simti egoista, de cate ori te musca de inima sarpele rautatii, al invidiei sau al minciunii. Fii aspra cu tine, dreapta cu prietenii si suflet larg cu cei rai. Smereste-te, fa-te mica, fa-te neinsemnata de cate ori desertaciunea te indeamna sa strigi: Uitati-va la mine! dar mai ales as vrea sa scriu de-a dreptul in sufletul tau aceasta: sa nu faci nici o fapta a carui amintire te=ar putea face vreodata sa rosesti! Nu e triumf pe lume, nici sprijin mai puternic, nici multumire mai deplina, ca o constiinta curata!
Pastreaza scrisoarea asta. Cand vei fi de 50 ani ai sa o intelegi mai bine. Sa dea Dumnezeu sa o citesti si atunci cu sufletul senin de azi!

Te imbratiseaza cu drag
Alexandru Vlahuta
Cand ai implinit saptesprezece ani

[Daniel_Ortodox]

Călugăreşte-te.

Pe ce vă bazaţi când îl îndemnaţi la călugărie? Aceasta ar fi o "chemare", nu o soluţie pentru orice problemă. De Dumnezeu ne putem apropia şi fără să fim călugări(ţe).

Cumplit e să ajungi călugăr fără să ai chemare către așa ceva. (e cumplit pentru starea duhovnicească a omului, nu pentru starea lui psihologică, situația exterioară sau mai știu eu ce). Părintele Rafail explica într-o conferință ce risc imens e să îndemni pe cineva spre călugărie sau căsătorie, dar mai ales spre călugărie. De altfel pacea ți-o poți găsi la fel de bine și ca celib în lume, același părinte spune asta (și părintele Porfirie). Cred că mulți ar fi surprinși să afle ce procentaj dintre cei de pe forum trăiesc singuri în lume.

[Petre.]

Am vrut sa traiesc ca un calugar sa vad cum e si daca e pentru mine: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=14342

La calugarie m-am gandit si eu, credeam ca asta e totul, ''leapada tot ce ai, ia-ti crucea si urmeaza-mi mie'', ''cautati imparatia lui Dumnezeu si toate celelealte vi se vor adauga voua'' , asa ziceam eu in mintea mea, insa odata ajuns la manastire si traind la un calugar o saptamana si ceva, si vorbind cu staretul de acolo, el mi-a spus vazandu-ma ca nu e pentru mine calugaria, ca ar trebui sa imi intemeiez o familie, mi-a zis ca e ca o chemare pentru cei alesi pentru asa ceva.

Mi-a mai zis ca mantuirea se poate dobandi si prin casatorie, nu numai prin calugarie si m-a indemnat sa-mi fac o familie. Am fost acum aproape un an acolo, si cred ca o sa mai trec pe la ei cand o sa am momente grele.

Desi problemele care le am m-au apropiat pe Dumnezeu si acum il caut si am nevoie de El ca de aer, situatia are doua taisuri, daca aleg calea mai simpla de rezolvare a problemelor, ajung sa renunt definitiv la mantuire prin sinucidere, insa in fiecare dimineata cand ma trezesc imi doresc sa nu o fi facut, sa raman in somnul vesnic...

[Nicador]

În prealabil postat de Petre.

Am vrut sa traiesc ca un calugar sa vad cum e si daca e pentru mine: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=14342

La calugarie m-am gandit si eu, credeam ca asta e totul, ''leapada tot ce ai, ia-ti crucea si urmeaza-mi mie'', ''cautati imparatia lui Dumnezeu si toate celelealte vi se vor adauga voua'' , asa ziceam eu in mintea mea, insa odata ajuns la manastire si traind la un calugar o saptamana si ceva, si vorbind cu staretul de acolo, el mi-a spus vazandu-ma ca nu e pentru mine calugaria, ca ar trebui sa imi intemeiez o familie, mi-a zis ca e ca o chemare pentru cei alesi pentru asa ceva.

Mi-a mai zis ca mantuirea se poate dobandi si prin casatorie, nu numai prin calugarie si m-a indemnat sa-mi fac o familie. Am fost acum aproape un an acolo, si cred ca o sa mai trec pe la ei cand o sa am momente grele.

Desi problemele care le am m-au apropiat pe Dumnezeu si acum il caut si am nevoie de El ca de aer, situatia are doua taisuri, daca aleg calea mai simpla de rezolvare a problemelor, ajung sa renunt definitiv la mantuire prin sinucidere, insa in fiecare dimineata cand ma trezesc imi doresc sa nu o fi facut, sa raman in somnul vesnic...

Si zici ca la pustnicie te-ai gandit?

[cezar_ioan]

În prealabil postat de Petre.

in fiecare dimineata cand ma trezesc imi doresc sa nu o fi facut, sa raman in somnul vesnic...

Petre, hai sa lamurim aspectul asta:
Spui ca o solutie pentru chinul tau ar fi sa ramai in somnul vesnic.
Probabil, spui aceasta deoarece in timpul somnului, cand dormi acasa, constiinta ta nu mai e muncita de gandurile si emotiile acelea dureroase, de simtamantul golului si lipsei de sens, de alte si alte trairi care te perpelesc si te muncesc nespus.

Si consideri, probabil, ca daca ai ramane in somn, o vesnicie, ai scapa pentru totdeauna de suferinta pe care o traiesti in starea de veghe.

Daca ti se intampla asa cum presupun eu aici, te rog sa imi raspunzi la o intrebare:
Oare somnul de acasa, unde te odihnesti de cele de peste zi, in casa parintilor tai, in familia ta e totuna cu somnul vesnic dobandit prin sinucidere?

A dormi acasa, in familie, e totuna cu a fi mort in urma suicidului?

Starea de somn a celui viu, e totuna cu starea de moarte?

Crezi ca daca nu te vei mai trezi, nu va mai fi nimic? Chiar nimic si chiar nimeni?


Draga Petre, eu consider ca tocmai pe aceasta presupunereatragatoare se bazeaza mersul fragil al gandirii noastre omenesti atunci cand vedem moartea ca pe o solutie.
Somnul odihnitor de acasa e una. Iar moartea vesnica in ruptura definitiva de Dumnezeu, e altceva, frate drag!
Nu e nicidecum somnul nocturn sau diurn pe care ni-l cautam ca resursa in familie...

Draga Petre, depresia si necazurile vietii sunt insotite adeseori de o forta seducatoare, ca o vraja dulce, care ne ispiteste sufletul ranit. Da-ti te rog seama de asta!
Moartea e o tarfa foarte priceputa. Cu totul si cu totul seducatoare! Da-ti seama de asta, cat mai grabnic, daca se poate chiar acum!

Gandul somnului vesnic nu e solutie la problema vietii noastre, ci e dracie inca mult cu mult mai mare!
Nu scapam de chin, ci ne TREZIM in chinuri cu nespus mai mari! CU TOTUL CONSTIENTI, CU MULT MAI VIU SI EXPLICIT, FARA VREO NOUA POSIBILITATE DE A MAI ADORMI MAI APOI.
Dupa momentul mortii urmeaza...: TREZIREA VESNICA! Nu mai e posibil sa inchidem ochii nici o clipa, nici macar un minutel. Odihna ne-a fost luata pentru totdeauna! In veci!
Oricat suna de ingrozitor ce iti spun, oricat de mult te-ar mira ca iti spun asta: suferinta noastra, a celor care suferim inviata aceasa e un mizilic, un fleac, un fulg de praf pe langa incomensurabilul foc al mortii vesnice.
E foarte neplacuta situatia pe care o traversezi, asta am inteles cu totii, OK. Si multi dintre noi stim din propria experienta omeneasca ce inseamna perpelirea depresiei si deznadejdea... Si cautarea, uneori intensa, vie, dureroasa, a lui Dumnezeu.
Insa mai stim si ca somnul mortii auto-dorite intrece de nespus, peste puterile noastre de masura, durerea unei vieti inca nedepline.

In concluzie, ceea ce avem de facut in situatii de mare ispita ca aceasta pe care o traversezi, este sa lepadam mai intai orice speranta ca somnul mortii ne va fi aleanul si limanul. STAREA MORTII VESNICE E UNA DE TREZIRE, NU DE SOMN.

Nu Petre, nu putem scapa cu una cu doua, din ne-intregirea naostra... Ar fi prea usor... "Solutia" asta nu aduce nici un profit, decat in imaginatia ranita...
Solutia reala e, insa, la indemana, e chiar acum la indemana. Muta-ti, doar, ochii mintii in alta parte!
Continua sa vorbesti despre ce ti se intampla, mai intai! Practica marturisirea. Daca ai gasit un om potrivit, tine-te de el! In relatia ta vie, concreta cu acel om va incepe, repejor, sa mijeasca flacara nadejdii si verdele primaverii sufletesti. DUMNEZEU LUCREAZA SI PRIN OAMENI!

Doar nu te-nsingura! Sari din solitudine ca din muscatura sarpelui, frate!
Vei fi izbavit, in curind, prin Mila Domnului.
Curaj, frate! Curaj!